Feedback

Mercedes-Benz CLA Shooting Brake este primul break compact al mărcii germane

Publicat Marti, 25.11.2014
de Sebastian Toma
Comenteaza 7
Mercedes-Benz a publicat primele imagini şi informaţii oficiale ale versiunii Shooting Brake a lui CLA. Modelul preia o bună parte din trăsăturile stilistice ale fratelui său mai mare şi devine primul break compact al mărcii germane.

Mercedes-Benz CLA Shooting Brake, a doua versiune de caroserie a gamei, a fost prezentată oficial astăzi. Debutul acestui model este confirmat încă din vara anului curent pentru jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, iar aspectul său se încadrează în aşteptările făcute încă de la confirmarea existenţei acestei caroserii în gama CLA. Mai precis, noul CLA Shooting Brake seamănă destul de mult cu versiunea Shooting Brake a lui CLS, fratele său mai mare. La fel ca în cazul lui CLS, versiunea Shooting Brake a lui CLA nu pune accentul neapărat pe volumul de încărcare, ci pe aspectul exterior al modelului. În comparaţie cu berlina, versiunea Shooting Brake a lui CLA are un volum de încărcare mai mare cu doar 25 de litri, totalizând 495 de litri în versiunea cu bancheta ridicată, respectiv 1.354 cu bancheta spate pliată. Pentru că bancheta din spate are şi o poziţie mai dreaptă, volumul portbagajului poate să urce la 595 de litri fără a pierde cele trei locuri din spate. Modelul compensează prin faptul că are cel mai lat spaţiu de încărcare din segment, de 1.328 de milimetri.

Designerul şef al Mercedes-Benz: "CLA atrage clienţii tineri şi ne aduce cumpărători de la alte mărci"

Date tehnice Mercedes-Benz CLA Shooting Brake
  • Lungime (mm) 4.630
  • Latime (mm) 1.780
  • Inaltime (mm) 1.440
  • Ampatament (mm) 2.699
  • Portbagaj (litri) 495/595 - 1.354
La momentul lansării, CLA Shooting Brake este oferit cu două diesel-uri şi patru motoare alimentate cu benzină. În toamna anului viitor vor fi introduse două motoare diesel suplimentar. Pe lângă acestea, va exista şi o versiune AMG a lui CLA Shooting Brake, care va fi echipată cu acelaşi motor 2.0 turbo de 360 CP care animă şi celelalte versiuni "45 AMG" din gama Mercedes-Benz. La fel ca versiunea berlină a lui CLA, modelul va fi oferit atât în versiuni cu tracţiune faţă, cât şi în versiuni cu tracţiune integrală, iar transmisiile automate şi manuale vor exista împreună în ofertă. Toate motorizările au în standard sistem Start-Stop şi sunt optimizate pentru un consum cât mai scăzut şi emisii de CO2 cât mai reduse.

Mercedes-Benz CLA - informaţii şi galerie foto cu fratele mai mic al lui CLS

Cu bancheta din spate ridicată, portbagajul lui CLA Shooting Brake este cu doar 25 de litri mai spaţios decât cel al lui CLA.

Esential 72 de milimetri este diferenţa de lungime dintre C-Klasse Estate şi CLA Shooting Brake.
În ceea ce priveşte echipările şi accesoriile, CLA Shooting Brake se va diferenţia de gama de berline compacte a producătorului german printr-o paletă bogată de dotări standard şi opţionale. Spre exemplu, uşa hayonului lui CLA Shooting Brake este operată electric încă din standard. Modelul poate fi comandat în două linii de echipamente şi design: AMG Line şi Urban Line. Oferta este completată de soerie limitată OrangeArt Edition, care reprezintă un echivalent mai extravagant al deja celebrelor versiuni "Edition 1" ale gamei Mercedes-Benz.

Aşa arată CLA Shooting Brake Orange Edition.

Via Mercedes-Benz


Comentarii (7)

  • Andrei
    O masina frumoasa de familie,dar cine sa o cumpere in Romania...unii au putini bani,iar la partea opusa bogatii isi cumpara numai din clasa mare. Ar fi bine sa existe si in Romania o clasa de mijloc. Aceasta masina se adreseaza in Romania unui numar foarte restrans,probabil unor tineri care au terminat studii si au reusit sa isi castige niste bani pe un efort onest.
    17 6
  • Suleyman Cunoscatoru
    Pretul va fi enorm +40.000 mai mult ca sigur versiunea de baza.
    Este foarte urata. Uitati ce spate are. Ce breack copue este asta ? Masina de morga nu alta. Mai bine prefer un Logan MCV.
    Mercedes face modele faine, dar CLA Shooting + tabletica aia ce nu-i integrata in bord care este de 2 lei = cel mai urat cosmar al meu din partea mercedes, iar portbagajul nu e cine stie ce.
    15 19
  • Remus: Wolswagan Saran 2010 motor 1900 Raspunde
  • Are ceva urat in el de broasca turtita.Fata de ultimele realizari stilistice ale Mercedes il consider ,alaturi de noul Smart un fiasco,
    8 10
  • bine ca nu a dat ponta o lege care sa oblige toti turcii sa cumpere masina asta ...

    ... hai ma suleimane ca-i buna ... sau poate preferi A3-sedan-nesedan sau A3 hatch-lung .. sau cum i-o zice...
    6 9
  • Cand o vad din spate si profil, imi aduc aminte de filmele cu comisarul Moldovan- editia 2014...
    8 4
  • johnny_Zwee
    e frumoasa
    5 2
  • Suleyman Cunoscatoru
    @LUCCI: Nu stiu cine-i comisaru Moldovan, dar suna rau :)))))
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru