Noul Lexus IS500 Climax Edition: ediție de adio pentru ultima berlină cu motor V8

de Tiberiu Safta
Vineri, 20.06.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lexus a lansat o ediție specială pentru IS500. Noua ediție se numește Climax Edition și este disponibilă doar în Japonia, în numai 500 de exemplare.

Constructorul japonez își ia rămas bun de la ultimul său sedan cu motor V8 prin lansarea unei noi ediții speciale. Mai exact, este vorba despre Lexus IS500, care primește noua ediție specială Climax Edition, disponibilă doar pentru piața japoneză.

Practic, noua ediție specială pentru Japonia a lui Lexus IS500 este aproape identică cu ediția specială Ultimate Edition, lansată pentru piața nord-americană. Față de IS500 obișnuit, noua ediție de adio primește un sistem de frânare îmbunătățit, cu discuri ventilate ce măsoară 380 milimetri în diametru și etriere Brembo roșii cu 6 pistoane.

O altă noutate este reprezentată de jantele BBS din aluminiu forjat de 19 inch, vopsite în negru mat. Noutățile la exterior sunt completate de o vopsea gri Neutrino exclusivă.

Interiorul este îmbrăcat în alcantara în combinație cu piele, cu numeroase accente roșii contrastante vizibile la scaune, volan, portiere și la tunelul central. Ceasul analog din mijlocul bordului are un afișaj special, iar ecranul central de 8 inch primește o animație specială în momentul în care deschizi mașina.

Sub capota noului Lexus IS500 Climax Edition se ascunde un motor V8 aspirat natural de 5.0 litri care dezvoltă 479 cai putere și 535 Nm.

Astfel, berlina de performanță sprintează de la 0 la 100 km/h în 4.4 secunde și atinge o viteză maximă de 240 km/h. Motorul este cuplat exclusiv la o cutie automată cu 8 trepte.

Pe piața din Japonia, noul Lexus IS500 Climax Edition va fi produs în doar 500 de exemplare. Prețul fiecărui exemplar este echivalentul a 56.600 euro.

via Lexus

Comentarii (10)

  • "Prețul fiecărui exemplar este echivalentul a 56.600 euro."

    cred ca s-a strecurat o eroare ...
    2 2
  • Elektrikkk
    La muzeu cu V8
    1 11
  • Ne-am de neamul tău, de la parameci încoace, nu a condus o mașină că asta.
    6 2
  • @MarS - nu este greșeală, văd că și pe alte publicații este dat prețul în yeni japonezi, amfăcut conversia în euro și este fix prețul acesta. Ciudat de ieftină...
    1 0
  • No, cam asa arata preturile la masini inafara UE pentru cine nu stie. In SUA un Camry hibrid e sub $30k. In UE, aceiasi masina e peste eur40k. La 30k eur zici bogdaproste daca prinzi o Corolla hibrid putin rulata.
    Acelasi lucru e valabil si la combustibili.
    4 1
  • În SUA nu există TVA ca la cretinii de europeni.
    4 2
  • E, mai ușor că nu e chiar așa, cum cred unii, cu tva-ul. Taxa asta există în 175 de tări și teritorii, iar SUA au și ei o taxă de consum pe care fiecare stat o stabilește cum vrea. Idei despre cum să ai bani armată, învățământ, și alte chestii?
    1 4
  • Ba este fix așa. În SUA nu există TVA, există ceea ce ei numesc Salex Tax, o taxă care se aplică numai firmelor care vând mărfuri direct cetățenilor. Această taxă nu se aplică între companii și de aceea prețurile ajung să fie mult mai mici decât în Europa pentru exact același produs.

    În România, impozitul pe salarii ajunge la 42%, la care se adaugă TVA pentru orice produs cumpărat (la care se adaugă și alte taxe: pe proprietate, rovignete, accize, etc).

    Calculați voi care este impozitarea reală la noi în țară, apoi să-mi spuneți dacă e corect să se întâmple așa.
    5 4
  • @22.11

    Vorbești prostii, băiețaș! Impozitul la noi este 10%. Restul sunt cotizații pentru pensie -cas și sănătate - cass. Cred că nu ai vrea să știi cât este o asigurare privată de sănătate în sua, pentru că, da, sistemul este în mare parte privat. Iar cotizație pentru pensie au și ei. Cât privește taxa de consum în sua, pune mâna și interesează-te, nu mai bate câmpii pe aici. Hai, salut!
    1 2
  • Era vorba despre taxe și discuția era despre cât dă omul din veniturile sale în total...
    In ceea ce privește taxarea, in general, a veniturilor cetățeanului american, explică-ne tu cum stă treabă dacă ești așa de priceput, măi, flăcăneață.
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru