Drivetest Nissan X-Trail (2014-prezent)

1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Acenta
Nissan X-Trail (2014-prezent) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ovidiu Micsik
Joi, 21.08.2014
Cizelare

Nissan X-Trail, unul dintre băieţii duri ai gamei constructorului nipon, a trecut printr-un proces de domesticire. Rezultatul a fost prezentat sub forma celei de-a treia generaţie a lui X-Trail şi reprezintă un SUV mediu maturizat şi rafinat, cu un consum mai mic, un interior mai îngrijit şi un exterior atrăgător. Poate că o parte din "duritatea" vechiului X-Trail a pierit odată cu schimbarea de platformă, dar capacităţile off-road ale modelului sunt încă acolo, cu toate că remarcăm o orientare clară spre un comportament mai bun pe şosea.

X-Trail este acum mai scurt şi mai scund decât generaţia precedentă, dar a crescut pe lăţime şi pare şi mai mare la interior. Dacă nu ne uităm la cum arată maşina şi cum este interiorul, cea mai mare îmbunătăţire pentru acest model vine la nivelul antifonării, X-Trail fiind acum la fel de silenţios în percepţie precum un Qashqai.

Să vedem ce au mai schimbat cei de la Nissan la SUV-ul lor mediu şi cum merge el pe drumurile din România şi în afara lor.

Nissan X-Trail (2014-prezent)
1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Acenta

  • Pret de pornire 26.990 €
  • Pret model testat 31.790 €
  • Taxa auto 92 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorizarea 1.6 dCi dezvoltată de Alianţa Renault-Nissan face casă bună cu noua generaţie a lui X-Trail. Unitatea şi-a demonstrat deja capacităţile sub capota modelelor Renault pe care le-am testat până acum, iar de la întâlnirea cu X-Trail 1.6 dCi nu am plecat dezamăgiţi.

Pe lângă reducerea cilindreei, în raport cu vechiul motor diesel de 2.0 litri avem acelaşi nivel de cuplu motor, mai puţini cai putere şi mai mult rafinament. În timp ce caii din dotarea lui X-Trail au scăzut de la 150, cât avea diesel-ul de 2.0 litri, la 130, cât asigură 1.6 dCi, cuplul motor a rămas neschimbat, de 320 Nm, şi este atins mai jos în plaja de turaţii, la 1.750 rpm în loc de 2.000 rpm. Iar asta contează mai mult decât o valoare cu care să te lauzi în parcare la supermarket, deoarece cuplul este unul dintre cele mai importante aspecte, dacă nu cel mai important, atunci când vorbim despre felul în care se mişcă o maşină de turaţii joase.

Propulsorul de 130 CP este oferit fie cu o transmisie manuală cu şase trepte, fie cu o unitate XTronic CVT, automatele cu convertor de cuplu fiind eliminate din gamă odată cu noua generaţie. Sistemul de tracţiune integrală All Mode 4x4-i este prezent şi în lista de dotări a lui X-Trail, cu toate că există şi versiuni exclusiv cu tracţiune faţă, cum este şi cazul singurei "automate" din ofertă, dacă putem include CVT-ul la această categorie. Din păcate, nu există încă posibilitatea comandării unei transmisii automate în compania sistemului de tracţiune integrală.

Reprizele asigurate sunt comparabile cu ceea ce furniza vechiul X-Trail de 2.0 litri şi maşina nu se simte submotorizată, deşi ai putea să consideri la prima vedere că motorul este prea mic pentru un vehicul atât de mare. Cu excepţia cazului în care acul turometrului scade sub 1.500 rpm, răspunsul la acceleraţie este prompt şi maşina nu manifestă vibraţii neplăcute. Transmisia este etajată evident pentru un consum bun, dar rapoartele nu par să fie lungite exagerat, demarajele oferite fiind corespunzătoare pentru nivelul de putere din dotare. Am fi dorit ca timoneria să fie ceva mai scurtă, cursa schimbătorului de viteze fiind cam lungă în raport cu cea a lui Qashqai, de exemplu. 

În orice caz, aşteptăm şi alte motorizări în gama X-Trail, fie ele şi versiuni mai puternice ale dCi-ului de 1.6 litri, care să acopere segmentul lăsat liber în faţa rivalilor de unitatea 2.0 diesel a generaţiei precedente.

Consum

Downsizing. Un cuvânt care descrie o întreagă filozofie şi ascunde investiţii de miliarde de euro în dezvoltarea de noi motorizări şi transmisii, pentru maşini mai economice şi mai ecologice, care să meargă cel puţin la fel de bine precum cele pe care le înlocuiesc. Nissan n-a făcut excepţie cu al său X-Trail, noua generaţie renunţând la singurul său motor, un 2.0 dCi, în favoarea mai noului 1.6 dCi. Pe lângă cilindreea redusă, noul motor are şi sistem Start-Stop, a cărui funcţie o poţi admira pe bord - şoferul fiind informat câte kilograme de CO2 nu a aruncat în atmosferă pentru că a avut motorul oprit la semafor.

Să vorbim şi despre cifre, pentru a sublinia mai bine progresul lui X-Trail de la o generaţie la alta. În timp ce vechea generaţie avea un consum mixt declarat de 6.4 litri la sută într-o configuraţie echivalentă, noua generaţie anunţă 5.3 litri la sută consum mediu în ciclul standard de testare. X-Trail devine cel mai eficient model din zona diesel de 150 de cai a segmentului, după cum ne demonstrează Mitsubishi Outlander facelift, care anunţă aceeaşi valoare a consumului, dar cu un motor mai mare şi mai puternic, 2.2 DI-D de 150 CP şi 380 Nm. Iar Outlander reuşeşte asta cu tot cu tracţiune 4x4, Start-Stop şi transmisie manuală în dotare. Celălalt model comparabil din segment, Kia Sorento facelift, anunţă un consum mixt de 6.1 litri la sută pentru motorizarea diesel cea mai apropiată.

În cadrul testului organizat de importatorul Nissan cu prilejul lansării în România, care a inclus rularea în mediul urban, autostradă, drumuri naţionale şi o secţiune de off-road uşor, consumul exemplarului testat de noi a fost de 6.7 litri la sută, fără menajamente, rulând doar în modul 4x2. Colegii care au condus aceeaşi motorizare şi au cuplat modul auto al sistemului de tracţiune integrală aveau un consum afişat de 7.1 litri la sută, după cum am remarcat la un schimb de maşini. În orice caz, concluzia de bază e simpli: noul X-Trail este semnificativ mai economic decât precedesorul său.

Performanţe

Motorizarea mai mică şi mai puţin puternică a adus şi performanţe mai puţin impresionante pentru X-Trail. Cei 20 CP diferenţă se văd şi în alte căsuţe ale fişei tehnice, pentru că viteza maximă a SUV-ului mediu de la Nissan a fost redusă de la 190 la 186 km/h. Totuşi, acceleraţia 0-100 km/h a fost îmbunătăţită cu 0.2 secunde. Nu e mult, dar în condiţiile astea contează enorm.

La capitolul viteză maximă, modelul de la Nissan este depăşit atât de oponentul de la Kia, cât şi de rivalul de la Mitsubishi. În ceea ce priveşte timpul 0-100 km/h, X-Trail îl depăşeşte la mustaţă pe Kia Sorento facelift, dar este surclasat de Outlander facelift 2.2 DI-D fără discuţii, cu o diferenţă de 0.8 secunde până la sută şi 14 km/h la nivelul vitezei maxime.

Oricum, sprintul de la 0 la 100 km/h şi viteza maximă sunt lucruri mai puţin importante pentru acest segment, dar reprizele oferite de cuplul mare al altor motorizări nu pot fi ignorate, cum este cazul performanţelor promise de versiunea diesel de 150 CP a lui Outlander.

Interior

Interiorul lui X-Trail a făcut un salt la fel de mare ca exteriorul. Înainte, modelul avea un aer uşor utilitar, deşi era echipat bine în ceea ce priveşte partea de tehnologie şi am testat versiuni care aveau piele de calitate pe scaune, pe volan şi pe schimbător.

Nissan X-Trail are un interior care se remarcă prin ergonomia oferită şi prin planşa de bord frumos profilată, deşi pare cam mare şi "trasă" peste pasagerii din faţă. Scaunele sunt confortabile şi oferă numeroase reglaje, iar suportul lateral este potrivit chiar şi când abordezi virajele strânse cu mai mult aplomb. Butoanele de pe volan şi comenzile adresate şoferului sunt realizate cu mai multă atenţie şi te aduc mai aproape de un autoturism decât de o utilitară, cum îţi lăsa impresia generaţia precedentă. Integrarea sistemului multimedia este realizată mult mai plăcut din punct de vedere estetic, iar aproape toate dotările şi-au găsit loc la îndemână sub forma unui buton.

În ceea ce priveşte bancheta din spate, aceasta este suficient de moale încât să fie comodă după mai multe ore de stat în spate. Înclinarea spătarului este reglabilă, iar şezutul poate glisa faţă-spate. Acest lucru este util în special pentru versiunile cu şapte locuri, care pot fi utilizate abia după ce se îndreaptă spatarul celui de-al doilea rând de scaune şi bancheta respectivă este glisată puţin în faţă. Sistemul de sertare din portbagaj a dispărut în favoarea unui compartiment ceva mai simplu, aplasat sub podeaua plată a modelului.

Materialele de la bord au crescut în ceea ce priveşte calitatea, dar cea mai mare realizare este uniformizarea suprafeţelor acestora, eliminând senzaţia că unele elemente au fost montate ulterior pentru a ridica nivelul habitaclului la acest capitol. Acum, totul pare să fie gândit de la început să arate aşa cum trebuie, cu toate că încă mai este loc până la segmentul premium al acestei clase de autovehicule atunci când vorbim despre materiale şi finisaje. Saltul este vizibil cu ochiul liber şi poate fi perceput şi la atingere. În plus, totul arată mai modern acum, o privire scurtă la imaginile din habitaclul vechii generaţii lăsând impresia că au trecut zece ani între ele.

Portbagajul este acum mai mic, oferind doar 550 de litri în loc de 603, dar asta nu înseamnă că este mai mic decât cel oferit de rivali. Sorento facelift şi Outlander facelift au volume mai mici la nivelul portbagajului. În ceea ce priveşte trapa din sticlă a lui X-Trail, noul model pare să aibă o suprafaţă vitrată ceva mai mică faţă de precedesorul său.

Preţ de achiziţie

Noua generaţie a lui Nissan X-Trail are un preţ mai mic de pornire pe piaţa din România decât precedesorul său. În loc de 29.800 de euro cu toate taxele, noul X-Trail pleacă de la 26.700 de euro cu toate taxele. Explicaţia este simplă: există acum versiuni de bază cu tracţiune faţă, tracţiunea integrală nemaifiind standard pentru X-Trail. Mişcarea îl face pe modelul japonez mai accesibil, lucru care era necesar din moment ce Nissan a decis să-l elimine pe Qashqai+2 din gamă în favoarea păstrării versiunii cu şapte locuri a lui X-Trail.

Echiparea şi motorizarea testate de noi, respectiv Acenta 1.6 dCi 4x4 cu 5 locuri, are un preţ de pornire de 30.600 euro cu toate taxele. Echiparea exemplarului testat cu vopsea metalizată (660 de euro) şi cu pachetul Nissan Connect (1.200 de euro) a dus preţul de listă al acestuia la 32.500 ce euro. Respectivul pachet include sistem de navigaţie, sistemul Around View Monitor, radio digital cu DAB, mufe USB şi AUX şi şase difuzoare. Echiparea de top, Tekna, este vizibilă în cadrele de la interior ale galeriei foto ataşate.

În raport cu rivalii care au motorizări şi transmisii comparabile, X-Trail 4x4 în echiparea Acenta (de mijloc, dar entry-level pentru 4x4) se dovedeşte a fi mai ieftin decât un Sorento facelift, dar mai scump decât un Outlander facelift

Siguranţă

EuroNCAP nu a testat încă noua generaţie a lui Nissan X-Trail, dar a testat fratele său de platformă, Nissan Qashqai. Acesta a obţinut cinci stele de siguranţă la testul din 2014, iar asta înseamnă că şi X-Trail ar trebui să atingă acelaşi rezultat.

Noul X-Trail vine cu numeroase dotări noi de siguranţă, majoritatea fiind de siguranţă activă. Acestea vin pe lângă clasicele airbag-uri, ABS, ESP şi sistem de asistenţă la urcarea în pantă. Vorbim despre portofoliul de sisteme de siguranţă înglobate sub aripa Nissan Safety Shield. Acestea includ frânarea automată la un impact iminent cu vehiculul din faţă, nu înainte de a avertiza sonor şoferul de acest lucru, sistemul de monitorizare a unghiului mort şi de avertizare la un potenţial accident prin virarea în faţa unui vehicul care se află acolo şi sistemul de detectare de obiecte în mişcare, care avertizează şoferul de obiecte în mişcare în jurul maşinii în cazul în care acestea ar putea duce la un impact.

Ţinută de drum

Nissan X-Trail se manevrează pe şosea mai bine ca niciodată. A dispărut ruliul intens al caroseriei şi maşina se simte aproape la fel de bine ca un Qashqai. Asta în condiţiile în care Qashqai se mândrea încă de la generaţia precedentă cu faptul că e apropiat de un hatchback compact la acest capitol. Cum X-Trail aparţine segmentului mediu, modelul se comportă admirabil pe şosea pentru înălţimea şi gabaritul său.

Unul dintre secrete este suspensia spate Multilink. Direcţia este uşoară la viteze de oraş şi potrivită odată ce trecem de acest prag. Nivelul de feedback este agreabil, dar nu impresionant, lucru de apreciat odată ce intrăm pe macadam şi dăm de pietre şi gropi. Acolo, fermitatea suspensiei nu mai este atât de apreciată, fiind peceptibile denivelările de tot felul, cu toate că X-Trail le încasează fără să producă sunete suplimentare din partea suspensiei sau a altor componente - doar eşti zdruncinat puţin şi atât.

În ceea ce priveşte comportamentul în afara şoselei, modelul are un unghi de atac de 18.1 grade, un unghi de degajare de 26.5 grade şi un unghi de rampă de 20 de grade. Rampa maximă abordabilă este de 30 de grade, iar unghiul maxim de înclinare laterală este de 50 de grade - valoare impresionantă dacă ne uităm la un raportor şi ne imaginăm maşina pe panta respectivă. Garda la sol este de 210 milimetri, iar amortizoarele prezintă o cursă destul de lungă. La rularea pe teren accidentat, eşti limitat întâi de anvelopele de stradă şi abia apoi de unghiul de atac sau de garda la sol. Trebuie să fii atent în permanenţă să nu avariezi partea inferioară a barei de protecţie sau scutul din plastic de sub acestea, cel din urmă fiind un element mai sensibil, după cum am descoperit în cadrul testului.

Aşadar, schimbarea lui X-Trail pare că a lăsat în urmă ceva din capacităţile de off-road ale generaţiei precedente, lucru care ar putea să fie penalizat de puţinii clienţi care doreau aşa ceva, dar să fie apreciat de restul, care ies o dată pe an în off-road şi atunci merg pe un drum forestier până la o pensiune.

Vizibilitate

Vechiul X-Trail avea suprafeţe vitrate mari şi geamuri generoase. Parbrizul nu era înclinat puternic în spate, aşa cum este la modă acum, iar geamurile mici nu existau nici măcar la nivel de oglinzi. Totul era mare şi drept, angular. Odată cu adaptarea la tendinţele din modă, X-Trail a primit alte forme.

Montantul parbrizului apare din când în când în câmpul vizual al şoferului la abordarea virajelor lente de stânga, dar X-Trail compensează din plin cu poziţia înaltă la volan şi vizibilitatea suplimentară asigurată de aceasta. Oglinzile laterale au dimensiuni potrivite, în timp ce oglinda centrală este şi ea corectă din acest punct de vedere. În orice caz, lista de dotări include senzori de parcare, cameră video pentru marşarier şi chiar şi sistemul Nissan Around View Monitor.

Tehnologie

Din punct de vedere tehnologic, X-Trail se ţine bine. În funcţie de nivelul de echipare ales, maşina poate chiar să fie conectată la smartphone-ul şoferului şi să îi ofere servicii suplimentare printr-o aplicaţie dedicată numită Nissan Connect. Şoferul va avea acces la contul său de Facebook direct de pe ecranul multimedia, precum şi la serviciile de mesagerie aferente conturilor sale de social media, printre altele.

În rest, nivelul de echipare mediu, Acenta, care reprezenta şi exemplarul testat de noi, prezintă aproape toate dotările pe care le aşteptăm de la un SUV de 30.000 de euro în anul 2014. Un singur lucru ne-a lipsit la echiparea standard Acenta în comparaţie cu ceea ce oferă lista de opţionale, iar acela este pornirea şi accesul fără cheie, exemplarul testat de noi având bătrâna cheie briceag şi pornire clasică, cu cheia în contact. Nu-i un capăt de ţară, evident, dar această dotare de confort se face simţită odată ce nu o mai ai, după cum am observat când am schimbat maşinile cu colegii de breaslă în cadrul testului organizat de importatorul Nissan în România.

Am apreciat în mod deosebit noul format al comenzilor de pe volan şi interfaţa modernizată a sistemului multimedia. Contrar aşteptărilor, nu există nicio legătură cu ceea ce găsim în portofoliul Renault, cum este de exemplu sistemul R-Link, deşi vorbim despre o marcă parteneră într-o alianţă. Sau, cine ştie, poate că inginerii Nissan au apelat la o echipă talentată de designeri pentru a masca acelaşi sistem de operare sub o nouă interfaţă grafică, reuşită din punctul nostru de vedere.

Design

Dacă ar fi să punctăm evoluţia unui model din acest punct de vedere, X-Trail ar putea primi punctajul maxim fără niciun fel de problemă. Noua generaţie arată mai modern şi mai bine faţă de vehicul X-Trail şi pare mai scumpă decât este defapt atunci când o vezi pe şosea.

Sigur, vor fi unii care consideră că aspectul dur al vechiului X-Trail a dispărut odată cu slefuirea pătratului cu roţi care descria silueta modelului respectiv. Mai mult, asemănarea cu Qashqai ar putea reprezenta o problemă pentru alţii. Însă, dacă ar fi să criticăm ceva din punct de vedere estetic la nivelul noului X-Trail, acel lucru ar fi stopurile. Deşi e reuşită şi coerentă estetic, maşina nu arată a Nissan când o vezi din spate. Te prinzi doar că este un model japonez, dar nu eşti sigur despre ce e vorba până când nu vezi sigla. Într-un fel e foarte bine, dar uneori este bine să fii recunoscut în mulţime şi de la distanţă.

Nu ne-a placut

  • O singură motorizare oferită pentru moment în gamă
  • Nivelul de cuplu a rămas identic cu cel al generaţiei precedente şi puterea motorului oferit a scăzut în urma downsizing-ului
  • Folosirea locurilor de pe al treilea rând implică glisarea scaunelor de pe rândul al doilea
  • Confortul pe suprafeţe de macadam cu gropi şi pietre a scăzut faţă de cel oferit de generaţia precedentă în favoarea unei rulări mai bune pe şosea
  • Nu se poate comanda o versiune cu transmisie automată şi tracţiune integrală
Date tehnice - Nissan X-Trail (2014-prezent) 1.6 Diesel Turbo (dCi) 130CP 4x4 Man6 Acenta
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1.598
Lungime mm
4643
Putere maxima CP (rpm)
130 (4000)
Latime mm
1820
Cuplu maxim Nm (rpm)
320 (1750)
Inaltime mm
1695
Viteza maxima km/h
186
Greutate kg
1610
Acceleratie 0-100 km/h s
11
Ampatament mm
2706
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
550
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Nissan X-Trail (2014-prezent)

Ultimele teste

Comentarii (10)

  • eu sunt de parere ca numai 3 poze cu interiorul este cam putin. Pentru mine, personal este extrem de important cum arata interiorul, avand in vedere ca acolo o sa stau eu. pe dinafara conteaza mai putin cum arata. daca mai aveti poze cu interiorul, sunt binevenite, cred eu
    13 0
  • @eee
    Organizatorii evenimentului ne-au promis că ne vor trimite mai multe imagini în seara aceasta, urmând să completăm galeria cu acestea.

    Dacă nu ai răbdare până atunci, ai aici o galerie foto oficială a lui X-Trail: http://www.automarket.ro/masini-noi/nissan/x-trail-2014-2911/poze/
    4 0
  • Nu este a treia generație?
    3 0
  • Foarte bine arata x-trailul asta, mai putin partea din spate,chiar daca seamana mult cu Qasqai. Inclusiv interiorul e superb, arata european, mult peste ce obisnuia sa faca Nissan. Cred ca merita diferenta de bani in plus fata de un Qasqai (diferenta e chiar mica), Xtrail fiind un suv adevarat. Ar fi mai potrivit un motor mai puternic ceva 2.0 dci 170-180cp, nu cred ca ar costa mai mult de 2000e in plus.
    12 1
  • Qasqai Acenta 4x4 manual 130cp 27000e. Xtrail Acenta 4x4 manual 130cp 30600e conform automarket, siteul Nissan e ramas in urma, in lista de modele nu apare noul Xtrail, sunt mai preocupati daca accept cookies.
    16 0
  • @lorinczi.thomas
    Ba da. Mulţumim pentru sesizare.
    4 0
  • Imi place masina. E reusita.
    12 4
  • Foarte reusita masina, singurele lucruri mai putin placute fiind bordul glossy care daca e ca la Renault se zgarie destul de repede si ramane inestetic plus locul gol de unde trebuia sa fie butucul cheii de contact (puteau sa puna butonul de start engine acolo sau macar sa-l acopere in situatia de acum).

    Per total e cam cea mai buna optiune in plaja de preturi respective si sunt curios cat ar costa varianta Tekna la noi...
    6 2
  • antonny
    o masina care isi merita si ultimul leut ......pentru o masina 4x4 e nevoie de cuplu nu de CP .....e de ajuns o singura motorizare !!!! Romanul vrea diesel nu benzina,pentru ce motor mare cand nu isi permite asigurarea impozite intretinere s.a.m.d
    13 4
  • cineva
    @Andy
    Tekna 2WD 5 locuri 33.540€ cu TVA
    Tekna 4WD 7 locuri 36.440€ cu TVA

    Eu sunt de parere ca daca tot vrei sa dai peste 30.000 pe o astfel de masina, e pacat sa nu dai 3000 in plus si sa o iei pe cea mai dotata.

    Pana la urma, masina se foloseste cel putin cativa ani, si suma suplimentara aproape ca nu se simte in total. In plus, poti sa mergi linistit pe oriunde, in orice fel de vreme... si sa mai iei cu tine si niste copii suplimentari :)
    3 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru