Alonso, incert pentru China: "Nu putem presupune nimic, aşteptăm verdictul medicilor"

de Daniel Popescu
Miercuri, 13.04.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso admite că este prea devreme pentru a fi sigur că va participa în Marele Premiu al Chinei şi aşteaptă rezultatele analizelor medicale de joi.

Fernando Alonso a ratat prezenţa în Marele Premiu al statului Bahrain, după ce medicii au considerat că nu este încă pregătit pentru a reveni în cockpit după gravul accident suferit în timpul cursei inaugurale a noului sezon de la Melbourne.

La vremea respectivă, McLaren a făcut presiuni pentru acceptarea spaniolului în cursă, însă dublul campion mondial afirmă că nici acum nu este sigur că va putea concura în China la sfarsoitul acestei săptămâni.

Urmareste Automarket
"A fost dezamăgitor să mi se spună că nu pot concura în Bahrain, dar am respectat pe deplin decizia echipei de medici a FIA.
Sper să revin vineri în cockpit, dar nu putem presupune nimic până când nu primim acordul medicilor pentru a concura. Continui să mă pregătesc normal pentru cursă"
, a declarat el.

În Bahrain, Alonso a fost înlocuit de pilotul de rezervă Stoffel Vandoorne, care a impresionat prin prestaţia sa după ce a reuşit să termine cursa pe locul 10 şi să aducă astfel primul punct al echipei în acest sezon. Vandoorne este pregătit să-l înlocuiască pe Alonso şi în China, în cazul în care medicii nu îi vor acorda spaniolului acordul de a lua startul.

Via Autosport

Comentarii (13)

  • gigi k rai
    RON DENIS a pus o vorba buna la medici ,dupa rezultatul spectaculos a lui Vandoorne sal mai tina inapt pe Alonso vreo 5 curse poate asa mai aduna cateva punctulete . sper sa nu se supere fanii mc laren pe mine dar ron denis a dus o echipa ca mclaren acolo unde nu' este locul. Ce vremuri cand castigau sau se bateau cu cei de la ferrari. iar acum se multumesc ptr 1 punct .
    19 3
  • Mercedes le-a stricat socoteala. Le-au rapit oameni (ingineri, pilot), le-au dat motor Mercedes dar nu si toate datele. Normal o iei de la capat cu alt motorist, motorist ce i l-au bagat lui Ron pe Alonso pe gat. Astea-s rezultatele....

    si da, e un moment bun sa vedem ce poate Vandrome
    4 4
  • pt. "gigi"...
    Nu este chiar asa. Daca analizam corect ceea ce s-a intamplat, Ron a facut bine, intrucat, cu motoare Mercedes nu ar mai fi castigat niciodata un mare premiu, sau poate cu sansa... Din pacate, a tras, deocamdata, o carte necastigatoare cu Honda, si surprinzatoare, zic eu, avand in vedere puterea financiara, si tehnologica a lui Honda ! A mai intervenit, peste toate, si acel acord cretinoid impus de Mercedes, de limitare a dezvoltarii motoarelor, care dezavantajeaza Honda (in discutie) dar avantajeaza Mercedes, bineinteles.
    Sa vedem cum evolueaza lucrurile....
    13 0
  • Off Topic - Hamilton penalizat cu 5 pozitii dupa ce a schimbat cutia de viteze
    8 1
  • Pentru cei care critica Honda.. daca ne uitam ca Ferrari si renaul n-au reusit sa-i depaseasca pe cei de la Mercedes si au 3 ani in fata , atunci nu trebuie sa ne mai miram ca honda se chinuie..Fiind abia in al 2 lea sezon de F 1..Si cate echipe client Mercedes a castigat un mare premiu ?
    12 0
  • Renault*
    1 0
  • F1 din 1990
    Iar va avea Hamilton "race" si noi probabil o cursa spectaculoasa. Anul asta parca incearca toate "pozitiile", lupta in pluton, start din linia a 3-a sau a 4-a, vedem ce va fi.
    2 0
  • Apropo de penalizarea lui Hamilton: primii 2 pe grila de start vor fi 1)Rosberg, 2)Vettel; iar cu-n start precum cel din Australia dar cu mai multa atentie din partea echipei, Ferrari ar putea castiga ca, vorba lui Rosberg, "nu a demonstrat încă de ce este capabilă din cauza propriilor erori". Asta e parerea mea, nu va promit!
    12 1
  • Da..E o ocazie pentru Ferrari de a castiga..Tinand cont de aceasta penalizare..Oricum cred ca avceste ocazii vor trebui sa fie fructificate de catre Ferrari. Deoarece in cobditiile in care cele 2 monoposturi mercedes vor pleca de pe prima grila va fi foarte greu pentru Ferrari ca sa-i bata..Dar sa asteptam calificarile
    5 0
  • cristi
    Se pare ca va participa:
    https://www.dolce-sport.ro/sporturi/formula-1/fernando-alonso-primit-avizul-medicilor.html
    2 0
  • Vandoorne merita sa concureze in china si honda ar merita un bonus cursa asta sa participe cu 3 monoposturi datorita efortului si imaginii poate negative ce si-au asumat-o sa revina in f1. cat despre hamilton, daca este adevarat ca pleaca cu 5 locuri penalizare nu poate fi decat un bonus pentru spectacolul acestui sport.
    4 1
  • bernie
    Devine din ce in ce mai clar ca Mercedes s-a decis sa-l faca pe Rosberg campion anul asta, altfel nu se explica problemele lui Hamilton la starturi cu ambreiajul si acum cu cutia de viteze in timp ce masina lui Rosberg merge perfect...In testele din iarna Mercedes s-a concentrat foarte mult tocmai pe fiabilitate fiind echipa cu cele mai multe tururi parcurse ajungand la 130,140 150 de tururi zilnic fara probleme...Iar in campionat Hamilton are probleme!!! Ciudat nu-i asa???Parerea mea este ca daca totul va decurge asa cum si-au propus cei de la Mercedes adica sa castige titul la echipe si Rosberg la piloti fara scandaluri in interior atunci ii vor prelungi contractul fara probleme si lui Rosberg...Si inca ceva...Eu nu cred in venirea lui Alonso la Mercedes ptr ca ar destabiliza echipa...Totusi in acesti ani sefii de la Mercedes au gestionat destul de bine situatia in cadrul echipei dovada fiind faptul ca pilotii s-au conformat si au castigat detasat titlurile anii trecuti la fel cum se va intampla si anul asta...
    6 2
  • Dap se confirma participarea lui Alonso in China..
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru