Feedback

DrivetestHyundai Elantra

1.6 Benzina (MPI) 128CP Aut6 Exclusive
3.8
Test drive Hyundai Elantra zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Georgiana Iosef
Marti, 07.05.2019
O nouă față

Hyundai a operat un facelift important pentru sedanul său de volum numit Elantra. Aflat de ceva vreme în ofertă, Elantra avea nevoie de o gură de aer proaspăt și a primit-o în forma unei părți frontale complet redesenate și a unui interior upgradat.

În trecut, Elantra a atras mereu prin formele sale interesante. Automarket a pus la încercare modelul original în 2011 și apoi noua generație din 2016 în versiune diesel.

Astfel pregătit, modelul Elantra rămâne o propunere foarte interesantă în segmentul modelelor sedan compacte, dedicat celor care au nevoie de spațiu, dar nu își doresc un automobil hatchback.

Hyundai Elantra
1.6 Benzina (MPI) 128CP Aut6 Exclusive

  • Pret de pornire 13.620 €
  • Pret model testat 17.951 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Dacă Hyundai Elantra putea fi configurat în trecut și în versiune diesel, acum oferta importatorului din România păstrează o singură motorizare pe benzină disponibilă: eternul propulsor aspirat de 1.6 litri ce oferă 128 CP. Este același motor de 1.591 cmc ce a fost folosit chiar și de generația anterioară a modelului Elantra în versiunea de 132 CP. Pe actualul model, puterea a scăzut la 128 CP la 6.300 rpm. 

Este un propulsor robust, cu suficiente rezerve de putere, dar nu te va impresiona la capitolul dinamică. Își face treaba liniștit, la nevoie te ajută să depășești, dar nu are explozia de putere specifică motoarelor turbo. Cuplul maxim este de 155 Nm la o turație de 4.850 rpm.

Exemplarul de test a venit echipat și cu cutie de viteze automată clasică (convertor de cuplu) cu șase trepte. Este o echipare binevenită mai ales pentru cei care folosesc mașina preponderent în oraș, dar Hyundai încă nu stăpânește perfect arta unei cutii de viteze automate omogene. Schimbările de treaptă se fac prea lent uneori, iar plecarea de pe loc nu este suficient de lină. Personal, aș alege Elantra în configurație cu cutie de viteze manuală.

Consum

Motorul aspirat de 1.6 litri a fost upgradat pentru a satisface normal de poluare Euro 6d temp, iar consumul oficial măsurat conform standardului WLPT este de 6.9-7.1 litri/100 km. Emisiile de CO2 variază între 157 și 163 g/km. 

Cifrele măsurate de computerul de bord au confirmat în mare parte măsurătorile constructorului. În trafic urban, consumul s-a menținut în jurul cifrei de 7.5 litri/100 km, iar pe autostradă acesta a scăzut la 6.9 litri/100 km. 

Performanţe

Elantra nu este un automobil sportiv. Mașina a fost setată și gândită pentru un stil de condus relaxat, fiind un automobil ce se adresează în special celor cu familie. Dacă punem toți cei 128 de cai putere la treabă, Hyundai Elantra va accelera de la 0 la 100 km/oră în 11.6 secunde, iar viteza maximă este de 195 km/oră. Cutia automată penalizeză puțin performanțele în favoarea confortului.

Cifra pentru accelerație este similară cu cele raportate de concurență pentru modelele sedan cu motorizare pe benzină și cutie automată. Doar Renault Megane Sedan cu noul motor turbo de 1.3 litri de 140 CP și cutie EDC are o cifră net superioară, de 9 secunde, pentru sprintul de la 0 la 100 km/oră.

Interior

La interior, modificările aduse de faceliftul de la jumătatea vieții sunt ceva mai discrete, dar există. În principiu, Hyundai a operat o serie de schimbări ce au îmbunătățit viața la bord. Gurile de ventilație au fost repoziționate, la fel și comenzile pentru sistemul audio și climatizare. Planșa de bord este simplă, cu indicatoare analogice și un display central care rămâne ușor de citit. 

Pe consola centrală și-a făcut loc un display tactil de 5 sau 7 inch ce oferă informații de la sistemul de infotainment. Sistem ce permite acum suport pentru Android Auto și Apple Car Play, astfel că putem avea Waze sau Gogogle Maps direct pe ecranul mașinii. 

Elantra a fost și rămâne mai presus de toate o mașină practică. Este spațioasă și cinci pasageri pot călători în deplin confort. Cei din spate au suficient loc la genunchi, dar cei foarte înalți vor atinge cu capul plafonul mașinii. Portbagajul are un volum de 458 litri, în condițiile în care roata de rezervă are dimensiuni normale. 

De asemenea, interiorul finisat în culori deschise și calde contribuie din plin la senzația de spațiu larg din această mașină.

Preţ de achiziţie

Ca de obicei, Hyundai oferă un raport excelent între calitate, preț și dotări. Elantra facelift are un preț de pornire de 13.600 euro, iar în cazul versiunii de top Exclusive cu transmisie automată, ca cea din testul nostru, prețul este de 21.900 euro. Însă Hyundai practică o politică de promoții permanente, iar acest model poate fi achiziționat cu suma de 17.950 euro. O echipare medie, cu transmisie manuală, este cea numită Highway, care este oferită la un preț de 15.900 euro.

Siguranţă

Hyundai Elantra nu a mai trecut de multă vreme prin testele de siguranță EuroNCAP. De fapt, ultima versiune care a fost supusă unui test de impact a fost modelul din 2001, irelevant pentru standardele de azi.

Lista de dotări pentru siguranță este satisfăcătoare pentru modelul Elantra facelift și oferă cu toate sistemele electronice corecte pentru anul 2019. Până la un eventual test EuroNCAP, păstrăm însă o rezervă normală asupra acestui capitol. 

Ţinută de drum

Așa cum am spus deja, Hyundai Elantra este o mașină orientată spre confort, pentru un stil de condus relaxat. Suspensia a fost și ea upgradată la momentul facelift-ului, dar Elantra a fost mereu o mașină cu o suspensie excelentă.

Direcția este și ea foarte bine echilibrată și suficient de comunicativă cu cel de la volan. Orice corecție adusă direcției de mers este simțită imediat, Elantra beneficiind chiar o ținută de drum incisivă din acest punct de vedere. 

 

Vizibilitate

La capitolul vizibilitate nu sunt probleme majore, dar linia plonjată a plafonului reduce oarecum spurafața vitrată în spate. Luneta este înclinată și acest lucru poate limita vizibilitatea în spate. 

Setul de senzori și camera pentru mersul cu spatele compensează însă limitările de vizibilitate.

Tehnologie

Hyundai a adus un refresh important modelului Elantra, dar pentru a păstra prețul atractiv a lăsat totuși în afara listei o gamă largă de echipări. De exemplu, Elantra nu are sistem Start/Stop, chit că mulți șoferi ar spune cu mâna pe inimă că ăsta e un lucru bun. Apoi, nu există sistem pentru detectarea unui impact iminent și avertizarea celui de la volan. 

Însă avem acum sistem infotaiment complet cu suport pentru Android Auto și Apple Car Play pe display-ul tactil, lumini de zi LED, stopuri LED, oglinzi electrice și jante de 17 inch.

Design

Noua parte frontală face din Elantra un automobil cu un look diferit, mult mai agresiv față de cum ne aminteam acest model. Probabil această schimbare nu va fi pe gustul tutuor, dar e binevenită pentru a păstra sedanul compact din gama Hyundai atractiv pentru o bună bucată de vreme. 

Deși este un sedan clasic în trei volume, linia mașinii privită din profil aduce ce cea a unui coupe, datorită plafonului coborât și a lunetei plonjate. Per total, Elantra arată excelent, Hyundai fiind unul din constructorii asiatici care a înțeles cel mai bine gusturile consumatorilor europeni.

Nu ne-a placut

  • Lipsă sistem start/stop
  • Cutie automată perfectibilă
  • Anumite elemente de calitate inferioară
Date tehnice - Hyundai Elantra 1.6 Benzina (MPI) 128CP Aut6 Exclusive
Combustibil
Benzina
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1591
Lungime mm
4570
Putere maxima CP (rpm)
128 (6300)
Latime mm
1800
Cuplu maxim Nm (rpm)
155 (4850)
Inaltime mm
1450
Viteza maxima km/h
195
Greutate kg
1325
Acceleratie 0-100 km/h s
11.6
Ampatament mm
2700
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
50
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
458
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Hyundai Elantra

Ultimele teste

Comentarii (17)

  • Test la obiect și bine scris (în fine, o mașină care n-a mai *primit* nimic, până și facelift-ul fiind mai elegant *operat*), dar eu văd două volume toată ziua.
    De acord și cu preferința lui Dragoș pt c.v. manuală - nu fiindcă m-aș da mare pilot... deși chiar sînt, :-) ci doar fiindcă precizia + feelingul *mestecăului* Hyundai sunt remarcabile.

    Cred oricum că și Elantra asta nouă are hayon (?!) Și garda la sol pare OK pentru România, spre deosebire de alte CLA-uri, Focus-uri etc.

    În orice caz, oferta coreeană rămâne una onestă (mai ales cu discount-urile tipice Hyundai), iar fiabilitatea n-are decât de câștigat fără turbo.
    Și consumul real la fel -- chiar dacă nu-i fenomenal de mic, se apropie măcar de datele oficial comunicate.
    Ce-i drept, emisiile de CO2 nu-l califică pentru programul Rabla, dar tot se va vinde binișor, ca și până acum.

    P.S. Mă miră oarecum calificativul *medie* pt izolarea fonică, fiindcă am condus fosta Elantra (cu același motor, dar nu automatic) și mi-a părut aproape incredibil de silențioasă.
    32 11
  • masina asta din poze pare ca e din 2010....repet, din poze. poate ma insel si in realitate arata mult mai bine. insa este de apreciat pretul, in ultima vreme ne-am obisnuit sa vedem tot felul de cutii care sa coste 30.000 de euro+. masina asta la 18.000 de euro mi se pare fair enough!
    19 13
  • Fanica: Ulei cutie viteze Honda HR-V/GH2, 4x4 Raspunde
  • @Kiro : pai nu are hayon ,se vede intr-una din poze. Iar la consum mie imi pare chiar fenomenal de mic pt. un aspirat de 1,6 litri , masina nefiind una chiar micuta si usoara . 7,5 litri in oras pt. o benzinara e super, zic eu. Si as prefera oricand motorul asta fata de un 1 sau 1,2 litri turbo.
    Nu inteleg de ce are numai 4 stele la pret, cam care ar fi competitorii care stau mai bine la capitolul asta ? Oricum , intr-adevar, o masina corecta la pretul asta, desi cu un design usor "prea" familist care se adreseaza clar varstei mijlocii si chiar mai sus.
    Am vazut ceva teste acu cateva saptamani de prin America de Nord parca si cam toti erau surprinsi placut de dinamica la rulare a masinii neasteptat de buna la cat de "cuminte" pare la exterior. Cred ca p-acolo e vazuta ca un fel de Octavia la noi si sincer cred ca si prin Europa o sa aiba ceva succes tinand cont ca Octavia si alte competitoare stau cu nasul pe sus , se viseaza dive premium si "luat-o razna" cu preturile.
    20 7
  • @pipo: Corect, n-are hayon... deși mai bine avea -- n-am observat fiindcă m-am oprit la poza cu bordul cam de Seat Leon. :-)

    Designul nu-mi pare totuși excesiv de conservator, pozitivă fiind după mine și eliminarea *onduleurilor* cam feminine ale fostei generații. Aici intrăm însă-n zona subiectivă, deși decisivă pentru alegerea oricărei mașini.

    O altă nelămurire: prețul de pornire anunțat aici (13.620 €) apare pe site-ul Hyundai ca fiind după aplicarea unei reduceri de cca. 1.500 €. Sînt în ceață fiindcă politica editorială AM era parcă... cu fără discounturi. :-)

    Mă retrag oricum la garaj :-) nefiind direct interesat de model, auto-limitat fiind de-o vreme la mașini de max. 4 m lungime.
    26 10
  • hazard
    un esec atat de evident
    11 27
  • someone
    motor simplu si fiabil ( fara problemele celor turbo de noua generatie ; nu stiu insa si nu e precizat daca e injectie directa sau indirecta ), cutia e cea mai fiabila dintre automate, suspensia spate e cea semi-independenta, deci e clar ca aceasta masina e adresata celor foarte atenti cu banii si cheltuielile. si asta se vede si din performante, si mai ales din consum.
    chiar din fata designul e ciudat, ma refer aici la forma farurilor, dar aici e vorba de subiectivism.
    interiorul e tipic hyundai, spatios pt o compacta, bine dotat si totul la un pret relativ decent,, dar mai mare cu preturile cu care ne obisnuisera cei de la hyundai
    16 4
  • ionica
    Urata masina, design banal si invechit de te apuca tristetea....bine, juma' din vina e din cauza ca e sedan, poate cel mai expirat tip de caroserie. Nu mai zic: motor de pe vremea cand era inexorabilu' ficior.

    Nici pozele reusite ale noului fotograf (bun venit Georgianei) nu reusesc sa o salveze, nici macar marginal.
    52 30
  • In ce clasa se situeaza Elantra? Pe piata din Germania nu e disponibil acest model (La fel ca si la Loganul Sedan) ci doar i20 si I30(hatch si combi).
    3 2
  • O noua fata dar tot nereusita ca si fosta
    10 16
  • Ultimă revenire -- apropo de designul Hyundai la modul general.
    Fiindcă AM văd că bagă-n continuare atâtea știri de umplutură, dar a sărit peste una importantă, și anume lansarea din SUA a micului SUV (ori crossover, tot un drac) Hyundai Venue !
    ...Care-mi pare o nereușită penibilă ca stil, mai nașparliu fiind până și decât fada cutiuță VW T-Cross -- o performanță greu de egalat. :-)

    Dar se va vinde probabil OK și-n Europa, luând în calcul actuala suvomanie endemică. Ale cărei erupții :-) se observă cu ochiul liber și din (unele) comentarii d-aici - v. *sedan, poate cel mai expirat tip de caroserie.*
    24 9
  • @AM o informztie va rog:: diieselul va avea cutie cu convertizor ?
    4 1
  • ionica
    @Kiro: te pripesti, nu am laudat in niciun fel caroseria de tip SUV. Ba chiar personal o detest. Cu gusturile in materie, ma cam suprapun cu tine.

    Dar faptul ca sedanul este expirat, e o realitate... sau cum altfel s-ar traduce vanzarile de sedanuri in scadere pe toate pietele mature ale lumii?
    11 4
  • sirca maria: aveti skoda fabia si cu programul remat? la ce pret? Raspunde
  • @ionica: Mea Culpa fiindcă am luat constatarea ta drept convingere.

    Mecanismele formării cercului vicios al *trendurilor* și-n domeniul auto ar merita oricum analize mai detaliate, dar am fi offtopic total. Plus că am depăși recordurile de cmp ecran/postare ale stimabilului @inexo. :-)

    Greu... spre imposibil de afirmat oricum cine-a fost primul: oul sau găina? (mai exact: cererea sau oferta? - de SUV-uri în cazul ăsta.)

    Mă rezum deci să mai constat că prețurile Elantrei n-au luat-o razna totuși, modelul 2011 fiind p-atunci aprox. la fel de scump ca actualul.
    ...Și să nu uit: mașinile testate și-n 2011 și-n 2016 au fost evaluate de AM drept *silențioase*. Q.E.D.
    17 3
  • Draga Georgiana, sper sa nu intelegi gresit ci intreb doar din curiozitate : e ceva anume ce ar trebui sa descoperim la sigla spate sau...care este explicatia acelor poze de la 10 la 13 ?!?
    @Kiro : clar ca era mult mai bine cu luneta integrata in hayon , chiar pot sa spun ca devenea o optiune extrem de interesanta per total. Eu am mai spus-o, nu inteleg decizia producatorilor de a nu apela la hayon cu luneta ( a 5-a usa) cand este posibil. Iar design-ul acestui model era foarte potrivit pt. o astfel de solutie. Fara hayon portbagajul este redus drastic in functionalitate. La toate modelele pe care le-am avut sau condus m-am lovit de cel putin in cateva ocazii de necesitatea unui hayon pt. a transporta ceva de dimensiuni mari. Si acele ocazii de cele mai multe ori sunt unele importante care te fac apreciezi si mai tare masina sau sa-ti amintesti cu placere de ea. Si crede-ma ca nu am exploatat niciodata autoturismul ca pe un caraus ci doar m-am lovit ocazional de aceasta necesitate.
    11 1
  • Cam tardiv ,dar vad ca nu raspunde nimeni la intrebari :
    @someone : scrie in titlu =MPI ,deci e injectie indirecta , e vechiul motor;
    @lcs : e in clasa C -sedan compact . Hyundai are o politica mai aparte cu modelele sale, iar in cazul compactelor este una foarte alambicata chiar .Nu au scos o varianta sedan pt. compacta i30 asa cum obisnuieste competitia ci a venit cu Elantra care pe la noi a inlocuit intrucatva si pe vechiul Accent , dar pe alte continente coexista ambele modele doar ca acolo Accent s-a transformat in hatchback in lipsa lui I30 sau chiar in unele zone exista Accent hatchback si sedan (=vechiul Elantra) sau Elantra GT hatchback (exact i30-ul de la noi) si sedan. Ai inteles , nu ? Dar sa stii ca Elantra e un sedan compact apreciabil ca dimensiuni ,peste media clasei = usor peste 4,5 m.
    @fermi : pai nu scrie pe nicaieri ca ar urma un diesel , deci...
    7 1
  • Cristi
    Mă adaug și eu la lista celor care ridică din sprânceană când depunctezi această mașină la capitolul silențiozitate. După 8 ani de evoluție, acest motor nu are cum să fie mai gălăgios, Hyundai lucrează constant la calitatea insonorizării, și facelift-ul de care vorbim acuma este și mai aerodinamic în comparație cu niște mașini care la fiecare generație au excelat din acest punct de vedere. M-am plimbat cu acest model și mai degrabă îți sugerez să-l depunctezi la alte capitole.
    Am un Elantra din 2014 (model 2011 chiar, printre ultimele de dinainte de facelift) de când aveam 25 de ani și în continuare cred că sunt cel mai tânăr posesor de Elantra. Din 2011 în continuare Elantra este o mașină de femei cu studii superioare, de bărbați cu statut dar care sunt zgârciți când vine vorba de cumpărat o mașină, și de bărbați care nu au nevoie să se folosească de mașină pentru a atrage atenția dar care preferă oricând frumosul, și asta nu doar în România, cât și în Asia și în SUA. Încet încet eleganța modelului se obține prin sobrietate și niște linii care doar vor să pară "de viitor", și nu prin frumusețe. Evoluează la capitolele confort și eficiență, își menține robustețea dovedită și mai adaugă câteva tehnologii care nu rup nicidecum gura târgului dar sunt dovedite a fi extrem de folositoare. Încet încet vor rămâne clienți doar din primele 2 categorii, și probabil peste încă 10 ani când după 15 ani de exploatare îmi va cădea prima componentă mai scumpă de pe mașină, mă voi uita din nou la Elantra-ul de atunci și probabil mare brânză nu va fi schimbat.
    Mulți se leagă de lipsa haionului și sincer le dau dreptate - cred că e marele lucru care o descalifică să fie o mașină ideală de familie (ieftină, comfortabilă, spațioasă, economică, robustă dar nu la fel de practică ca alte modele). Din experiență, singurul plus pe care îl are acest portbagaj (fără haion), este că iarna, la -15 grade când ai fost obligat să oprești la marginea drumului pe viscol că ți s-a terminat lichidul de parbriz și trebuie să iei bidonul din portbagaj, nu îi vei deranja pe cei din mașină care stau liniștiți în tricou dormind sau ascultând muzică.
    În afară de faptul că în clipa de față motorul a fost făcut și mai eficient și are un consum remarcabil în ansamblul preț/dinamică/ținută de drum/fiabilitate, nu invidiez deloc modelul nou.
    Dacă până acuma ați fost tentați să vă luați Elantra dar ați avut rețineri în ceea ce privește marca, nu prea mai are rost să așteptați, luați-vă - te înveți repede cu particularitățile ei și vei descoperi că te vei lovi prea rar de micile minusuri, și din păcate viitorul model nu va aduce mare lucru în plus.
    Diesel nu cred că se va aduce, a fost pe modelul 2015 și datorită altor limitări nu prea s-a vândut și cred că cei de la Hyundai nu mai mizează pe el. Textul inițial era "vrei Elantra diesel? ia-ți i40", dar nu știu cât se mai pretează.
    6 0
  • Revin. In ultimele 2-3 saptamani chiar am vazut destul de multe pe strazi intamplator sau nu . Arata mult mai bine in realitate , mai ales din fata acele faruri sunt bine integrate in linia caroseriei si nu arata asa ciudat si clasic ca in poze. Iar spatele arata chiar extrem de bine cu stopurile aprinse, semnatura led e de efect. Am avut timp sa si poposesc langa una si pot spune ca si in ce priveste interiorul am avut aceeasi senzatie . Una peste alta acest model este o combinatie reusita intre clasic si modern , parerea mea. Unul din cele mai bune/reusite facelift-uri pe care le-am vazut in ultimul timp.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru