Mercedes-Benz Vito a primit o nouă generaţie

de Sebastian Toma
Marti, 29.07.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a prezentat noua generaţie a lui Vito, utilitara sa medie. După cum era de aşteptat, modelul preia numeroase trăsături de la Clasa V şi aduce elemente de siguranţă activă noi pentru acest segment.

Mercedes-Benz Vito, utilitara medie a mărcii germane, a ajuns la cea de-a treia generaţie. Modelul din Stuttgart se mândreşte cu cea mai mare capacitate de încărcare din clasă, alături de o gamă largă de sisteme de siguranţă activă şi asistenţă a şoferului. În plus, modelul are sistem de asistenţă la parcare, asistenţă la menţinerea benzii de rulare şi sistem de monitorizare a unghiului mort încă din lista de dotări standard. Vito este oferit în trei lungimi diferite de caroserie, variind de la 4.895 milimetri la 5.730 milimetri şi poate fi comandat atât în configuraţie cu tracţiune pe o singură punte, cât şi cu tracţiune integrală. Ampatamentul modelului este disponibil şi el în două versiuni, pe când înălţimea maximă a lui Vito este de 1.910 milimetri. O altă noutate pe care o punctează noua generaţie o reprezintă versiunile cu tracţiune faţă.

Mercedes va lansa un vehicul cu hidrogen în 2017. Preţul său va fi similar cu cel al unui model electric

În gama Vito este oferit opţional un sistem multimedia cu afişaj color. În funcţie de opţiuni, acesta integrează şi sistem de navigaţie şi cameră video pentru marşarier.

Urmareste Automarket
Versiunea entry-level are un diesel de 1.6 litri care asigură 88 CP şi angrenează roţile din faţă.
Această versiune se numeşte Vito 109 CDI. Motorizarea respectivă este oferită şi într-o versiune de 114 CP în compania lui Vito 111 CDI. Celelalte versiuni de motorizare ale lui Vito au un diesel cu patru cilindri în linie, de 2.15 litri. Unitatea dezvoltă între 136 şi 190 CP şi este oferită în verisuni cu propulsie spate şi cu tracţiune integrală. În standard, unitatea este acompaniată de o transmisie manuală cu şase trepte, dar versiunea de 190 CP oferită în compania lui Vito 119 BlueTec prezintă o transmisie automată cu şapte trepte, opţională pentru Vito 114 CDI şi Vito 116 CDI. Motorul de top din gama Vito este şi primul din segment care respectă normele Euro 6.

Preţuri Mercedes-Benz V-Klasse în România: start de la 37.000 de euro

Interiorul lui Vito prezintă un nivel de finisaje superior altor modele din segment şi nu trădează latura utilitară a modelului.

Esential 5.7 litri la sută este consumul mixt al lui Mercedes-Benz Vito 116 CDI BlueEfficiency, un model cu motor diesel de 2.15 litri şi 163 CP.
Mercedes-Benz îşi propune să-l facă pe Vito cel mai sigur model din segment, utilitara germanilor fiind singura dubă echipată cu airbag-uri şi sisteme de avertizare pentru purtarea centurii de siguranţă atât pentru şofer, cât şi pentru pasagerul din dreapta. Versiunea de pasageri a lui Vito poate fi comandată cu până la opt airbag-uri, marcând cea mai generoasă ofertă din clasă la acest capitol.
În ceea ce priveşte echipamentele de siguranţă activă, Vito beneficiază de sistemul Attention Assist, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri şi sistemul de asistenţă la vânt lateral – unic în segment. Opţional, cei de la Mercedes-Benz oferă şi alte echipamente de siguranţă, cum ar fi sistemul de prevenire a coliziunilor frontale, care are un radar şi emite o avertizare vizuală şi sonoră atunci când detectează un impact frontal iminent. Tot la nivel tehnologic, Vito poate să fie comandat şi cu faruri LED, unice în segmentul vehiculelor comerciale. Acestea implică semnalizatoare cu LED-uri, fază de drum şi fază de întâlnire cu LED, lumini de zi cu LED şi lumini adaptive cu tot cu LED-uri.

Via Mercedes-Benz

Comentarii (6)

  • Suleyman Cunoscatoru
    1.6 banuiesc ca este noul 1.6dci. Ii felicit pentru ca au avut curajul sa puna motorizari asa mici si ca au in sfarsit si motorizare sub 2.000. 1.8-ul diesel de pe CLA l-au scos din productie.
    7 5
  • razvan
    @Suleyman
    Mercedes-Benz Vito 116 CDI BlueEfficiency, un model cu motor diesel de 2.15 litri şi 163 CP.
    4 4
  • Adrian
    Ce diferenta e la interior fata de V class.....
    4 2
  • utilitara Mercedes Benz de 88hp la un pret de 30-40k euro.....cea mai penibila combinatie de numere:)))))))
    si apoi sa ne mai plangem ca utilitarele dacia de acum 10 ani aveau 60 de cai dintr-un diesel de 1,9(tot de proveninta Renault)
    Mercedes!!!!!!!!!!!!! Ce ai fost si ce ai ajuns!!!!!!!!!
    13 4
  • Prefer noul Renault Trafic...
    5 1
  • Suleyman Cunoscatoru
    @razvan: ,,Versiunea entry-level are un diesel de 1.6 litri care asigură 88 CP şi angrenează roţile din faţă. Această versiune se numeşte Vito 109 CDI. Motorizarea respectivă este oferită şi într-o versiune de 114 CP în compania lui Vito 111 CDI."

    De ce nu citesti inainte sa postezi aiurea ?
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru
Descarcă aplicaţia Automarket