Feedback

Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro

Publicat Luni, 11.11.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 20
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 1
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Prețuri pentru modelul electric Volkswagen ID.3 în România: versiunea de lansare ID.3 1st pornește de la 36.000 de euro - Poza 2
Volkswagen a publicat lista de prețuri pentru varianta ID.3 1st. Pe piața din România, versiunea de lansare a modelului electric va avea un preț de pornire de 36.072 de euro.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen ID.3, primul model electric pregătit de constructorul german pe platforma MEB, a fost prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din toamna anului curent. Primele informații despre ID.3 au fost publicate de nemți încă din prima parte a anului, iar lista de pre-comenzi a fost deschisă în luna mai.

Pentru început, fanii Volkswagen care vor să comande noul ID.3 vor putea opta doar pentru varianta de lansare ID.3 1st. Acum, constructorul german a publicat și lista de prețuri pentru noul ID.3 1st dedicată pieței din România.

Pe piața locală, Volkswagen ID.3 1st va fi disponibil în trei versiuni: Standard, Plus și Max. Indiferent de nivelul de echipare ales, Volkswagen ID.3 1st va integra motorul electric de 150 kW (204 CP) și bateria cu capacitate de 58 kWh (echivalentul a 420 de kilometri conform WLTP).

Cel mai accesibil Volkswagen ID.3 1st va avea un preț de pornire de 36.072 de euro, fără subvenții. Clienții din România vor putea alege din trei nuanțe pentru caroserie: Glacier White, Manganese Grey și Makena Turquois.

Prețuri Volkswagen ID.3 1st

MOTORIZĂRI
NIVEL DE ECHIPARE
(euro, TVA inclus)
Motor Putere
(CP)
Autonomie
electrică (WLTP)
Standard Plus Max
Electric  204 CP 420 km 36.072 41.786 47.505

Versiunea de bază a lui Volkswagen ID.3 1st va fi echipată cu următoarele: jante din aliaj cu diametrul de 18 inch, volan încălzit îmbrăcat în piele, scaune față încălzite, sistem de navigație Discover Pro, sistemul de comenzi vocale "Hello ID", cablu de încărcare AC și o serie de sisteme de siguranță și asistare.

Versiunea de echipare ID.3 1st Plus va primi, în plus, următoarele dotări: jante de 19 inch, geamuri fumurii spate și lateral, scaune cu design "Art Velour", pachet exterior Silver, IQ Light (faruri LED cu Matrix), pachet Welcome și cameră video pentru mersul cu spatele.

Vârful de gamă ID.3 1st Max va beneficia de jante de 20 de inch, sistem de infotainment cu display cu realitate augmentată, plafon panoramic, sistem audio Beats, sistemele de siguranță Travel Assist, Lane Assist, Side Assist și Emergency Assist, scaune cu funcție de masaj, încărcare inductivă pentru telefoanele mobile și un interior special.

În plus, Volkswagen menționează că toți clienții care vor comanda un ID.3 1st vor putea încărca în mod gratuit în primul an de utilizare la toate stațiile disponibile la toți distribuitorii autorizați (în limita a 2.000 kWh/an). 

Ulterior, gama de versiuni ID.3 va fi extinsă. Clienții vor putea alege și o motorizare mai "blândă" de 150 de cai putere, dar și baterii de 45 kWh (autonomie de 330 de kilometri) sau 77 kWh (autonomie de 550 de kilometri).

Mașini electrice 2019-2020 în România

MODEL/VERSIUNE SEGMENT PUTERE
(CP) 
AUTONOMIE
(WLTP) 
PREŢ DE LISTĂ*
(Euro, cu TVA) 
Smart EQ Fortwo hatchback de oraș 81 160 22.122
Volkswagen e-Up! hatchback de oraș 83 260 22.447
Opel e-Corsa hatchback subcompact 136 330 29.600
Peugeot e-208 hatchback subcompact 136 340 30.450 (Germania)
Mini Cooper SE hatchback subcompact 184 270 33.082
Honda e hatchback subcompact 136 220 33.470 (Germania)
Renault Zoe hatchback subcompact 92 403 33.550
Mazda MX-30 SUV compact 143 200 33.900
Kia e-Niro SUV compact 136 289 35.290 (Germania)
Volkswagen ID.3 1st hatchback compact 204 420 36.072
Nissan Leaf hatchback compact 150 270 36.700
Hyundai Ioniq Electric hatchback compact 120 280 39.199
BMW i3 hatchback subcompact 170 300 39.806
Hyundai Kona Electric SUV subcompact 204 449 45.351
Mercedes-Benz EQC SUV compact 408 416 75.922
Jaguar I-Pace SUV mediu 400 470 77.945
Audi e-tron SUV mare 355 417 81.539
Porsche Taycan sportivă 625 450 157.318
*preţuri de listă, fără oferte de sezon şi promoţii 

Comentarii (20)

  • Nu înţeleg de ce-i mereu uitat din liste Mini Cooper SE (33.082 euro cu TVA la noi.)
    OK, livrabil tot spre Sfântu Aşteaptă (caz identic e-Kia-Hyundai), dar nu-i măcar nepreţuit. :-)

    Strict la tema VW ID.3 am spus-scris deja destule răutăţi, aşa că nu mai revin -- avem oricum destui Thunbergi să-l laude.
    14 10
  • @Kirotractor
    Mulțumim pentru observație :)
    11 3
  • Ioan: Cât costă un Volkswagen CC? Raspunde
  • Astazi nu trebuia sa se lanseze noua Octavia, la ultimul teaser era scris clar, 11 noiembrie.
    6 5
  • @Unul
    Evenimentul va avea loc începând cu ora 20:00, ora României. :)
    Stay tuned :)
    6 2
  • @Cornel : si eu stau "tuned" ! Nu de alta dar chiar sunt curios de preturi. Astazi dealerul ma anuntat sa stau "linistit" ca nu am ce Octavia sa-mi iau la 22.000 euro ( bugetul meu) , doar daca vreau cheala. Sa fie sanatosi , trecem pe japoneze , oferta e mare.
    12 7
  • La 22.000 iti iei Civic Sedan, in aceeasi clasa, pe 1.5 Turbo 180CP, si e mai mult decat suficient. Sa nu mai zic de dotari. Da, intr-adevar, calitatea materialelor si deisgn-ul, tine de fiecare in parte, insa raport calitate pret, mie personal, mi se pare foarte bun.
    8 9
  • ACE - Craiova
    La NISSAN Leaf ar trebui sa apara si varianta cu baterie de 62 kWh - autonomie 385 km WLTP - 44.500 Euro

    La KIA e-Niro varianta din tabel banuim ca este cea cu baterie de 40 kWh, cea cu baterie de 62 kWh costa cu cca. 4-5.000 Euro in plus....

    MULT SUCCES VW, pretul ID.3 este unul foarte bun pentru ceea ce ofera!
    12 3
  • Motoarele cu ardere interna = fier vechi
    8 7
  • Carevasazica asta e ieftina la 36.000 de eur in Romania. Deci in Germania va sari de 40.000 de eur. Masina electrica a poporului. Ahaaaam.... :)

    @pipo: schimba dealerul.
    8 11
  • cornelone
    Hyundai Electric Ioniq varianta de 120cp si baterie de 28kw nu se mai vinde in Europa si Romania.
    Acum e varianta de 136cp si baterie de 38.3kw, autonmie wltp se 270-280km.

    Ar merita mai multa atentie la detalii si date actualizate.
    7 5
  • Ca de obicei, AM a fost promt, Octavia IV a fost prezentata live, la Praga. Stay tuned pentru poze, maine dimineata.

    Despre Octavia, doar de bine, arata mai luxos ca modelul precedent, nu stiu cum VW va prezenta Skoda in viitor ca pe o marca mai ieftina.
    11 4
  • VW ID.3 va fi un succes.

    De altfel se vede clar că maşinile electrice sunt un succes enorm.
    Kia şi Hyundai nu mai fac faţă cererilor, ID.3 primul val este vândut complet.

    Dacă ai un range de 400km şi un preţ de 30.000€ vinzi clar fără probleme, nu poţi produce de cât are nevoie să cumpere piaţa, iar în 5 ani când o să ajungă 20.000€ baftă o să rupă complet.
    11 6
  • Remus: Wolswagan Saran 2010 motor 1900 Raspunde
  • andrei.r
    Nu o sa rupa nimeni nimic atata timp cat toti producatorii stau la coada sa cumpere baterii cum stateau romanii la coada la carne si lapte inainte de '89.
    Pentru a ridica cota de piata, masinile electrice au nevoie de o alta tehnologie pentru baterii sau alta modalitate de a obtine energia.
    Chiar daca isi face fiecare producator propria fabrica de baterii, tot ramane problema metalelor rare necesare, care sunt o resursa foarte limitata.
    6 5
  • Rudolf D.
    Prognoza unor producatori spune ca in 2030 30% din automobile vor fi electrice, 40% hibride si restul de 30% "clasice". Ce va fi, ce nu va fi? vom vedea.
    6 3
  • Dle Andrei R

    Sunt deja două fabrici de baterii nou terminate şi încă trei în construcţie sau în curs de proiectare, banii sunt alocaţi deja.

    Cam târziu dar sunt, vin în curând şi bateriile.
    4 3
  • Hyundai Kona Electric (204 CP) cu baterie de 64 kWh - pret 35.950 Euro (Germania) - livrare dupa 6 luni de la plata avans.
    6 2
  • Iar Kia e-Niro (204 CP) cu baterie de 64 kWh - pret 35.600 Euro (Germania) - livrare 12 luni de la plata avansului.
    5 2
  • Scumputz. Ar trebui sa scada cel putin la jumate preturile.
    3 2
  • Bogdan
    De ce nu si Tesla 3 in tabel? Se poate comanda in Romania
    2 0
  • @cornel.socariciu
    VW are de gand sa bage masini electrice de doi bani in Romania:
    - fara pompa de caldura
    - fara sistem de incalzire-racire la baterii
    - cu sisteme de asistenta doar pe variantele foarte scump[e
    - cu plastice de 2 lei
    - la preturi mai mari decat in alte tari din UE

    Orice alta varianta e mai buna decat VW elctric: Tesla, Kia, Honda, Hyunday, Peugeot, Opel etc...

    Daca nu credeti intrebati direct la VW si publicati un raspuns oficial.
    Ca sa ne apropiem de o dezbatere realista, nu doar publicitate!

    Si ca sa vedeti ca nu vorbesc prostii, vedeti ce dotari are VW ID3 1ST la un pret de start de 32.715 euro (330.000 coroane norvegiene) in Norvegia si ce dotari are in Romania...are in standard tot ce va spun eu mai sus ca in Romania liseste: https://www.volkswagen.no/no/biler/id3.html
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru