Vânzări globale Dacia: creștere de 9.3% după primele nouă luni ale anului. Sandero și Duster, vedetele gamei

de Alexandru Monenciu
Vineri, 22.10.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit datelor comunicate de grupul Renault, Dacia a comercializat peste 400.000 de mașini la nivel global, în primele nouă luni ale anului curent. Vorbim despre o creștere de 9.3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Dacia este unul dintre constructorii care se luptă cu problemele cauzate de criza mondială de semiconductori. Chiar și așa, în primele nouă luni ale anului curent, producătorul de la Mioveni a comercializat peste 400.000 de mașini la nivel global.

Vorbim despre o creștere de 9.3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Unul deloc bun, având în vedere pandemia de coronavirus care a ținut în gardă întreaga planetă.

Din totalul de vehicule vândute în perioada ianuarie - septembrie 2021, 369.542 de unități au fost autoturisme (+7.7%), iar 31.602 au fost vehicule comerciale ușoare (+33.4%).

Sandero și Duster au fost vedetele gamei Dacia. Primul a fost cel mai vândut model din Europa în trimestrul al treilea, iar Duster a fost cel mai căutat SUV la nivel european în perioada amintită mai sus.

via Dacia

Comentarii (5)

  • Niciun deștept pe aici care sa ne spună cât de inteligenți sunt vesticii care cumpara Dacia?
    9 18
  • Adnopel
    Au șters comentariul,îl vreau postat la loc,se audeee?unde este libertatea de exprimare.
    4 2
  • Asta dovedește fie că mulți români s au mutat in vest și nu pot să renunțe la nostalgia de a avea o Dacie. Ce sa mai decât să înjure nevasta, mai bine împarte înjurături și la mașină. Așadar partea femeiască a familiei e de acord cu atari achiziții. De aia cred că se vinde
    5 6
  • @Rex
    Se vinde pentru ca prețul este decent si oferă strictul necesar unei deplasări din punctul A in B, cu niște opțiuni interesante. Nu romanii de afara cumpăra Dacia!
    Dacia este o varianta in Europa pentru a doua mașina in familie, pentru ca are același preț ca un Sh corect de 50000km (si nu tomberoane ce aducem noi in Romania). Majoritatea cumpărătorilor sunt trecuți de 40 de ani
    Mai repet încă o data afirmația: numărul de mașini Dacia vândute in Europa este aproape egal cu numărul de sh-uri (peste 150 00km) aduse in Romania. Va las sa trageți voi concluziile!
    5 2
  • concluzia e una singura. Romanii doresc ceva mai bun. Cu aceiasi bani iti iei un sh mai economic, mai sigur, mai performant si daca esti atent chiar mai fiabil. Pe care il revinzi apoi cand te-ai saturat de el pe bani mai multi decat Dacia.
    Dacia e o masina excelenta insa pe dumurile din Romania nu vei putea face depasiri in siguranta din cauza submotorizarii.
    4 6

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru