Drivetest Volkswagen Tiguan

2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Highline
Volkswagen Tiguan zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 25.04.2016
Mină de aur

Oamenii au început să sape după aur cu vreo 7000 de ani în urmă. O dovedesc minele descoperite în Georgia sau Bulgaria. Căutătorii de aur s-au înmulțit și, odată cu ei, și tehnicile folosite pentru extragerea metalului prețios.

Romanii au fost doar unii dintre cei care și-au ghidat campaniile de cucerire după zonele bogate în aur, Dacia veche fiind unul dintre exemple. Povestea aurului a evoluat și dincolo de hotarele Europei, în Africa de Sud sau în Statele Unite, în Nevada sau California.

În prezent, descoperirea unor zăcăminte aurifere devine din ce în ce mai dificilă pentru că metalul prețios devine și mai rar. Cu toate acestea, indiferent de perioadă sau de zonă a globului, aurul a continuat să cântărească la fel de greu și să fie extrem de popular.

Constructorii auto sunt în permanentă căutare a unei mine de aur. Se întâmplă ca un model să devină rapid o mină de aur, însă de cele mai multe ori ea se prăbușește după numai un an.

Să păstrezi pe piață un model în vârsă de 9 ani, care să se și vândă la fel de bine ca în prima zi, este o adevărată pepită de aur. Iar Volkswagen a demonstrat că are în portofoliu un asemenea model: Tiguan.

Vine însă o zi când pepitele mai trebuie șlefuite, așa că lansarea unei noi generații nu putea pica mai bine. Mai ales după zdruncinătura pe care germanii au resimțit-o în toamna lui 2015.

Rămâne de văzut dacă noul zăcământ de metal prețios are același potențial de învechire lentă ca predecesorul.

Volkswagen Tiguan
2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Highline

  • Pret de pornire 24.898 €
  • Pret model testat 33.184 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Ne-am gândit la ce digeră mai bine publicul din România și am ales din șirul de chei puse la dispoziție de Volskwagen pe cele care porneau motorul versiunii 2.0 TDI de 150 de cai putere. Un motor care deschide gama românească a noului Tiguan și care a fost întotdeauna apreciat de fanii VW din țara noastră.

Disponibil alături de un cuplu de 340 de Nm, agregatul se poate dovedi o alegere echilibrată pentru crossover-ul german. Cuplul se simte devreme, de la 1750 de rotații, iar bagajul de putere pare a fi suficient pentru un utilizator fără prea mari pretenții de sportivitate.

Pachetul pregătit sub capotă este capabil să te ajute la o depășire în forță, la un demaraj bun și la un comportament dinamic atunci când te afli pe o porțiune de drum virajat.

Singurul compromis? Trebuie să te împaci cu sunetul destul de prezent în habitaclu. Dieselul devine extrem de insistent din punct de vedere sonor, mai ales atunci când ajungi la 3000 de rotații.

Cei patru cilindri sunt asistați de populara transmisie cu dublu ambreiaj DSG. Recunoscută ca un etalon în acest segment, cutia nu se dezminte. Schimbă liniar și pe nesimțite. Este etajată bine, iar retrogradarea se face destul de repede.

Dacă alegeți să cuplați în treapta Sport, transmisia cu șapte rapoarte va da dovadă de exces de zel și se va asigura că stoarceți fiecare picătură din resursele motorului. Chiar și atunci când nu mai aveți ce stoarce.

Consum

Dieselul oferit de Volkswagen are un trecut controversat, iar consumul său ar putea fi pus sub semnul întrebării de către viitorii clienți. Motiv pentru care am ales să rulăm un traseu de 85 de kilometri prin Berlin și împrejurimi, pentru a vedea ce promite Tiguan.

Crossover-ul, care parcursese deja 4000 de kilometri, a avut parte de un Berlin cu trafic lejer, câteva intervenții ale sistemului Start-Stop (cu ușoare vibrații), porțiuni de autostradă și de un consum de 5.9 litri/100 de kilometri. Media anunțată de oficialii germani este de 5.7 litri/100 de kilometri, ceea ce înseamnă că ne-am apropiat destul de mult de cifrele de pe hârtie.

Consumul mediu este însă destul de ridicat dacă ne uităm la rivalii din segment. Asta pentru că Ford Kuga, Honda CR-V, Mazda CX-5 și Toyota RAV4 facelift consumă ușor mai puțin. Nu mai amintim de Kadjar și Qashqai, care au valori mai mici, dar și cu 20 de cai în minus.

Un consum mai mare îl înregistrează Hyundai Tucson și Kia Sportage, dar în cazul ambelor ne-am raportat la versiunea de 184 de cai.

Performanţe

La capitolul performanțe, Volkswagen a știut întotdeauna să aștearnă pe asfalt ceea ce a ascuns sub capotă. Că a fost șasiul, că a fost transmisia, că a fost motorul, indiferent de ”vinovat”, Volkswagen s-a achitat mereu de promisiunea unei mașini dinamice.

Prin urmare, cele 9.3 secunde scurse de la 0 la 100 de km/h sunt suficiente pentru a bate toți rivalii enumerați mai sus. Nici măcar Hyundai Tucson și Kia Sportage, care au cu 34 de cai putere în plus nu au reușit să-l bată pe crossover-ul din Wolfsburg.

Interior

Dincolo de portieră, Volksagen a căutat să nu altereze prea mult combinația elementelor sale de aur. Adică a păstrat același design ergonomic pentru climatizare și sistemul multimedia, a complicat puțin lucrurile pe volan cu ceva mai multe comenzi și a menținut generozitatea spațiilor de depozitare.

Materialele au crescut considerabil la capitolul calitate, planșa de bord și fețele ușilor beneficiind de un plastic moale și prietenos. Partea inferioară mai ascunde, pe alocuri, zone ceva mai tari. Finisajele sunt bune, iar prezența plasticului lucios va mai anima designul, chiar dacă pe unii îi va dispera pentru că are mereu urme de degete. Din fericire, tot la interior avem și o mulțime de elemente cromate.

Scaunele sunt destul de confortabile, au o susținere laterală potrivită și beneficiază acum chiar și de masaj.

Ajungem și la spațiul interior. Pe locurile din spate pot sta chiar și trei adulți, cu suficient loc la nivelul picioarelor și al capului. Spațiile de depozitare sunt impresionante. La nivelul portierelor avem buzunare largi, în care încap chiar și sticle de 1.5 litri. Culmea, tot de atâta spațiu la nivelul ușilor se bucură și cei de pe locurile din spate.

Spațiul pentru telefonul mobil, amplasat la baza planșei de bord, este și el bine gândit și are o suprafață aderentă. Există spațiu pentru pahare și sticle și o cotieră cu spațiu decent. Chiar și torpedoul este generos.

La capitolul portbagaj, nimic nu bate noul Tiguan. Spațiul a crescut cu 50 de litri și a ajuns la 520. Dacă vreți însă mai mult de atât, capacitatea totală urcă la 615 litri. Asta mulțumită banchetei spate care culiseză în față cu 18 cm. Chiar și în aceste condiții ea poate fi ocupată de pasageri, singurul compromis fiind la nivelul spațiului pentru picioare.

Mai mult, accesul în portbagaj s-a îmbunătățit și el, suprafața de încărcare fiind coborâtă.

Preţ de achiziţie

Ca și în cazul gramului de aur, ne-am obișnuit ca atunci când vorbim de modele Volkswagen să dăm peste prețuri piperate. Cel puțin așa se întâmpla în cazul vechiului model. Nu și în cazul noului Tiguan. Pentru că aceste este, culmea, mai ieftin cu aproape 3000 de euro decât predecesorul. Să fie o urmare a scandalului Dieselgate? Să fie o eficientizare a costurilor? Să fie o decizie de stimulare a vânzărilor în această perioadă dificilă? Nu știm exact, dar clienții vor fi cu siguranță mulțumiți.

Să trecem însă și la cifre concrete. Noul Tiguan pornește de la 25.000 de euro, preț valabil chiar pentru dieselul de 150 de cai putere, testat de noi. Fără DSG și 4x4. Dacă vă doriți tot tacâmul, adică și DSG, și 4Motion, și echiparea de top Highline, atunci trebuie să vă despărțiți de 33.000 de euro.

Dacă ne uităm în segment vedem că un Honda CR-V cu 160 de cai, 4x4 și cutie automată ajunge să coste 38.000 de euro. Ford Kuga este ceva mai accesibil cu versiunea sa 2.0 TDCI de 150 de cai, 4x4 și echipare Titanium, ajungând la 30.500 de euro. Însă toată lumea așteaptă probabil faceliftul.

Pentru frumosul Hyundai Tucson, echipat cu ceva mai multă putere, adică 185 de cai, și nivel de echipare Luxury+, clienții vor scoate din buzunar aproape 38.000 de euro. Fratele său de platformă, Kia Sportage, este ceva mai accesibil, cea mai scumpă versiune (2.0 DSL de 184 de cai, cu 4x4 și automată) ajungând doar la 29.000 de euro.

Și dacă tot am ajuns în zona accesibilă trebuie să spunem că un Nissan Qashqai cu 130 de cai putere, cutie automată, dar 4x2 ajunge la 29.000 de euro, iar fratele său francez, într-o versiune similară, adică tot 4x2, este 26.000 de euro.

Toyota RAV4 menține ștacheta ridicată cu un preț de 34.000 de euro, fără automată și fără 4x4. Să nu uităm de Mazda CX-5, cu versiunea de 2.2 litri și 150 de cai, cutie automată și 4x4, etichetată la 32.500 de euro.

Așadar, una peste alta, putem susține cu tărie că Volkswagen a ajustat ușor în jos politica de prețuri, noul Tiguan fiind ceva mai echilibrat decât generația anterioară.

Siguranţă

Noua generație Tiguan nu a ajuns încă pe bancul de testare al celor de la EuroNCAP. Predecesorul său a obținut însă cinci stele, iar această performanță obligă la repetarea ei. Mai ales că modelul se află dezvoltat pe aceeași platformă MQB a Grupului VAG, care a atras și alte rezultate pozitive.

La capitolul sisteme de siguranță activă, Tiguan se bucură de detectare a pietonilor cu sistem automat de frânare, frânare de urgență, asistență la păstrarea benzii de mers și capotă activă care se ridică pentru a proteja pietonii în caz de impact. Toate acestea sunt oferite în standard.

Pachetul este completat de șapte airbaguri, inclusiv unul pentru genunchii pasagerului. Modulul acestuia cântărește doar două kilograme și este dovadă a eforturilor de reducere a masei totale. Nu degeaba VW susține că noul Tiguan este mai ușor cu 66 de kilograme decât vechiul model.

Ţinută de drum

Ajungem și la ținuta de drum, acolo unde Tiguan promite să ofere din nou o soluție echilibrată. Suspensia este destul de confortabilă și nu prezintă zgomot atunci când întâlnește denivelări sau alte neregularități.

Cu o gardă la sol de 20 de centimetri, senzația de ruliu nu poate fi estompată complet. Direcția nu transmite foarte multe informații despre suprafața de rulare, dar oferă o precizie bună, mai ales atunci când viteza crește.

Asemeni lui Passat, Tiguan oferă mai multe moduri de rulare: de la Eco, la Sport, la Normal, la Comfort și la Individual. Fiecare modifică ușor răspunsul accelerației și fermitatea suspensiei. Nu vă așteptați însă la comportamente diferite radical.

Cât privește accesul în teren accidentat, Volkswagen vă pune în fața unei dileme. Tiguan vine cu două spoilere diferite: unul urban și unul pentru off-road. Depinde ce planuri aveți cu el.

Spoilerul pentru off-road mărește unghiul de atac, acesta ajungând la 25.6 grade. Cel posterior oferă un unghi de degajare de 24.7 grade.

Organizatorii testului ne-au pregătit un traseu în teren accidentat, cu încrucișare de punți, cu pante abrupte și chiar o coborâre de scări. Am cuplat modul Off-road cu ajutorul selectorului de pe consola centrală. Acesta distribuie cuplul inteligent între cele două axe, în funcție de aderență, cu ajutorul unui Haldex de a cincea generație. Nimic revoluționar până aici.

Există însă și un mod Off-road Individual, care îi pune la dispoziție șoferului personalizarea mai multor parametri. Pentru sezonul rece există și un mod Snow. De asemenea, nu lipsește asistentul la coborâre.

Una peste alta, Tiguan promite abordarea unor trasee de off-road cu dificultate mică spre medie, atunci când se optează pentru spoilerul Off-road.

Vizibilitate

Habitaclul noului Tiguan pare mult mai aerisit decât cel al vechiului model. Luneta posterioară este generoasă, geamurile laterale sunt și ele bine proporționate, iar oglinzile laterale oferă o încadrare bună a mașinii.

În plus, oglinda retrovizoare recurge la un artificiu pe care l-am văzut prima dată la Volvo: renunță la ramă. Montanții sunt destul de înguști, atât în partea din față cât și în cea din spate.

Tehnologie

La capitolul tehnologie, Volkswagen Tiguan încearcă să se pună la punct cu toate cerințele erei actuale. Vine cu un ecran multimedia care poate măsura până la 8 inch, cu senzori de apropiere și cu o interfață ușor de utilizat.

E drept că afișajul ar putea părea ușor perimat, chiar dacă navigația oferă și o vizualizare 3D a clădirilor extrem de fidelă.

Pentru cei care vor totul mură în gură, Volkswagen le pune la dispoziție și Virtual Cockpit, ecranul de 12.3 inch, care înlocuiește instrumentele de bord clasice și care poate proiecta până și harta 3D de care aminteam în cazul ecranului central. Sunt cinci moduri de afișaj, iar complexitatea informațiilor necesită o perioadă de acomodare. În modul Off-road, Virtual Cockpit indică până și gradul de virare al roților.

Este pentru prima dată când Virtual Cockpit este disponibil pe un SUV Volkswagen.

Și dacă vreți informație și mai bine livrată, Volkswagen pune la dispoziție un Head-uP Display, proiectat pe o suprafață de sticlă care se ridică la baza parbrizului. Este unul dintre cele mai lizibile și mai prietenoase sisteme de acest gen din segmentul de volum.

De pe lista opționalelor nu lipsesc scaunele și volanul încălzite, reglarea electrică a scaunelor, climatizarea pe trei zone, luminile LED și un sisem de camere cu vizualizare la 360 de grade. Acestea au marele avantaj că pot fi selectate individual, însă calitatea imaginii este incredibil de slabă, iar lipirea celor patru proiecții este deficitară.

Design

Noul Volkswagen Tiguan se aliniază la noua filosofie de design inaugurată de celelalte modele noi din gamă, cum ar fi Passat și Transporter. Seamănă foarte mult și cu fratele mai mare Touareg.

Per total, crossover-ul are un aer american, cu o grilă frontală impozantă, plină de elemente cromate. Blocurile optice vin cu o semnătură LED interesantă, ca de altfel și stopurile, care au un design original.

Comparativ cu vechiul model, Tiguan a devenit mai lung, mai lat și ceva mai scund, ceea ce ajută la sugerarea unei siluete sportive, mult mai bine închegată și proporționată.

Am putea spune că avem parte de aceeași schimbare benefică de care s-a bucurat noua generație Audi Q7 în momentul lansării.

Nu ne-a placut

  • Motor zgomotos
  • Afișajul navigației
  • Calitatea imaginilor oferite de camerele video
Date tehnice - Volkswagen Tiguan 2.0 Diesel Turbo (TDI) 150CP 4x4 Aut7 Highline
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1968
Lungime mm
4486
Putere maxima CP (rpm)
150 (3500)
Latime mm
1839
Cuplu maxim Nm (rpm)
340 (1750)
Inaltime mm
1643
Viteza maxima km/h
201
Greutate kg
1673
Acceleratie 0-100 km/h s
9.3
Ampatament mm
2681
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
615
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Volkswagen Tiguan

Ultimele teste

Comentarii (33)

  • Nu vi se pare ciudat ca Hyundai si Kia cu 34cp in plus sa fie mai lenese ? Ceva e putred la mijloc...
    28 18
  • Nor negru
    Importatorul VW Romania sa-si bage undeva tractorul asta zgomotos!

    http://www.automarket.ro/stiri/londra-vrea-sa-interzica-masinile-diesel-e-cel-mai-simplu-mod-de-a-67301.html

    http://www.automarket.ro/stiri/vine-o-avalansa-de-masini-diesel-aduse-din-germania-nemtii-vor-interzice-70463.html
    49 35
  • Acele "ușoare vibrații" mentionate de redactori pentru o masina nou-nouta se vor transforma in troncaneli si zguduituri in toata regula dupa cativa zeci de mii de kilometri.
    65 20
  • @ScorpyonVAG
    E koreana, adica chinezeasca, adica-i mai lenesa. Si Vw tot chinezism este, doar ca-i cu mai mult crom, in consecinta mai scumpa (c/form cotatiei cromului la bursa).
    31 27
  • Tembelus Rex
    ......Sa le iei oamenilor multi bani, cat mai multi pe optionale.......asta e marea afacere....optionale si personalizare...... care ajung sa nu mai valoreze foarte mult la o eventuala revanzare........http://www.auto-bild.ro/second-hand/mercedes-clasa-de-la-4-500-de-euro-la-inceput-au-fost-probleme-96206.html.....luati exemplu ...optionale de 27. 865 euro ajung sa valoreze in jur de 550 de euro este adevarat asta dupa 11 ani....

    Sfat din batrani: incercati sa luati masini cat mai putin impopotonate si dotate, mai entry-level....lasati basinile cu confortul personal si imaginea.....
    33 18
  • parerea mea
    @ Scorpion,
    Ce inseamna la tine ca sunt mai lenese? M-am uitat la Sportage de 185CP, 6AT, are aceeasi viteza maxima iar acceleratia este cu 0,2 s mai mica. Ce-i drept nu am stat sa ma uit la reprize, dar am vazut ca VW are un cuplu cu 50Nm mai tredus, ceea ce conteaza, mai ales cand ti-ai pus familia in masina.
    Trecand peste acest lucru, ce vroiam sa-ti spun este ca o masina este "mai lenesa" nu neaparat din cauza puterii motorului, dimpotriva avem multe exemple de masini puternice care sunt mai lenese decat masini cu motoare mai putin "dotate". Conteaza masa masinii, setarea motorului si a cutiei de viteze, scopul pentru care a fost facuta masina .
    In concluzie, nu cred ca observatia ta ascunde ceva dubios (ma gandec ca-i suspectai pe cei de la VW de date false)
    Apropo de articol, sunt informatii incorecte cel putin in ceea ce priveste pretul. Un Tiguan dotat la acelasi nivel cu o coreeana sare de 40 mii euro, ca sa nu mai spun ca nu are tapiterie ventilate (credeti-ma, vara face toti banii). 35mii este pretul de inceput, daca ii mai pui vopsea, hayon electric, navigatie si alte chichite, trece u 10% de Hyundai, care este cea masi scumpa coreeana. La Hyundai mai ai macar 10-15% discuont, in timp ce la VW cu greu iti dau un 5%. Si uite asa, la pret final o sa dai vreo7-8 mii de euro in plus pe VW, bani pe care nu ii mai scoti in veci dupa 7-8 ani de folosinta.
    Sau altfel spus, daca ai bani si vrei un SUV, iti ei un Sportage si-ti mai raman bani de un Sandero pentru sotie/iubita.
    30 19
  • @Madalescu
    Si toyota corolla e plina de crom; sau o fi plastic vopsit argintiu?
    https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9e/2014_Toyota_Corolla_(ZRE172R)_Ascent_sedan_(2014-04-11).jpg
    9 12
  • @tembelus
    .....eventual doar motorul si volanul puse pe un sasiu de lemn laminat....mai taie din ele da-le......
    6 12
  • Anonim
    Am vazut masina live am urcat in ea este un pas mare in fata fata de modelul anterior mai mult spatiu pentru pasageri si bagaje . Materiale de buna calitate bine asamblate intradevar plastice mai tari in zonele mai putin vizibile . Legat de afisajul navigatiei eu nu am obesrvat minusuri grafica este chiar buna hartile 3D meniu in limba romana . Referitor la pret pretul este mai mic ca la vechiul model ca o concluzie o masina care trebuie testate daca esti in cautarea unui suv.
    24 26
  • @Anonim
    @Anonim vanzator de showroom
    Plasticele tari si ieftine sunt foarte vizibile! Ti se par fetele de usi, cutia torpedoului sau tunelul de transmisie "invizibile" ??? Grafica navigatiei si camerele video sunt ok doar daca-ti plac desenele animate old-school cu Tom&Jerry
    26 22
  • O masina urata, cel putin la exterior. La fel ca Touareg-ul, Passatul etc., toate sunt urate la exterior. Interiorul este OK.
    25 15
  • Anonim
    @Anonim de unde ai tras concluzia ca eu sunt vanzator ? Sincer unii sunteti a tot stiutori habar nu ai cine a postat . Nu vand nimica sunt un individ care am vazut masina si mi-am spus parerea , a ca nu coincide cu a ta asta este altceva .
    20 14
  • tot ce e nemtesc e mina de aur, normal... nu va agitati, sunt ironic
    26 9
  • vw s-a apucat de făcut cârnați
    Cea mai mare mină de aur ptr. vw e specularea și exacerbarea fuduliei potențialului client. Iar acest aspect e valabil cam ptr. orice marcă auto nemțească (poate cu excepția opel).
    29 12
  • @Barto
    Adevarata ironie a asa-zisei "mine" e ca atunci cand ai de-a face cu ea, sigur iesi negru de funingine. Orice numai sa nu stati in spatele unui TDI
    23 14
  • Interiorul ramane de laudat: ergonomia e exemplara, peste modelele japoneze si coreene de volum. La capitolul materiale probabil ca nu mai sunt diferentele enorme de acum 7-8 ani. M-am urcat in noul Sportage si interiorul e chiar bine finisat si nu duce lipsa de materiale moi. Plus ca VW a scazut preturile noilor modele fata de cele vechi in momentl lansarii.

    Regretabila promovarea asta diesel, in conditiile in care in perioada 2020-2025 vor aparea multe restrictii in orasele mari din vest. Insa probabil ca pana atunci le vand la second in Europa de Est.

    Pacat ca izolarea fonica e doar medie la 33.000 de euro.

    Nu-l vad detronand Qashqai-ul ca vanzari in Europa...
    21 7
  • @Tembelus Rex
    Optionalele sunt viata lor ! Fara optionale vandute si cu dieselgate la usa, falimentul le-ar bate la usa! Cine ar vrea un Polo la 12.000 fara oglinzi electrice?
    13 8
  • Când motorizările diesel sunt cam peste tot vizate, când Vw e în rahat până peste cap, se face testul ăsta în care i se dă 4,4 stele acestei mașini, iar Toyota Rav 4 HIBRIDĂ, primește doar 4,2 stele.
    Ceva e putred rău tare pe aici.
    Și cică mai e și mină de aur. Adică iei acum unul și într-un an îl mai vinzi, dacă mai vrea cineva așa ceva, cu 2euro.
    Trebuie să fii scrântit rău la cap ca să faci alegerea asta, dar cu mintea unora nu te pui.
    24 11
  • pentru toti baietii de la showroomurile concurente care posteaza cuprinsi de dorinta de a imparatsi adevarul lor tuturor, sunt cam 400 in ro comenzi pana acum, si masina e lansata de 1 luna
    un potential client si atat
    12 23
  • Octavian
    Ca fost posesor de Subaru Forester sunt in cautarea unei masini similare ca specificatii asa ca am tot studiat piata si pe lista scurta au ramas Kuga si noul Tiguan. La Kuga astept facelift-ul care va aparea abia in toamna, iar la Tiguan astept mai multe drive teste.
    As merge insa pe un 2x4. Cat am avut Forester nu am avut nevoie de AWD mai mult de 2-3% din timp, in rest am carat dupa mine niste fiare in plus.
    La 2x4 masina este mai usoara cu 100kg => consum si caracter dinamic imbunatatite, pret de achizitie mai mic.

    Noul Tiguan mi se pare o masina super, dar cam scumpa. Kuga are avantajul ca Ford a mai facut cate ceva in RO spre deosebire de VAG. Pentru mine conteaza si asta. O sa ma decid in perioada urmatoare.
    22 1
  • @gigel
    Dap, asa este. E plin de agenti de vanzari de la concurenta (si am mentiona si fani japoneze spalati pe creier). Ce sa le faci, au mult timp liber...PS Un posibil client de Tiguan.
    11 15
  • urate, hidoase, oribile, fara nicio noima in ceea ce priveste designul. drepte, colturoase, patratoase. nu se mai fac masini bune! sa vezi si tu o linie fluida, rotundă, sa-ti incante ochiul.
    14 10
  • @gigel
    Tu vad ca ai timp sa le studiezi la fiecare in parte ,,paiul,,. De ,,barna,, aia din ochiul capului tau cand mai ai timp sa te mai ocupi ?
    Asteptam sa ne lauzi noua ta tiguaie vw.
    11 5
  • VozWagist
    Designerii de la VW ce fumeaza?? ca le-a iesit masina cam stramba :))
    11 5
  • Mai bine un Tiguan, mina de aur decat takata, mina anti-personal.
    9 15
  • Super misto masina, am vazut-o si live.
    Astept test drive-ul si probabil o comand.
    Am asteptat modelul de mult, intre timp am testat cam tot din acest segment. Alegerea mea este 2.0 tsi.
    10 10
  • @parerea mea
    Vezi ca te uiti prost, sportage la 185CP are 0-100 in 9.5 , asta inseamna cu 0.2 sec mai mult nu mai putin cum spui tu acolo. Ca atare este corect in articol sau ce spune scorpionul.
    2 0
  • @zarnesteanu
    Numai ca ''mina aia de aur'' Tiguan, ofera aceeasi ''mina anti-personal'' Takata.
    10 0
  • Poleiala - Era titlul cel mai realist.
    13 3
  • rotila
    @AM nu stiu daca te-a cuprins febra aurului . poate alta febra.
    de ce dai cinci stele unui motor zgomotos. scrii ca are cplu si putere. bine ,dar e rafinat caun motor pe benzina sau ca un tractor? cum adica schimba liniar? de ce compari cu toyota 4x2?in care din cele patru moduri de rulare s-a obtinut acel consum mediu?
    9 4
  • crom la kilogram! Nu este element fara crom. Dupa cateva spalari la spuma activa, cromul se transforma in plastic alb.
    5 1
  • Architrion
    Design dezamagitor, dar e deja o obisnuinta.
    In plus este amuzant cum la fiecare varianta noua (mai ales) de vw ni se spune: "Materialele au crescut considerabil la capitolul calitate, planșa de bord și fețele ușilor beneficiind de un plastic moale și prietenos. Partea inferioară mai ascunde, pe alocuri, zone ceva mai tari." Cu fiecare generatie calitatea materialelor tot creste si creste ... creste de atatea generatii ca pana acum ar fi trebuit sa fie materiale inteligente, care sa se transforme sub mana noastra in ceea ce vrem noi!
    11 1
  • Apreciez mentionarea valorilor garzii la sol si a unghiurilor de atac si degajare ! Dar nu am gasit in articol pretul masinii testate ?
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru