Feedback

Jaguar I-Pace este Mașina Anului 2019 în Europa: SUV-ul britanic devine al treilea model electrificat care primește prestigiosul premiu

Publicat Luni, 04.03.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 5
Jaguar I-Pace este Mașina Anului 2019 în Europa: SUV-ul britanic devine al treilea model electrificat care primește prestigiosul premiu - Poza 1
Jaguar I-Pace a primit titlul Mașina Anului 2019 în Europa. SUV-ul electric l-a învins în finală în duel direct pe Alpine A110, după ce juriul a decis inițial că cele două modele sunt la egalitate.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jaguar I-Pace este Mașina Anului 2019 în Europa. Într-un eveniment care a avut loc la Geneva, în preziua deschiderii primului salon auto european, jurnaliștii care fac parte din juriul European Car of the Year i-au acordat SUV-ului electric I-Pace cel mai râvnit trofeu de acest tip din Europa.

Jaguar I-Pace a primit în total 250 de puncte în urma votului reprezentanților media. La egalitate cu modelul producătorului britanic a fost și sportivul Alpine A110. În urma acestui rezultat, jurnaliștii care au făcut parte din juriul European Car of the Year au votat încă o dată favoritul, însă de această dată au putut alege doar dintre cele două modele amintite mai sus. Votul final a fost și el unul strâns: 18 voturi pentru Jaguar I-Pace și 16 pentru Alpine A110.

Totodată, Jaguar I-Pace devine primul SUV cu sistem electric de propulsie care primește acest premiu. Mai mult decât atât, modelul britanic este al treilea vehicul electrificat (hibrid, plug-in hybrid, electric) care se bucură de trofeul european. În trecut, Nissan Leaf și Opel Ampera au câștigat votul juriului european.

Kia Ceed a reușit să ocupe poziția a treia a topului cu 247 de puncte. Noua generație Ford Focus a ocupat locul al patrulea în votul jurnaliștilor europeni (235 puncte) și a fost urmat de Citroen C5 Aircross (210), Peugeot 508 (192) și Mercedes-Benz Clasa A (116).

Loc Model Punctaj
1 Jaguar I-Pace 250
2 Alpine A110 250
3 Kia Ceed 247
4 Ford Focus 235
5 Citroen C5 Aircross 210
6 Peugeot 508 192
7 Mercedes-Benz Clasa A 116

Jaguar I-Pace a fost introdus pe piața din România în martie 2018. Modelul electric dezvoltat de constructorul britanic este echipat cu două motoare electrice capabile să ofere un total de 400 de cai putere și 696 Nm. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 4.8 secunde.

Bateria lui Jaguar I-Pace are o capacitate de 90 kWh și promite să ofere o autonomie de până la 480 de kilometri, valoare măsurată conform noului ciclu WLTP. Pe piața din România, cea mai accesibilă versiune I-Pace are un preț de pornire de 77.945 de euro cu TVA.

Istoria câștigătorilor Car of the Year

Cei 7 finaliști au fost selectați dintr-o listă inițială de 38 de modele lansate anul trecut și considerate reprezentative pentru piața europeană. Pentru a fi eligibil în competiţia Car of the Year 2019, un model trebuie să fie disponibil pe piaţă înainte de finalul anului 2018, iar estimarea de vânzări trebuie să depăşească 5.000 de unităţi pe an. După primele faze ale competiţiei au rămas doar şapte modele care au candidat pentru titlul de Maşina Anului în Europa.

CÂŞTIGĂTORII PRECEDENŢI

Ediţie COTY Marcă şi model
2019 Jaguar I-Pace
2018 Volvo XC40
2017 Peugeot 3008
2016 Opel Astra
2015 Volkswagen Passat
2014 Peugeot 308
2013 Volkswagen Golf 7
2012 Opel Ampera/Chevrolet Volt
2011 Nissan Leaf
2010 Volkswagen Polo
2009 Opel Insignia
2008 Fiat 500
2007 Ford S-Max
2006 Renault Clio
2005 Toyota Prius
2004 Fiat Panda
2003 Renault Megane
2002 Peugeot 307
2001 Alfa Romeo 147
2000 Toyota Yaris
1999 Ford Focus
1998 Alfa Romeo 156
1997 Renault Megane Scenic
1996 Fiat Bravo/Brava
1995 Fiat Punto
1994 Ford Mondeo
1993 Nissan Micra
1992 Volkswagen Golf
1991 Renault Clio
1990 Citroen XM

Comentarii (5)

  • ACE - Craiova
    BRAVOS JLR !!!!
    Interesante sunt urmatoarele chestiuni legate de JAGUAR I-Pace:
    1) Exista versiunea standard I-Pace, cu garda la sol 15,4 cm.
    2) Exista insa si o varianta cu garda la sol reglabila (9 cm), intre 11,4 - 20,4 cm...
    3) Din Republica Moldova cea mai ieftina versiune I-Pace este cu cca. 12.000 EURO mai ieftina decat din Romania....

    Mare pacat ca vor sa paraseasca U.E....poate ....SE RAZGANDESC !
    14 3
  • Au reusit sa-si bata joc si de (asa zis) premiul asta. Rahatelul cu iz politic cred ca isi face simtita prezenta si aici. Da, IPace merita in primii 3 , dar e total "fortat" si de toata jena sa pui o masina care porneste de la peste 75.000 euro pe primul loc. Daca veneau cu ceva spectaculos sau o noua tehnologie revolutionara mai intelegeam ,dar asa cu 'alde Tesla, Nissan ,etc lansate de mult inaintea lor ...Ca si o "regula nescrisa" a acestui premiu , modelul respectiv trebuie sa fie si accesibil maselor , ca altfel chiar nu-si are rostul. In toata istoria recenta a acestui premiu nu cred sa fi castigat vreun auto mai scump de 30-35 mii euro, de altfel se vede clar in tabelul de mai sus ce masini au castigat in ultimii 28 ani.
    15 8
  • @Ace-Craiova! Moldovenii au taxele mai mici la multe produse! Combustiblilul luat din Ro,e mai ieftin la pompa lor! Si guvernul mafiot de la Bucuresti ajuta.sponsorizeaza guvernul la fel de mafiot din Chisinau! 200 de microbuze scolare,sute de gradinite reparale,burse studenti si cazare la studenti moldoveni,pasapoarte,servicu SMURD(un elicopter pierdut+4 vieti).Si Dodon,presedintele lor,,face anticamera la Putin!
    14 5
  • Da, ne-am lamurit. Premiul European Car of the Year este Eurovisionul industriei auto. Deh, tre' sa fie politically incorrect toata lumea. De azi, pentru mine nu mai prezinta interes acest premiu de 2 lei. Sigur, sunt de acord ca opiniile difera, dar parca e prea de tot, cum spunea si pipo.
    Urmatorul castigator: Ferrari cu al sau viitor SUV. Daca nu se lanseaza pana se anunta lista cu finalisti... atunci se va reporta premiul cel mare pt sezonul urmator.
    14 6
  • mircea badea
    totusi, e un exemplu pt suv-uri, foarte cautate de tarani..
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru