Toyota va deveni primul constructor auto care trece de 10 milioane de maşini produse într-un an

de Mircea Meșter
Vineri, 02.08.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Anul 2013 va aduce doborârea recordului de producţie anuală a unui constructor auto. Toyota va trece în premieră mondială de 10 milioane de maşini produse în doar 12 luni la nivel mondial.

Esential 10.1 milioane de maşini va produce Toyota în 2013. Record absolut în istoria industriei auto mondiale.
9.91 milioane de maşini a asamblat Toyota în 2012 în uzinele sale din toată lumea.
Toyota va atinge în 2013 una dintre cele mai interesante borne ale industriei auto: producţia a 10.000.000 de maşini într-un singur an. Conform publicaţiei economice Bloomberg, care citează surse din interiorul constructorul japonez, japonezii vor deveni astfel primul producător auto care va depăşi acest punct de producţie, fabricile Toyota din toată lumea urmând să asambleze 10.1 milioane de maşini în acest an.

Foarte interesant este faptul că prognoza anterioară fusese de 9.9 milioane de unităţi, japonezii reglându-şi ţintele pentru acest an după analiza vânzărilor din primele şase luni ale lui 2013. "Noua ţintă ilustrează revenirea unei companii care a trecut în ultimii patru ani prin celebra criză a recall-urilor, prin problemele legate de întărirea yen-ului japonez şi prin cunoscutul dezastru natural care a afectat Japonia în 2011", notează Bloomberg, care anunţă că profitul anual Toyota va creşte cu 74%, până la 17 miliarde de dolari.

reglarea ţintei producţiei vine pe fondul lansării noii generaţii Corolla, modelul-simbol al producătorului asiatic, care în acest an revine pe piaţă împreună cu a 11-a sa generaţie.

Conform analiştilor IHS Automotive, producţia celor de la Toyota se va menţine la o valoare superioară bornei de 10 milioane de unităţi şi în următorii ani, în timp ce al doilea producător care va atinge această cifră "în următorii ani" va fi Grupul Volkswagen.

via Bloomberg

Comentarii (11)

  • Asta daca nu le-o ia GM inainte.In trimestrul al doilea GM a depasit Toyota la vanzari.
    21 18
  • Dr. Joint
    Reclama mascata si inselatoare! Orice fraier stie ca VW are cea mai mare productie si cele mai mari vanzari si sunt cele mai bune masini din lume.
    9 50
  • razvanis
    Doamne cata frustrare tipic romaneasca .
    22 4
  • Eu zic ca sunt mult prea optimisti. Nu le face bine. In lume se vand la ora actuala aprox 80 milioane de masini. Sa se laude cand vor avea global o cota de piata 25-30% cum are Dacia in Romania.
    15 8
  • Toyota, VAG, RIGM şi Hyundai aleargă ca nişte zevzeci într-un singur sens: înhăţarea ciozvârtei. Înţelegeţi prea bine în ce constă termenul cu pricina...Dar nici alte companii nu sunt mai "idealiste" decât cei patru cavaleri ai Apocalipsei...automobilului. Eu oricum bat apa în piuă. Sunt conştient că s-a dus dracu' totul. Ireversibil...Nu-mi rămâne decât să mă îndrept către un club de pasionaţi retro...Am altă şansă???
    12 11
  • inexorabil...te invit oricand la o intrunire subaru fan club
    cred ca ai prins ideea...
    3 7
  • antonny
    @Dr. Joint......... orice fraier ar trebui sa se uite si cate modele are fiecare producator .....cate modele are Toyota si cate zeci de modele subdivizate are VW
    2 1
  • Mersi, @mog. De ce nu? Eu sper ca Subaru să nu fie absorbit cu totul de mastodontul Toyota...Şi nu mă refer doar la conservarea aurei de exclusivism: gradul de siguranţă la care a ajuns micuţa firmă păstorită de Fuji HI mă impresionează (mai puţin arhitectura, dar este loc de mai bine). Parcă nu mi-ar strica un test cu Legacy sau cu Forester. Sau o cursă fără limite cu neîmblânzita Impreza WRX. Motoare Boxer combinate cu turbo (mă mir cum de a renunţat la Subaru un virtuoz al volanului precum Ken Block). Miam, miam, delicios :)
    3 4
  • Ivanoff
    @inexorabil
    Ceea ce tu pierzi din vedere, acum mult timp cineva s-a gandit la asta si i-a dat si un termen, se cheama SUSTENABILITATE...
    Ceea ce tu spui in schimb se poate vedea la cei de la BMW care din dorinta de a fi Nr.1 in segmentul premium au dat puternic in preturi lucru care s-a vazut si in profitul (ne)inregistrat.
    3 2
  • AndreiRN
    Felicitari Toyota.
    Au invatat sa faca masini dorite de public.
    Au invatat sa faca masini fiabile pt fiecare buzunar.
    Dar eu as vrea un Hino din grupul lor.
    0 2
  • inexorabil, deocamdata Toyota are doar niste actiuni din grupul Fuji Heavy Industries, cumaprate de la GM de ceva vreme. In afara de BRZ/GT86 nu au mai lucrat la nimic impreuna, nimic oficial si care sa se transpuan in realitate...si acolo a fost o chestie asa, noi va dam motorul, un diferential spate sport, voi puneti o caroserie si un interior toyota si cam asta e...
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru