Hamilton, pole position în Bahrain în fața lui Bottas! Verstappen va pleca de pe trei, iar Ferrari a fost eliminată în Q2

de Daniel Popescu
Sambata, 28.11.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton va pleca din pole position în Bahrain din fața lui Valtteri Bottas, în timp ce Red Bull a monopolizat a doua linie prin Max Verstappen și Alexander Albon. Ferrari a fost eliminată cu ambii piloți în Q2.

Calificările pentru Marele Premiu al statului Bahrain nu au adus nicio surpriză majoră, iar Lewis Hamilton își continuă marșul triumfal chiar dacă și-a adjudecat deja titlul mondial.

Pilotul echipei Mercedes a fost cronometrat cu 1:27.264 și va pleca din pole position din fața coechipierului său, Valtteri Bottas, care a fost mai lent cu aproape trei zecimi de secundă.

Red Bull ocupă a doua linie a grilei prin Max Verstappen și Alexander Albon, în timp ce Sergio Perez și-a adjudecat locul 5 pentru Racing Point în fața celor doi piloți de la Renault, Daniel Ricciardo și Esteban Ocon.

Pierre Gasly va pleca de pe 8 pentru AlphaTauri, în timp ce a cincea linie este ocupată de Lando Norris (McLaren) și Daniil Kvyat (AlphaTauri).

Ferrari a fost eliminată încă din a doua parte a calificărilor: Sebastian Vettel și Charles Leclerc vor pleca doar de pe locurile 11 și 12, după ce au fost cu peste o secundă și jumătate mai lenți decât liderul.

Cei doi vor fi urmați de Lance Stroll (Racing Point), George Russell (Williams) și Carlos Sainz.

Pilotul echipei McLaren a avut o defecțiune tehnică la monopostul McLaren și a rămas blocat pe circuit înainte de a stabili un tur cronometrat.

Alfa Romeo a fost eliminată cu ambii piloți în Q1, cu Antonio Giovinazzi în fața lui Kimi Raikkonen, iar o soartă similară a avut și Haas cu Kevin Magnussen și Romain Grosjean. Ultimul loc pe grila de start îi revine lui Nicholas Latifi de la Williams.

Marele Premiu al statului Bahrain va avea loc duminica la ora 16:10.

BAHRAIN - REZULTATE CALIFICĂRI:

Comentarii (7)

  • The Dot
    N-am vazut decat ultimele 3 minute din calificari, asa ca nu stiu de ce si cum, dar nu pot sa nu ma amuz acum pe seama declaratiei lui Binotto de acum 2-3 zile.
    In rest "business as usual" Hamilton, Bottas, Verstappen.
    13 3
  • Vă aduceți aminte de acea știre cum că "Ferrari este încurajată de performanțele obținute în cursa din Turcia și sugerează că poate lupta pentru locul trei în clasamentul constructorilor"?.
    Mai corect ar fi fost spus că poate lupta să termine mai sus de ultimele 3 locuri din clasamentul constructorilor.
    16 3
  • Costel
    insist sa salut abordarea cat se poate de avansata dar nicidecum cutezatoare a strategiei de cursa apartinand lui Mekies&Co care,

    printr-o doar aparenta cedare involuntara a prezentei in Q3,

    nu face altceva decat sa pregateasca riposta in cele mai mici amanunte cu 24 de ore inainte de asalt,
    primul stint pe cat de amplu pe atat de energic si de consistent pentru ambele monoposturi SF1000 "incaltate" inca din debutul gp-ului cu foarte probabile pneuri hard pentru Sebastian Vettel si posibil si pentru Leclerc(mici rezerve totusi la monegasc din motive care continua sa nu-i faca cinste acestuia),

    pneuri hard al caror palier de versatilitate pe asfaltul din Bahrain vor anula dupa prima jumatate a cursei acel cert dar musai volatil avantaj al monoposturilor aflate in partea superioara a grilei care-au ales cauciucuri mai aderente dar suficient de vulnerabile pe mixtura de viraje exigente si viraje foarte exigente de la Sakhir
    3 3
  • Ferrari e de rasul curcilor, dacă echipa continua doar cu italieni va fi dezastru.
    Păcat de Lecrerc si de Mick Sch.
    Ferrari are nevoie de specialiști nu de macaronari
    5 4
  • jaffa69
    Hammer Time
    5 5
  • interesant, ati ascuns rusinea ferrori, doar primele 10 locuri.. :/
    3 5
  • Florin
    La anul Alonso cu Renault va fi mai rapid decat Ferrari. Ce ironie!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru