Cele trei stele ale lui Megane au pus pe jar industria auto. "EuroNCAP nu e obiectiv", acuză presa franceză

de Mircea Meșter
Miercuri, 25.06.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
După ce Renault Megane facelift a fost supus testelor EuroNCAP şi a primit doar trei stele din cinci, presa franceză acuză organizaţia europeană de lipsă de obiectivitate. "EuroNCAP generează o confuzie culpabilă", spun - pe bună dreptate - jurnaliştii francezi.

Într-o eră în care cele cinci stele EuroNCAP au devenit un must have pentru aproape toate modelele mărcilor cu tradiţie în Europa, vestea conform căreia Renault Megane a reuşit să adune doar trei stele a luat pe nepregătite atât presa, cât şi industria auto. Renault, constructor cu antecedente excelente la testele de siguranţă ale organizaţiei independente, s-a văzut pusă în situaţia de a manageria un rezultat mediocru al unui model cu o imagine foarte bună din acest punct de vedere. Iar pe cât de ciudată este situaţia pentru constructor, pe atât de interesant de urmărit este reacţia presei auto europene după publicarea rezultatelor de ieri ale EuroNCAP

Dacă francezii au încercat şi chiar au reuşit să găsească explicaţii plauzibile pentru rezultatul lui Megane facelift, germanii s-au mărginit în mare parte la a lua peste picior rezultatul simbolului compactelor franceze. Au existat şi cazuri în care francezii şi germanii s-au acuzat contrat voalat reciproc, apărând în peisaj comparaţii care mai de care mai inspirate. 

De ce a greşit EuroNCAP?

Per total, însă, în majoritatea publicaţiilor europene există un val de uimire generată de decizia EuroNCAP de a testa o maşină care la nivel constructiv se află la nivelul anului 2008, cel în care a fost lansată cea mai recentă generaţie Megane. Dacă atunci a luat cinci stele, Megane suferă astăzi prin prisma faptului că noile criterii de notare, mult mai dure, determină un rezultat mai slab al maşinii la distanţă de 6 ani de la prezentarea iniţială. Iar cum EuroNCAP nu obişnuieşte să facă acest lucru, acuzaţiile de lipsă de fairplay nu au întârziat să apară.

Francezii acuză fără rezerve EuroNCAP

Marca a omis să traducă avertismentul pentru lipsa cuplării centurilor spate în numărul de limbi cerut de regulile EuroNCAP. O problemă mai degrabă anectodică, dar penalizată prin retragerea unei stele din punctajul general.

Automobile Magazine
Automobile Magazine, una dintre cele mai citite reviste auto din Franţa, atacă problema într-un articol intitulat "Trei stele care valorează cât patru" într-o notă ludică înainte de a pune o parte din acest rezultat pe umerii celor de la Renault, care au uitat să traducă notificarea pentru purtarea centurii de siguranţă în mai multe limbi: "Înainte de ultimul său facelift, apărut la finalul lui 2013, Renault Megane a valorat cinci stele în clasamentul EuroNCAP, notă maximă obţinută în 2008. Acum, după ce compacta a primit o pereche de faruri redesenate şi un logo mărit, nu au mai rămas decât trei stele. Să fie pentru că noile blocuri optice sunt periculoase sau pentru că rombul Renault e prea ascuţit? Deloc. Dispariţia a două stele se datorează unei scheme de notare din ce în ce mai neclară şi unei gafe a celor de la Renault, pe care oficialii au promis că o s-o repare", spun jurnaliştii francezi.

În ceea ce priveşte gafa celor de la Renault, "Marca a omis să traducă avertismentul pentru lipsa cuplării centurilor spate în numărul de limbi cerut de regulile EuroNCAP. O problemă mai degrabă anectodică, dar penalizată prin retragerea unei stele din punctajul general. Fără această problemă care, conform surselor noastre, va fi însă rezolvată în săptămânile următoare, Megane facelift ar fi meritat patru stele, un punctaj onorabil pentru seniorul compactelor de pe piaţă", spun cei de la Automobile Magazine.

"EuroNCAP generează confuzie"

Pentru a deveni un criteriu real la achiziţia unei maşini, notarea EuroNCAP ar trebui să fie perfect obiectivă în comparaţii, ceea ce nu e cazul acum. Este cazul ca organismul independent să reajusteze punctele primite la capitolul Sisteme de Asistenţă de către toate modelele din 2009 încoace, data apariţiei noului sistem de notare.

Nicolas Meunier
Challenges.fr
Unul dintre cele mai bune articole apărute după publicarea rezultatelor EuroNCAP vine din partea publicaţiei Challenges, care atacă fără rezerve decizia EuroNCAP de a testa o maşină cu vârsta de şase ani după criteriile actuale.
"Dacă până acum organizaţia independentă se mulţumea să tortureze modelele nou-apărute pe piaţă, înnoite de la A la Z, în teste a intrat de această dată un model aflat la final de carieră, remaniat uşor pe plan estetic. Rezultat: compacta franceză, încoronată cu cinci stele la lansare şi cu o bună reputaţie în ceea ce priveşte siguranţa pasivă, trebuie să se mulţumească astăzi cu un scor deloc de invidiat de trei stele", spune Nicolas Meunier, cel care semnează articolul.

Acesta analizează şi o altă perspectivă interesantă, cea a unor modele asemănătoare testate anul trecut de EuroNCAP. Rezultatele sunt cel puţin deranjante: "Cu ESP, limitator de viteză şi alertă pentru centură, Megane adună şase puncte şi o notă finală de 48% la capitolul Sisteme de Siguranţă. Concurentul său principal, VW Golf (testat în 2013), are doar 5 puncte, dar primeşte 71%. Căutaţi eroarea. Explicaţia e simplă: la finalul lui 2013, EuroNCAP a completat lista de sisteme care intră în baremul de notare. O maşină testată în 2014 va avea deci o notă inferioară aceleiaşi maşini cu aceleaşi dotări testată însă în 2013. Modificarea baerumului de notare are scopul de a urmări de aproape evoluţiile tehnologice ale pieţei. Nimic anormal, deci. Însă EuroNCAP nu a ajustat notele precedentelor modele testate, generând o confuzie culpabilă în imaginea prezentată publicului. De fapt, în ciuda acestei diferenţe fundamentale, este posibil să compari VW Golf, Peugeot 308 şi VW Golf pe aceeaşi pagină a site-ului EuroNCAP, fără nicio explicaţie legată de schimbarea modului de punctare".

"Ar fi interesant de văzut ce rezultate ar avea astăzi modele precum Opel Corsa, Fiat 500 sau VW Touran, testate de EuroNCAP înaintea reformei de punctare, care a avut loc în 2009", încheie jurnalistul francez.

Abordare inedită: când Golf Sportsvan pică la comparaţie

Foarte interesantă optica publicaţiei Autoplus, care ignoră aproape complet rezultatul lui Megane, dar bifează o comparaţie între VW Golf Sprotsvan, singurul model care a primit cinci stele la sesiunea actuală, şi Citroen C4 Picasso, rival testat de EuroNCAP anul trecut. Articolul începe informativ, dar se transformă ulterior într-un exemplu de comparaţie indirectă care schimbă perspectiva asupra punctelor primite de modelul german: "Disponibil deja în showroom-uri, Volkswagen Golf Sportsvan a trecut prin teribilele teste EuroNCAP, organizaţia care-şi propune să evalueze performanţele în siguranţă ale modelelor recent lansate. La final, rezultatele sunt... bune. Înlocuitorul lui Golf Plus a obţinut de fapt nota maximă de cinci stele, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul altor maşini testate în aceeaşi sesiune, toate limitate la trei stele (Citroen C-Elysee, Peugeot 301, Renault Megane, MG3) sau patru stele (Ford Tourneo Courier)", notează ediţia online a revistei franceze.

Articolul continuă: "Sportsvan a adunat 87% din punctele posibile la protecţia Pasagerilor Adulţi, 85% pentru Protecţia Copiilor, 62% pentru Protecţia Pietonilor şi 73% pentru diferitele sisteme de siguranţă. Cu titlu de comparaţie, Citroen C4 Picasso, unul dintre rivalii monovolumului compact german, a obţinut anul trecut punctaje de 86%, 88%, 68% şi respectiv 81% pentru fiecare dintre aceste categorii"

Germanii iau peste picior rezultatul lui Megane

Un detaliu ar trebui să-i supere pe francezi: maşinile din China au devenit la fel de sigure ca ale lor.

Focus.de
Unele publicaţii germane nu au ratat ocazia de a învârti cuţitul în rană şi, fără să explice contextul în care Renault Megane a primit cele trei stele, compară mărcile franceze nici mai mult, nici mai puţin decât cu brandurile auto din China: "O maşină chinezească, aproape la fel de sigură ca Peugeot, Renault şi Citroen", titrează Focus.de, care în cadrul articolului merge pe aceeaşi linie vindicativă: "Deşi producătorii francezi promovează des siguranţa modelelor lor, au reuşit să adune doar câte trei stele la ultimele teste EuroNCAP.
Chiar dacă două dintre modelele testate nu se vând în Europa de Vest, un detaliu ar trebui să-i supere pe francezi: maşinile din China au devenit la fel de sigure ca ale lor".

Evident, există şi atitudini ceva mai puţin ostile în Germania: "Renault Megane a primit doar trei stele din cinci la crash-testele EuroNCAP. Un rezultat surprinzător de slab pentru un brand care a reuşit să devină un reper la acest capitol în ultimii ani", notează firmenauto.de, care se îndoieşte însă mai departe de obiectivitatea EuroNCAP: "Validitatea acestui test este însă limitată, pentru că vorbim despre o maşină aflată pe piaţă încă din 2008. Dacă maşina a primit la acea oră cinci stele, versiunea facelift lansată la începutul acestui an a primit doar trei din cauza criteriilor mult mai stricte ale EuroNCAP. Renault Germania nu a ştiut să explice de ce Megane a fost retestat, deoarece regulile EuroNCAP arată că doar maşinile noi sau nou-lansate pe piaţă sunt supuse acestor teste."

Restul lumii: rezultat primit cu rezerve

Este foarte posibil ca oricare dintre modelele de vârsta lui Megane care la lansare au adunat cinci stele să primească acum doar trei. Dintre "bătrâni", însă, EuroNCAP a testat doar Megane până acum.

Autoweek.nl
Aceeaşi atitudine rezervată vine şi din Olanda, acolo unde Autoweek publică un articol care-i ia apărarea "bătrânului" Megane: "Cel mai notabil rezultat al ultimei sesiuni EuroNCAP este cel al lui Renault Megane, bestseller-ul Renault primind doar trei stele din cinci. Totuşi, nu vorbim neapărat de o surpriză: Megane este dezvoltat după regulile EuroNCAP de anul un deceniu. la acea oră, maşina a adunat cu uşurinţă cinci stele, însă acum cerinţele legate de siguranţa pietonilor, de exemplu, au devenit mai stricte", afirmă jurnaliştii olandezi, care confirmă ulterior faptul că poziţionarea lui Megane în contextul anului 2014 este uşor forţată: "Este foarte posibil ca oricare dintre modelele de vârsta lui Megane care la lansare au adunat cinci stele să primească acum doar trei. Dintre "bătrâni", însă, EuroNCAP a testat doar Megane până acum".

Fără a intra prea mult în detalii, britanicii de la Autotrader.co.uk titrează "Renault Megane dezamăgeşte la testele EuroNCAP", mergând pe ideea faptului că istoria Renault recomanda până acum un constructor de cinci stele: "Hatchback-ul Renault Megane a dezamăgit la ultima rundă de teste EuroNCAP, modelul care a primit recent un facelift reuşind să adune doar trei stele în probele de siguranţă considerate reper în Europa. Acest lucru este surprinzător având în vedere că Renault are de obicei o istorie impecabilă la crash-teste".

 

Comentarii (56)

  • antonny
    doar interese ....cum am mai spus neinteresant pentru mine cate stele ia masina .......pentru ca nu a fost tradus avertismentul ..... EuroNCAP taie din stele .....dar de ce ia dat 5 stele in 2013???
    13 9
  • pentru cei care limbile "e" grele...poate cifrele va spun mai mult si vi se aprinde beculetul de avarie.

    Golf - 2009
    - adult ocupant 97%
    - child occupant 84%
    - pedestrian 61%
    - safety assist 71%

    http://www.euroncap.com/results/vw/golf/2009/354.aspx

    Golf - 2014
    - adult ocupant 87%
    - child occupant 85%
    - pedestrian 62%
    - safety assist 73%
    http://www.euroncap.com/results/vw/golf_sportsvan/553.aspx

    "cea mai buna platforma din clasa" e mai nesigura decat acum 5 ani.

    Astept "premiantii" sa se explice ;)
    24 26
  • Noile baremuri de testare au fost anuntate de mult timp. Nu stiu de ce sunt asa surprinsi cei de la Renault. Si cum de VW a luat 5 stele? Deci asta e nivelul Megane facelift comparat cu VW Golf Plus.
    Autorul mi sßa parut cam partinitor si cam insistent in a dovedi ca de fapt Megane e OK.
    9 31
  • E mai nesigura pt ca s-au mai schimbat niste reguli, totusi n-a primit 3 stele in 2014, Renault trebuie sa rezolve aceasta problema intr-un fel, nu presa franceza.
    27 11
  • @dan

    cred ca am sa-i rog pe cei de la AM sa scrie mare pentru toata lumea. Megan-ul testat este un facelift pe o platforma invchita.

    Imi inchipui ca toata lumea se asteapta ca un facelift sa fie insotit de o modificare a structurii de rezistenta. Altfel nu inteleg de ce lumea persista in a judeca un model imbatranit prin prisma criteriilor anului 2014

    mai ai rabdare, noul megane va avea 100%...

    EuroNcap ar face bine sa testeze un model de la VAG din 2009 :))
    30 14
  • Sa testeze, n-am nimic impotriva, niste rezultate cu Megane din 2009 n-ai? Macar vedem cum se situa fata de Golf tot din 2009.
    18 8
  • Ce nu intelegeti ca stelele astea pierdute de Megane la Euroncap nu au nici o legatura cu cat de sigura ii masina in caz de impact si ca esecul a fost cauzat de lipsa unor cretine de sisteme electronice. Nu zic ca Megane ii nu stiu ce meca al sigurantei, dar totusi ii destul de sigura in caz de impact pentru o platforma de segment C aparuta prin 2008.

    Dupa noile criterii cretine legate de electronice ale Euroncap, noul Sandero si Logan care la ultimul test au avut 4 stele nu ar primii nici 2 pentru ca nu au nici un sistem electronic care sa ajute dobitocii sa stea pe banda de rulare. O cretinitate absoluta. Daca tot inaspresc standardele de siguranta, sa le inaspreasca la protectia structurala oferita de masina in caz de impact nu la tot felul de electronice inutile.
    41 8
  • @dan

    nu, n-am, pentru ca ultimul megane testat a fost in 2008 INAINTE de introducerea noillor criterii.

    http://www.euroncap.com/tests/renault_megane_2008/337.aspx

    Sper ca dincolo de ironia ta, ai inteles ca NICIODATA, poate, nu vom putea compara "la milimetru" modelele intre ele, pentru ca exista diferente de criterii, exista diferente de GENERATIE si exista mici diferente inutile (de tipul "textul nu e scris in toate limbile pamantului", de parca asta ar conta), toate astea facandu-ne sa ne scoatem ochii ca orbii si tot ca orbii sa nu observam ca modificarile cu adevarat importante (asa cum a zis SAM) sunt minimale
    16 11
  • @vianu

    De data asta chiar n-am fost ironic, eram curios sa vad rezultatele:)

    Am uitat sa precizez un lucru, anume ca este vina Renault pt faptul c-o lungesc cu Megane 3, cam trebuiau sa lanseze o noua generatie anul asta macar, 6 ani sunt suficienti intr-o clasa compacta foarte disputata, mai ales ca oricum era pe o panta descendenta la vanzari de cativa ani, sa vina de abia anul acesta cu face-lift...si problema este ca s-ar putea nici la anul sa nu vina noua generatie, mai degraba prin 2016 se zvoneste, deci tarziu dupa parerea mea.
    25 6
  • @vianu
    "cred ca am sa-i rog pe cei de la AM sa scrie mare pentru toata lumea. Megan-ul testat este un facelift pe o platforma invchita. "

    Pai atunci sa-l scoata din productie daca are platforma invechita. Scuza-ma, dar eu cred ca este o scuza. Aceasta masina s-a testat pentru ca INCA este in productia de serie si, cel putin teoretic, inseamna ca se mai ridica la nivelul cerintelor tehnologice actuale. Daca acum aveam un Megane 4 cu siguranta nu se testa Megane 3 si mai mult ca sigur nu lua 3 stele. Ma rog, lua 4 + o stea de la avertizorul acustic.
    Imi pare rau, nu este o situatie placuta pentru nimeni, nu-mi place sa rad de raul altuia, dar Renault nu are nici o scuza. Banii s-au dus in Nissan Pulsar, in Twingo si probabil si in proectele legate de viitoarele modele de lux. Iar un model care aduce grosul vanzarilor celor de la Renault, adica Megane, a ramas in spatele concurentei. Si se vede.
    33 13
  • @dan

    intarzierea aparitiei noii generatii nu are legatura cu un test facut parca special

    Am spus si la celalalt articol. In aceasta sesiune s-au pus: o platforma invechita, 2 low-budget si un model nou nout. Ce tampit ar fi crezut ca renault trebuia sa faca o figura frumoasa? Ca sportswan a punctat foarte bine in comparatie cu ceilalti era firesc. Nefiresc e sa fie mai slab fata de proprii frati mai vechi. Dar sincer? Cum e posibil sa nu fiu vreodata client de VW si in afara unei subiect de discutie pot sa faca orice model de la VAG si din hartie creponata, mi-e fix indiferent.

    Dar nu inteleg de ce sar de fund in sus fanii vag. Atata timp cat dumnezeul lor pe patru roti se prezinta asa de bine de ce fac spume la gura?
    14 13
  • @vianu

    Ce sa zic, lasa ca nici fanii Renault nu erau mai breji, de departe cele mai tari discutii au fost la subiecte cu renault, ce vremuri.. :).
    19 8
  • @Lau

    iti dai seama ca nu vor scoate din productie modelul care le-a adus banutzu gros. Nici un producator nu face asta. E impotriva traditiei industriei sa spunem asa.

    Measjul EuroNcap e foarte clar...vechile modele sunt depasite. Faceti ceva! Posibil ca francezii sa fie nevoiti sa grabeasca aparitia noii generatii. Nu stiu daca acest lucru le convine. Asa cum ai zis banii poate s-au scurs pe alte proiecte (cred ca, mai ales, cele electrice au papat banii). Cu siguranta cei de la Reanult vor face eforturi sa iasa basma curata, dupa lovitura asta de imagine sa nu isi imbunatateasca produsele ar fi sinucidere curata.
    12 0
  • @vianu
    Cu siguranta inginerii Renault nu sunt niste incapabili. Sigur vor lua ceva masuri. Iar cele mai rapide care sa-i scoata din situatia asta neplacuta sunt contestarea testelor EuroNCAP. Si cred ca oricine in situatia lor ar fi facut la fel. Bine, poate toti in afara de Toyota care ar fi facut inca un recall. :)))
    Si sa speram ca Renault va face ceva. Sincer sa fiu eu ma asteptam sa ia 4 stele fara probleme (inclusiv fara nici un nenorocit de avertizor acustic).
    Pacat, nu e deloc placut ce a patit Renault, dar se mai intampla. Stii cum se spune, numai cine nu munceste nu greseste.
    Cati dintre voi isi amintesc de problemele la sistemele de franare de la Clasa E si SL de la Mercedes? Se intampla acum vreo 10, Mercedes nu a recunoscut nimic, a cumparat o mare parte din presa cu zeci de milioane de euro sa taca si si-au reparat probleme din mers. Clasa A intr-o perioada se rasturna. Nu s-a mai vandut? BMW acum vreo 10 ani avea ceva probleme cu turbinele. S-a facut vreun scandal sau recall? Sa ne amintim de 2.0 TDI cu celebrul sistem de injectie Siemens si de problemele la primele 1.4 TSI?
    Apropo, stiti ca in acest moment Hyundai are probleme foarte serioase cu servodirectia care poate ceda din senin si aparent fara motiv? Este o problema care a fost de la ultimul Accent pana in prezent.
    35 0
  • Sunt tare curios cum se va descurca noul Twingo la asemenea 'teste'.....model care de altfel e de generatie noua....
    Probabil nu va aduna nici 3 stele(parerea mea)
    Cu Meganu e alta problema.....vechimea platformei tehnice si 'electronice' isi arata dezavantajele....
    In povestea asta nu tin parte niciunui constructor insa Renault ar fi trebuit sa mentina modelele cat mai 'fresh' mai ales la capitolul siguranta.....
    Sunt sigur ca urmatoarea generatie de Megane va 'trece' testu cu brio.....
    Poate om avea norocu sa se testeze(din ciuda acestui mic 'scandal' auto) si un Golf Mark 6 la actualele standarde EuroNCAP....sa vedem pe unde stau si nemtii cu adevarat la acest capitol
    22 1
  • Nu cred ca se va testa Golf 6 pentru ca nu mai este in productie.
    27 2
  • Ideea e simpla daca vrei siguranta superioara ai cateva variante:
    Subaru Forester, Mitsubishi asx si ce este pe platforma g7 astea sunt cate exemple din pacate destul de limitate.
    3 14
  • @Calin

    Intamplator sau nu, momentul problemelor Mercedes la sistemul de franare electrohidraulic a coincis cu pierderea pozitiei de lider mondial pe segmentul premium, asta se intampla in 2005, poate ca oricum il pierdea mai tarziu, poate ca nu, iar in privinta turbinelor la Bmw s-a schimbat furnizorul, stie cineva de unde provenea acel furnizor care a oferit turbine cu probleme? Uitasem de lucrul asta, oricum nu mai conteaza asa mult, au trecut pe Garrett in acel moment, nu ca astea n-ar pica, dar frecventa defectiunilor a fost clar mai mica, dar cele cu probleme mari au fost turbine...Mitsubishi, ce ironie, nu-i asa? :).
    17 2
  • Dane, in acea perioada BMW vindea in medie cu aprox 5000 de modele Seria 5 si Seria 6 mai mult decat Clasa E, respectiv SL. Daca Mercedes facea public un anunt prin care anunta ca au probleme, cu siguranta vanzarile lui BMW cresteau enorm. Despre asta e vorba.
    Nu stiu, mie Megane 3 mi-a lasat o impresie buna. Incontestabil a fost un pas inainte fata de Megane 2. Este o masina la care Renault a muncit enorm sa repare probleme de fiabilitate ale lui Megane 2. Si in mare au reusit. Dovada ca in momentul aparitiei a fost una dintre cele mai bune compacte. Nu avea cu ce sa se faca de ras in fata nemtilor. Iar acum a aparut aceasta stire. Masina NU are nici o vina. Vina este in birourile celor de la Renault. Este la cei care au decis ca de Megane 3 se mai poate "trage" inca un an. Pacat!
    26 0
  • abs esp samd
    @vianu
    imi plac comment-urile tale ca sunt logice, mai putin aici:

    "Dar sincer? Cum e posibil sa nu fiu vreodata client de VW si in afara unei subiect de discutie pot sa faca orice model de la VAG si din hartie creponata, mi-e fix indiferent. "

    dar ai citit cap coada ce a scris fiecare dupa tine?

    baietii astia chiar nu au inteles smenu facut de euroNCAP.
    Nu au inteles ca Megane in momentul de fata deranjeaza pt ca are preturi f mici si strica treaba si trebuia sa le-o traga intr-un fel. Trebuia sa se lege de ceva, sa le faca reclama negativa in ochii clientilor care nu citesc prea mult despre masini si care cred in zvonuri sau articole gata digerate pt mintea lor limitata.

    Faza aia ca renault trebuia sa scoata un model nou,ca 6 ani pt clasa compacta e mult.....
    Bai oameni, voi faceti planu lui Renault ? Chiar aveti senzatia ca ei nu au departament cu oameni pregatiti sa faca un plan si sa scoata un model nou cand cred ei ca e bine, nu cand crede Gigel de pe forum ca e bine....
    Bai baieti, inchideti calculatorul si puneti burta pe carte !

    Cu respect,
    Un fan al lui Golf care a facut spume la gura
    ca Dacia 1300 (Renault 12) nu a fost testat in 2014 de EuroNCAP
    ca scotea 3 margarete sau trei stele verzi...
    8 16
  • @tzenu

    nu fi atat de sigur... Zoe a iesit mai bine si de cat BMW i3, Opel Adam si cu mult peste fratii PSA.Ce te face sa crezi ca Twingo ar primi doar 3 stele?
    9 10
  • arogantul
    deci IIHS poate sa testeze in 2014 o masina conceputa in 2000-2002 cu un test introdus in 2012 si masina sa ia scor maxim , si nimeni nu vede nici o problema in asta.
    dar daca euroncap testeaza in 2014 o masina din 2008 si asta pica testul , toata lumea se supara isi ia jucariile si pleaca acasa

    Volvo XC 90 small overlap test, dar na e volvo, nu are imaginea la nivel de public pe care o are renault, mai ales in europa unde renault are aproape o aura mitica printre consumatorii low-end.
    Daca XC90 lua punctaj mic la acel test nimeni nu ar fi comentat nimic ca masina e prea veche dar e testata dupa standarde prea noi.
    Nici nu vreau sa ma gandesc ce rezultat dezastruos ar lua meganul la acel test, norocul francezilor ca nu au auzit americanii de meganu lor.
    13 12
  • @arogantul

    o situatie particulara nu poate fi extrapolata asupra intregii industrii. Acel XC90 s-a comportat exemplar iar motivele ar fi destul de multe, Primul gand e... un Volvo si poate pentru ca e un SUV iar structura sa a fost gandita in consecinta. Dar la fel de usor iti pot aduce o sumedenie de contracandidati la acel test ce n-au facut nici cat o ceapa degerata (cu toate ca existau pretentii de la ei). Aici includ pleiada de SUV-uri care se rup in doua ca biscuitii acolo unde masini de dimensiunea lui Megane (inclusiv el) se comporta absolut rezonabil.

    Deci nu, exemplul tau e superfluu, s-a nimerit sa spun asa dar nu sta in picioare.
    10 7
  • razvanis
    Cat au luat 5 stele faceau marketing pe baza rezultatelor si erau foarte relevante, cum iau 3 stele Euroncap nu e obiectiv
    Mars ...
    15 13
  • De remarcat modelul Chinez,care incep sa stea tot mai bine la capitolul siguranta.
    11 2
  • @abs esp samd

    Megane numai deranjeaza...in 2013 a fost cu mult in afara podiumului la vanzari inregistrand o vrie din care ma indoiesc ca ar mai fi putut sa iasa anul asta. Deci nu modelul in sine este vizat, mai degraba compania in intregul ei. Imaginea negativa se va reflecta si asupra lui Clio (de exemplu) si asupra fratelui sarac - Dacia.

    Cum vanzarile renault au bifat o inbunatatire usoara in 2014, scandalul asta pica fix ca un ra.at

    PS...exista o problema la afisarea commenturilor in timp real....de multe ori se afizeaza un nr de comentarii si de vazut se vad mult mai putine
    8 7
  • @ sam

    La asta ma gandeam si eu. Probabil ca dupa noile criterii Logan/ Sandero s-ar alege cu o stea... poate printr-o minune doua...
    4 8
  • Probabil, daca testau varianta fabricata in turcia, ar fi luat 1 stea!
    7 5
  • Mi se falfaie de reziltat ce ma bucur cu adevarat este cum incerca fanii dacioti sa ne spuna ca de fapt nu e asa, de parca sunt actionari si primesc dividente, e incredibila tara asta si cat de inapoiati suntem in gandire mai ales!!!!
    10 15
  • @ abs esp samd
    Vanzarile Megane 3 sunt in scadere accentuata in toata Europa inclusiv in Franta natala unde de luni bune Golf 7 se afla in fata lui Megane 3, modelul german fiind recent detronat de pe prima pozitie in Franta de catre noul 308 . Clasament TOP 20 modele compacte in Franta in luna Mai 2014 : Peugeot 308 II 5.675
    VW Golf 3.669
    Renault Mégane 2.688
    Citroën C4 2.176
    Audi A3 1.519
    Mercedes Clase A 1.106
    Citroën DS4 932
    Toyota Auris 891
    BMW Serie1 859
    Ford Focus 714
    SEAT León 673
    VW Coccinelle 668
    Opel Astra 634
    Volvo V40 426
    Alfa Romeo Giulietta 405
    Peugeot 308 360
    Kia Cee'd 291
    Honda Civic 187
    Mazda3 133
    Hyundai i30 121
    10 3
  • Eu stiu un singur lucru: daca ma va obseda vreodata siguranta la o masina, voi alege Volvo. Chiar daca la alte capitole e mediocra, e singura marca ce si-a dovedit pe deplin renumele de cea mai sigura. Orice altceva e politica si marketing. Cat despre masini frantuzesti, niciodata n-o sa aleg asa ceva, din considerente personale bazate pe informatii si experiente de viata ale cunostintelor implicate in domeniul auto. Plus ca, foarte subiectiv vorbind, se conduc ca dracu.
    Ce fac ei acum e razboi pentru prostirea naivilor. Asa m-am saturat de toata minciuna asta care persista in orice domeniu de activitate...
    11 8
  • Aia cu se conduc ca dracu iti dau dreptate! Cat despre fiabilitate cam tot ce e facut pentru romanica si tarile de genul folosesc componente slabe, calitativ vorbind chiar si alea nemtesti ca tot ii place romanului cu nemtia asta.
    Can-can-ul se vinde foarte bine si ei ne ofera!Lumea involueaza !!
    8 9
  • Desi am laudat in nenumarate posturi evolutia VW, de cand cu scandalul ala datorat masluirii unui concurs in vederea obtinerii nu stiu carui premiu al anului, am mari dubii legat de toate toate rezultatele pe care le obtin.

    Probabil au inteleles ca nu pot sa dovedeasca siguranta modelelor lor doar comparand rezultatele unui impact dintre un Tuareg si un Fiat 500 si prin urmare au mai montat niste senzori
    7 8
  • Dovada ca fiabilitatea in Europa este un criteriu ce nu se afla in Top 5 criterii de cumparare al unei masini noi, este data de vanzarile Honda . Honda o marca recunoscuta de multa lume ca extrem de fiabila se vinde extrem de slab in toata Europa insa apogeul vanzarilor foarte slabe Honda pe batranul continent il gasim in Franta ( piata europeana nr.3 ca volum de vanzari ) unde marca Honda este spulberata la vanzari de un brand muribund ( din pacate ) ca Lancia . Pentru a estompa declinul vanzarilor si mai mult cei de la Honda ofera de cateva luni pe unele modele garantii enorme, gen 10 ani sau 1 milion km insa rezultatul este acelasi : Honda are in continuare scaderi de 2 cifre procentual desi piata este in revenire de forma iar principalul rival japonez ( Toyota ) inregistreaza cresteri importante .
    7 2
  • @abs esp samd,
    S-a testat o masina de clasa compacta cu pretentii, care INCA ESTE in productia de serie si cu care Renault se jura atunci cand intri pe site-ul lor sau cand intri in showroom-ul lor ca se ridica fara probleme la nivelul concurentei.
    Daca nu se testa aceasta masina la EuroNCAP mai mult ca sigur se spunea ca, desi este de 6 ani pe piata, Megane este o masina cel putin la fel de sigura ca VW Golf 7, Ford Focus 3, Toyota Auris 2 sau Peugeot 308.
    Nu este vina masinii pentru acest scor. Ofera o siguranta la nivelul anului 2008 si nu poate fi condamnata pentru asta. Problemele sunt in birourile bosilor de la Renault, care au tot amanat lansarea inlocuitorului lui Megane si uite ca i-a costat.
    Deci nu este vorba ca Renault deranjeaza pe cineva. Cam toti concurentii ei sunt mai noi pe piata si poate ca ei ar trebui sa insemne un deranj pentru Megane, inclusiv in privinta sigurantei... nu doar a vanzarilor. Pentru ca oricum vanzarile lui Megane sunt in usoara scadere (din nou un lucru normal pana la urma).
    Sunt insa sigur ca daca s-ar testa acum Astra J, Fiat Bravo sau Citroen C4 rezultatul ar fi cam la fel.
    22 0
  • acest subiect a pus pe 'jar 'pana si comunitatea Automarket:))
    14 1
  • @ cel cu lista pe luna mai
    pe ce site sunt astfel de statistici? cu vanzari pe tari, marci, pe modele, pe ani, pe luni...
    1 2
  • @ @ cel cu lista pe luna mai
    Mai multe site-uri ofera astfel de informatii . De ex. site-ul organizatiei ACEA ( acea.be ) iar dintre blogurile auto europene foarte bun este site-ul autoblog in limba spaniola ( es.autoblog.com ) care ofera lunar clasamentele vanzarilor din Europa la general cat si pe principalele piete europene atat la marci cat si la modele .
    7 0
  • @vianu-cred ca-ti pierzi timpul incercand o conversatie logica atata timp cat sunt multi pe aici bucurosi sa extraga din context ceva cu care sa murdareasca subiectul si nu sa faca un comentariu obiectiv. In primul rand nici o platforma din generatia respectiva nu ara vea punctaj mai bun(chiar as vrea sa vad ceva chiar mai nou de la alte marci sa vad rezultatele), iar daca Renault a tinut in productie o masina atat de mult timp inseamna ca au ei un motiv(chiar daca nu se mai vinde asa de bine ca acum cativa ani totusi se vinde). Un astfel de test nu isi avea rostul decat in cazul in care erau testate toate modelele de pe piata iesite de mai mult timp indiferent cat. Am curaj sa pariez oricat pe viitorul megane ca va fi peste noul golf pentru ca orice logica iti spune ca "saltul broastei" se va aplica mereu in industria auto. Asa ca putine rezerve cand se comenteaza trebuie sa existe daca nu se vrea doar o mistocareala balcanica.
    11 17
  • @ Alpine77
    Desi inca nu a fost confirmat oficial de Renault, nu este exclus ca Renault Megane 4 sa fie bazat pe platforma actualului Mercedes Clasa A din moment ce modelul Infiniti de clasa compacta ce va debuta in curand va folosi platforma lui A-Klasse iar oficialii Renault-Nissan au spus ca modelul Infiniti nu va fi singurul model Renault-Nissan ce va folosi platforma modelului compact Mercedes, refuzand insa sa specifice ce alte modele ale aliantei vor folosi platforma Mercedes .
    12 1
  • @Pt toata lumea
    Golf 6 a fost testat de 2 ori si pe criteriile vechi si pe cele noi ale EuroNCAP (pre 2009 si 2009 rating atunci cand s-au schimbat punctajele si criteriile) , chiar niciunul dintre voi nu stia acest lucru ? Conform criteriilor vechi Golf 6 a fost cea mai sigura masina testata pana atunci iar la al 2-lea test a obtinut 5 stele
    17 2
  • Meganul testat nu este aceiasi masina din 2009, arata identic dar este alta platforma lowcost fabricata in Turcia. Comparatia trebuia facuta cu Meganul original fabricat in Spania nu cu derivate din fluence.
    2 8
  • Vasilica
    Mama, mama, cati penibili care incearca sa schimbe rezultatul,
    "Nu este adevarat ce vedeti, este adevarat ce va spun eu !!!"
    Cata logica in gandirea lor cumva stelele date de Ncap nu sunt valide, ca si in golf, care are maxim tot mori. Pe principiu si logica asta cand nu iti place rezultatul de parca si daca ar fi asa ai avea ceva de castigat la sfarsit de an.
    Lucrurile sunt simple, esti un agent de vanzari abject care nu vinde nimic !!!Mars la munca nu mai atarna , sau mergi la concurenta si fa un ban cinstit nu din ticalosii de genu!
    12 8
  • @@Pt toata lumea

    NU pare testat si DUPA 2009. Nu ai observat ca sunt aceleasi filmulete? Doar modul de punctare difera.
    4 11
  • Domnule @abs, nu face nimeni planul celor de la Renault, dar este amuzant sa crezi ca un model de 6 ani, despre care crezi ca nu este prea vechi, sa deranjeze concurenta, o fi deranjand in primii ani, iar departamentul cu oameni pregatiti care decid cand sa se lanseze un model sau altul mai si poate gresi, sau sunt obligati sa amane anumite lansari in functie de prioritati si de fonduri alocate, deci un model nou de Megane n-a fost o prioritate pt 2014, probabil va fi pt 2016, dar cred ca nici 8 ani nu sunt prea multi pt un model compact, nu? Un departament care stie ce face trebuie sa-si asume si dezavantajele unor astfel de decizii, nu sa gaseasca scuze prin intermediul presei.
    14 0
  • @vianu
    atunci hai sa te anunt eu ca in 2011 a fost testat de EuroNCAP si modelul Golf Cabriolet (Golf 6 versiunea cabrio) care a obtinut de asemenea un rezultat extrem de bun
    13 1
  • Va zic eu care e marea greseala Renault: trebuiau sa lanseze un model nou nu al doilea facelift. Ar fi avut mai mult ca sigur 5 stele (cum are si Golf Sportsvan de altfe). Strategia slaba va rezulta in vanzari mai mici si pe piata franceza si foarte mici in afara Frantei. Faza cu tradusul manualului e de Dorel nu de o multinationala cu pretentiile grupului Renault-Nissan.

    Iar pentru ce-i care-si fac iluzii...masinile vechi nu vor mai fi retestate de EuroNcap decat in cazul unor facelifturi (ceea ce Golf n-am mai suferit demult pentru ca prefera sa scoata modele noi foarte repede).
    10 1
  • @no-name...

    ai dreptate, Cabriolet in 2011 iar celelalte 2 "teste" sunt trase la xerox

    @alpine...ti-ai dat foc la valiza :)
    2 12
  • @Andy, esti unul din foarte putinii care a inteles de ce trecerea de la Golf VI la Golf VII s-a trecut atat de repede. Uite un exemplu de ce, uitandu-ne la ce a patit Megane 3.
    Si nu, nu este vorba de faptul ca cei de la Renault ar fi niste incapabili. Cu siguranta ca au vazut ca vanzarile sunt in scadere in cazul lui Megane, concurenta poate mai mult pentru ca are si modele mai noi. Dar cu siguranta EXISTA un motiv pentru care s-a amanat lansarea lui Megane 4.
    Sa nu uitam ca Renault a lansat intre timp Twingo, a promovat puternic Twizy, Dacia la fel, a fost promovata foarte mult mai ales in Anglia, se baga bani in viitoarele modele cu tenta premium si nu in ultimul rand tocmai a aparut Nissan Pulsar. In conditiile in care Nissan are o imagine cam stearsa in clasa compacta in acest moment. Deci din nou alti bani investiti. Deja vorbim de sute de milioane de euro. De ce am amintit de Nissan in treaba asta? Sa nu uitam ca Ghosn de la Nissan a plecat si Nissan si Renault vor folosi mai mult platforme comune. Pana la urma vorbim de bani ai Aliantei, bani care vin side la Renault si de la Nissan. Ah, si inca ceva: adaptarea mai multor modele la o singura platforma comuna inseamna din nou foooarte multi bani investiti in cercetare si adapatare a fiecarui model. Deci uitati o varianta cam unde ar fi banii pentru proiectarea lui Megane 4. Repet: Renault este foarte constient de ce s-a intamplat, nu este ceva placut pentru nimeni, sincer imi pare rau de Megane 3 pentru ca nu merita asa ceva. Masina asta cand s-a lansat chiar a fost una de top in clasa compacta. Dar ce s-a intamplat ieri a fost un risc asumat de cei de la Renault.
    20 0
  • @LauCalin, aici chiar ai zis-o bine, cam la ceva de genul acesta ma gandeam si eu ... As putea spune chiar ca mi-ai cam luat vorba din gura ... De fapt, ca sa fiu sincer, pentru oameni de genul LauCalin, dan_grc, andy chiar si vianu (lista ramane deschisa ...) mai intru, cand am timp evident, pe automarket, sunt oameni cu care se poate discuta civilizat ... Multumesc !
    14 2
  • @ LauCalin
    Foarte bun ultimul comentariu . De la inceperea crizei din 2008 si pana la lansarea noii generatii Renault Clio dar si a modelului Captur ( ambele modele au devenit bestseller-uri in Europa ) Renault a suferit in Europa, rezultatele foarte bune Dacia ajutand doar partial situatia Renault . Cu toate acestea cei de la Renault nu au mers pe strategia lui Marchionne si au continuat sa investeasca in modele noi iar rezultatele se vad . Renault Clio nu este doar in Europa cea mai vanduta masina de clasa mica , luna trecuta ( foarte probabil in premiera ) modelul francez a depasit in Italia la vanzari pe Fiat Punto starnind stupefactia italienilor . Daca Golf domina clasa compacta in Italia din 2008 incoace iata ca italienii mai cedeaza un segment foarte important catre un producator strain . Alt aspect foarte important care a ajutat Renault ( dar care a fost putin mediatizat la noi ) a fost vanzarea tuturor actiunilor AB Volvo ( al doilea producator de camioane din lume ) in care Renault era cel mai mare actionar cu 20 % , Renault dobandind aceste actiuni cand a cedat suedezilor 100 % din Renault Trucks . Cele peste 5 miliarde euro pe care Renault le-a incasat i-au permis atat sa-si achite integral datoria catre guvernul francez ( in 2009 atat Renault cat si PSA au primit peste 3 miliarde EUR fiecare de la guvernul francez ) cat sa investeasca in noi proiecte . Faptul ca nu mai avea datorii catre statul francez ( este in continuare cu 15 % cel mai mare actionar Renault ) a facut ca Renault sa fie mult mai flexibil decat PSA atunci cand lua decizii de a produce in afara Frantei in tari cu costuri scazute, fiind bine stiut faptul ca o mare parte din problemele PSA sunt rezultatul dependentei excesive de uzinele din Franta unde mana de lucru foarte scumpa a facut ca PSA sa piarda miliarde in ultimii ani .
    7 8
  • Renault Clio nu este cea mai vanduta masina din clasa ei. Este Ford Fiesta. Si vezi ca e posibil in scurt timp sa pice pe 3. Polo ii sufla in ceafa. Asa cum si 2008 ii sufla lui Captur.
    Ps: imi spun doar parerea si mai ales nu ma intereseaza ce crezi tu despre mine, mai Carlos.
    Scuze de greseli, scriu de pe telefon
    14 3
  • @ LauCalin
    Da-mi voie sa te contrazic . Eu cand afirm ceva ma bazez intotdeauna pe cifre care nu mint . Ford Fiesta a fost multe luni cea mai vanduta masina de clasa mica dar de cateva luni a fost depasita in clasa mica de catre noul Clio . VW Polo este de abia pe locul 4 in clasa mica in Europa fiind depasit la vanzari de Opel Corsa care continua sa surprinda pe toata lumea cu vanzari incredibil de mari tinand cont de cat timp este pe piata generatia actuala ( in acest sens surprinde negativ vanzarile slabe inregistrate de Peugeot 208 ) . In link-ul urmator ai clasamentul cu cele mai vandute 10 modele in Europa in luna mai 2014 ( http://www.alvolante.it/news/classifica-auto-piu-vendute-europa-maggio-2014-336048 ) .
    3 11
  • In primul rand imi cer scuze pentru ca nu m-am exprimat bine pana la capat. Ma refeream la vanzarile pe primul trimestru al lui 2014, acolo unde Fiesta s-a vandut mai bine. Deci comparam mere cu pere, vanzari pe 4 luni vs. vanzarile pe o singura luna. In primele 4 luni Ford a vandut cu aproape 11000 de masini Fiesta fata de Renault, cu Clio. Asta inseamna, cel putin teoretic peste 2500 de masini vandute mai mult de Ford/luna in clasa mica. In mai Clio s-a vandut mai bine cu mai putin de 1000 de unitati. Intelegi ce vreau sa spun? 2500 de unitati/luna vs mai putin de 1000/luna. Deci daca e sa tragem linie per total pana acum de la inceputul anului, Fiesta s-a vandut mai bine. Singura luna in care a cazut pe 2, fiind mai.
    Vom trai si vom vedea ce se va intampla pana la sfarsitul anului, ca oscilatii mici si clasari la diferenete mici unele fata de altele se intampla in fiecare luna.
    Apoi, referitor la Volvo eu am auzit un zvon despre faptul ca Renault ar fi vandut actiunile si pe internet nu am gasit mare lucru despre asta. Deci s-a intamplat. Nu stiu daca sa ma bucur sau nu. Dar important este ca Renault si-a platit datoriile, ceea ce il face mai flexibil pe piata, asa cum bine subliniai si tu.
    14 1
  • @ LauCalin
    Mi-am dat seama din prima, ar fi trebuit sa precizez si eu ca in primele 5 luni Fiesta sta mult mai bine la vanzari decat orice alta masina din clasa mica, inclusiv Clio . Renault au vandut cele 20 % din actiunile AB Volvo in 2 faze, in 2010 si in 2012 ( http://www.bloomberg.com/news/2012-12-12/renault-to-sell-volvo-shares-worth-2-billion-to-cut-debt.html ) . Din acest punct de vedere Renault urmeaza calea celor de la Fiat care s-au separat de ramura industriala ce cuprindea si Iveco, preferand sa se axeze in principal pe autoturisme si vanuri plus furnogonete . VW Group insa pun tot mai mult accent si pe camioane, dupa ce au cumparat integral Scania si detin 75 % din MAN, presa germana anuntand ca foarte curand grupul german va cumpara divizia de camioane a americanilor de la Navistar ( International Trucks ) iar in Asia mai multe stiri Nikkei anunta un posibil parteneriat si cu japonezii de la Isuzu . Calea celor de la VW Group se pare ca va fi urmata si de coreenii de la Hyundai care vor lansa in toata Europa si gama lor de camioane care s-a extins foarte mult in ultima vreme . Cel mai mare grup auto din lume ( Toyota ) detine si el o marca de camioane ( Hino ) dar care activeaza cu precadere in Japonia si in S-E Asiei .
    6 6
  • Degeaba tot canta Renault,ca vina este doar a lor. Regulamentul EuroNcap este binecunoscut de toti constructorii,chiar daca se modifica. Si alte modele "invechite" au avut recent facelift-uri si au obtinut fara probleme 5 stele,deci Renault de data aceasta nu a acordat atentia cuvenita regulamentului EuroNcap.
    10 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru