Maldonado, exclus din calificări. Alonso, Massa şi Bottas urcă trei poziţii pe grilă

de Daniel Popescu
Duminica, 06.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pastor Maldonado a fost exclus din calificările de la Silverstone pentru că nu a avut cel puţin un litru de carburant în rezervor la finalul celei de-a două părţi. În urma deciziei, Fernando Alonso şi piloţii Williams progresează câte trei poziţii pe grila de start.

Esential 16 este locul de pe care va pleca Fernando Alonso in cursa de la Silverstone, desi a terminat calificarile pe 19
20 este pozitia pe grila de start a lui Pastor Maldonado dupa excluderea din calificari
3 este numarul total al pilotilor penalizati pe grila de start de la Silverstone
Pastor Maldonado a obţinut locul 15 pe grila de start în calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii, însă a oprit monopostul pe circuit în finalul celei de-a două părţi.

Iniţial s-a crezut că gestul venezueleanului a fost cauzat de o defecţiune tehnică, însă în realitate acesta a rămas fără combustibil. Regulamentul tehnic prevede că un pilot trebuie să aibă cel puţin un litru de carburant pentru probe la finalul calificărilor, motiv pentru care pilotul echipei Lotus a fost exclus din calificări.

Potrivit unor surse din cadrul echipei Lotus, furnizorul de motoare Renault este responsabil pentru eroarea care a condus la această descalificare.

Teoretic, Maldonado ar fi trebuit să ia startul de pe ultima poziţie a grilei, însă va pleca de pe 20 ca urmare a faptului că Marcus Ericsson şi Kamui Kobayashi, cei doi piloţi ai echipei Caterham, nu au respectat regula 107% în calificări.

▶ Calificări Silverstone: Rosberg în pole, Hamilton pe şase

Excluderea lui Maldonado reprezintă un nou ajutor nesperat pentru Ferrari şi Williams, ai căror piloţi au fost eliminaţi încă din prima parte. După ce au profitat de penalizările pe grilă suferite de Max Chilton (Marussia, 5 poziţii) şi Esteban Gutierrez (Sauber, 10 poziţii), Fernando Alonso de la Ferrari şi Valtteri Bottas şi Felipe Massa de la Williams vor urca încă o poziţie datorită penalizării lui Maldonado, astfel că fiecare dintre ei a câştigat câte trei poziţii pe grilă.

Marea Britanie - grila de start revizuită:

 1. 
Nico Rosberg Mercedes 2. Sebastian Vettel Red Bull-Renault 3. Jenson Button McLaren-Mercedes 4. Nico Hulkenberg Force India-Mercedes 5. Kevin Magnussen McLaren-Mercedes 6. Lewis Hamilton Mercedes 7. Sergio Perez Force India-Mercedes 8. Daniel Ricciardo Red Bull-Renault 9. Daniil Kvyat Toro Rosso-Renault 10. Jean-Eric Vergne Toro Rosso-Renault 11. Romain Grosjean Lotus-Renault 12. Jules Bianchi Marussia-Ferrari 13. Adrian Sutil Sauber-Ferrari 14. Valtteri Bottas Williams-Mercedes 15. Felipe Massa Williams-Mercedes 16. Fernando Alonso Ferrari 17. Max Chilton Marussia-Ferrari** 18. Kimi Raikkonen Ferrari 19. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari* 20. Pastor Maldonado Lotus-Renault*** 21. Marcus Ericsson Caterham-Renault**** 22. Kamui Kobayashi Caterham-Renault**** *penalizare 10 pozitii pe grila **penalizare 5 pozitii pe grila ***exclus din calificari ****nu a respectat regula 107%

Marele Premiu al Marii Britanii la TV

Marele Premiu al Marii Britanii va avea loc la orele obişnuite pentru o cursă desfăşurată în Europa: 

Eveniment Ziua Ora Transmisii TV
Antrenamente 1 vineri, 4 iulie 12:00 -
Antrenamente 2 vineri, 4 iulie 16:00 -
Antrenamente 3 sambata, 5 iulie 12:00 -
Calificari sambata, 5 iulie 15:00 Dolce Sport, RTL si M1
Cursa duminica, 6 iulie 15:00 Dolce Sport, RTL si M1

▶ Formula 1 la TV, pe internet şi pe tablete în 2014: unde poţi vedea în direct cursele din Marele Circ

Comentarii (1)

  • ce trebuie facut ca Alonso sa ia startul de pe o merituoasa pozitie 16? Trebuie sa fie exclusi piloti de pe grila :)))
    4 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru