Noi detalii despre strategia pregătită de Renault: "Avem câteva proiecte magice, dar vom reduce gama de modele cu 30%"

de Daniel Popescu
Duminica, 27.12.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Grupul Renault susține că are câteva "proiecte magice" în dezvoltare, dar va reduce gama de modele cu 30% și va mări prețurile cu 30% pentru a majora marja de profit, potrivit unui anunț intern făcut de CEO-ul Luca de Meo.

Grupul Renault va dezvălui în 14 ianuarie structura noului plan strategic pentru următorii cinci ani, însă o serie de detalii cu privire la intențiile constructorului francez au fost deja dezvăluite de CEO-ul Luca de Meo în cadrul unei scrisori interne adresate angajaților.

Scrisoarea a ajuns în posesia publicației germane Automobilwoche, care a făcut și o analiză succintă a textului scris de de Meo.

Astfel, italianul anunță câteva proiecte spectaculoase care vor fi dezvoltate împreună cu partenerii de Alianță de la Nissan și Mitsubishi. "Există proiecte magice în dezvoltare. Dacă separăm cei trei membri ai Alianței, vom ajunge în liga a doua a constructorilor auto. Prin urmare, sunt determinat să fac totul pentru a mă asigura că Alianța are succes", a precizat de Meo.

Totuși, principala prioritate a lui de Meo este reducerea costurilor prin renunțarea la unele tehnologii care nu pot fi utilizate imediat sau care sunt dezvoltate în paralel de membrii Alianței.

În plus, obiectivul este de a reduce gama de produse și servicii cu circa 30%, ceea ce implică și reducerea gamei de modele, fără însă că acest lucru să aibă ca efect o scădere a vânzărilor sau a cotei de piață.

De Meo rămâne consecvent planului de a crește prețurile la modele compacte cu 25% sau chiar 30% pe parcursul următorilor cinci ani, pentru a asigura astfel o creștere a marjei de profit.

În plus, de Meo vrea ca inginerii Renault să conceapă noi inovații în loc să se bazeze pe furnizori pentru acest lucru.

"Trebuie să aducem înapoi la Renault creativitatea și expertiza. Trebuie să-i lași pe ingineri să muncească în loc să gestioneze programe", a mai precizat de Meo.

De asemenea, activitatea de bază a Grupului Renault se va extinde și dincolo și producția de mașini, pentru ca francezii să acopere o gamă diversificată de servcii.

"Din 2026, 20%-30% dintre activitățile noastre vor fi în domenii care nu au nicio legătură cu producția tradițională de mașini, cum ar fi tehnologia financiară, management de flote, securitate cibernetică, economie circulară sau produse high-tech", completează de Meo.

Nu în ultimul rând, extinderea internațională nu va mai fi intensificată după rezultatele modeste din Eurasia sau America de Sud.

Via Automotive News

Comentarii (28)

  • De creșterea calității produselor fabricate nu spune o vorba
    34 8
  • Crescând prețurile italianul asta crede ca nu va mai fi o marca low cost
    29 14
  • Fraier cu cioc, și Fraieri clienții care după acest anunț se vor repezi în masă să cumpere Renault-Uri-șmecherie de rahat ca să-i facă pe fraieri să creadă că au făcut O bună afacere că au cumpărat cu 30% mai ieftin ceva ce ÎN VIITOR se va scumpi ! Strategie primitivă de perdant. 9147
    27 10
  • Rezultatele nu vor fi " magice ", cum sa spui ca te extinzi in zone care n-au legatura cu fenomenul auto, dar masinile le scumpesti cu 30% ?

    Coreenii au adus oameni de la Mercedes, Bmw, Audi, produsele lor crescand in calitate si imagine, Renault aduce un italian care implementeaza " magii ", singurul atu la aceasta marca in ultimii zece ani cel putin era pretul sub concurenta directa, cine va da peste 20.000 euro pe un Clio, sau 30.000 pe un Megane ? De clasa medie nici nu are rost sa mai amintesc.
    38 9
  • @dan_grc... sunt destui... e suficient sa te uiți la mânuțele mele rosii... dar de ce nu și la ale tale
    17 12
  • Asta vine din Italia... și vrea sa aplice rețeta de succes a celor de la Fiat, sa reducă gama de modele pana rămân cu 3 mașini, după care închid prăvălia...
    14 8
  • Proasta strategie...
    Renuntarea la modelul Twingo ar fi un pas inainte pt. Renault....accentu ar trebui pus pe Clio si Zoe....
    Megane e un model destul de important in segmentu C crescand preturile cu 30% , ar trebui si calitatea sa creasca.....de performante ce sa mai zic...divizia RenaultSport e cam moarta in zilele astea....
    13 12
  • Normal ca le vor scumpi cu 30%,doar asa pot deveni dezirabile noile lor masini electrice pe care le vor scoate pe piata in urmatorii ani,doar scumpindu-le artificial pe cele conventionale,cele pe motorina si benzina.Doar ca o sa se friga masiv cu asta,asiaticii nu numai ca asteapta dupa colt,o sa le scoata si dintii inclusiv pe partea cu electricele.
    15 7
  • Danuț Alin Niță
    Creștem prețul cu 30% :))) 7.900lire Sandero in uk.
    In romanica avem cele MAI MARI PREȚURI
    Creștem profitul ....scădem calitatea mai ales la DACIA, presiune pe furnizori :)))
    Și clientii scot banii pe o Rușine de masină Dacia :))) pînă cînd ???
    21 21
  • @ dănuț

    Văd că te pornești în special la articolele cu Dacia.

    7900 lire e probabil varianta de bază. Dacă faci conversia în euro, ies 8000 și ceva, cam ca la noi și peste tot.

    Cum să spui că a scăzut calitatea? Ai fost să vezi noile modele? Sunt net superioare generațiilor precedente. Sau tu prin scădere a calității te referi doar la faptul că motoarele sunt mici? Asta nu e scădere a calității căci ea se măsoară în fiabilitate, iar motorul de 1.0 e prea nou ca sa spunem dacă e fiabil sau nu. E derivat din 1.3, deci nu ar trebui să aibă probleme.

    Dar la tine platformă nouă modernă, airbag-uri cortină, frânare automată, finisare superioară, materiale mai bune etc. înseamnă scădere a calității. Ce să mai zici...
    26 8
  • Omul vorbește de Renault si Alianță, nimic de Dacia! In Romania, Renault se căznește sa vândă ceva, preturile Clio, Megane Sedane sunt aproape de Logan, deci profit ioc.
    Deci pe termen mediu s-ar putea sa nu-i mai intereseze cele 3000masini/an vândute in pierdere la noi. Si totul li se trage de la Symbol, deci își cam merita soarta!
    Si nu numai Renault, toți constructorii baga discount mare sa vândă ceva pe la noi.
    9 7
  • @moldovean... ca adusesi Dacia in discuție... părerea mea e ca platforma noua e tot cea veche
    @ xxx... de ce de la symbol?
    10 12
  • @ deci

    Poftim??? Platforma veche e B0, de pe Clio 2. Platforma actuală e nouă și bazată pe actuala platformă CMF, dar simplificată pentru Sandero și Logan. Dar e nouă, nu mai e platforma din anii 90.
    10 4
  • @moldovean...dacă platforma CMF este simplificata și preia foarte mult din vechea pmatforma se poate spune ca e una noua?... mai degrabă e cea veche îmbunătățită nesemnificativ... oricum ce s a schimbat la Logan din 2005 pana acum?... farurile și bordul precum la bătrâna Dacie 1300 plus ca pe spate erau tamburi mai mari?...dpmdv este aceeași mașina precum primul logan... de altfel seamna la aspect general între ele... sunt precum o femeie fardata și aceeasi femeie nefardata... evident cea fardata e mult mai atractiva decât aceeași femeie nefardata
    9 14
  • Am spus îmbunătățită... mai degrabă modificata nesemnificativ, despre calitate e devreme sa vorbim
    9 11
  • @dCi
    In 2005 am cumpărat Logan 1,4 €3 cu ABS si aer condiționat 7658€ un Symbol cu același motor si cam aceeași echipare era 11500€.
    3 ani mai târziu aveau același preț (a dispărut motorul de 1,4 era 1,2) 8400€. Sa vinzi scump, după ce ai vândut ieftin este complicat, așa cred eu!
    După mine proiectele magice vor fi numai electrice(sunt la a treia generație de Zoe), modele ca Talisman (Laguna), Espace vor dispărea din cauza eșecului comercial
    Moe spune: Trebuie să aducem înapoi la Renault creativitatea și expertiza. Trebuie să-i lași pe ingineri să muncească în loc să gestioneze programe @Dănuț Alin Niță nu a remarcat ca vor sa crească competenta de care se plângea el, are încă o problema profunda de fond cu conducerea de la Mioveni
    5 6
  • @Moldovean
    Am la servici MCV 1l GPL si Duster cu motoarele de 1,33l si 1,2l. Eu sunt automatician, deci nu sunt specialist, dar dupa parerea mea, motorul de 1l seamănă ca „arhitectura” cu cel de 1,2l care a fost pe Duster
    3 4
  • Ionuț
    Dacia este o căruță și veche și nouă :))))))
    13 13
  • @Ionut
    Si Golf, Fiesta, Polo, Corsa,………………. si încă o suta de modele cum sunt ?
    Nu mai inventează nimeni apa calda, bătălia este acum pe partea electronica si soft, pana si punctajul EURONCAP are 50% in componenta acest lucru
    7 4
  • Flavius
    Un adevărat "MIRACOL"ar fi dacă s-ar mai vinde
    8 0
  • Florin
    Proiecte magice , scumpim modelele cu 30%
    Se duc la vale rău de tot
    :)))
    15 3
  • Muntenia
    @moldovean
    Ești foarte bun la matematică...:)))
    Sîrmă :)))
    14 7
  • Cunosc situația prețurilor din 2005 dar nu cred ca e vorba de 2008 ci 2010 cam așa... da s au ieftinit... ceea ce nu e un lucru rău... nu uita ca in 2005 logan era la început de drum iar Symbol nu apăruse de cât de câțiva ani... prin 2010 era normal sa scadă prețurile la symbol... așa fac toți producătorii... pe final de serie scad prețurile fac oferte...cât privește calitatea logan vs fiesta Corsa polo și mai ales golf sunt total împotriva opiniei tale... nu poți pune un logan lângă un Corsa... tehnic și calitativ vorbind sunt total diferite... la o mașina de calitate uzura se vede in timp...poți afirma ca loganul s a rablagit la fel ca simbolul?... eu sunt ferm convins ca loganul s a rablagit mult mai repede...loganul e cât de cât buna cât e noua... am pus o frâna de curând la un logan motor 1 litru turbo nou patru persoane in ea și a dansat de spate așa cum nu am văzut la nicio mașina... frânarea in linie dreapta de la o viteza de 130 km/h
    8 7
  • Reno Magic
    „Scumpul mai mult păgubește” zice o zicală românească.

    Să vorbești de creșterea prețurilor într-o perioadă de criză economică nu pare a fi un gest înțelept.

    De Meo pare să facă eforturi pentru a transforma Dacia în singura marcă profitabilă a grupului.
    15 2
  • Reno Magic
    „Proiectele magice” îmi aduc aminte de „armele minune” cu care Hitler visa să câștige războiul.
    L-a pierdut.
    13 2
  • O parte din comentariile la acest articol reprezinta un bun exemplu de analfabetism functional. Renault are doua variante, sa produca modele mai scumpe in contextul erodarii puterii de cumparare medii, si se pare ca asta e calea aleasa, vedem ce o iesi, sau sa produca modele mai ieftine, dar pentru asta are deja Dacia. Nu va scumpi modelele existente cu 30% ca nu vand cartofi la piata. Buna si observatia ca prin reducerea gamei si scumpirea ei variantele electrice viitoare nu vor mai parea atat de absurde cum sunt azi.
    27 16
  • @Assur
    Dacă tăceai, filosof rămâneai.
    13 26
  • @dCi
    Primul meu Logan trăiește bine merci si astăzi (l-am vândut unei rude) si nu pare o mașină căzuta. Nu am avut Symbol, dar ce vad pe strada, arata mai rău ca Loganul.
    Avem la munca 5 MCV-uri cu motorul de 1l dar GPL, îți garantez ca sunt hăituite (au deja 6 luni si toate au făcut prima revizie) si nu sunt conduse doar de o singura persoana. Băieții nu s-au plâns ca ar fi un motor rău si lipsit de vlaga (avem Loganuri cu motorul de 1l aspirat ala de 65CP, diesel si încă cu motoare de 1,2, deci pot sa facă comparație) Eu nu am condus. Acum nici nu au spus ca sunt avioane cu reacție!
    In misiunile mele afara închiriez mașini. Am avut Corsa si Polo, nu mi-as cumpăra, nu m-au convins ca merita. In schimb Golf da! Ce îmi place la mașină asta este te simți foarte confortabil in ea (asta a fost senzația mea cand am condus, nu știu cum este cand ești pasager)
    5 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru