În vara anului trecut, Volkswagen a testat noul Golf GTI Edition 50 pe circuitul Nurburgring Nordschleife. Modelul creat pentru a sărbători 50 de ani de la debutul primei generații Golf GTI a stabilit un timp de 7 minute și 46.13 secunde. Un timp foarte bun, însă nu suficient de bun pentru a doborî recordul stabilit de Honda Civic Type R pentru cea mai rapidă mașină cu două roți motrice față.

Acum, la 10 luni după prima încercare, germanii și-au luat revanșa. Același Volkswagen Golf GTI Edition 50, pilotat de Benjamin Leuchter, a stabilit un timp de 7 minute și 44.523 secunde pe circuitul cu o lungime de 20.832 kilometri. Hot hatch-ul german a fost mai rapid cu aproape două secunde față de prima încercare și mai rapid cu 3 zecimi de secundă decât rivalul său japonez.

Cu acest timp, Volkswagen Golf GTI Edition 50 este acum cea mai rapidă mașină de serie cu tracțiune față testată vreodată pe Nurburgring. Modelul aniversar are sub capotă un motor de 2.0 litri care dezvoltă 325 de cai putere.
Cu acest motor, Golf GTI Edition 50 accelerează de la 0 la 100 km/h în 5.3 secunde și atinge o viteză maximă de 270 km/h.
Alături de motorul mai puternic, versiunea aniversară a lui Golf GTI are o gardă la sol mai joasă cu 15 milimetri față de modelul standard. Mașina testată pe Nurburgring a fost dotată și cu pachetul opțional GTI Performance, care coboară garda la sol cu încă 5 milimetri. Pachetul mai adaugă jante forjate de 19 inch încălțate în anvelope semi-slick, precum și o evacuare R-Performance cu greutate redusă.
Deocamdată, la momentul redactării, nu există un video cu noul tur record al lui Volkswagen Golf GTI Edition 50.
via Volkswagen













Comentarii (0)