Drivetest Nissan Qashqai (2014-2017)

1.2 Benzina Turbo (DIG-T) 115CP 4x2 Man6 Acenta
Nissan Qashqai (2014-2017) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 01.12.2014
Exemplu de downsizing

A doua generaţie a lui Nissan Qashqai, lansată pe piaţă în anul 2014, are o gamă de motorizări căreia i-a fost aplicată filozofia de downsizing. Asta înseamnă că nivelul de putere a rămas comparabil cu cel al motoarelor mai mari, dar cilindreea a scăzut.

Pentru moment, Nissan oferă un diesel de 1.6 litri, un alt diesel de 1.5 litri şi un motor benzină turbo de 1.2 litri în gama Qashqai. La momentul lansării, unitatea 1.2 DIG-T îi revine versiunii de bază şi este singurul motor alimentat cu benzină din această gamă, dar va fi disponibil ulterior un 1.6 Turbo de 163 CP, anunţă oficialii Nissan.

La prima vedere, să-ţi cumperi un SUV compact cu tracţiune faţă şi motor pe benzină de 1.2 litri pare o alegere tare ciudată. Dar când statisticile arată că doar 10% dintre clienţii primei generaţii Qashqai au ales versiuni 4x4, deja este logic să existe doar variante cu tracţiune faţă ale noului Qashqai. Iar motorizările benzină turbo sunt din ce în ce mai populare în Europa, aşa că de ce să nu fie puse împreună, au gândit cei de la Nissan.

Vestea bună este că noua versiune entry-level în gama Nissan Qashqai este echipată cu motor turbo, asta înseamnă un comportament rutier net superior precedentului propulsor aspirat alimentat cu benzină. Iar prin comportament net superior ne referim la ceva apropiat de propulsorul 1.5 dCi la aproape toate capitolele exploatării.

Rezultatul este un model cu o motorizare mai eficientă decât o unitate aspirată de cilindree mai mare, care se comportă mai bine din punct de vedere dinamic şi are performanţe comparabile cu cele ale propulsoarelor mai puternice.

Nissan Qashqai (2014-2017)
1.2 Benzina Turbo (DIG-T) 115CP 4x2 Man6 Acenta

  • Pret de pornire 18.690 €
  • Pret model testat 22.532 €
  • Taxa auto 84 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorizarea entry-level din gama Qashqai este numită 1.2 DIG-T şi asigură 115 CP şi 190 Nm. Acronimul din denumirea acesteia se referă la injecţie directă de benzină şi specifică faptul că motorizarea este supraalimentată cu un turbocompresor.

Nissan oferă acest motor într-o singură versiune de putere, doar în compania unei transmisii manuale cu şase trepte şi doar în configuraţii cu tracţiune faţă. Cel puţin pentru moment. Acest lucru îi reduce numărul de competitori direcţi, deoarece puţine modele din rândul SUV-urilor compacte au motoare alimentate cu benzină care să dezvolte un nivel de putere din acest registru, transmisie manuală şi tracţiune faţă. Printre competitorii săi direcţi se numără Volkswagen Tiguan facelift, Honda CR-V, Ford Kuga, Suzuki S-Cross, Kia Sportage, Mitsubishi ASX, Toyota RAV4, Opel Antara, Skoda Yeti şi Hyundai ix35.

Unitatea de 1.2 litri se mândreşte cu un nivel de cuplu motor comparabil cu cel al unei unităţi aspirate de 2.0 litri, în timp ce puterea este superioară unei motorizări aspirate de 1.6 litri. Datorită acestor resurse, Qashqai 1.2 DIG-T se mişcă mai bine decât te-ai aştepta şi nu necesită urcarea prea sus în ture pentru drumurile de zi cu zi ale şoferului obişnuit. Dacă circuli în principal prin oraş, îţi ajunge jumătate din plaja de turaţii de care este capabil acest motor pentru a mişca maşina într-un ritm agreabil, pe când ieşirea din oraş solicită urcarea până la două treimi din capacităţi pentru a menţine ritmul cu ceilalţi şoferi de pe drum.

Motorul este semnificativ mai silenţios decât un diesel (după cum era de aşteptat) şi unitatea păstrează un nivel potrivit al decibelilor până la turaţii de 4.000 spre 5.000 de rotaţii pe minut, când începe să se audă mai pronunţat la bord. Chiar şi atunci, nivelul decibelilor este rezonabil şi nu am auzit în nicio clipă sunetul de "aspirator supraturat" pe care îl găsim la modelele submotorizate din segmentele inferioare atunci când abordăm o depăşire sau rulăm pe autostradă.

Singurele reproşuri pe care le putem adresa celor de la Nissan reprezintă lipsa unei transmisii automate în gamă în compania acestei motorizări precum şi lipsa unor versiuni de putere superioare, dar a doua problemă este doar temporară, fiind deja confirmat debutul unui motor 1.6 turbo de 163 CP în ofertă.

Consum

Judecând după datele oficiale anunţate de constructori conform ciclului standardizat de testare NEDC, Nissan are al doilea cel mai eficient SUV compact de pe piaţă echipat cu un motor alimentat cu benzină, tracţiune faţă şi transmisie manuală din această plajă de putere.

Nissan anunţă un consum mixt de 5.6 litri la sută pentru versiunea 1.2 DIG-T a lui Qashqai. Singurul model comparabil care anunţă o valoare mai bună este Suzuki S-Cross 1.6 benzină 120 CP, care vine cu 5.5 litri la sută şi un cuplu motor semnificativ mai mic - fiind vorba despre o motorizare aspirată. Celelalte motorizări din segment anunţă valori mai ridicate ale consumului de carburant, existând chiar şi diferenţe de doi litri în plus faţă de cea de referinţă.

În cadrul testului nostru, consumul urban s-a stabilizat la 8.9 litri la sută, dar am reuşit să obţinem şi 8.4 litri la sută într-un regim de trafic mai relaxat. Mediul extraurban ne-a adus un consum de 5.7 litri la sută.
Pe autostradă, motorul devine mai însetat şi afişează aproape 2.750 rpm la 130 km/h în treapta a şasea, iar consumul se stabilizează la 7.8 litri la sută.

Rezervorul de 55 de litri din dotare asigură o autonomie generoasă în condiţii reale, fiind posibilă parcurgerea a 800 de kilometri cu un plin de carburant în regim mixt dacă este utilizat un regim de conducere economic.

Performanţe

Nissan anunţă un timp 0-100 km/h de 11.3 secunde şi o viteză maximă de 183 km/h. La acest capitol, modelul este departe de podium, fiind surclasat de majoritatea rivalilor din cauza faptului că aceştia posedă mai mulţi cai putere. Cel mai rapid model din comparaţia noastră este Ford Kuga 1.5 Ecoboost, cu 9.7 secunde până la sută şi 195 km/h.

Singurele modele care au rezultate mai slabe la 0-100 km/h sunt Mitsubishi ASX (+ 0.1 secunde) şi Opel Antara (+ 0.3 secunde). În ceea ce priveşte viteza maximă, toate modelele din segment cu excepţia lui Kia Sportage 1.6 benzină pot depăşi pragul de 180 km/h, mult mai mult decât ai nevoie să mergi vreodată cu un SUV compact cu tracţiune faţă şi motor pe benzină.

Pe de altă parte, clasarea nu foarte fericită a lui Qashqai 1.2 benzină în ceea ce priveşte performanţele dinamice nu este catastrofală, mai ales dacă ne uităm la cilindreea motorului şi la valorile obţinute. Dacă era vorba despre o motorizare de cilindree superioară, valorile erau slabe, dar pentru un motor turbo atât de mic, rezultatele sunt excelente.

Interior

Nissan a îmbunătăţit interiorul lui Qashqai odată cu noua generaţie. Materialele prezintă acum un nivel superior de calitate, iar piesele din plastic sunt mai moi şi mai plăcute la atingere. Există în continuare suprafeţe de plastic mai dure, dar vorbim totuşi despre un model de volum şi acestea se află oricum în zone în care puţine maşini au materiale moi.

Finisajele sunt atente şi lasă impresia unei maşini făcute cu precizie, dar nu putem spune asta şi în materie de antifonare atunci când atingem viteze de autostradă, când începe să fie perceput destul de uşor zgomotul vântului.

Japonezii de la Nissan asigură în continuare un nivel bun de ergonomie pentru Qashqai, toate comenzile fiind amplasate într-un mod inteligent la care se adaptează orice şofer. Grafica unităţii multimedia şi a ceasurilor de bord a atins un nou nivel, caracterele fiind mai uşor lizibile şi pictogramele mai plăcute la vedere.

Scaunele din faţă sunt confortabile şi asigură un nivel potrivit al suportului lateral. Bancheta din spate asigură suficient spaţiu pentru trei adulţi, ceea ce înseamnă că la bordul lui Qashqai pot călători cinci pasageri cu tot cu bagaje. Spaţiile de depozitare oferite de habitaclul lui Qashqai sunt şi ele suficiente şi gândite destul de bine. Portbagajul cu podea dublă are un volum de 430 de litri, asigurând aproape la fel de mult spaţiu cât portbagajul lui Ford Kuga, dar semnificativ mai mic decât cel al lui RAV4, ix35 (cel mai mare din segment) şi CR-V.

Preţ de achiziţie

Gama Nissan Qashqai porneşte de la 18.700 de euro. Din moment ce motorizarea testată de noi este sinonimă cu cea oferită modelului entry-level, toate specificaţiile de mai sus i se aplică şi respectivului model. În raport cu rivalii, Qashqai 1.2 DIG-T este surclasat la preţ în versiunea entry-level de modelele Sportage, S-Cross, Yeti şi Antara.

Exemplarul testat de noi a costat 22.500 de euro, fiind comandate mai multe dotări peste nivelul de echipare Acenta, care pleacă de la 20.900 de euro. Raportându-ne la nivelul de echipare Acenta în compania acestei motorizări, Qashqai este mai ieftin decât modele precum Kuga, Tiguan, CR-V şi RAV4 în companai propulsoarelor comparabile.

Aşadar, Qashqai 1.2 DIG-T Acenta este vândut la preţul unei compacte diesel ceva mai bine dotate şi clientul primeşte în schimb un SUV spaţios cu o gardă la sol rezonabilă şi comportament rutier de compactă. Nivelul de echipare asigură toate elementele necesare în viaţa de zi cu zi a unui şofer obişnuit.

Siguranţă

Prima generaţie a lui Nissan Qashqai a fost testat de EuroNCAP şi a primint cinci stele de siguranţă, trecând fără probleme de probele la care a fost supus. Asta se întâmpla în 2007, acum şase ani, iar între timp organizația independentă europeană a înăsprit condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un model pentru punctajul maxim.

Din fericire, Nissan Qashqai a repetat performanţa şi în 2014. În plus faţă de modelul precedent, Nissan a dezvoltat un pachet de sisteme reunite sub pachetul denumit Safety Shield - nume cu care se pare că va trebui să ne obișnuim în gama japonezilor, pentru că îl introduc încet, dar sigur, în clasa mică.

Prin Safety Shield, Nissan se referă la toate sistemele de siguranţă activă, precum cel de monitorizare a unghiului mort, până la un sistem de parcare automată care învârte singur de volan dacă nu ai chef sau capacitatea de a rezolva asta. După cum era de aşteptat, Qashqai este echipat cu o echipă generoasă de airbag-uri în echiparea standard, fără de care ar fi fost imposibil un punctaj de cinci stele EuroNCAP în 2014.

Ţinută de drum

Qashqai asigură în continuare un comportament rutier similar cu cel al unui hatchback compact, fără să trădeze prea mult din dinamismul asociat acestora pentru ruliul caroseriei asociat multor SUV-uri. În plus, direcţia are un comportament mai bun, oferind un plus de feedback faţă de ceea ce găseam la generaţia precedentă, fără să fie în vreun fel mai greu de manevrat.

Versiunile cu tracţiune faţă au suspensie spate cu bară de torsiune, ceea ce însemnă că nu vor fi reginele serpentinelor, dar aspectul care ţine de confort este asigurat cu brio de Qashqai chiar şi pe drumurile mai puţin bune, garda la sol fiind în continuare respectabilă. Acea gardă la sol şi configurarea suspensiei pentru mai mult confort aduc o tendinţă de ruliu în virajele succesive abordate cu mai mult aplomb, dar nu vorbim despre nimic îngrijorător.

Sistemul de tracţiune integrală ar fi necesar doar pentru cei care ies cu adevărat în off-road, dar studiile au arătat că prea puţini clienţi fac acest lucru cu SUV-urile lor, deci japonezii au fost îndreptăţiţi să renunţe la el din ofertă pentru majoritatea motorizărilor. Oricum, maşina ar fi fost limitată apoi de anvelopele de stradă şi de unghiurile de atac şi de degajare reduse subtil odată cu design-ul cel nou, dar Qashqai se va putea descurca oricând mai bine decât o compactă pe drumurile de macadam şi pe cele cu gropi şi denivelări.

Vizibilitate

Prin definiţie, un SUV trebuie să asigure o poziţie la volan mai înaltă şi să aibă suprafeţe vitrate mai mari decât un hatcback, iar Qashqai îndeplineşte aceste criterii încă de la generaţia precedentă. Noul model nu face excepţie şi prezintă mai multe dotări care să asigure o vizibilitate cât mai bună, pe lângă sistemele analogice.

Oglinzile laterale par să aibă aceleaşi dimensiuni ca oglinzile lui X-Trail, iar suprafeţele vitrate sunt şi ele generoase. Montantul parbrizului de pe partea şoferului apare din când în când în câmpul vizual atunci când abordăm viraje strânse la stânga, dar nu este nimic ieşit din comun în comparaţie cu ceea ce există în segment. Montanţii C impun mici probleme la ieşirea din parcările în spic, dar camera de marşarier acoperă cu succes această deficienţă comună în industria auto.

Tehnologie

Nissan nu a întinerit doar estetic cel mai de succes model al său din ultimii ani, ci l-a şi îmbogăţit tehnologic. Deşi echipările inferioare ale modelului parcă rămăseseră în urmă în ultimii ani după ce erau avansate la momentul lansării, Qashqai stă din nou foarte bine la capitolul tehnologie, în special dacă ne uităm de la nivelul mediu de echipare în sus.

Am avea mici critici la acest capitol, dar numai dacă ne raportăm la echipările de top ale vechilor Qashqai-uri de top, care aveau acces şi pornire fără cheie, pe când la echiparea Acenta de la Qashqai încă nu avem această echipare. Dar toate funcţiile disponibile sunt uşor de folosit, iar interfaţa este plăcută la vedere.

Sistemul multimedia se poate conecta la tableta sau telefonul şoferului prin ansamblul numit NissanConnect, oferind în plus navigație, multimedia și audio controlate prin ecranul tactil central, care este mult îmbunătățit față de generația anterioară. Acum există și posibilitatea de a instala aplicații speciale care să-ți ofere acces la puncte de interes sau la radiouri online, de exemplu.

În plus, afişajul dintre ceasurile de bord este color şi are o grafică foarte bună.

Design

Qashqai a progresat mult din punct de vedere estetic. Modelul a abandonat aspectul care sugera o latură oarecum utilitară şi acum se mândreşte cu un design atrăgător şi proaspăt.

Schimbarea de look ar trebui să fie unul dintre punctele forte ale noului Qashqai, iar clienţii care îşi aleg maşina cu acest aspect pe primele poziţii ale listei de dorinţe vor fi mulţumiţi de ce oferă modelul nipon. Alura dinamică a modelului a rămas puternică, în special datorită aripilor umflate şi a liniilor de pe capotă şi portiere.

Nu ne-a placut

  • O singură motorizare şi transmisie în oferta pe benzină
  • Performanţe la accelerare în raport cu rivalii
Date tehnice - Nissan Qashqai (2014-2017) 1.2 Benzina Turbo (DIG-T) 115CP 4x2 Man6 Acenta
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1197
Lungime mm
4377
Putere maxima CP (rpm)
115 (4500)
Latime mm
1806
Cuplu maxim Nm (rpm)
190 (2000)
Inaltime mm
1590
Viteza maxima km/h
183
Greutate kg
1350
Acceleratie 0-100 km/h s
11.3
Ampatament mm
2646
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
55
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
430
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Nissan Qashqai (2014-2017)

Ultimele teste

Comentarii (18)

  • Visez la un Qashqai 4x4 cu motor 1.6 turbo 163 CP... masina ideala !
    23 6
  • antonny
    care e diferenta intre 1.2 DIG-T SI 1.2 TCE ..... cutia de viteze cu 6 raporte e aceeasi ???
    18 1
  • @antonny: Nu exista nici o diferenta, codul motor este pentru toate H5FT.
    Doar ca pe Duster are puterea maxima la 5250 parca, iar la restul la 4500.
    10 3
  • @Automarket, ati uitat la competitorii directi unul foarte important, Skoda Yeti! Iar faptul ca motorul devine zgomotos la 5000 rpm, e mai mult decat IRELEVANT la motoarele astea, pentru ca nu prea ai de ce sa ajungi cu ele in astfel de ture, doar nu sunt normal aspirate...
    16 12
  • mishazaitev
    @And

    Ai dreptate. Si chiar nu inteleg de ce ai luat manute rosii. La pretul modelului testat, iti poti lua fie un YETI diesel 2.0 diesel de 110 cp, die un 1.8 TSI de 160 cp.
    13 20
  • @misha...mai pune si optionalele si vezi pretul final

    strict "la linie" Yeti nu e mai ieftin si cum nissan are o singura oferta se poate incepe cu un Yeti de 18.700Eu

    Nici eu nu inteleg de ce nu s-a pus Skoda in comparativ dar a aparut S-Cross ori ASX care sunt destul de jos in vanzari
    10 7
  • Azazel
    Daca sunt destul de jos la vanzari nu inseamna ca nu ii sunt concurenti.
    Bine, asta nu e o scuza sa nu fie trecuta si Yeti care trebuie sa recunoastem ca la acest nivel de pret este una dintre cele mai bune oferte.
    10 13
  • mishazaitev
    @Vianu

    Nu stiu, ce spun altii, dar decat un Qashqai 4x3 cu motor de 1.2 115 cp, optionat, mai bine un Yeti 4x4 cu motor de 1.8 160 cp, mai chel, daca dieselul de 2.0 si 110 cp nu ne satisface. Prin urmare, depinde de cel caruia modelul respectiv i se adreseaza.

    Nu mai zic de ASX care cred ca in prezent are pretul asta sau unul apropiat cu motor diesel, dotari rezonabile si blocarea tractiunii 50/50.
    10 14
  • A propos de "modele din rândul SUV-urilor compacte [care] au motoare alimentate cu benzină [...] să dezvolte un nivel de putere din acest registru, transmisie manuală şi tracţiune faţă":
    Dacia Duster Laureate 4x2 1.2 TCe 125 CP si 205 Nm - 14.800 EUR.
    6 1
  • Scump pentru motorasul ala si nivelul de echipare. Cea mai buna oferta din segment este Dusterul (pret imbatabil) sau daca vrei masina occidentala Skoda Yeti cu motorizarea de 160 CP.
    13 12
  • Masina mi se pare destul de ok pentru acesti bani. Pe de alta parte inteleg ca este un nivel de dotare mai slab si nici motorul nu e cel mai puternic, dar oare chiar atat de scumb sa fie un capac de motor incat sa renunti la el? Da, se poate trai si fara el. Dar totusi... pana si Logan de 1.2 are un capac pe motor.
    13 1
  • mishazaitev
    @LauCalin

    De curiozitate, ai scris pe Logan Forum pana acum? Nick-ul mi-e tare cunoscut!
    2 2
  • Da, am mai scris si pe-acolo, mai ales la topicul despre Logan 2. Am o cunostinta care intr-o periodata vroia sa-si ia un Logan 2 parca pe gaz si am "schimbat cateva vorbe" cu userii. E un forum bun si oamenii sunt ok.
    Si oriucum am pe mai multe forumuri cont pentru ca, daca imi place acest domeniu, imi place sa aflu informatii si de la cei care au masini, nu doar din reviste sau cum este cazul de fata. Personal consider ca nimic nu se compara cu parerea proprietarilor, oricata reclama s-ar face unui produs si indiferent de persoana care ar face asta.
    10 1
  • mishazaitev
    @LauCalin

    Si eu am petrecut mult timp pe forumul respecti. Si acum mai intru uneori, desi recunosc ca interesul pentru masina respectiva mi s-a redus. Intr-adevar oamenii sunt cu maxim bun-simt si imi ridic palaria in fata lor. Sa traiesti!
    6 2
  • ALOOOoo
    Romanul tot roman ramane !

    Exista un motiv bine intemeiat pentru care Nissan e lider pe segmentul crossoverelor si nu Skoda. Nici macar Vw. Comentati de pret entry-level? 2.0 TDI 110cp e un motor depasit moral si tehnologic, ca sa nu mai vorbim de zgomotul la vant (cutie ambulanta deh) si alte treburi. Conduceti masinile inainte sa scrieti.
    Nissan Qashqai in schimb e mult mai rafinat, cu un design net superior si capabilitati 4x4 peste ce poate oferi yeti & co.
    17 0
  • din pacate nisan in america se duca la fund......ei se plang de fiabilitate...managerii reno ar trebui sa modifice pt europa ce se vinde aici..ce e pt america trebuie neatinse
    1 3
  • Alt pustan care tocmai s-a intors din Statele Unite si isi da aere de mare importanta , dar nu stie sa scrie corect numele marcilor sau sa inceapa o fraza cu majuscula... Du-te la cursuri baiatule, nu mai chiuli de la scoala.
    Educatia este importanta !!!
    3 3
  • massmedia
    Diversii speculanti ar trebui sa priceapa urmatorul lucru: Nissan e Nissan,
    Renault e Renault.
    Nissan e pe crestere in America si Europa, atat ca profit, cat si cota de piata. Datele pot fi verificate.
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru