GM ar putea vinde vehicule comerciale de la PSA pe piaţa din SUA

de Sebastian Toma
Vineri, 12.07.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Parteneriatul dintre General Motors şi PSA Peugeot-Citroen s-ar putea extinde şi pe partea de vehicule comerciale uşoare, fiind luată în considerare vânzarea de modele PSA pe piaţa din Statele Unite ale Americii.

General Motors şi PSA Peugeot-Citroen discută despre posibilitatea comercializării vehiculelor comerciale ale grupului francez pe piaţa americană, informează Reuters. Această mişcare ar mări vânzările concernului american şi ar ajuta fabricile europene ale partenerului său din Franţa. La nivel oficial, nu a fost luată nicio decizie în această direcţie. În prezent, parteneriatul dintre PSA şi GM se rezumă la dezvoltarea şi producţia succesorilor modelelor de segment mic din portofoliu.

Potrivit celor de la Reuters, General Motors ar lua în considerare modelele Peugeot pentru introducerea pe piaţa din Statele Unite ale Americii. Acestea ar putea fi comercializate sub o marcă General Motors, pentru a putea beneficia atât de imaginea acesteia, cât şi de reţeaua de service şi distribuţie, după cum explică o publicaţie de business din Franţa. Purtătorii de cuvânt ai concernului franţuzesc au refuzat să comenteze informaţiile, care citau un angajat Peugeot care a preferat să-şi păstreze anonimatul.

Urmareste Automarket
În mod ironic, PSA Peugeot-Citroen are deja o înţelegere în vederea dezvoltării de vehicule comerciale uşoare, tocmai cu rivalul numărul unu al General Motors – Toyota Motor Company. Mai precis, Toyota ProAce împarte platforma, motoarele şi caroseria cu Citroen Jumpy şi Peugeot Expert, modelul despre care se spune că ar putea fi importat pe piaţa din Statele Unite ale Americii.
Modelul poate oferi trei volume de încărcare diferite, de 5, 6 şi 7 metri cubi, în funcţie de lungimea şi de înălţimea caroseriei.

Via Reuters

Comentarii (7)

  • Incet,dar sigur,GM pune mana pe PSA si asta nu e neaparat un lucru rau.
    10 11
  • "Comercializate sub o marcă GM"...Lăsaţi-mă să ghicesc: Chevrolet! Şi uite aşa americanii de rând se vor pricopsi cu struţo-cămile precum Cheveot sau Peugrolet. Practic, Akerson&co vor aplica produselor franţuzeşti siglele potrivite, excluzând orice efort, ceea ce va presupune cheltuieli reduse la minimum --- condiţia necesară şi obligatorie fără de care RIGM nu mişcă un deget în ziua de azi. Eu cred (şi-mi doresc!) că va fi un eşec de proporţii, dacă proiectul "parfumerie franţuzească la subsiorii muşchilor americani" va fi derulat...
    6 6
  • @inexorabil = posibil sa ai dreptate, dar la fel, baietii pot renaste brandul SATURN!
    Vom vedea :)
    9 0
  • PSA inghitit de americani..? Ba e un lucru rau !
    8 5
  • Nu stiu daca este un lucru rau sau un lucru bun, insa stiu sigur ca acesta este trendul blestematei de globalizari. "Profit cu orice pret" este dictonul preferat al marilor corporatii. Nu mai conteaza traditiile, nu mai conteaza opiniile pasionatilor. Masini germane cu motoare frantuzesti, masini americane cu steme italiene, tot felul de combinatii facute doar de dragul banului, intr-un dispret total fata de consumator. Modernistii imi vor spune ca este necesar, ca o impune piata! Nu stiu de ce, pana in anii 80 aceeasi piata a putut impune producerea unor masini care se remarcau nu doar prin personalitatea proprie unui singur brand, dar si prin fiabilitate.
    4 2
  • @Misa

    Din anii 80 pana incoace a crescut de cateva sute de ori costul de fabricare a unui automobil amice. La fel de bine discutam de nenumarate posibilitati si o gama infinit mai extinsa. Nu poti compara complexitatea unui motor din 2013 cu un motor din 1980.
    4 2
  • @Mda
    Nu ma intereseaza sa compar. Personal prefer o economie care produce mai putin complex decat una intratata in criza tocmao datorita complexitatii!
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru