Update: Cursa din Japonia a început sub Safety Car, dar a fost suspendată în turul 2

de Daniel Popescu
Duminica, 05.10.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Taifunul Phanfone are în prezent viteze ale vântului de peste 240 km/h şi va ajunge în zona circuitului de la Suzuka în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceea ce ar putea avea ca efect anularea Marelui Premiu al Japoniei.

Esential 240 de kilometri pe ora este viteza vantului generata de taifunul Phanfone
2 tururi trebuie sa parcurga pilotii in cursa pentru a primi jumatate din punctele acordate pentru primele 10 pozitii
75% din distanta cursei trebuie parcursa pentru ca pilotii sa primeasca integral punctele alocate

Update 09:15: Cursa se va relua sub Safety Car la ora 09:25

Update: 09:07: FIA a întrerupt cursa prin steag roşu în turul 2. Într-o astfel situaţie, regulamentul prevede ca piloţii să se alinieze pe grila de start, însă de data aceasta toate monoposturile au intrat în pitlane în spatele maşinii de siguranţă şi s-au aliniat unul în spatele celuilalt.

Monoposturile au trecut practic în turul 3 în momentul în care au intrat în pitlane, astfel că au parcurs deja cele două tururi necesare pentru ca piloţii să obţină jumătate din puncte. Pentru acordarea punctajului integral, piloţii trebuie să parcurgă minim 75% din distanta, adică cel puţin 40 dintre cele 53 de tururi ale cursei. 

Update 08:50: Marele Premiu al Japoniei va începe sub Safety Car din cauza ploilor torenţiale care afectează circuitul de la Suzuka în cursul zilei de duminică. Principalele probleme sunt vizibilitatea foarte scăzută şi cantitatea mare de apa prezenţa pe anumite porţiuni al e circuitului.

Ştirea iniţială:

Calificările din Marele Premiu al Japoniei s-au desfăşurat pe o vreme predominant frumoasă, însă lucrurile se vor schimba radical în următoarele ore.

Taifunul Phanfone, care traversează în prezent Oceanul Pacific, s-a intensficat în ultimele ore, astfel că ploile torenţiale sunt însoţite de viteze ale vântului de peste 240 de kilometri pe oră.

Potrivit ultimelor simulări ale meteorologilor, taifunul va ajunge în zona circuitului de la Suzuka în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În acest context, este foarte posibil ca la ora cursei de la Suzuka să se înregistreze ploi torenţiale şi vânt puternic care să conducă în cel mai bun caz la un start şi la o desfăşurare a cursei sub Safety Car. De asemenea, nu este exclusă nici anularea cursei, în cazul în care condiţiile meteorologice nu vor permite nici măcar rularea sub Safety Car.

Situaţia este complicată şi de faptul că în Japonia soarele apune până în ora locală 17:30 în această perioadă a anului, astfel că o întârziere de 30-60 de minute a cursei din cauza vremii ar putea duce la abandonarea acesteia din motive de vizibilitate. Bernie Ecclestone a anunţat deja că Marele Premiu al Japoniei nu va fi mutat cu câteva ore mai devreme, aşa cum se vehiculase iniţial. "Dacă plouă, echipele vor concura", a precizat el.

Conform regulamentului, piloţii vor primi integral punctele pentru primele 10 poziţii numai dacă este parcursă cel puţin 75% din distanţa cursei. De asemenea, o cursă trebuie să se desfăşoare pe parcursul a cel puţin două tururi, chiar şi sub Safety Car, pentru ca piloţii să primească jumătate din punctele alocate în mod obişnuit. O altă problemă este logistica echipelor, întrucât ploile şi vântul puternice ar putea bulversa planurile echipelor de a deplasa echipamentele spre Soci, gazda Marelui Premiu al Rusiei de la sfârşitul săptămânii viitoare.

Cursa de la Suzuka este programată duminică cu începere de la ora locală 15:00, echivalentul orei 09:00 în România.

Via Motorsport

Comentarii (8)

  • Articol excelent despre motoarele Mercedes.
    Sursa: http://adamcooperf1.com/2014/10/04/ron-dennis-frustrated-by-lack-of-engine-parity-with-mercedes-works-team/

    Ce pretentii mai puteam sau mai pot avea de la la sezonul 2014.
    Mi-e ciuda ca am fost atat de naiv si am crezut ca vom avea tot suportul Mercedes-Benz cu exceptia datelor celor mai sensibile.
    Chiar daca teoretic este aceasi specificatie de motor, Mclaren nu il poate exploata nici macar precum Williams.
    14 19
  • Sa-l punea pe ALONTZO in poll , sa ruleze 2 tururi cu Safety car si apoi sa-l declare castigator ca doar e *dublu campion* .....
    5 27
  • Interesant articolul, de fapt Dennis este oficat ca nu a putut sa le furnizeze celor de la Honda mai multe informatii. Atata timp cat parteneriatul urma sa aiba un fina iar cei de la McLaren semnasera cu Honda, nu se putea face nimic in privinta datelor sau a informatiilor despre motor. Mercedes trebuia sa-si protejeze cumva motorul, si cum cei de la McLaren au fost prinsi pentru furtul de informatii in trecut, ce era de facut? McLaren putea exploata motorul la fel ca Williams si ca Force India, care au primit exact in aceeasi zi motorul si aceleasi informatii ca McLaren, dar rezultatul s-a vazut. Bine nici Dennis nu poate accepta ca echipa tehnica a produs in monopost foarte slab comparativ cu Williams, dar ciudat si cei de la Force India par sa se descurce foarte bine.

    Cei de la Mercedes nu au vrut sa fie naivi, stiau ca cei de la McLaren vor incerca sa le dea celor de la Honda orice informatie posibila, si au vrut sa fie siguri ca nu o sa fie asa. Deh nu cred ca vroia cineva un alt scandal ca-n 2007, tot din cauza celor de la McLaren.
    13 3
  • Pikachu F1
    @Mclaren_Mircea_1984: Cred ca ai uitat ca nu este un forum unde sa-ti etalezi frustrarile in legatura cu situatia celor de la McLaren. Din respect pentru aceasta comunitate, ai putea sa comentezi ce te framanta pe un site al comunitatii McLaren, desi cred ca te-a bana instantaneu. De fapt si de pe Facebook ti-au sters comentariile. iar un admin te-a rugat sa nu mai postezi posturi inflamatorii si discriminatorii.
    19 2
  • Ron Dennis are și el dreptate..Cei de la Mclaren după abandonul lui Button de la Singapore n-au primit datele solicitate de la Mercedes , pentru vedea ce s-a întâmplat ..Plus că Williams echipa cea mai bună dintre celelalte echipe motorizate de Mercedes, mai sus de locul 3 n-a mai urcat
    6 1
  • 7:35 ora romaniei, conditiile meteo in japonia sunt groaznice.
    5 0
  • pfffffff ..ultimele informatii de la suzuka, 99% cursa se desfasoara sub safety car, vizibilitate f redusa, ploaie torentiala, vant puternic
    4 0
  • sheitan
    Nu mai bine il inhamam pe cretinu de trei punctela safety car, poate se ineaca si scapa lumea de un redus mintal, oligofrencretin!
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru