Tu nu reușești nici să prezici unde se pun i-urile.
În schimb prezici parastasul BEV după care îți schimbi părerea in funcție de cum bate vântul noaptea. Și ne cerți pe noi că "că nu putem ști ce se va întâmpla, că sunt multe variabile".
O tu, înțeleptule, cumpătatule, echilibratule, superiorule.
Tulburare de personalitate narcisistă :)
Corect dar Europa e (aproape) pregătită. Doar pentru că Mali, Venezuela sau Niger încă nu sunt pregătite să cumpere Alfa electrice nu înseamnă că trebuie și Europe să stea dependentă de state agresive și să-și otrăvească aerul pe care îl respiră.
Legat de suceala cu Giulia și Stelvio cred că e mai mult legată de trista realizare că nu ar fi putut concura cu i3, C Klasse, iX3 sau EX60. Dodge Charger nu prea rupe gura târgului, nu?
De altfel și actuala Giulia a fost amânată câțiva ani și nu pentru că lumea nu era pregătită ci pentru că s-au apucat să o redeseneze când s-au prins că designul original e cam "dead on arrival".
Așa că e ok, au experiența necesară, nu-mi fac griji.
Ultimele battery de la BYD, CATL și Geely ai densități de 300-500 Wh/kg. Cu așa ceva autonomii de până la 1500km sunt posibile. Nu mă aștept să apară imediat, dar cred că 1000km urmează în viitorul apropiat.
Cele cu densitatea cea mai mare vor fi folosite la avioane, inițial.
Ultimele comentarii
1411 in total