Alonso speră să lupte pentru titlul mondial în 2016

de Daniel Popescu
Marti, 26.05.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Fernando Alonso şi-a exprimat speranţa că va lupta pentru titlul mondial în 2016 şi consideră că în acest an McLaren şi Honda trebuie doar să remedieze defecţiunile de fiabilitate.

Este mai bine ca astfel de lucruri să se întâmple acum decât anul viitor, când sper să luptăm pentru titlurile mondiale.

Fernando Alonso
Pilot McLaren
Fernando Alonso a înregistrat trei abandonuri în cele cinci curse în care a luat startul în debutul acestui sezon şi nu a obţinut încă niciun punct.

Spaniolul a fost aproape de o clasare în puncte la Monaco, însă s-a retras prematur din cursă din cauza unei defecţiuni la cutia de viteze. Totuşi, dublul campion mondial vede partea plină a paharului şi anticipează performanţe mai bune în Austria şi Ungaria.

"Progresele noastre au fost extraordinare, dar trebuie să rezolvăm problemele de fiabilitate. Cursa din Canada va fi dificilă, dar avem un plan foarte agresiv pentru îmbunătăţirea motorului, aerodinamicii, fiabilităţii şi performanţei. Sperăm ca Austria şi Ungaria să reprezinte paşi importanţi pentru noi", a declarat el.

Esential 11 este cel mai bun rezultat obtinut de Fernando Alonso in sezonul 2015
De altfel, Alonso îşi concentrează atenţia mai mult spre sezonul 2016, atunci când speră să fie capabil să lupte pentru titlul mondial.

"Este mai bine ca astfel de lucruri să se întâmple acum decât anul viitor, când sper să luptăm pentru titlurile mondiale.

Locul opt sau nouă contează relativ puţin acum", a adăugat el.

Cel mai bun rezultat obţinut de Alonso în sezonul 2015 este un loc 11 în Marele Premiu al statului Bahrain, în timp ce la Shanghai a terminat pe poziţia a 12-a.

Via GMM

Comentarii (31)

  • Stiu ca nu are treaba cu Alonso dar, mi se pare interesant(da stiu haterii si idiotii vor incepe sa de aminus si sa vocifereze):

    http://www.f1today.net/en/news/202128/mercedes-on-schedule-to-master-four-engine-rule

    Mercedes inca este la primul motor pentru ambii piloti, in Canada vor folosii unitatea cu numarul 2!
    18 4
  • Hamilton,Alonso,Button si Kimi merita sa se bata pentru titlu in 2016
    24 11
  • Dar in 2016 sa castige Vettel!
    18 30
  • Vettel sa ramana cu cele patru titluri de carton.Fanul vitelusului,te rog scrie si tu cu numele tau si nu mai fura identitatea altora ca nu e fair-play
    22 26
  • ciuruitu
    17 Kevin Magnussen 0 p
    18 Roberto Merhi 0 p
    19 Pastor Maldonado 0 p
    20 Fernando Alonso 0 p
    21 Will Stevens 0 p

    toate premizele pentru lupta la titlu in 2016
    13 18
  • Alonso a terminat o cursa din 4 anul asta si viseaza la lupta pt titlu in 2016, la echipe?
    Good luck, buddy.
    12 14
  • Din 5*
    5 7
  • @JugaruGabi, pentru tine articolele de F1 ar trebui sa fie desenate, poate asa ai intelege si tu fenomenul!
    10 9
  • jugarule
    Nici Mercedes nu facea prea mare branza in anii 2011-2013. Anul viitor poate fi complet diferit nu numai pentru Mclaren Honda ci si pentru altii. In ce sens vrei tu.
    13 2
  • iceman
    in anii 2011-2013 alte reguli...
    3 5
  • serban
    Poate a vrut să spună 2116 ! Mi-e teamă că Honda vor avea soarta BMW, câțiva ani fără rezultate, apoi retragerea "strategică" spre alte competiții, mai lipsite de motoriști importanți. Indy spre exemplu.
    6 7
  • @Sheitan, ca sa iti raspund la ironia de mai devreme precum m-ai face prost.

    Mie nu imi plac oamenii care fac declaratii de presa, iar echipa pur si simplu nu merge. Cum dracului sa spui ca din 2016 speri sa te bati pentru titlu, cand momentan echipa nu este nici la nivelul lui Ferrari (fiind prima echipa sub Mercedes), iar monopostul tau nu a reusit sa termine decat o cursa din 5.

    Daca spunea ca vrea sa se bata la top3 mai intelegeam. Dar daca tu nu poti aduce monopostul la sfarsitul cursei acum, cum dracului poti face astfel de declaratii? Stai la cutie, adu din ce in ce mai multe puncte, termina curse, si dupa aia fa declaratii. Nu incepe cu declaratii de dragul de a le face. Spui sec: avem de lucru si speram sa venim cu alt monopost anul viitor, unul mai bun. Nu iti da nimeni in cap.

    Detest oamenii care folosesc doar gurile, dar pe circuit nu reusesc sa faca nimic (chiar daca e vina lor sau nu) - cum nu il suport nici pe Rosberg in declaratiile de presa, iar pe circuit nu arata ca e mai bun ca Hamilton (dintre cei doi, imi pare mai putin antipatic neamtul).

    Daca tot ti se pare ca sunt idiot, atunci prefer sa nu imi raspunzi, ca sa nu te cobori la nivelul meu.
    8 8
  • @jugarule
    In 2011-2013 Mercedes termina curse cu ambele monoposturi. In perioada 2011-2013 termina in puncte. In perioada 2011 - 2013 Mercedes nu a facut mai nimic cu motoarele mari. La schimbarea motoarelor s-a pornit de la 0. In 2014 au fost victoriosi si au zdrobit concurenta.

    In tot timpul asta nemtii au spus ca invata din greseli si din problemele cu monoposturile. Nu a fost nimeni din tot teamul sa spuna ca de la anul spera sa se bata la titlu.

    Au tacut si au facut.

    Got it?
    6 9
  • din 2016 va fii si un campionat F! pentru old-boys?
    3 5
  • Iti desenez sau preferi picturile rupestre?
    1 8
  • Singaporezul
    aLONSO ARE MAI MULTE SANSE SA LUPTE in mma IN 2016 DECAT IN F1.CRED CA PLANGE DUPA FERRARI!
    5 10
  • @Sheitan

    Deseneaza ce vrei tu van Gogh.
    Am terminat ce aveam de spus.
    3 4
  • McLada
    ha ha ha cei mai penibili astia de la McLAda
    1 5
  • esti un pitic ...la minte mai ales mai LCR...stai calm tu nu intelegi nimic din F1 idem si MIRCEA McLADA
    1 4
  • Foarte interesant .... pe planetf1.com Alonso este citat spunand altceva.... ceva de genul ca 2015 este un an de teste si ca incearca sarezolve toate problemele pentru ca in 2016 sa se concentreze pe rezultate... cel putin asa imi suna mie parafrazat. Dar de aici pana la a discuta despre titluri, este o cale (chiar si pentru jurnalisti) destul de indepartata....

    Pe alta parte creste ratingul si nivelul de injuraturi pe site :)...
    9 1
  • Archer
    ptr ca un motorist sa se impuna in F,i-au trebuit 4 ani,vezi cazurile RBR,Mercedes,asa ca nu cred ca cei de la Honda,se vor putea bate anul viitor la titlu,desi sunt fan McLaren!
    2 5
  • "Locul opt sau nouă contează relativ puţin acum"

    ii miroase a bataie de la Button
    Daca McLaren va avea masina de titlu in 2016, Alonso se va lupta pentru titlu dar Button va castiga. Nu mai are coechipier pe Grosjean, Piquet, Fisichella, Massa sau Raikkonen.

    Ma asteptam sa-i puna probleme Button lui Alonso pentru ca i-a pus si lui Hamilton. Kimi era mnai bine cotat decat Button dar uite ca Button e mai bun. Cand a avut masina a ras de un intreg campionat.
    5 5
  • @JugaruGabi, excelent, am scapat de citit comentarii din specia sinapse scurtcircuitate si condensatori plezniti! Oricum, in ciuda siapselor tale scurcircuitate si a condensatorilor pleznirti ma bucur ca m-ai recunoscut si voi folosii linii simple si culori putine in speranta ca vei inteleege si tu cu ce se mananca sportul asta!
    1 8
  • McSquizzy
    Si acum atentie putin la ce se intampla la McLaren..de cate ori l-ati vazut pe Button iesind in fata si vorbind optimist despre dezvoltarea si imbunatatirea monopostului?

    Alonso, asa cum il vedeti voi, (falcos, penibil, soferul bancii) chiar munceste sa puna mana pe al 3-lea titlu (si chiar daca nu se va intampla asta..macar are atitudinea corecta) si nu sta cu mainile in san sa se planga de cat de "scary" e masina si vorbeasca de urmatorul maraton la care o sa alerge cu nevasta-sa. Tot respectul pentru Button, mi-as fi dorit mai multi piloti ca el in Formula 1, dar cred ca s-a stins si ultimul sau moment de glorie a fost Canada 2011 (nu ma refer la ultima victorie). Anul viitor il vad pe Magnussen in proportie de 99% in scaunul lui.
    3 4
  • McSquizzy
    @ ccmax - ai mare dreptate, oricine are putina curiozitate sa verifice si sursele se va convinge: automarket e noul cancan.

    inca putin si o sa inceapa stiri de genul: incredibil! afla cu care pilot s-a sarutat roberto merhi inaintea startului din canada
    4 1
  • mrschizi
    Magnussen poate in scaunul lui Alonso de la anul. Alonso se lupta pentru al treilea titlu doar in DECLARATII
    Button o spune pe fata, daca masina e scary atunci inginerii tre' sa treaca la treaba ca nu e in folosul echipei sa laudam masina fara rost si sa o lasam asa ...
    4 5
  • la ce salar are Alonso, Button si Magnussen sunt solutii mult, mult mai bune
    3 4
  • @lol, corect.
    Daca tot ai sanse minime sa intri in puncte, ce rost are sa arunci milioane pe piloti buni. Il iei pe McMircea si ai facut super economie.
    1 4
  • nu la asta ma refeream, ci la faptul ca Alonso nu a duce nimic in plus fata de Magnussen pentru mult mai multi bani. NU e vorba de aruncat milioane pe piloti buni ci de aruncat milioane pentru piloti cu nimic mai buni decat altii ieftini ...

    dar sa il lasam pe Alonso sa se pregateasca pentru Liga Campionilor (daca stiti ce apropo e asta)
    4 5
  • @lol
    Aham, da, am crezut ca zici ca echipa e atat de proasta incat daca ar fi pus un cimpanzeu ca pilot, atunci ar fi facut lafel de multe puncte ca Alfonso adica 0.
    Oh wait !!!
    1 4
  • echipa e acum atat de proasta pe cat era si in urma cu unul doi, trei ani. Acum vede Alonso cu ce se chinuiau Hamilton, Button, Perez si Magnussen. Si-ar mai dori el o "caruta" Ferrari si un coechipier Massa, dar s-a bagat singur in belea fugind de alta (Vettel)
    2 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru