Raliul Iordaniei a fost amânat cu o zi din motive logistice

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 08.04.2011
Parcurgerea traseului de recunoaştere pentru Raliul Iordaniei a fost amânată cu o zi din cauza dificultăţilor logistice de transport pentru echipamente şi maşini.

Raliul Iordaniei, a patra etapă a sezonului 2011 din cadrul Campionatului Mondial de Raliuri, va fi decalat cu o zi din cauza problemelor logistice întâmpinate la transportul maşinilor şi echipamentelor.

În prezent, toată logistica echipelor este transportată pe mare cu ajutorul unui vapor care a plecat din localitatea italiană Trieste şi trebuie să ajungă în portul Haifa din Israel, înainte să fie transportată până în Iordania. Vaporul va ajunge în Haifa luni, cu o zi mai târziu decât programarea iniţială şi în aceeaşi zi în care ar fi trebuit să aibă loc recunoaşterea.

Din acest motiv, organizatorii au decis să amâne efectuarea traseului de recunoaştere cu 24 de ore pentru ziua de marţi, iar Shakedown-ul va avea loc cel mai probabil miercuri seară. De asemenea, nu este exclus ca şi o parte din probele speciale să fie decalate ulterior, dacă logistica echipelor nu va fi transportată la timp în parcul de service.

Raliul Iordaniei va putea fi urmărit în acest an pe postul de televiziune DigiSport, care a cumpărat drepturile TV pentru Campionatul Mondial de Raliuri începând cu această etapă.

Postul va transmite câte un rezumat de 30 de minute la finalul fiecărei zile de competiţie şi, în direct, ultima probă specială, în care cei mai buni trei piloţi câştiga puncte în clasamentul general.

Via | Autosport

Comentarii (1)

  • wrc
    O veste extrem de buna. Digi investeste si a devenit dintr-un canal care era in spatele listei, intr-unul din din fata ei. Acum e pe 0 :)
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru