Feedback

DrivetestAudi A1 Sportback

1.0 Benzină Turbo (TFSI) 116CP Aut7 Advanced
4.1
Test drive Audi A1 Sportback zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 11.04.2019
Anti Mini

Sunt sigur că în dormitorul multor copii există postere cu un Audi: quattro, R8 sau RS5. Indiferent de model, brandul german poate naște visuri frumoase și fani adevărați. De la pasiune până la a deveni client este însă o cale lungă, mai ales că vorbim despre un brand premium.

Prin urmare, fiindcă nu foarte mulți își permit un R8 sau un RS5, Audi s-a gândit să acopere toate segmentele. Inclusiv pe cel al mașinilor mici, de oraș, unde BMW se așezase confortabil în poziția de lider cu brandul Mini.

Audi a lansat A1 în anul 2010 și la numai un an de la debut, uzina din Bruxelles producea exemplarul cu numărul 100.000. Semn că toți acei fani ai brandului care au așteptat un model accesibil, dar și un Audi de oraș, primiseră în sfârșit ce își doreau.

Astăzi, cel mai accesibil model Audi a ajuns la a doua generație și promite o abordare ușor diferită față de principalul său rival.

Audi A1 Sportback
1.0 Benzină Turbo (TFSI) 116CP Aut7 Advanced

  • Pret de pornire 20.290 €
  • Pret model testat 34.101 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Audi A1 promite o gamă de motorizări destul de variată, însă comenzile vor gravita în jurul noului motor cu trei cilindri, de numai un litru, preluat de la părintele Volkswagen. Propulsorul turbo dezvoltă o putere de 116 cai putere și un cuplu motor de 200 Nm. Pare puțin, însă dacă ne raportăm la cele 1200 de kilograme ale micului A1, totul devine suficient.

Problema e că livrarea întregii valori a cuplului se face pe la 2000 de rotații și parcă ți-ai dori ca totul să se livreze mai rapid, ca să poți fura startul la semafor. Din fericire, plaja de cuplu este destul de generoasă și se întinde până la 3500 de rotații, ceea ce înseamnă că dacă ajungi acolo mașina se simte bine și îți livrează resurse suficiente pentru un comportament dinamic. Ai suficient elan și în afara orașului, atunci când plănuiești depășiri la limită.

Motorul poate fi asociat unei cutii manuale cu șase rapoarte, dar și unei automate S-tronic cu 7 trepte. În cazul versiunii testate de noi, a fost vorba despre un S-tronic. Aș spune că această cutie e un fel de Hagi Tudose al transmisiilor. Spun asta pentru că se grăbește mereu să schimbe, chiar dacă nu folosești modul de rulare Efficiency. Caută mereu să te păstreze pe la 1500 de rotații pentru ca motorul să consume puțin.

Problema e că acolo nu prea există cuplul acela savuros, iar accelerările progresive se vor face oarecum subturat, la pachet cu o ușoară vibrație. E nevoie de o apăsare ceva mai zdravănă a pedalei de accelerație pentru ca transmisia să retrogradeze. Iar retrogradarea e bună, îți dă încredere, chiar dacă nu e tocmai rafinată.

Recunosc că la un moment dat m-am plictisit de mersul acesta subturat și am ținut transmisia mai mult în treapta Sport, care te ajută să fii alert și dinamic în traficul urban. Aș risca să spun că această transmisie îmi amintește teribil de mult de DSG-ul instalat de cei de la Volkswagen pe Polo și pe Golf. Și nu e prima asemănare între cele două mașini. Mai urmează.

Când vine vorba de antifonarea motorului, lucrurile stau bine la turații reduse. Aproape că nu auzi motorul. Însă, atunci când începi să cauți resurse el devine ceva mai zgomotos. Și nu e un sunet sportiv, e mai mult un sunet de aspirator foarte supărat.

Consum

După cum vă ziceam, cutia S-tronic este un adevărat Hagi Tudose care ține cu buzunarul șoferului. Într-un București aglomerat, consumul o să oscileze undeva între 9 și 10 litri/100 de kilometri. Cu aer condiționat din plin, fără modul Efficiency, fără menajamente. În afara orașului, după o porțiune de drum în care am tras tare de cei 116 cai și în care media de viteză a fost de 100 de km/h, consumul a fost de 7.9 litri/100 km. Am încercat și fața cuminte a noului A1 și am scos un decent 6.3 litri/100 km, de asemenea fără modul Efficiency activat. În acest caz, viteza medie a fost de 78 km/h.

În fișa tehnică, Audi anunță o medie de consum de 4.8 litri (în ciclul vechi NEDC) sau de 5.9 litri (în ciclul nou WLTP), extrem de optimistă chiar și pentru un motor atât de mic. Este aceeași valoare de consum pe care o înregistrează un Mini Cooper cu 136 CP și automată. Dacă ne uităm și la frații de platformă, adică Polo și Ibiza, vedem că și acolo valoarea medie de consum este aproape identică cu cea a lui A1.

Performanţe

Spuneam la începutul testului că Audi A1 încearcă o abordare diferită de cea a lui Mini. Schimbă puțin adresabilitatea față de generația anterioară. Parcă nu se mai concentrează atât de mult pe dinamică. Dovadă și performanțele: accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 9.4 secunde.

Un Mini Cooper - cu 20 de cai în plus, ce-i drept - e mai rapid cu aproape o secundă. Chiar și Ibiza e mai rapidă, cu un timp de 9.3 secunde. iar un Volkswagen Polo cu numai 95 de cai și automată reușește un sprint în doar 9 secunde. În ceea ce privește viteza maximă, A1 este printre fruntași.

Interior

Audi păstrează designul simplu, cu linii curate, elegante și butoane ergonomice. Da, pe A1 încă mai există butoane. Audi reușește să inspire eleganță chiar și în acest segment. Finisajele sunt foarte bune, iar materialele de pe planșa de bord au o textură interesantă și sunt moi, plăcute la atingere.

Problemele apar dacă începi să pipăi fețele ușilor și zonele inferioare, implicit consola centrală. Plasticul e tare și neprietenos, similar cu cel pe care îl găsești în Ibiza. E un semn de înrudire ușor cam neplăcut, mai ales că vorbim despre segmentul premium. Dar vorba moldovenilor: „Nici în Mini nu-i mai bini”.

Spațiile de depozitare sunt numeroase: avem mult loc în buzunarele portierelor, avem un spațiu uriaș pentru telefonul mobil la baza planșei de bord, un torpedou suficient de generos și o cotieră în miniatură.

Scaunele față aduc și ele aminte de Golf. Mai ales dacă nu optezi pentru o tapițerie din piele. Nu sunt neapărat un fan al acestora, pentru că mi se pare că șezutul este prea adâncit, însă au o susținere laterală bună.

Când deschizi ușa din spate, o să descoperi că nu e nevoie să-ți lași picioarele acasă, cum se întâmplă în cazul lui Mini. Fie că vorbim despre un Mini cu trei sau cinci uși. Apropo de asta, A1 a renunțat la varianta coupe, așa că Sportback e tot ce vei primi în segmentul ăsta de la Audi.

Revenind la spațiul de pe locurile din spate, trebuie să spun că el a crescut cu 4 centimetri față de cel vechi și oferă acum ceva mai mult confort pentru picioarele pasagerilor. Tunelul central este însă destul de ridicat, așa că o să incomodeze.

Portbagajul aduce aminte și el de Golf. Are cam același design, fund dublu, aceleași elemente de ancorare, însă o capacitate ceva mai mică: 335 de litri. Pe lângă un Mini, însă, valoarea asta este astronomică. Polo și Ibiza sunt ceva mai generoase.

Preţ de achiziţie

Audi A1 este cel mai accesibil produs al nemților. Adevărat. Însă asta nu-l face neapărat accesibil pentru marea masă. Prețurile sale depășesc cu mult modelele de volum cu care se înfrățește, adică Polo și Ibiza.

Versiunea testată de mine, adică 1.0 cu 116 CP și automată (Audi îi spune 30 TFSI conform noului nomenclator haotic al nemților), are un preț de pornire de 23.100 de euro. O valoare la care plusăm prin echiparea Advanced la care adaugăm o mulțime de opționale. Prețul final se oprește la 34.100 de euro, deci cu 11.000 de euro peste prețul de bază. Și lista de opționale ar putea fi dusă mai departe cu câteva elemente importante, cum ar fi accesul fără cheie, camera de marșarier sau tapițeria din piele, elemente pe care mașina de test nu le avea.

Un Mini Cooper cu 136 de cai putere și cutie automată pleacă de la 24.400 de euro, deci și în cazul englezului există toate premizele unei configurații costisitoare.

Siguranţă

Vechiul Audi A1 a obținut cinci stele EuroNCAP. Fiind vorba de o moștenire atât de importantă și de faptul că vorbim despre un model premium, clienții se așteaptă la același punctaj în viitoarele teste ale organizației europene. Dacă extrapolăm puțin și ne uităm la punctajele excelente obținute de noile Polo și Ibiza la EuroNCAP, putem conchide că platforma MQB este una foarte sigură.

Iar Audi A1 va fi și el o mașină de clasă mică foarte sigură. Unde mai pui că este echipat cu o suită de tehnologii care te trimit cu gândul la segmentul premium: monitorizarea unghiului mort, recunoașterea semnelor de circulație, menținerea benzii de rulare, frânare în situații de urgență cu recunoașterea pietonilor, apelarea organelor de intervenție în caz de accident.

Ţinută de drum

Cred că dovada cea mai clară a faptului că A1 refuză să se mai dueleze cu Mini este ținuta de drum. Dacă într-un Mini e clar că o să-ți clănțăne dinții prin oraș, în A1 rularea va fi mult mai confortabilă. Chiar dacă beneficiază de o suspensie ceva mai rigidă decât un Volkswagen Polo, A1 este o mașină care filtrează bine gropile și denivelările.

Suspensia este destul de bine antifonată, însă e drept că mai sunt situații în care amortizoarele trădează unele slăbiciuni. Sensibilitatea la o infrastructură defectuoasă scade atunci când rulați cu o viteză mai mare. Când alegeți să probați veleitățile sportive ale lui A1 s-ar putea să vă fie dor de Mini. Însă numai puțin. Depinde doar de stilul vostru de șofat.

Mini stă mult mai bine pe viraje și te implică mai mult. A1 păstrează o rulare sportivă dar neutră, cu un ruliu destul de bine estompat, cu o aderență corectă, menținută uneori insistent de un sistem ESP tare insistent. Spre deosebire de Mini, ESP-ul nu poate fi decuplat total.

Cu toate acestea, rularea este foarte plăcută și pe drumuri de munte. Iar dacă ai chef de "golănii", redescoperi „utilitatea” clasicei frâne de mână. De al cărei levier te încurci pe consola centrală.

Direcția este una foarte precisă. O să te simți destul de încrezător la început. Sentimentul scade atunci când observi că ea nu comunică destule informații despre suprafața de rulare și îți este greu să descoperi limitele aderenței. În mediul urban, la viteze mici, o să descoperi că este foarte asistată și plăcută.

Vizibilitate

Audi A1 este o mașină care nu ar trebui să pună probleme de manevrabilitate în oraș. E mic, are o direcție ușoară. Însă, din păcate, luneta este destul de îngustă, iar ultimul rând de montanți poate incomoda atunci când ai de făcut manevre complicate. Oglinzile laterale sunt bune și încadrează corespunzător dimensiunile caroseriei.

Tehnologie

Audi A1 este una dintre cele mai tehnologizate mașini din segmentul mic. Până la urmă, prețul piperat trebuie să aibă anumite justificări. De exemplu, noul Audi A1 este prima mașină din segmentul său care este disponibilă încă din standard cu un display digital al instrumentelor de bord.

Șoferii vor regăsi în spatele volanului un ecran de 10 inch, cu o grafică bună, dar destul de simplist. Pentru ceva bani în plus, puteți opta pentru un Visual Cockpit de 12 inch, care poate afișa chiar și navigația.

În centrul planșei de bord există posibilitatea montării unui ecran de 8.8 inch sau de 10 inch. Grafica este excepțională în ambele situații, iar puterea de procesare de asemenea. Totul se mișcă foarte bine, funcția tactilă răspunde admirabil, ai conexiune Apple CarPlay și Android Auto. E unul dintre cele mai bune sisteme multimedia de pe piață.

Dincolo de ecrane, Audi A1 poate fi echipat și cu un set de lumini full LED, care include și semnalizări dinamice.

Design

Audi a cumințit designul noii generații comparativ cu vechiul A1. A căutat să dea naștere unui design care să placă tuturor și care să nu caute să semene atât de mult cu un hot-hatch. Deși, dacă optezi pentru pachetul S-Line, A1 chiar pare o mică rachetă. Linia de design se înscrie în filosofia celorlalte modele Audi, cu tot cu liniile angulare, dar și cu prizele de aer false, care ar putea să dezamăgească unii clienți. Chiar și cele din spoilerul față sunt false.

Pentru a se putea diferenția de Polo și Ibiza, modele de volum, A1 caută să ofere mai multe posibilități de personalizare. Sunt 10 culori de caroserie și două nuanțe pentru acoperiș. În cazul mașinii mele de test, culoarea s-a numit Albastru Firmament, iar acoperișul a fost unul negru. Jantele au avut o dimensiune de 17 inch, dar e bine de știut că ele pot ajunge chiar și la 18 inch.

Nu ne-a placut

  • Plasticul tare din habitaclu
  • Tendința de a merge subturat
Date tehnice - Audi A1 Sportback 1.0 Benzină Turbo (TFSI) 116CP Aut7 Advanced
Combustibil
Benzina
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
999
Lungime mm
3973
Putere maxima CP (rpm)
116 (5000)
Latime mm
1740
Cuplu maxim Nm (rpm)
200 (1500)
Inaltime mm
1416
Viteza maxima km/h
203
Greutate kg
1200
Acceleratie 0-100 km/h s
9.4
Ampatament mm
2469
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
40
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
335
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Audi A1 Sportback

Ultimele teste

Comentarii (21)

  • Autonom
    34.000 de euro?? 20.000 de euro pret de pornire?? Nu este prost cine cere...
    42 4
  • Costel
    .......ii intelept cel care ofera o astfel de suma pentru un astfel de produs premium si asta deoarece in clasa mica A1 reprezinta cu certitudine reperul inceputului de secol XXI generat tocmai de simbioza perfecta intre calitate , performante , estetica si statutul care vine odata cu acestea pentru aceia care detin un sistem de valori dpdv auto fara fisura
    ......pentru ceilalti insa , automotive ii suficient de marinimoasa incat sa ii pseudomultumeasca pe toti
    10 45
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • in-afara de pretul de "jip" al celor 3 pistoane,turbo,,ala e consum ?
    9 0
  • Nu-i rea mașina și nici urâtă (p-afară zic, că interioru-mi pare ratat), dar nici mai brează decât un VW Polo similar motorizat, la juma de preț. (btw - Atenție AM din nou cu accelerațiile - Polo 1.0 TSI 95 CP ar vrea el să prindă suta-n 9 secunde!)

    De fapt, pozele vor cred să sugereze că doritorii de A1 tre-să-și vândă acareturile și să se mute-n mini-cabane (magazii cu godine?) ca să-l poată cumpăra. :-)

    Serios acum, unicul avantaj real în raport cu MQB-rudele Seat Ibiza / VW Polo pare izolarea fonică mai bună relevată-n teste. OK, și bordul ăla digital - argument care pe mine cel puțin m-ar lăsa rece. Spre zero absolut.
    Audi a sărit însă calul... troian cu prețurile - inclusiv la opționale, existînd de ex. și jante pe 18 la 4.450 €. Și asta nu-i tot - intrând pe configurator, mi s-a ridicat chelia-n cap. :-P

    Vînzările deloc slabe-n Europa ale fostei generații (cca. 90.000 anual) au totuși șanse de repetare la epidemia de snobism în umflare continuă, deși renunțarea la ex-vectorul de imagine S1 (Quattro, 231 CP, sub 30.000 € la lansare) nu-mi pare prea inspirată.
    (Apropo de asta, chiar nu înțeleg noima *tunelului central* de care face Bogdan vorbire.)

    P.S. Nu credeam c-o să ajung la concluzia asta vreodată, dar... da, un VW Polo GTI (200 CP, DSG7) la 21-22.000 € e chiar chilipir...
    38 1
  • Prefer oricand o Mazda 2 sau un Suzuki Swift. Estetic arata bine masina asta dar am vazut una in realitate si materialele de la interior nu sunt prea grozave, in special pentru 30,000+ euro. Ar fii fost fain sa aibe optiunea unui motor aspirat natural caci motoarele turbo sunt toate lipsite de fiabilitate.
    17 12
  • strict vorbind despre generatia anterioara de A1 (in versiune S) singurul lucru care mi-a placut la ea a fost...dimensiunea. Excelenta pentru oras, in rest...anosta, zgomotoasa, nimic deosebit.

    PS sistemul S&S e foarte silentios si extrem de promt (si la oprire si la pornire)
    13 1
  • Mie imi place cum arata. Avand in vedere ca este un entry level pentru Audi, designul exterior e reusit, bine proportionat, iar la interior arata chiar foarte bine. Pentru ceea ce este.

    La un moment dat, cu ani in urma m-am uitat si la un A3, dar sincer mi s-a parut extrem de ieftin si anost la interior. Nici macar nu m-am dus la dealer sa-mi pun fundul in el.

    Generatia asta de A1 in schimb, imi place foarte mult. Din pacate pot s-o apreciez doar din poze, pentru ca la mine in sat nu e comercializata.

    Parca un A Class la 32000 de euro nu mai pare chiar asa extraterestru. Desi fully loaded ajunge si asta la 60 000. Iar A1, conform articolului, poate trece lejer de 34 000.

    Nu stiu, a innebunit calul sau suntem noi in urma cu viata.
    12 7
  • :)))...e din ce in ce mai bine. ma tot miram pe aici ca un X3 a ajuns sa coste peste 60.000 de euro, ca un Santa Fe a ajuns sa coste peste 50.000 de euro si asa mai departe...dar daca Matizul asta cu 4 cercuri pe volan si motor de 1.0 a ajuns sa coste 35.000 de euro atunci m-am mirat degeaba pt masinile mentionate mai sus:)))...vorba lui @Autonom - nu-i prost cine cere, dar parca deja nu mai sunt exagerati cu preturile, sunt nebuni complet.
    28 2
  • P.S. De fapt nici măcar nu-i mai silențios ca Polo -- care și câștigă fără drept de apel comparativul ăsta recent:
    https://www.auto-motor-und-sport.de/test/audi-a1sportback-ford-fiesta-und-vw-polo/

    Și să nu uit: deși blurat, zăresc un consum mediu straniu în poza 19:
    *Short-term memory: 18,4 l/100 km*.
    ...Pe bune ?!
    17 1
  • @kiro, tot foarte bulrat este si timpul de cand a fost pornita masina, 0.53h? si distanta parcursa: 7.4 km.

    Deci daca masina a stat zeci de minute cu motorul pornit si pe urma a mers 7 kilometri jumate, mi se pare chiar rezonabil. La a mea, daca stau 10 minute cu motorul pornit, trece de 40 % si mai sus nu mai afiseaza :)
    7 2
  • Si uite cum mi-am stricat total ziua asta si asa de tot rahatu". @AM ,nu puteati sa puneti pretul de la-nceput ,sa nu mai pierd timpul citind despre aberatia asta ? Tre sa fii stricat rau sub cascheta ,la caseta cu valori, sa consideri macar sa-ti arunci banii astia pe un chistoc de masina si basca cu un "genial" motor de 1 litru turbo.
    "Anti Mini" ? Oare cei responsabili cu acest preoiect s-or fi urcat vreodata intr-un Mini ? Poate anti Mine , ca altceva decat sa arunc in aer aceasta aberatie eu nu as face. E inca o zvacnire ironica a celebrului constructor care nu-si mai vede de mult lungul nasului imbatat fiind totalmente de succesul ultimilor zeci de ani si vrea sa arate inca o data ca pe orice-si pune sigla tot o sa gaseasca ceva cohorte de maniaci 4rings-addicted defazati total de la un sistem de valori cat de cat logic si normal si care probabil cred ca si parturile miros frumos daca dau peste treijdemii pe un auto mini de oras. Nu am nimic cu Audi , din contra au multe modele pe care le admir , dar acolo unde-i sta bine unui astfel de producator - de la clasa medie in sus. Masina asta-i doar un part frumos ambalat si atat. Daca era vreun hot hatch sau vreo editie limitata sau ..ceva..orice mai special , mai intelegeam, dar asa sa scoti un asemenea model de serie la un asemenea pret ...pare asa ..o flegma ironica a nemtilor . Si care probabil mai vor sa vada si cam cat ar fi dispusi trolii sa dea cand vor iesi pe piata cu avalansa de electrice cu surle si trambite anuntata in anii viitori. Un 206 d-asta nou poate sa stea oricand mandru langa aberatia asta de la Audi fara a stii ca e la juma' de pret.
    20 1
  • @pipo: de acord. Tre sa fii nebun sa dai banii pe asa ceva.

    In alta ordine de idei, las asta pentru toti heitarii Dieselului: un membru al familiei a mers cu un 2.0 TDI la inspectie, la ... 308.000 de km. Aia de la Skoda i-au zis ca merge in parametrii unui motor nou. :) Compresie, putere, tot ce vrei. Asta ca sa ne intelegem care motor e cel mai bun si care merita cumparat daca ai de mers distante lungi.
    Intr-adevar, pentru mers la Lidl, ajunge un Otto mic, dar nu luati porcarii ca A1. :)
    15 4
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • ACE - Craiova
    De 34.000 Euro as lua mai degraba o TESLA Model 3 - varianta de baza -care asigura o autonomie electrica de 400 km WLTP si are costuri de exploatare mai mici de 5 ori fata de masinile cu motoare clasice (benzina sau motorina)....Nu trebuie sa schimbi uleiul, cutia de viteze are practic o singura treapta, uzura placute redusa, cuplu si viteza instante, etc.....
    Cei 10 litri/100 km de benzina, in oras, sunt deja URIASI ....pentru o asemenea masina....BANI ARUNCATI PE GEAM.....
    11 4
  • octav71
    No offence, dar in aceeasi propozitie Polo, A1, Ibiza si Mini? Niste elefanti nu isi au locul pe acolo. Modele din clasa mica amestecate intre ele. Perfect. Le comparam peste tot, dar la pret... nu. De ce? Ar fi o prea mare diferenta intre ele? Premium versus de volum.
    Pret de achizitie 3,5 stele. Exista vreuna cu mai putine stele?
    Cat de pasionat sa fii incat la 34.000 euro sa nu iti iei un SUV "cu de toate" sau ceva hibrid/electric?
    Motorul asta nu este si pe VW Up!?
    6 3
  • Oi fi eu căzut ȋn cap din naștere (nu, nu afirm “de efect” și nici pentru a le oferi “prietenilor” mei de pe AM motiv să jubileze), dar nu din cauza asta nu voi reuși, ȋn veci de veci, să ȋnțeleg cum de te lasă și conștiința, și inima, pe tine, un nume legendar ȋn automobilism, să dai viață unor accidente ale firii…Cum poți să te folosești, fără nicio jenă, de fascinația emblemei și de “rezonanța de brand”, pentru a concepe un fel de “anus contra naturii” ?

    Ȋmi pare rău, Bogdan, știi cât te apreciez [te urmăresc mereu “la volan” ;) ] și admit că nu-ți faci decât datoria, dar această “mașină” mă jignește personal…

    Ȋn loc de concluzie: goana după profit naște monștri…Vii și nevii.
    12 3
  • pentru domnu' care (si')a identificat un anus

    NSU Prinz 30 -- 1959

    pentru a evita discutii absolut inutile...Prinz 30 a fost fabricat de Audi
    2 3
  • @inexorabil
    Mulțumesc de comentariu. Da, poate că prețul este aberant, dar să nu uităm că se întâmplă același lucru și în curtea Mini. Mașina nu e rea, cred că reiese asta și din test. Prețul pare a fi problema tuturor :))
    Baftă și mersi că mă urmărești!
    14 1
  • buna cutia asta DSG7 (DQ200)..
    https://vwforum.ro/topic/102040-jurnal-dsg7/
    2 0
  • Vienezule, dacă tăceai, critic literar rămâneai.

    Oul roșu nu ți l-am spart eu ȋn țeastă, dar nu te ȋntrebi de ce l-ai ȋncasat?...

    Dragul tatii, nici măcar pe mură-n gură tanti Wikipedia n-o folosești cum trebuie?! NSU și Audi (sau Auto Union) n-au avut absolut nicio legătură până ȋn 1969, când proprietarul amândurora, Volkswagen AG, le-a reunit sub titulatura de Audi NSU Auto Union AG, din care se trage, ȋntr-adevăr, Audi (și atât) de astăzi.

    Pomeneai de 1959 – Audi, ca “brand” al grupului Auto Union, fusese “anesteziat” ȋnainte de WW2, iar după Război Auto Union a ȋnsemnat preponderent DKW (dintre cele patru mărci constituente inițial) și de abia după achiziția completă a lui Auto Union de către VW (1964), numele Audi a fost reanimat de mașina poporului (1966). De fapt, ultima mașină produsă de DKW (condamnat la moarte de VW pentru simplul fapt că motoarele ȋn doi timpi nu concordau cu tendințele vremurilor) a fost F102, după care indicativul următor, F103 (tot pe platformă DKW, dar cu numele DKW ieșit definitiv din uz), a fost redenumit, ȋn scop comercial, pur și simplu Audi (emblema celor patru inele a rămas, fiindcă VW a preluat tot grupul, recte Auto Union, implicit drepturile legale). Iar noul motor (i4, firește) a provenit de la anteriorul proprietar al lui Auto Union, Daimler-Benz.

    Prima dată când Audi a avut de-a face cu “supermini” s-a ȋntâmplat sub tutela lui VW: crezi că nu știam de…Audi 50?! De altfel, am lăsat eu de ȋnțeles cumva, ȋn postarea mea precedentă, că A2 ar fi fost primul experiment de acest gen al lui Audi? Despre Audi 50 se știe că a fost urmașul lui NSU Prinz, dar nu d.p.d.v. tehnic, ci ca tradiție ȋn domeniu. S-a construit ȋn aceeași fabrică (a lui NSU), dar s-a trecut de la RWD la FWD.

    Greșeli poate comite oricare dintre noi, dar mă tem că tu n-ai greșit…Nu, se cheamă superficialitate intervenția ta cum altfel decât inoportună. Te-ai grăbit să-i aplici o copită duioasă lui taica inexo (ȋntorcând ȋmpotriva lui un cuvânt sau o expresie de-a lui – tactică tipic stalinistă!), fără să realizezi că te poți face “de cacao” cu acea siguranță de sine (“pentru a evita discuții absolut inutile”) pe care nu te sfiești s-o afișezi.

    Nu-i bai; noi să fim sănătoși! Dar, dacă m-ai invita la o “tură” cu A1, nu te-aș refuza! Așa cum mă refuză sistematic Mafia, căci, de când tot aștept experiența promisă cu Lexus, mi-a crescut barba până la parter.
    11 2
  • P.S. Ȋn ultima vreme, deși ai postat mai rar, adevărul gol-goluț este că ți-am acordat numai “pozitive”, vienezule (din convingere, pentru că am fost de acord cu ceea ce ai afirmat, nu de dragul de a mă pretinde admirator), dar uitasem că trăim pe Terra și asta ne ocupă tot timpul…Poate mă ȋnvăț minte odată și odată – dă, Doamne!
    4 0
  • Salutare, in interventia mea de mai sus la final vroiam sa spun 208 bineinteles si nu 206. Imi cer scuze fanilor (daca sunt) acestui model sau ai lui Audi , da eram cu capsa pusa oricum . Dar nu inseamna ca nu consider in continuare d.p.m.d.v. o aberatie achizitia unui astfel de model.
    @Bogdan M : sa-mi fie cu iertare , "masina nu e rea "? Pai sa vedem : e depasita la performante de toti concurentii , unii chiar cu cai mai putini . Consuma 10% in oras si sa zicem 7% afara in conditiile in care vorbim de o masina mini de oras si cu un motor de duzina fara performante notabile . Cutia e una departe de a fi stralucita din ce citesc mai sus si care te indeamna la un condus stil "taxi" . Pe viraje e departe de un Mini (nu ca au fost vreodata mai aproape) . La design exterior au trecut in linia generala Audi deja mega plictisitoare, departe de prima generatie care zic eu ca era singurul Audi cu ceva caracter/personalitate in ce priveste designul. Deci despre ce vorbim ?...e un AUDI !!!..nu vorbim aici de un Clio sau ..Micra...sau orice alta marca de pluton. Pai daca tot ceri suma asta de bani care sfideaza orice logica si bun simt in achizitia unei masini mici de oras , pai atunci macar trebuie sa fii de departe No 1 la toate capitolele pe care le-a punctat si AM mai sus.
    Oricum, un lucru e cert, daca un asemenea producator isi permite sa scoata un asemenea model si daca vor avea si ceva vanzari , atunci ceva chiar nu e in regula in societatea noastra si se pare ca au dreptate cei care spun ca in Europa se traieste prea bine, mult prea bine se pare... !
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru