Drivetest Lexus RX facelift

3.5 450h F Sport Plus CVT AWD
4.1
Lexus RX facelift zoom
de Gabriel Nica, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 09.05.2022
Parteneriat pe termen lung

Societatea românească a trăit și încă trăiește cu câteva mituri bine împământenite undeva în subconștient. Probabil că penuria de produse calitative resimțită în perioada comunistă a dus la crearea unei adevărate legende cu privire la produsele din străinătate. E lesne de înțeles, având în vedere diferențele uriașe care puteau fi observate înainte de 1989.

Chiar și așa, nu toate importurile erau privite la fel, având și aici o diferențiere clară. Cele provenite din Germania au fost întotdeauna pe primele locuri în preferințele clienților. Aceste traume încă se pot observa pe străzile din România, acolo unde mașinile nemțești încă mai fac legea, deși există alternative cu mai multă substanță pe piață.

Aici se poate înscrie foarte ușor povestea lui Lexus RX, un SUV premium de dimensiuni mari, care rivalizează modele precum BMW X5, Mercedes-Benz GLE sau Audi Q7. Și, deși alternativa japoneză vine cu mai mult rafinament și calitate, precum și cu adevărate recorduri de fiabilitate în spate, comparativ cu rivalii săi germani, este destul de rar observat în trafic.

O fi doar din cauza percepției brandului sau există și alte motive în spatele acestui fenomen? Am încercat să aflu cu ajutorul unui RX450h, care s-a aflat în custodia mea pentru câteva zile.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE

Lexus RX facelift
3.5 450h F Sport Plus CVT AWD

  • Pret de pornire 69.600 €
  • Pret model testat 88.600 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Lexus a scris istorie cu RX încă de la începuturile sale. SUV-ul de mărime mare a devenit primul asemenea model din gama Lexus atunci când a fost dezvăluit inițial, în 1998. La acel moment, compania mamă, Toyota, se lupta cu primele motorizări hibride, intuind un apetit pentru astfel de soluții cu mult înaintea celorlalți jucători din industrie.

Ulterior, în 2005, RX devenea primul vehicul premium hibrid disponibil pe piață, iar lansarea acestuia a venit și cu un exercițiu extrem de curajos: Lexus concura cu un astfel de model în cursa de 24 de ore de la Nurburgring.

Așadar, în acest moment, Lexus RX se află la a patra generație de propulsoare hibride și, de-a lungul timpului, japonezii au rafinat această tehnologie până la perfecțiune. În România, modelul este oferit doar în versiune RX450h, adică doar ca un hibrid self-charging, care are la bază un motor de 3.5 litri, V6, pe benzină.

Alături de acesta vei mai găsi două motoare electrice propulsoare, unul pe puntea față și unul pe puntea spate. Împreună, aceste 3 unități pot livra până la 313 CP și se asigură că vei beneficia de avantajele unui sistem cu tracțiune integrală de fiecare dată când vei avea nevoie.

Practic, în lipsa unui cardan care să transfere puterea de sub capotă și la roțile spate, Lexus a instalat un motor electric pe axa posterioară care pornește atunci când sistemele mașinii îi dictează asta. O soluție eficientă și foarte capabilă, chiar și în off-road.

Transmisia este asigurată de un sistem e-CVT care variază constant raportul de multiplicare, în funcție de nevoile mașinii. Partea electrică a lucrurilor este alimentată de un acumulator compact, ce poate fi găsit deasupra axei spate. Acesta este alimentat prin frânare regenerativă sau folosind resursele motorului cu combustie internă.

Sună destul de complicat, sigur, dar în folosirea zilnică nu vei observa toată această armată de elemente și modul în care sunt ele orchestrate de computerele mașinii. Cert este că puterea se livrează foarte liniar, fără niciun fel de smucituri, chiar și atunci când mașina trece de la deplasarea asistată de electroni, pe cea bazată pe combustibil.

Pornirea motorului termic se face în liniște, acesta fiind perceptibil doar la accelerații mai puternice, unde sunetul specific mașinilor echipate cu transmisii CVT se va face observat. Plecările de pe loc sunt făcute mereu în mod electric, iar mașina are destul zvâc în orice moment pentru o depășire din scurt.

Sistemul hibrid se află la a patra generație. Inginerii Toyota și Lexus au reușit să creeze un produs rafinat, fără niciun fel de probleme. Integrarea celor trei motoare electrice (2 propulsoare, unul generator) alături de motorul termic este făcută fără cusur.

Deși, în teorie, este un sistem destul de complicat, comparativ cu unul clasic, bazat exclusiv doar pe un motor termic, în practică totul se mișcă la unison sub tine, fără a necesita vreun doctorat în electro-mecanică pentru a putea conduce mașina. Totul este orchestrat de computerele mașinii și funcționează impecabil. Compania japoneză e atât de încrezătoare în tehnologia sa, încât oferă până la 10 ani garanție pentru modulul hibrid și 7 ani pentru restul mașinii.

Consum

Această soluție tehnică a fost implementată din două mari motive: eficiență și fiabilitate. Cutiile de viteze CVT de la Toyota/Lexus sunt printre cele mai fiabile din lume, iar motoarele deloc forțate, aspirate, care funcționează în ciclul Atkinson, doboară recorduri de fiabilitate de ani de zile. Dar cum stăm la consum?

În primul rând trebuie să ținem cont de dimensiunile mașinii și ale motorului de sub capotă. Până la urmă, vorbim de o mașină de 2.1 tone, cu un propulsor V6 aspirat de 3.5 litri. În mod normal, o astfel de combinație ar fi dus nivelul de consum de combustibil în stratosferă. Dar cum stă Lexus RX450h la acest capitol, având și două motoare electrice ajutătoare?

Conform producătorului japonez, RX450h ar trebui să consume 7.9 litri de benzină pentru fiecare 100 de kilometri parcurși, conform testării WLTP, în ciclu combinat. Datele obținute de mine au fost un pic diferite totuși, plecând de la 11 l/100 km în traficul bucureștean, coborând la 8 l/100 kilometri pe drumuri naționale și urcând din nou la 11 l/100 km pe autostradă. În medie, consumul mașinii pe parcursul testului meu a fost aproape de 10 l/100 km.

Datele oferite de producătorii mașinilor rivale pentru Lexus RX450h sunt ceva mai diferite, dar e greu de găsit un rival perfect pentru acest model, pentru că niciun producător premium nu mai oferă acest tip de tren de rulare hibrid.

BMW oferă un model plug-in hybrid în gama lui X5, respectiv xDrive45e, dar comparația cu acesta nu ar fi corectă pentru Lexus. Cel mai apropiat rival din acest punct de vedere ar fi modelul BMW X5 xDrive40i, care are 333 CP dintr-un motor de 3 litri pe benzină, turbo. Consumul estimat de BMW în ciclul combinat WLTP pentru acest model ar fi 10.7 l/100 km, sensibil mai mult decât pe hibridul RX450h.

În cazul lui Mercedes-Benz GLE, lucrurile sunt și mai complicate, alegerea fiind limitată la GLE 450 4Matic sau GLE 350 e 4Matic, cel din urmă fiind un plug-in hybrid cu consum declarat de 0.9 l/100 km. Cel puțin GLE450 vine cu o cifră mai realistă, de 9.2 l/100 km, deși vorbim de un model mild-hybrid.

Și în cazul lui Q7 de la Audi avem aceleași probleme, dar pentru această comparație vom merge pe versiunea 55 TFSI, care vine dotată cu un motor V6 de 3 litri pe benzină, 340 CP și un consum de 10.5 l/100 kilometri.

Așadar, Lexus RX450h este, oricum ai privi, cel mai eficient model din acest segment, mulțumită trenului său de rulare self-charging hybrid.

Performanţe

Din păcate, această concentrare a eforturilor pe eficiență vine și cu părți mai puțin bune. Deși Lexus RX450h poate ajunge mai departe decât toți rivalii săi cu un plin de combustibil, o va face mai lent.

Accelerația acestui SUV de 313 CP până la 100 km/h durează 7.7 secunde, un timp decent, dar departe de ce oferă rivalii menționați mai sus. De exemplu, BMW X5 xDrive40i are nevoie de numai 5.7 secunde pentru aceeași accelerație, la egalitate cu Mercedes-Benz GLE 450 4Matic, ambele fiind mai rapide decât Audi Q7 55 TFSI cu ale sale 5.9 secunde.

Nici la capitolul viteză maximă Lexus RX450h nu stă mai bine, având unele limitări din cauza transmisiei e-CVT. Acesta poate atinge un maxim de 200 de km/h, în timp ce toți ceilalți rivali urcă până la 250 km/h.

Interior

Totuși, nu vă lasați pradă dezamăgirii, pentru că Lexus RX450h nu a fost creat pentru a domina autostrăzile, ci mai degrabă pentru a oferi o atmosferă unică pasagerilor, conform cu principiul Omotenashi, implementat în habitaclu.

Acesta presupune anticiparea nevoilor și oferirea de soluții pentru acestea, iar Lexus a venit cu câteva abordări interesante în acest sens. Planșa de bord a mașinii este, practic, împărțită în două, cea din zona superioară fiind dominată de ecrane, iar cea de jos fiind axată pe funcționalitate, grație puzderiei de butoane fizice.

Cert este că nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării și, deși designul ar putea fi considerat învechit, acesta este în primul rând funcțional și ergonomic. Faceliftul lui RX a adus cu el și o modificare esențială la interior, ecranul de 12.3 inch al sistemului multimedia fiind adus mai aproape de șofer cu 14 centimentri, pentru a facilita folosirea acestuia. De ce? Pentru că pe facelift avem un ecran tactil, ceva ce lipsea de pe vechiul RX. Iar principiul Omotenashi a cam obligat compania să ia această măsură.

Interiorul lui RX este impecabil finisat și se plasează clar peste orice rival din segment în ceea ce privește materialele folosite. Pielea este de cea mai bună calitate și acoperă toate zonele esențiale. Mai mult, grija la detalii este năucitoare. Spre exemplu, vei găsi piele inclusiv în interiorul mânerelor de pe panourile ușilor.

Mai mult, toate elementele decorative din interior, precum cele de pe consola centrală sau de pe uși, sunt făcute de divizia de instrumente a celor de la Yamaha, pentru cele mai bune finisări. Procesul de realizare a ornamentelor din lemn și tăierea cu laser are 14 pași și durează 8 săptămâni.

Sigur, multitudinea de butoane de pe consola centrală poate fi percepută drept învechită, însă este impecabil executată, simțul tactil fiind de-a dreptul răsfățat de interacțiunea cu ele.

Scaunele sunt și ele un punct de atracție suplimentar, oferind o combinație unică de confort și susținere laterală. Mai mult, Lexus RX este mai încăpător la interior decât X5 sau GLE și la nivel cu uriașul Q7. Vei putea acomoda 5 adulți în interior, fără probleme. Pe locurile din spate pot sta chiar și persoane mai înalte, scaunele având spătare reglabile.

Spațiile de depozitare sunt generoase și ingenioase. Panourile de depozitare de pe uși sunt ajustabile și încăpătoare. Pe consola centrală vei găsi două suporturi de pahare, cel anterior fiind chiar ajustabil, pentru sticle ceva mai mari. În fața acestora vei observa o fantă special creată pentru telefonul tău, iar imediat sub butoanele pentru ajustarea sistemului de climatizare, o zonă pentru încărcarea prin inductie a aceluiași dispozitiv.

Problemele apar la portbagaj, unde, din cauza bateriei sistemului hibrid, RX450h pălește în comparație cu rivalii săi. Vei avea la dispoziție doar 453 de litri, în timp ce BMW X5 oferă 650 de litri, Mercedes-Benz GLE450 4Matic 630 de litri, iar Audi Q7 865 de litri.

Cel mai bine îi șade la viteze mai mici totuși, prin oraș, acolo unde te izolează exemplar de haosul din jurul tău. Izolarea fonică este demnă de o mașină premium, iar motorul cu combustie internă nu se va auzi prea des în habitaclu, mașina rulând în mod electric mare parte din timp. Chiar și în afara orașului vei fi surprins de cât de silențioasă e atmosfera în interiorul lui Lexus RX450h, iar aici includ și sesiunile de mers pe autostradă, cu 130 km/h.

Preţ de achiziţie

În ciuda faptului că Lexus RX450h vine dotat cu un sistem mult mai avansat de rulare, comparativ cu rivalii săi, acesta este și cel mai accesibil model din segment. Iar asta înainte de a acumula diversele eco-bonusuri disponibile în România. O explicație ar putea fi faptul că RX se află la sfârșitul ciclului de producție, o nouă generație fiind așteptată la sfârșitul anului.

Prețurile pentru RX450h încep de la 69.600 de euro în România, pentru echiparea Comfort, și pot ajunge până la 88.300 pentru Luxury Panorama. Noi ne-am delectat cu un nivel de echipare intermediar, F Sport Plus, cu un preț de 88.600 de euro, „mulțumită” unor opțiuni suplimentare generoase.

Printre dotările incluse standard poți regăsi scaunele F Sport cu tapițerie din piele Nappa neagră cu elemente contrastante albe pe lateral, volanul F Sport cu 3 spițe, pedalierul din aluminiu, ornamentele F Sport, jantele de 20 inch, scaune încălzite spate, Head-up display și trapă.

Chiar și versiunea Comfort vine echipată bine în standard, cu faruri LED, parbriz cu protecție acustică, tapițerie din piele sintetică, scaune încălzite față și reglabile electric în 8 direcții, climatizare automată, cruise control adaptiv, moduri de condus, sistem de management al dinamicii vehiculului și jante de 18 inch.

Rivalii lui RX450h vin cu prețuri de pornire mai mari, pe toată linia. Un BMW X5 xDrive40i pornește de la 73.200 de euro în România și nu este la fel de bine dotat. Aceeași situație vei găsi și la Audi, unde un Q7 55 TFSI pornește de la 71.000 euro. Mercedes-Benz GLE450 4Matic are cel mai mare preț de pornire în acest comparativ, cu 76.750 euro.

Siguranţă

Ultima oară când Lexus RX a fost testat de către EuroNCAP a fost în 2015. Pe atunci, SUV-ul japonez primea un rating de cinci stele, dar multe lucruri s-au schimbat între timp, atât pe modelul nipon, cât și la testele EuroNCAP.

Cu toate acestea, Lexus RX a primit cea mai înaltă distincție în cadrul testelor organizate de IIHS, fratele de peste Oceanul Atlantic al organizației EuroNCAP. RX a fost numit „Top Safety Pick” de către organizația americană, pentru rezultate foarte bune în testele lor.

Protecția pasagerilor, atât adulți, cât și copii, este bună în caz de impact, iar sistemele de asistență activă au evoluat foarte bine. Aici putem include sistemul de pre-impact cu funcție de detectare a pietonilor, sistemul de avertizare la părăsirea benzii de rulare, asistența pentru menținerea pe bandă, sau Intelligent Clearance Sonar, un radar folosit pentru detecția pietonilor și bicicliștilor. Toate aceste funcții vin standard pe RX.

Ţinută de drum

Conform celor de la Lexus, dacă îți cumperi un model cu echiparea F Sport vei avea parte de un pic din magia de care sunt capabili inginerii care au lucrat la legendarul LFA. Trebuie să recunosc că am fost puțin curios să pun la încercare SUV-ul de 2.1 tone, imediat ce am fost informat despre acest „mic” detaliu.

Practic, Lexus RX450h poate fi echipat cu o suspensie de performanță, dacă îți dorești asta. Pe modelele F Sport Plus, aceste opțiuni sunt standard, iar printre ele vei găsi bare stabilizatoare active, cu tehnologia Roll Skyhook Control și amortizoare adaptive. Funcționează? Cu siguranță!

Am fost chiar impresionat de cât de bine își ține greutatea sub control noul RX, chiar și în virajele mai strânse, abordate cu o viteză un pic prea mare. Deși mă așteptam să simt ceva subvirare din primii metri, RX m-a surprins, cuplul instant de pe puntea spate chiar imprimându-i tendințe supraviratoare pe anumite segmente de drum.

În modul Sport nu ai parte doar de stabilitate în curbe și puțin ruliu dar și de un răspuns instantaneu în pedală, grație celor două motoare electrice propulsoare. Mașina și a sa transmisie e-CVT chiar mimează trepte de viteză, apropiindu-se de modul în care se simte o transmisie „convențională”. Per total, deși nimeni nu se așteaptă ca Lexus RX450h să fie la nivel cu un X6 M Competition, modelul japonez s-a comportat mai mult decât decent din punct de vedere dinamic.

Suspensia e și ea foarte pricepută la a se descurca cu toate tipurile de denivelări din asfalt. 

 

Vizibilitate

Poziția înaltă la volanul lui Lexus RX450h îți oferă o perspectivă foarte bună asupra celor din jurul tău. Montanții din partea frontală sunt un pic mai butucănoși decât media din segment, dar ai o mică fereastră fix sub ei, parte din ușă, care îți ușurează viața.

Mai mult, toate modelele RX primesc în standard senzori de parcare și cameră de marșarier. Rezoluția și calitatea imaginii celei din urmă trebuie îmbunătățită, mai ales pe timpul nopții, dar chiar și așa se va dovedi de ajutor.

Oglinzile sunt bine dimensionate, iar vederea în spate nu suferă de niciun fel. O problemă ar fi dimensiunea stâlpilor posteriori, dar din fericire senzorii detectează mașinile din unghiul tău mort fără nicio problemă.

Tehnologie

Indiscutabil, cea mai importantă bucățică de tehnologie aflată la bordul lui Lexus RX este trenul de rulare hibrid. 

Pe de altă parte, RX își arată vârsta. Sistemul multimedia este cel care „gâfăie” cel mai mult în sprintul cu rivalii germani. Sigur, ai conectivitate Apple CarPlay și Android Auto pe modelul nipon, ceea ce mai nivelează diferențele dintre modele. Chiar și așa, puzderia de butoane de pe planșa de bord și consola centrală, rezoluția redusă a ecranelor sau chiar și designul general mașinii cer o generație nouă. Aceasta va fi lansată ceva mai târziu, în 2022.

O notă bună primește sistemul audio Mark & Levinson care duce experiența auditivă într-un SUV la un nou nivel. De apreciat și tehnologia Bladescan, utilizată de farurile LED, disponibile opțional. Aceasta își face treaba foarte bine pe timpul nopții, izolând ceilalți participanți la trafic de lumina farurilor tale.

Design

Atunci când Lexus a dezvăluit pentru prima data noul său limbaj de design, la pachet cu așa numita „Spindle Grill” din partea frontală, mulți jurnaliști (subsemnatul inclus) au fost critici la adresa sa. Timpul a trecut, iar curajul brandului nipon a fost răsplătit.

Astăzi, niciun Lexus nu va trece neobservat pe lângă tine, RX în special. Are foarte multă prezență atunci când o admiri de aproape. Toate grilele uriașe din partea frontală sunt făcute de maeștri Takumi, oameni care și-au dovedit aptitudinile de-a lungul a zeci de mii de ore de muncă. Ei creează matrițe care sunt puse apoi în producție automatizată.

Mai mult, în cazul lui RX, Lexus folosește un atelier specializat pentru crearea cutelor de pe lateralele mașinii, pentru a se asigura că acestea sunt perfect aliniate. Doamne ferește de un accident!

Partea frontală nu e dominată doar de grila uriașă, ci și de farurile ascuțite, folosind semnătura luminoasă devenită deja tradițională Lexus. Modelul de top din România este făcut la fabrica cu cele mai bune rezultate ca fiabilitate a modelelor produse, Kyushu, iar procesul de asamblare durează 24 de ore, implicând atât roboți cât și oameni.

Per total, Lexus RX nu va trece neobservat pe nicăieri, iar dacă vrei să faci senzație și să atragi și mai multe priviri, o poți face cu ajutorul paletei de culori din care poți alege, Sapphire Blue sau Morello Red fiind două dintre opțiunile mai excentrice. Modelul nostru de test a purtat culoarea Sonic Grey.

Nu ne-a placut

  • Consum de combustibil destul de mare
  • Tehnologia învechită
  • O singură motorizare în gamă

Ultimele teste

Comentarii (8)

  • Nu prea inteleg mirarea autorului articolului in ce priveste raritatea modelului pe strazi (raritate prin toata Europa nu numai la noi). Raspunde la intrebarea asta tot articolul. Ar trebui sa consume mai putin dar se pare ca nu e deloc asa. Interior invechit si batranesc si celelate chestii enumerate. Voila, astea sunt motivele pentru care oamenii care si permit asemenea masini aleg nemtoaicele si nu faptu ca au sechele din comunism. Sunt pur si simplu mai dezirabile chiar daca nu neaparat mai bune :)
    13 8
  • Parere
    Daca vrei fiabilitate, cumperi Lexus. Daca vrei masina de show off si sa ramai cu ea in drum dupa 2-3 luni cumperi oricare din triada germana Mercedes, Bmw sau Audi.
    19 17
  • Ca sa iti raspund si eu la intrebare, parerea mea umila este ca oamenii care dau 90.000 euro pe o masina asteapta mai mult atat ca design cat si ca performante. Probabil acesta este motivul pentru care multi aleg masinile nemtesti. Totusi comparatia corecta ar trebui facuta cu noul RX, care va aparea anul acesta si care va imprumuta o parte din interiorul fratiorului mai mic, NX, deci cel mai probabil o sa arate mult mai bine si va fi mult mai atractiva pentru publicul tinta.
    P.S: un test cu noul Lexus NX pe cand? este o masina pe care mi-o doresc inca de cand au aparut primele poze cu ea.
    17 4
  • La mers calm si decent, pe orice tip de drum (oras, sosele, autostrazi dar mai mult prin afara orasului), consum intre 8,3-8,5. Cred ca e ok pt asemenea motorizare si greutate.
    11 1
  • Andrei
    Niciun cuvant despre acel touch pad, a carui folosire este atroce? Masina este clar depasita de concurenta, de aceea se vinde atat de slab. Omotenashi si alte cuvinte mari nu pot ascunde realitatea. Un model imbatranit, desuet, fara sanse in fata modelelor moderne.
    9 10
  • Arata bine. Toate bune si frumoase, masina sigura, are de toate, dar ca orice roman care trebuie sa indese in portbagaj carut de copil si alte bagaje cand pleaca in vacante, 539l par generosi. Ma intereseaza un SUV, fac trecerea de la un crossover, si citeam pe odat.ro care sunt cele mai populare modele. Ma oprisem la noul Peugeot 2008 dar are cutie manuala, calitatea difera evident si porneste de la 23.4K euro, dar acum ca vad articolul asta, ma gandesc ca daca tot fac un credit, macar sa fie pentru o masina sigura, cutie automata, etc. Bine, nu imi permit un Lexus ca asta, dar ai punctat niste dotari faine, pe care o sa le tin minte.
    1 1
  • Adrian
    Am acest model din 2016 si sunt f. multumit. A fost cea mai buna alegere avand experienta mai multor marci ( Citroen, BMW, Passat, Hyunday, Mitsubishi, Honda). Cu germanele am avut numai probleme vorbind despre masini noi (la 80 000 km sa se rupa distributia la BMW sau sa schimbi n injectoare la Passat...) motiv pt care am ales japonezele. Sa zici despre acest model ca este ,,desuet,, mi se pare total nepotrivit si cred ca este parerea unui fan germane.
    8 8
  • Scrooge
    Masina e depasita...deja a aparut modelul nou....mult mai ok.....si mici prezentari din showroom (inclusiv Doug deMouro are). Cred ca e singurul test de pe automarket cu o masina noua care este bun pentru cei care vor SH. :))
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru