Feedback

DrivetestMitsubishi Outlander PHEV

2.2 DI-D 150CP Instyle Navi 4WD auto
Test drive Mitsubishi  Outlander PHEV zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 03.05.2013
Sushi

Outlander este un nume important pe piața SUV-urilor din România. Iar acum a ajuns la a treia generație. Publicul românesc a apreciat mai ales a doua generație, cu și fără facelift, fiind unul dintre cele mai răspândite SUV-uri de acest gen la noi în țară. Odată cu a treia generație, Mitsubishi a decis să întoarcă pagina în ceea ce privește designul și să ofere un model global. Astfel, actualul Outlander este identic din punct de vedere al designului cu modelele oferite și Japonia sau Statele Unite ale Americii.

Mitsubishi Outlander PHEV
2.2 DI-D 150CP Instyle Navi 4WD auto

  • Pret de pornire 22.308 €
  • Pret model testat 41.032 €
  • Taxa auto 396 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Mitsubishi oferă doar două variante de motorizare pentru noul Outlander. Prima este motorul pe benzină 2.0 MIVEC de 150 CP, o variantă care nu va fi extrem de populară printre clienții din țara noastră. Asta pentru că publicul românesc preferă dieselul când vine vorba de SUV-uri de asemenea calibru, iar în acest domeniu Mitsubishi oferă propulsorul 2.2 Di-D ce dezvoltă tot 150 CP. Deși eticheta oficială este 2.2, acest propulsor este de fapt un pic mai mare, având o capacitate cilindrică de 2.268 cmc. Cei 150 CP sunt dezvoltați la 3.500 rpm, iar cuplul motor maxim este de 380 Nm la 1.750 rpm. 

Motorul este rafinat și elastic, ca de altfel toate propulsoarele diesel Mitsubishi de producție proprie. Cuplul este livrat la turații joase, astfel că Outlander este suficient de sprinten indiferent de regimul de turație. Modelul de test a venit dotat cu cutie de viteze automată cu șase trepte. Deși nu este cea mai rapidă cutie din lume atunci când vine vorba de schimbatul treptelor, se achită bine de jobul pe care îl care de făcut. Pentru cei care preferă să schimbe treptele manual, acest lucru poate fi făcut prin intermediul clapetelor de aluminiu amplasate în spatele volanului. Dacă dorim să revenim în modul automat, este suficient să ținem apăsată clapeta din dreapta pentru câteva secunde.

Consum

Pe lângă faptul că este rafinat și suficient de puternic, motorul diesel de pe Outlander oferă și cel mai bun consum din clasa sa. Oficial, propulsorul Di-D consumă în medie 5.8 litri/100 km chiar și asociat cu o cutie de viteze automată. Cei mai apropiați concurenți la acest capitol este Chevrolet Captiva facelift 2.2D, cu un consum de 6.4 litri, Kia Sorento 2.2 CRDI cu 6.7 litri/100 și Honda CR-V 2.2 i-DTEC cu 6.8 litri/100 km. Restul concurenței raportează consumuri medii peste 7 litri/100 km.

În timpul testului nostru am parcurs un traseu extraurban destul de lung, iar computerul de bord a arătat chiar 5.7 litri/100 km. La uz în mediul urban, consumul de carburant crește la 9 litri/100 km. Iar aceste cifre sunt obținute fără sistemul Auto Stop&Go, versiunea Mitsubishi a deja clasicului Start-Stop.

Performanţe

Cei 150 CP și 380 Nm își fac datoria și când vine vorba de performanțe. Chiar și echipat cu cutie de viteze automată, noul Outlander diesel nu se face de rușine și poate accelera de la 0 la 100 km/oră în 11.2 secunde, iar viteza maximă pe care o poate atinge este de 190 km/oră. Diferența față de varianta cu cutia manuală este însă sesizabilă, aceasta putând accelera până la 100 km/oră în 9.7 secunde și plafonează la 200 km/oră. Pentru un comportament vivace este bine să dezactivăm butonul Eco. Acesta anesteziază răspunsul pedalei de accelerație și încurajează stilul de condus economic. 

Concurența care oferă transmisii automate reușește să afișeze cifre ceva mai mici pentru timpul de accelerație, dar diferențele sunt infime. Cea mai rapidă este Kia Sorento facelift, dar al cărei motor diesel oferă 197 CP pentru un timp de accelerație de 9.9 secunde. Modelul coreean este urmat de Honda CR-V, cu un sprint de 10.6 secunde.

Interior

La prima vedere, interiorul noului Mitsubishi Outlander mi s-a părut auster și simplu. Un bord drept, tăiat parcă cu toporul, fără prea multe înflorituri de design. Însă odată ce te-ai instalat la volan și parcurgi câteva sute de kilometri începi să apreciezi stilul curat și simplu al designerilor japonezi. Nu sunt prea multe butoane care să îți distragă atenția în mers, iar indicatoarele de bord sunt curate și ușor lizibile. Display-ul cetral din bord are acum o grafică modernă, în timp ce consola centrală este dominată de display-ul tactil și rabatabil al sistemului audio RockfordFosgate. Deranjează însă faptul că volanul nu culisează prea mult în adâncime, iar levierul cutiei de viteze este amplasat prea jos. Pe nivelul de echipare de top numit Instyle avem tapițerie din piele și inserții ce imită fibra de carbon, ce dau un plus de stil interiorului

Spațiul la interior este însă mai mult decât suficient. Este unul dintre cele mai încăpătoare SUV-uri din această clasă pentru pasageri. Hayonul este electric și poate fi deschis din telecomandă sau prin intermediul unui buton amplasat în interior. Dacă dorim, acționarea electrică se poate dezactiva. Portbagajul este generos cu bagajele, putând primi până la 520 litri. 

Preţ de achiziţie

Segmentul SUV-urilor de clasă medie a fost mereu extrem de competitiv. Până nu de mult era mașina preferată pentru o familie cu unul sau doi copii. Criza a lovit însă destul de puternic, iar SUV-urile nu se mai vând la fel de bine ca acum câțiva ani de zile. Mitsubishi încearcă să își atragă clienții cu pachete complete, modelele japoneze putând fi achiziționate în diverse nivele de echipare, fără prea multe opționale disponibile. Prețurile pentru noua generație Outlander încep de la 22.308 euro pentru versiunea cu motor pe benzină, tracțiune 2WD și echipare Invite.

Modelul testat de noi este cea mai dotată versiune care se poate comanda, iar prețul este pe măsură: 41.032 euro (TVA inclus). Lista de dotări standard incluse în acest preț este suficient de lungă și conține tot ce își poate dori un viitor proprietar de Outlander. Căutând printre concurența similară cu echipări de top și transmisie automată, aflăm că Outlander este una dintre cele mai scumpe alternative din segment. Honda CR-V diesel în echipare de top costă 39.916, iar un Land Rover Freelander 40.523 euro. Chiar și Kia Sorento costă 39.364 în echiparea de vârf. Pentru prețuri mai mici, ne putem orienta către Mazda CX-7, aflată la final de carieră și oferită pentru 36.130 euro, sau Nissan X-Trail în echiparea Elegance pentru un preț de 36.790 euro. 

Siguranţă

A treia generație a modelului Outlander a fost deja testată de către EuroNCAP şi a trecut fără probleme de testele de impact, înregistrând un scor general de cinci stele. Gradul de protecţie pentru pasagerii adulţi este de 94%, iar cel pentru pasagerii copii de 83%. Lista elementelor de siguranţă include airbaguri laterale, frontale, cortină şi airbag pentru genuchi, precum şi sisteme importante ca ABS, ESP şi asistenţă la plecarea din rampă. În cazul modelului testat de noi, acesta vine cu o listă de dotări suplimentare ca semnalizare vizuală pentru frânarea de urgență, asistență la pornirea în rampă, sistem de protecție la impact frontal și sistem de avertizare la părăsirea accidentală a benzii de rulare. 

Ţinută de drum

Outlander este un SUV pentru șosea, dar care la nevoie poate parcurge drumuri neasflatate. Posedă un sistem de tracțiune integrală permanentă cu trei moduri de operare ce poate fi controlat prin intermediul butonului 4WD amplasat lângă schimbătorul de viteze. Butonul permite alegera unuia din modurile Eco, Auto sau Lock. Mitsubishi renunță astfel la selectorul rotativ, care era atât de bine cunoscut de la generația anterioară a modelului Outlander.

Suspensia este setată către modul confort, ceea ce aduce un plus de ruliu la manevrele mai sportive. Pasagerii se vor simți bine însă, deoarece suspensia filtreză bine orice denivelare de pe calea de rulare. Problema vine însă de la direcție. Asistarea este mult prea artificială și răpește mult din plăcerea condusului. Sperăm ca Mitsubishi să remedieze acest aspect la facelift-ul modelului Outlander.

Vizibilitate

Poziția înaltă la volan oferă o bună vizibilitate de jur împrejurul celui de la volan, iar liniile drepte ale caroseriei te ajută să te orientezi bine atunci când trebuie să manevrezi Outlander-ul în spații de parcare mai strâmte. Un plus de ajutor vine de la camera de luat vederi pentru mersul cu spatele dar, din păcate, Mitsubishi nu a considerat necesar montarea și unui sistem de senzori de parcare. 

Tehnologie

Mitsubishi folosește pachete de dotări pentru modelele sale, iar această versiune de Instyle Navi ASF este cea mai completă din oferta pentru modelul Outlander. Singura opțiune care mai poate fi adăugată este vopseaua metalizată. Pachetul ASF conține o serie de dotări suplimentare, cum ar fi pilotul automat adaptabil care poate menține viteza setată în funcție de mașina din față. Mai există sistem de avertizare al părăsirii accidentală a benzii de rulare. Legat de latura practică trebuie amintit hayonul electric și cheia inteligentă, iar pentru amatorii de gadgeturi există sistemul de navigație, bluetooth și cel audio marca RockfordFosgate cu opt difuzoare și subwoofer de 710 W.

Design

Designul acestei generații Outlander este discutabil. Mitsubishi a decis să renunță la imaginea dinamică cu grila tip jet fighter în favoarea unui stil mult mai japonez. Designul devine astfel ceva mai șters, dar liniile ceva mai rectangulare ale noului model inspiră o eleganță aparte. 

Nu ne-a placut

  • Design asiatic
  • Anumite materiale la interior
Date tehnice - Mitsubishi Outlander PHEV 2.2 DI-D 150CP Instyle Navi 4WD auto
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
7
Cilindree cmc
2268
Lungime mm
4655
Putere maxima CP (rpm)
150 (3500)
Latime mm
1800
Cuplu maxim Nm (rpm)
360 (1500)
Inaltime mm
1680
Viteza maxima km/h
190
Greutate kg
1610
Acceleratie 0-100 km/h s
11.7
Ampatament mm
2670
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
128
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mitsubishi Outlander PHEV

Ultimele teste

Comentarii (29)

  • obiectiv
    Frumoasa masina.

    Dar parca nu arata "noua", nu e ceva "brand new", pare desenata de mult timp.
    Zici ca atunci cand au desenat varianta veche au facut-o si pe-asta tot atunci, un fel de back-up: come on boys, pe care o alegeti?
    Si acum au scos-o de la naftalina.
    Nu ca n-ar fi ok, nu ca n-ar fi frumoasa, chiar imi place.

    Dar parca are un iz de vechi, zici ca e de pana in 2010...
    11 1
  • obiectiv
    Frumoasa masina.

    Dar parca nu arata "noua", nu e ceva "brand new", pare desenata de mult timp.
    Zici ca atunci cand au desenat varianta veche au facut-o si pe-asta tot atunci, un fel de back-up: come on boys, pe care o alegeti?
    Si acum au scos-o de la naftalina.
    Nu ca n-ar fi ok, nu ca n-ar fi frumoasa, chiar imi place.

    Dar parca are un iz de vechi, zici ca e de pana in 2010...
    5 4
  • Bogdan: Ford focus 1.8 benzina 2000. De la 3000 de ture cade pana la 2000 si un pic... Raspunde
  • cosmin
    26 33
  • Cat subiectivism!!!!
    "Design asiatic" trecut ca minus???? Si ce inseamna asta domnilor de la AM??? Dar design-ul european sinonim cu banalitate, plictisitor, fad il trecem la plus, nu-i asa?
    Deja ati trecut de apropouri si subtilitati, promovati pe fata 2-3 marci europene, fara nici macar un minim de efort de profesionalism.
    Rusine AM!
    13 6
  • @cosmin
    Nu toti soferii din Romania sint cocalari. Poate nu stiai, dar sint destul de multe persoane in tara asta care nu vor sa fie asociate cu un astfel tip de oameni.
    6 8
  • Batranu'
    In general,toti oamenii care isi iau aceasta masina o folosesc doar in oras,si la calatorii,foarte rar off-road.Atunci de ce nu ti-ai lua un break,care il poti dota complet,si tot iesi mai ieftin,Chiar si daca ies pe un drum forestier,nu am nevoie de un SUV,exista breakuri unde poti pune si un 4x4,si tot iesi mai ieftin,Insa in ziua de azi,imaginea dicteaza,iar intr-o masina mai "marioaca"se spune ca esti vazut mai bine....Eu sunt impotriva SUV-urilor in oras.
    37 5
  • BaditzaEx
    pe negru arata chiar bine, in rest este odios,in rest : 1) AM chiar este nevoie de termeni < jobul > ( se achită bine de jobul pe care îl care de făcut. ), de sarcina sau treaba pe care o are de indeplinit , nu '' mergea '' ( chiar am ajuns sa uram lb romana ?! ); 2) < Cei mai apropiați concurenți la acest capitol ESTE Chevrolet Captiva facelift 2.2D... > ( SUNT, nu era mai potrivit ?!, caci este multe ma astept de la discursul lui Jiji Becali ); 3) de consumul Mazdei CX-5 , nu mentionati ( sau poate aceea este categoria ASX-ului )
    In fine, la comentarii va pricepeti sa le '' banati '' ( fara un motiv anume sau concret ) dar la unele articole va pricepeti mai ceva ca EBA in parlamentul european :-))
    11 0
  • Prefer oricand noua octavia combi 4x4 sau viitoare scout ce va trebui sa apara. :)
    26 21
  • BaditzaEx
    @cosmin - < Unde e loc de 41.032E mai e loc de 8.000E in plus pentru un X5 >;
    nu cred, ca ar mai merita un rasp afirmatia ta, dar: 8,000 eur costa o masina ( Logan de ex ) dc?!, doar pt ca altceva nu mai avem in cap decat bemwheuri si premium fffratzika ?!, te asigur ca iarna ( cu gumele de iarna potrivite, acest Outlander se descurca mai bine decat al tau X5
    6 2
  • Batranu'
    @ScorpyonVAG-exact la acele masini ma gandeam si eu cand am scris comment-ul.Octavia Combi se arata a fi o masina confortabila,mai spatioasa,si mai ieftina.
    16 12
  • Adrian
    @cosmin
    Da....si chiar face diferenta acei 8000 de euro. Totusi e mai aproape un Q7 de el. X5 e pt. alta categorie de oameni....in sensul ca X5 este orientat spre sportivitate iar Q7 confort si spatiu. + ca e mai bun in offroad Q7.
    ps.
    In locul viitorilor posesori de Outlander, as asteptat sa apara noul X5 si Q7 si intre timp as strange diferenta de bani ca sa cumpar un SUV premuium si bun.
    6 5
  • Manuel
    1 8
  • Matasaru Cristian: Buna ! Cum conectez telefonul prin bluetooth la sistemul multimedia la... Raspunde
  • @Batranu'

    Bine punctat, sunt întru totul de acord cu cele spuse de tine!
    11 4
  • ce sa fac cu masina asta? mult prea mare pentru orice. prea ne americanizam...
    e criza fratilor! motoare mici, care consuma putin ne trebuie, cu impozite mici. si cine mai da peste 15.000euro pe o masina in ziua de azi? doar cei care fac afaceri ilegale,da.
    21 8
  • @Automarket

    Tocmai a aparut noul 911 Turbo!
    Varianta standard are 520 CP in timp ce Turbo S 560 CP si 0-100km/h in 3,1 s!
    8 7
  • @Mafia

    De regula nu-ti raspund insa de data asta trebuie!
    Motorul de 3,6 l Subaru tocmai a fost scos din productie! Acum intoarce-te la tratament....!
    15 7
  • Cum poate cineva sa compare un Outlander cu o Octavia 4x4, fie ea si Scout? Incepand de la motor ( mai puternic ,fiabil si performant), pana la garda la sol si unghiuri de atac si de degajare si ajungand pana la pozitia la volan si echipamentele tipice pt un 4x4, totul este in favoarea Outlander-ului. Nici comparatia cu x5 nu e ok. Bat muntii de 15 ani pe drumuri forestiere si nu am vazut absolut niciodata un x5. Sunt masini de mall, nu de offroad, iar proprietarii lor (fotbalisti, manelisti etc.) considera offroad daca se duc pana la Poiana Brasov.
    13 5
  • Ascultati-l pe @mafia.Luati-va numai japoneze.Sunt apogeul tefnicii.Dar noi sa fie,ca sa aveti ce plati toata viata.Iar dupa 10 ani de folosire sa ajungeti la concluzia ca platiti pentru ceva care este mort.Dar care este inca fiabil si performant.Chiar pe macadam.Vad ca ,acum,subaro(nu Subaru)si Nissan sunt cei mai tari. Pana mai ieri,toyota era mama tuturor.In fine,dupa cum bate vantul !Nimic concret,doar vorbe in vant. Mda! Zbor deasupra unui cuib de cuci!
    9 4
  • Cum face-ti voi poze la masini muradare si neingrijite,plimbati si voi o carpa pe motorul ala!
    3 2
  • @Mafia

    Vezi ca jignesti Nissan Pathfinder alaturandu-l de Forester, XV sau Outlander. Nissan are concurent pentru Forester si altii , X-Trail + Qashqai. Pathfinder e un SUV concurent pentru Touareg, Grand Cherokee etc.
    10 2
  • Vasilica
    Paznicii de la spitale sunt de sarbatori acasa? Sa se intoarca la munca ca iar au scapat nebunii!!!
    9 4
  • Batranu'
    @Mafia-nu vreau sa evidentiez Skoda,sau oricare alta masina din grupul VAG,vreau sa evidentiez faptul ca se poate o masina cu caracteristici similare masinii testate in articol,dar la un pret mai mic,si alta clasa.Dupa cum spuneam,nu vad rolul SUV-ului,off-road nici nu se pune problema,la fel de bine mergi cu un break 4x4.Ai inceput sa dai exemple de masini cu motoare de peste 3L,dar aici e vorba de masini de familie,nu de raliuri,Fii linistit,ca si Octavia de 86 de cai putere poate multumi un om care vrea sa mearga din A in B,fara sa bata recorduri de viteza,sau timpi.
    12 6
  • Florin: Salut! Stiu ca la Jeep Wrangler, usile se pot da jos. Stie cineva daca la... Raspunde
  • @Mafia: Outlander cati cp ziceai ca are ? Ca tot veni vorba de cai si zambeai cu gura pana la urechi ca are in varianta de baza 86cp Octavia ? Combi mai mult ca sigur nu are 86cp. Iar versiunile de top trec de 200cp pe cand Outlander doar viseaza.
    Nu intra in aceeasi categorie Octavia cu Outlander, insa subliniam ce a postat Batranu' , ca mai practica este o masina combi 4x4 decat un crossover, care nu este nici break, nici 4x4 in adevaratul sens a cuvantului. Deci ai performante mai reduse, consum mai mare pentru ce ?
    11 10
  • @mafia
    Amice tie trebuie sa ti se deseneze: Ai afirmat ca Accordul ala ia suta in 5.1 iar acel site afisa aceasta valoare pt 0-80? Este ca nici acum nu ai priceput ? Ti s-a aruncat o ironie pt ceea ce scrisesei fara sa verifici datele! Era practic o intrebare pt tine dc 0-80=0-100. Ma las ca sigur nici acum nu ai inteles .... Auzi tu sa ti se explice de 5x si tot sa nu pricepi! "Acolo" (cred ca te referi la wiki) scrie corect, tu ai priceput mesajul?
    2 2
  • Amice esti greu, mi-ar fi fost atat de greu sa dau de la bun inceput un search, este? LOGIC! Crezi ca eu o dau la intors cum o dadeai tu ca cand ziceai ca ai vrut sa vezi dc ma prind dc 3.6 are turbo sau nu desi eu iti spusesem de motorizare? :)) Arunca-te, pls DO IT! traiesti degeaba
    1 1
  • Tu si restul ? :)) Ai mai multe personalitati sau cum?!?! ...ca in afara de tine nu s-a mai bagat nimeni in aceasta discutie? Sa iti aduc aminte si cum ai dat-o la intors ca tu configurasei alt model si nu cel american? Hai te rog arata ce Honda Accord 3.5 configurasei tu si avea 5.1 suta :)) Ce era de demonstrat s-a demonstrat: la ORICE (si asta e al nspelea exemplu) tip de motorizare cu aceeasi cilindree japonezele pierd, ca nu produc anumite abominatii pe care piata nu le cere asta nu inseamna ca nu pot! Ti minte cum a fost echiparile cu standard cand nu auzisei de stirling moss sau Gumpert apollo? Ti minte cand iti explicam ca VW a renuntat sa produca acel V10 disel (adica ala cel mai puternic pus pe o masina de serie)? Dc da ai primit raspunsul de cel putin 10x pana acum! Faci ce iti cere piata ...iar dc vrei sa faci show off produci un Veyron! (sa nu imi zici ca e "frantuzesc") :)) cand nu poti cumperi un 2.0 de la VW asa cuma facut-o Mitsu ani de zile ... de ce or fi ales VW ...NUMAI UN JAPONEZ ITI POATE SPUNE TIE!
    4 3
  • design dubios,x-trail sau forester de la subaru mi se par mult mai reusite ,parerea mea .
    4 1
  • adrian
    Tractiunea integrala NU este permanenta. As fi asteptat sa aflu mai multe informatii despre sistemul de tractiune integrala, spre exemplu care este viteza maxima pentru folosirea modului LOCK.
    1 0
  • luneta si blocurile de lumini spate nereusite,nu sant actuale,incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca-l voi accepta asa cum arata odata cu trcerea timpului si tot cred ca nu voi reusi
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru