Porsche Performance Drive 2013: urmează 1.500 km în Europa de Est cu Porsche Cayenne S Diesel

de Dragoș Băltățeanu
Luni, 10.06.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chișinău-Bratislava. 1.500 km parcurși de nouă echipe de jurnaliști din Europa de Est la volanul modelului Porsche Cayenne S Diesel. Automarket face parte din echipa României.

Anul trecut, Porsche a creat un eveniment special numit Porsche Performance Drive. O competiție care pune în valoare condusul eficient și consum redus de carburant. Jurnaliștii care au participat la evenimentul de anul trecut au avut la dispoziție modelul Porsche Panamera Diesel. Traseul din 2012 a debutat la Istanbul, a trecut prin România, iar punctul final a fost Budapesta. A fost un eveniment ce s-a bucurat de succes deosebit, așa că Porsche a decis să repete isprava.

Porsche Performance Drive 2013

A doua ediție Porsche Performance Drive începe astăzi la Chișinău, în Republica Moldova. Modelul s-a schimbat, vom avea la dispoziție noul Porsche Cayenne S Diesel, iar distanța va fi asemănătoare, aproximativ 1.500 km. Nouă echipe din opt țări se vor întrece din nou pentru a obține cel mai bun consum. Automarket face parte din echipa României alături de Tudor Bratu (Autograma), Costin Giurgea (Top Gear) și Adrian Pascu (Porsche România). Restul echipelor provin din Polonia, Ucraina, Republica Moldova, Cehia, Belarus, Slovacia și Ungaria. Echipa României va concura cu numărul de concurs 1 și are la dispoziție singurul Porsche Cayenne S Diesel ediție specială Performance Drive.

Acest model face parte dintr-o serie foarte limitată lansată de Porsche cu ocazia acestui eveniment.

Porsche Cayenne S Diesel Performance Drive Limited Edition

Urmareste Automarket
Prezentat în premieră mondială, modelul Cayenne S Diesel - Edition Performance Drive este o ediţie limitată, de numai 10 unităţi la nivel mondial. Maşina este disponibilă doar în culoarea neagră, dar capota este în contrast, fiind vopsită în culoarea satinată Platinum, ca şi prizele de aer şi jantele de 21 de inci.
La interior, tapiţeria este din piele neagră cu cusături de culoarea Platinum Grey, iar pe praguri se regăseşte logo-ul iluminat „Cayenne S” alături de gravura „Edition Performance Drive”. La nivel tehnic, ediția limitată Performance Drive nu este diferită față de un Cayenne S Diesel normal. Dintre cele 10 unități disponibile, două vor fi vândute în România.

Cinci țări în patru zile

Astăzi, caravana Porsche Performance Drive va părăsi capitala Republicii Molova cu destinața Bukovel, o stațiune montană din Ucraina. Vor urma apoi etapele Bukovel-Katovice (Polonia) și Katovice-Bratislava, traversând și o parte a Cehiei în drum spre capitala Slovaciei. Automarket va relata în fiecare seară despre progresul competiției. Echipele pot fi urmărite și pe siteul oficial al competiției, iar pe pagina noastră de Facebook vom posta imagini de atmosferă din timpul concursului. 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru