Drivetest Test Drive Renault Koleos Initiale Paris

4.1
Test Drive Renault Koleos Initiale Paris zoom
de Gabriel Nica, Foto: Radu Chindriș
Vineri, 29.10.2021
Senior

Lansat inițial la sfârșitul lui 2016, a doua generație a lui Renault Koleos este acum una dintre cele mai longevive mașini încă în producție ale producătorului francez. Sigur, în 2019 Koleos a primit și un facelift minor, iar versiunea de top, Initiale Paris, aduce un aer premium tentant. Însă, chiar și așa, SUV-ul de clasă D începe să își arate vârsta.

Iar aici nu mă refer în mod necesar la design sau finisaje, ci mai ales la motorizare, tehnologie și sentimentul pe care ți-l transmite cel mai scump model pe care ți-l oferă în ziua de azi Renault pe piața din România.

După cum o să vedeți și pe parcursul acestui test, nu poți să rămâi indiferent în fața aerului pedant și elegant al unui senior îmbrăcate în hainele scrobite ale echipării Initiale Paris. Pielea de cea mai bună calitate, designul cu elemente specifice, precum și paleta de culori speciale fac din vârful de gamă un model care țintește un anume tipar de client, pe care multe branduri de volum și l-ar dori.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII DE TEST


  • Pret de pornire 44.700 €
  • Pret model testat 47.800 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Faptul că încă mai avem Renault Koleos în producție în ziua de azi este o surpriză. Sigur, producătorul francez va dori să mențină SUV-ul la vânzare pentru o perioadă clasică de 7 ani, cât durează un ciclu de producție. Însă, dacă te vei uita la motorizările oferite vei observa imediat ce vârstă are.

Într-o lume care pare hotărâtă să adopte mașini electrificate de tot felul, bătrânul Koleos nu poate fi achiziționat decât cu un motor diesel de 2 litri. Ce poate fi mai clasic de atât pentru un SUV de segment D? Este faimosul propulsor dCi în patru cilindri, cunoscut încă de pe versiuni mai vechi ale modelelor Megane sau Laguna.

În această versiune, puterea a crescut până la 184 CP și 380 Nm cuplu, resurse care s-au dovedit îndestulătoare pe parcursul testului. Atitudinea SUV-ului francez e relaxată tot timpul, motorul livrând resursele către cele patru roți ale mașinii prin intermediul unei cutii de viteze de tip CVT. Aceasta este și singura combinație de motor/cutie disponibilă în acest moment pentru Koleos.

Pornirea propulsorului aduce cu sine și zgomotul tipic de aprindere prin compresie. În ciuda eforturilor producătorului de a izola fonic habitaclul, sunetul motorului ajunge destul de des în interior și sunt situații când provoacă și disconfort, mai ales în afara orașului, atunci când faci o depășire.

Resursele vor fi de ajuns pentru majoritatea situațiilor, numai că la viteze mai mari va trebui să apeși mai tare pe pedala de accelerație și să te obișnuiești cu reacțiile CVT-ului. Și, așa cum ziceam mai sus, cu zgomotul mai mare transmis de diesel.

Prin oraș, Koleos se va descurca admirabil, iar cutia CVT va păstra regimul de turație în zona de jos a propulsorului. Cuplul de 380 Nm este disponibil de la 1.750 RPM, iar asta înseamnă că nu ai nevoie să urci mult în ture pentru a avea la dispoziție tot arsenalul din dotare.

 

Consum

În mod tradițional, motoarele diesel sunt asociate cu un consum redus de combustibil. Acesta a fost, de altfel, raționamentul din spatele introducerii motoarelor cu aprindere prin compresie pe mașinile de pasageri. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont și de dimensiunile mașinilor pe care sunt montate.

Koleos este acum cel mai mare SUV pe care îl poți achiziționa în gama Renault, iar asta se vede. La o greutate de aproximativ 1.8 tone vorbim despre o mașină destul de grea.

Conform francezilor, Koleos în versiune X-Tronic 4WD promite un consum mixt de 5.7 litri/100 de kilometri. Rezultatul testului nostru a indicat 9 litri/100 km în mediul urban, respectiv 7 litri/100 km în regim extraurban.

Rivalii lui Renault Koleos sunt ceva mai noi, iar motorizările oferite sunt, de cele mai multe ori, electrificate într-o mai mare sau mai mică măsură. Dacă privim strict la modelele oferite cu motoare diesel, vom regăsi Hyundai Santa Fe, cu un propulsor de 2.2 litri de 203 CP precum și Kia Sorento, cu aceeași motorizare sub capotă, respectiv Skoda Kodiaq și al său diesel de 2 litri și 200 CP.

Dacă modelele coreene pretind un consum mediu de 5.9 litri/100 km, Skoda Kodiaq are numere mai bune, adică 5.3 litri/100 km.

Performanţe

Cu siguranță, clienții lui Koleos nu vor avea ca prim criteriu pe listă performanțele dinamice ale mașinii. SUV-ul francez a fost gândit mai mult pentru familiști care au nevoie de spațiu, confort și tratament premium (dacă vorbim de versiunea Initiale Paris).

Cifrele seci ale lui Koleos îți demonstrează foarte ușor că Renault nu a dorit să creeze un model sportiv. Accelerația de la 0 la 100 km/h durează 10.2 secunde, iar viteza maximă este de 198 km/h.

Comparativ cu rivalii săi, Koleos este mai lent decât Sorento și Santa Fe, versiunile grupului Hyundai atingând viteza de referință în 9.2 secunde. Skoda Kodiaq este chiar cu mult mai rapidă, la 7.6 secunde.

Vitezele maxime ale acestor trei rivali nu-l fac pe Koleos să arate mai bine, toate cele trei SUV-uri menționate anterior trecând peste viteza de 200 km/h, în dreptul modelului ceh având chiar valoarea maximă de 213 km/h.

Interior

Dacă performanțele nu sunt neapărat cartea de vizită a unui Koleos, interiorul poate reprezenta un element diferențiator, mai ales dacă vorbim despre versiunea de top, Initiale Paris. Dar ce înseamnă mai exact această nomenclatură?

De aproape 10 ani, cei de la Renault au decis să ofere anumite modele cu un nivel de echipare superior, peste orice altceva ai putea găsi în gama lor obișnuită. Denumit Initiale Paris, acesta este acum, practic, sinonim cu luxul în accepțiunea francezilor. Deși fostul CEO al grupului, Carlos Tavares, a dorit să folosească acest nume pentru a defini un sub-brand Renault (așa cum a făcut citroen cu DS), decizia finală a companiei a fost să îl folosească drept un nivel de echipare.

Astăzi, doar anumite mașini cu sigla Renault primesc și versiuni Initiale Paris. În România, această combinație este disponibilă doar pe Koleos si Talisman, ambele construite pe aceeași platformă tehnică.

Dacă la exterior modificările aduse de echiparea Initiale Paris sunt discrete, la interior ești cu adevărat răsfățat. Pe Koleos primești piele Nappa oriunde te uiți sau materiale de foarte bună calitate în zonele care nu sunt acoperite de piele. Mai ai și alte dotări premium: perdeluțele geamurilor din spate, masajul în scaune, acoperișul aproape integral din sticlă și sistemul audio Bose. Aș putea spune fără îndoială că acest Koleos m-a făcut să mă simt privilegiat.

Bineînțeles, Renault vrea să îți aducă aminte că ești într-un model special cu orice ocazie, iar asta înseamnă că vei vedea siglele Initiale Paris prin diferite zone. De la deschiderea ușilor ești întâmpinat de un logo pe praguri, apoi tetierele scaunelor din față au și ele aceeași inscripție. Și chiar dacă ar lipsi toate aceste elemente, calitatea materialelor de la interior ți-ar sugera că ești într-un Renault aparte.

Spațiile de depozitare sunt generoase, indiferent de versiunea de echipare pe care o alegi. Din acest punct de vedere, Koleos se ridică la înălțimea așteptărilor cu buzunare generoase în panourile ușilor, un spațiu mai mult decât decent în cotieră, suporturi de pahare în consola centrală și mult loc pentru pasageri, atât în față, cât și în spate.

Ergonomia nu este, însă, punctul forte al modelului francez, iar aici se observă din nou platforma destul de veche pe care e construit. Sistemul multimedia și multitudinea de butoane de pe planșa de bord necesită un timp de învățare. Butoanele capacitive de pe lateralul ecranului multimedia se activează destul de ușor, chiar și atunci când ștergi praful. Poziționarea butonului pentru selectarea modului 4x4 este, iarăși, destul de ciudată, în partea din stânga jos a planșei de bord.

Însă, nu ajungem la apogeul problemelor de ergonomie până nu ne urcăm în spate. Să vă explic.

Bancheta spate este ajustabilă, oferind pasagerilor posibilitatea de a regla unghiul spătarului. Mai mult, ea este și încălzită. Dar cum? Prin apăsarea unuor butoane, bineînțeles. Este însă de neînțeles poziționarea acestora pe muchia cotierei ascunse în banchetă. 

Trecând peste asta, rabatarea scaunelor poate fi făcută fie din habitaclu, fie din portbagaj, iar volumul de încărcare anunțat de Renault este de minim 538 de litri. Astfel, modelul francez este mai puțin practic decât Kia Sorento (705 litri), Skoda Kodiaq (835 litri) sau Hyundai Santa Fe (634 litri).

Preţ de achiziţie

Pe piața din România, Renault Koleos poate fi achiziționat cu două niveluri de echipare: Intens și Initiale Paris. Indiferent de versiunea pe care o alegi, vei avea la dispoziție un singur ansamblu motor. Prețurile pentru versiunea Intens încep de la 41.200 euro, dar pentru echiparea Initiale Paris vei plăti cel puțin 44.700 euro.

Din fericire, versiunea de top vine cu tot ce ai putea avea nevoie: tapițerie din piele Nappa, sistem audio Bose, jante de aliaj cu design specific Initiale Paris de 19 inch, elemente decorative interioare de lemn, scaune încălzite, faruri cu tehnologie LED adaptive, lămpi spate cu design specific Initiale Paris și instrumentar de bord digital de 7 inch.

Rivalii lui Koleos oferă o gamă variată de prețuri și motorizări. Pentru a păstra comparația corectă, ne-am uitat la versiunile cu motorizare diesel, cutie automată, sistem 4x4 și nivel de echipare de top.

Astfel, Hyundai Santa Fe, în versiune Luxury, cu motorul diesel de 2.2 litri, are un preț de 52.000 de euro în România. Fratele de platformă, Kia Sorento, cu același nivel de echipare și același ansamblu motor, pornește tot de la 52.000 de euro în versiune Premium+.

Cei care își doresc o Skoda vor avea nevoie de minim 40.700 de euro pentru a-și permite un Kodiaq diesel de 200 CP, 4x4, cutie automată. E important de menționat că, la acest preț, vorbim de echiparea Sportline, căreia va trebui să îi adaugi o serie de echipamente opționale pentru a ajunge la același nivel de echipare ca pe Koleos Initiale Paris. Iar asta va crește simțitor costurile.

FURNIZORUL NUMĂRUL 1
Textar este furnizorul numărul 1 pentru producătorii de automobile.
70% dintre mașinile cu frâne pe tambur și 50% dintre cele cu frâne pe disc părăsesc linia de asamblare echipate cu frâne Textar. Branduri auto din Germania, Franța, Anglia, Suedia și Italia instalează pe mașinile lor plăcuțe de frână Textar ca echipare de fabrică (OEM).

Siguranţă

Renault nu prea dă greș atunci când vine vorba de testele de siguranță. Iar Koleos nu face excepție de la regulă. În cadrul testelor organizate de Euro NCAP, SUV-ul a fost răsplătit cu 5 stele.

Protecția pasagerilor adulți a fost notată cu 90% din numărul total de puncte, iar protecția copiilor a primit 79%. În dreptul protecției pietonilor, Renault Koleos a bifat 62% din numărul punctelor disponibile, iar sistemele de siguranță propuse de francezi au reușit să genereze un scor de 75%.

Odată cu faceliftul aplicat în 2019, Koleos a primit sistemul Active Brake Assist cu sistem de avertizare în cazul unei coliziuni frontale, o funcție pentru detectarea pietonilor și un asistent pentru detectarea stării de oboseală a șoferului.

Alături de aceste sisteme, SUV-ul francez poate fi echipat cu următoarele tehnologii: sistem de avertizare la părăsirea benzii de rulare, sistem de monitorizare a distanței față de vehiculul din față, sistem pentru monitorizarea unghiului mort și alertă pentru depășirea vitezei maxime.

Nokian Wetproof,
siguranta pe asfalt umed
In 2006, Nokian a introdus pentru prima data un indicator pentru acvaplanare pe anvelopele sale de vara. Uzura anvelopei putea fi citita astfel de oricine. Astazi, gama anvelopelor de vara Nokian include si modelul Wetproof, special creat pentru siguranta pe asfalt umed.

Ţinută de drum

Așa cum am spus deja, în cazul lui Renault Koleos nu s-a dorit creionarea unui SUV sportiv ci a unui model pe care te poți baza, confortabil și spațios. Iar în aceste domenii, Koleos livrează.

Suspensia reușește să absoarbă cu ușurință denivelările din asfalt, chiar și cele de dimensiuni mari. Jantele și dimensiunea anvelopelor, cu o înălțime destul de mare, fac față majorității situațiilor pe care le vei întâlni pe drum. Mai mult decât atât, chiar și în momentul în care dai de o secțiune ceva mai problematică, articulațiile mașinii rămân silențioase în mare parte a timpului. O excepție o reprezintă, ocazional, puntea spate, de unde mai ajung uneori anumite vibrații și sunete în cabină. Dar numai pe suprafețe cu denivelări scurte.

Altfel, dacă vrei să faci pe sportivul de la volanul lui Koleos ar fi bine să îți revizuiești atitudinea. Ruliul, subvirarea, dar mai ales cutia de viteze CVT care nu vrea să se grăbească în niciul fel te vor readuce cu picioarele pe pământ.

Direcția, deși este foarte ușoară (caracteristică modelelelor Renault), nu oferă feedback. În schimb, va face navigarea pe străduțele înguste ale orașelor destul de facilă. Garda la sol de 19 centimetri va ajuta, de asemenea, în jungla urbană.

Koleos vine echipat în standard și cu un sistem de tracțiune integrală. Acesta permite rularea în modurile 2WD, Auto (4x4 cu transmiterea cuplului în funcție de aderența roților de pe fiecare punte) și 4WD Lock. Ultimul mod distribuie egal puterea și cuplul mașinii între puntea față și cea din spate, la viteze de până la 40 km/h.

Vizibilitate

Cu o lungime de 4.7 metri, Koleos chiar are nevoie de suprafețe vitrate generoase. Iar producătorul francez a avut grijă să ofere SUV-ului armele necesare pentru a nu ține șoferul legat la ochi.

Oglinzile laterale sunt de-a dreptul uriașe și îți oferă o perspectivă foarte bună asupra a ceea ce se întâmplă în spate. Mai mult, parbrizul nu e foarte înclinat, iar montanții față sunt destul de subțiri, astfel încât nici perspectiva asupra drumului nu e obturată deloc.

Luneta are dimensiuni mari, însă o să ai ceva bătăi de cap cu tetierele scaunelor din spate, care, dacă sunt ridicate, vor bloca o parte din vederea ta. Chiar și așa, pe Koleos Initiale Paris primești senzori de parcare și cameră de mers cu spatele încă din dotarea standard.

Tehnologie

Când vine vorba de tehnologie începe să se vadă cu adevărat vârsta modelului francez. La debut, în 2016, Koleos era vârful de lance al companiei, introducând cel mai nou sistem multimedia al francezilor (R-Link), un instrumentar de bord parțial digital, precum și multe alte noutăți. Astăzi, însă, totul pare dintr-o epocă trecută.

Rezoluția turometrului digital este destul de mică, mai ales comparativ cu soluțiile propuse de marii rivali ai lui Koleos. Informațiile afișate în zona digitală sunt și ele limitate, iar sistemul R-Link se află deja la două generații în urmă față de ce s-a lansat recent pe Megane Electric, luna trecută, la salonul auto de la Munchen.

Conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto (cu fir) mai repară din aceste neajunsuri, precum și sistemul audio Bose, dezvoltat special pentru Koleos, care oferă o calitate foarte bună a sunetului.

Design

Privind la Koleos, e imposibil să nu realizezi din primele momente că ai de-a face cu un model Renault. La fel ca frații săi mai mici, SUV-ul are o parte frontală cu un design dominat de farurile cu semnătură diurnă sub forma literei C. Ele flanchează o grilă cu elemente cromate.

În cazul modelelor Initiale Paris, această grilă poartă numele nivelului de echipare fix sub sigla Renault. Aceeași emblemă va fi regăsită și pe portierele față, în timp ce spatele mașinii va avea stopuri cu tehnologie LED și un design ușor diferit față de ce vei regăsi pe modelele din echiparea Intens.

Per total, Koleos este masiv și impunător, iar paleta de culori oferită de Renault pentru SUV-ul lor amiral este generoasă. Ea include tonuri speciale, precum albastru Meissen, negru Ametisse sau roșu Millesime. Pe modelul nostru de test s-a regăsit nuanța de albastru. 

Nu ne-a placut

  • Sistemul multimedia depășit
  • Motorul zgomotos
  • Cutia de viteze CVT
Preț cu TVA (Euro)
42.500
Tip transmisie
automata
Tracțiune
4x4
Număr trepte
Variabil (CVT)
Putere maximă generată (CP/rpm)
190 / 3.500
Cuplu maxim generat (Nm/rpm)
380 / 1.750
Sistem de recuperare a energiei
standard
Capacitate cilindrică (cmc)
1.995
Număr cilindri
4
Configurație cilindri
in linie
Tip compresie
turbo
Catalizator
standard
Filtru de particule
standard
Sistem de dezactivare a cilindrilor
indisponibil
Viteză maximă (km/h)
198
Accelerație 0-100 km/h (secunde)
10,1
Consum urban (litri/100 km)
ECE 99/100 6.8
Consum extraurban (litri/100 km
ECE 99/100 5.3
Consum mediu mixt (litri/100 km)
ECE 99/100 5.8
Emisii CO2 (grame/km)
152
Norma de poluare
EU6.2 (C and D-Temp)
Capacitate rezervor (litri)
60
Autonomie la consum mediu mixt (km)
1.034
Portiere/locuri (nr.)
5 / 5
Lungime (mm)
4.673
Lățime (mm)
1.843
Înălțime (mm)
1.667
Ampatament (mm)
2.705
Garda la sol (mm)
210
Ecartament față (mm)
1.591
Ecartament spate (mm)
1.586
Unghi de atac
19
Unghi de degajare
26
Masă proprie (kg)
1.812
Spațiu vertical față (șezut-plafon, mm)
953
Spațiu vertical spate (șezut-plafon, mm)
911
Spațiu lateral interior față (mm)
1.449
Spațiu lateral interior spate (mm)
1.419
Spațiu portbagaj (litri)
565
Spațiu portbagaj cu scaunele rând 2 rabatate (litr
942
Rating general
5
Garanție maxima vehicul (luni/km)
36 / 150.000
Mai multe detalii despre Renault Koleos facelift

Ultimele teste

Comentarii (6)

  • O fi el depășit ca design dar l-aș prefera struțo-cămilelor suv coupe. Este unul dintre ultimii mohicani ai genulu suv clasic. Și ma refer inclusiv la motor, adică un diesel de 2.0 l (după părerea mea suficient) pentru că mașina asta se adresează unei anumite categorii de cumpărători. Iar aceștia nu cred că o cumpără pentru liniuțe.
    De remarcat poziția ecranului multimedia care cred că se încadrează la fix, adică fără a-l atașa de parcă ar fi after market.
    28 4
  • Seriff
    Da, arata bine masina, motorul e ce trebuie.
    24 8
  • Dacă aș avea bani, cred că mi-aș lua așa ceva. Bun de familie, discret, elegant.
    26 6
  • LUCCI LUCIANO
    Sa iei azi o masina full , si ditamai ,,gipul'' , la 45.000....cand un Focus mai dotat costa 25.000....chiar e afcere. Echivalentul de la VW cred ca sare de 70.000
    29 4
  • Desi masina asta pare din multe puncte de vedere depasita, mie mi se pare o masina ideala pentru o familie linistita. Nu este o masina cu care sa rupi asfaltul dar cui ii trebuie asa ceva?!...Masina la interior in schimb iti ofera cam tot ce ai nevoie. este eleganta, spatioasa, dotata cu de toate inclusiv scaune incalzite, cutie automata, 4x4 si multe altele. Daca i-ar face un facelift la sistemul multimedia ar fi o masina foarte buna din punctul meu de vedere. Poate un sistem mild hybrid pentru aceasta motorizare ar fi de bun augur pt a mai reduce un pic noxele dar si consumul dar chiar si asa motorul respecta toate normele pentru EURO 6 D-temp asa ca este ok.
    20 2
  • Ziceti voi ca ati cumpara asa ceva, dar, in realitate, nu ati da 40k pe un Renault, care are si tehnologie depasita. Din acest motiv, strazile sunt pline de Kodiaq-uri, pe cand Koleos-urile is la fel de pretioase la vedere ca Ferrari-urile.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru