Conceptele din lumea auto, nu ”debutează”. Nici măcar modelele de serie. Abuzați în continuare de acest cuvânt, pentru că aveți un vocabular foarte restrâns. Ați uitat de ”prezentare”, ”lansare”. ”intrare pe piață”, etc. Voi tot cu ”debut”...
Cel mai probabil va produce și în SUA acest model, nu va muta producția lui GLC integral în SUA. Altfel, pentru clienții europeni va trebui să le transporte cu vaporul, ceea ce nu are sens, economic vorbind.
Vai, interiorul e de anii 80. Cel puțin ce se vede din singura poză. Exteriorul arată bine de sus.
Dar să vii cu un interior de Oltcit în anul 2025, nu mă așteptam. Mă refer la bord și la volan. Iar tableta cu marginile alea groase zici că un ieftină, de care au primit copii gratis la școală în pandemie.
Altfel, nu mă îndoiesc că va fi o mașină utilă și fiabilă. Păcat de designul interior.
Așa fotografii de proastă calitate nu am mai văzut la o prezentare a unui model nou.
În ce privește zona de depozitare din fața ecranului subscriu la părerea că e foarte periculoasă. Mai mult decât niște șervețele nu aș pune acolo.
Dacă nu citeam titlul, aș fi jurat că e viitorul Sandero, cel puțin la partea din față. A renunțat Renault la desfăcătorul de bere și acesta aproape a revenit ca prin farmec la Alfa Romeo.
Oricum ar fi, s-a dus naibii și designul la Alfa Romeo, care era o mașină pe care nu aveai cum s-o confunzi. Acum, nici nu știi dacă e Nissan, Citroen, Dacia Sandero sau o ”KiaSuzuki” oarecare.
Ultimele comentarii
341 in total