Feedback

Lotus continuă testele cu Evija: hypercar-ul electric va fi produs în doar 130 de unități și promite 2.000 CP

Publicat Marti, 17.12.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Lotus continuă testele cu Evija: hypercar-ul electric va fi produs în doar 130 de unități și promite 2.000 CP - Poza 1
Lotus continuă testele cu Evija: hypercar-ul electric va fi produs în doar 130 de unități și promite 2.000 CP - Poza 2
Lotus a publicat imagini noi din timpul testelor cu Evija. În acest moment, britanicii testează Prototype #2, un vehicul pe baza căruia inginerii vor proiecta versiunea de serie. Lotus Evija va fi echipat cu patru motoare electrice capabile să ofere până la 2.000 CP.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
La finalul lunii trecute, Lotus a publicat o serie de imagini și detalii referitoare la Evija. Primul hypercar electric dezvoltat de producătorul britanic va fi asamblat în doar 130 de unități, iar fiecare exemplar va avea un preț de pornire de 1.88 de milioane de euro.

Producătorul britanic a deschis deja listele de pre-comenzi, urmând ca primele exemplare să intre pe linia de producție în 2020.

Între timp, inginerii și tehnicienii au demarat testele cu Prototype #2, un vehicul pe baza căruia vor proiecta versiunea de producție. Conform producătorului britanic, Prototype #2 dispune de suspensia versiunii de producție, de un sistem de propulsie complet și de sistemul hidraulic necesar elementelor active de la nivelul caroseriei. Pentru moment, interiorul lui Prototype #2 a primit doar scaunele versiunii de serie, restul elementelor fiind unele de test.

"Mașina se află într-o versiune de bază, fără elementele electronice pentru control tracțiunii. În acest moment vrem să evaluăm șasiul, să generăm un avantaj mecanic, iar mai apoi să introducem electronica necesară. Acum putem citi cu adevărat mașina, iar mai apoi o vom putea modela cu ajutorul sistemelor electronice", a declarat Gavan Kershaw, cel care a pilotat Prototype #2.

Lotus Evija va fi echipat cu patru motoare electrice care vor oferi 2.000 CP și 1.700 Nm. Versiunea de producție va fi capabilă să accelereze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 3 secunde, în timp ce repriza 0-200 km/h ar urma să aibă loc în 6 secunde. Viteza maximă va trece de 340 km/h.

Pachetul de baterii pregătit de britanici va avea 70 kWh, iar autonomia anunțată de reprezentanții companiei va fi de 400 de kilometri (valoare calculată conform WLTP).


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru