Feedback

10 milioane de mașini asamblate în cadrul fabricii Seat din Martorell: borna a fost atinsă după 25 de ani de activitate

Publicat Vineri, 14.12.2018
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
10 milioane de mașini asamblate în cadrul fabricii Seat din Martorell: borna a fost atinsă după 25 de ani de activitate - Poza 1
10 milioane de mașini asamblate în cadrul fabricii Seat din Martorell: borna a fost atinsă după 25 de ani de activitate - Poza 2
10 milioane de mașini asamblate în cadrul fabricii Seat din Martorell: borna a fost atinsă după 25 de ani de activitate - Poza 3
10 milioane de mașini asamblate în cadrul fabricii Seat din Martorell: borna a fost atinsă după 25 de ani de activitate - Poza 4
Seat a asamblat 10 milioane de mașini în cadrul fabricii din Martorell. Borna a fost atinsă de constructorul spaniol după 25 de ani de la inaugurarea uzinei din apropiere de Barcelona. Astăzi, în cadrul fabricii din Martorell sunt asamblate modelele Ibiza, Leon, Arona și Audi A1.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
SEAT are din nou motive de sărbătoare: 10 milioane de mașini au fost asamblate în cadrul fabricii din Martorell din februarie 1993 și până astăzi. În cei 25 de ani de activitate, uzina din Martorell și-a trecut în portofoliu 39 de modele.

Ridicarea uzinei Seat a durat 3 ani, iar inagurarea a avut loc în 22 februarie 1993 în prezența Regelui Juan Carlos I. Prima generație Seat Cordoba, a doua generație Ibiza, noul Seat Arona, Audi Q3 sau noul Audi A1 sunt doar câteva dintre modelele care au ajuns pe liniile de asamblare din cadrul fabricii din Martorell.

Exemplarul cu numărul 10 milioane este un Seat Arona FR vopsit în nuanțele Desired Red și Midnight Black. Conform oficialilor producătorului spaniol, exemplarul aniversar va fi expus săptămâna aceasta în cadrul galeriei care marchează cei 25 de ani de existență ai uzinei din Martorell.

2.000 de roboți și 8.000 de angajați sunt angrenați în sectorul de producție din cadrul fabricii din Martorell, iar zilnic, 2.400 de mașini părăsesc liniile de asamblare ale uzinei.

În prezent, fabrica Seat asablează modelele Ibiza, Leon, Arona și Audi A1.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru