Glock confirmă că va pilota pentru Marussia Virgin în 2011

De Daniel Popescu
Publicat Vineri, 03.12.2010
Timo Glock a confirmat oficial că va rămâne la Virgin Racing şi în sezonul următor. Numele coechipierului său ar putea fi dezvăluit până la Crăciun.

Timo Glock a semnat un contract pe două sezoane cu Virgin Racing la finalul anului 2009, însă prezenţa sa în cadrul echipei pentru 2011 a fost incertă din cauza rezultatelor modeste din 2010.

Cu toate acestea, germanul a declarat pentru site-ul oficial al echipei sale că va concura şi anul viitor pentru Marussia Virgin, aşa cum se va numi echipa începând din 2011.

"Cu siguranţă pilotez pentru Virgin Racing. Au fost multe speculaţii potrivit cărora aş fi vrut să părăsesc echipa, dar nu este vorba despre asta, ci despre dorinţa de a face lucrurile mai bine şi despre a merge înainte. Nu este 99.9% sigur că voi rămâne, aşa cum s-a scris, este 100% sigur că rămân! Încă de la început am avut un contract pe temren lung cu echipa şi am spus atunci că fac asta pentru a ajuta la construcţia unei echipe pentru viitor. Nu ar fi posibil să fac asta într-un singur an plecând de la zero. În plus, cred că după tot ce am învăţat în acest an putem face un pas mare înainte sezonul viitor", a declarat el.

Deşi este sub contract cu Virgin pentru 2011, Glock nu a fost inclus pe lista piloţilor confirmaţi pentru anul viitor furnizata recent de FIA.

Germanul spune că echipa a luat decizia de a nu-l trece pe această listă pentru că vrea să-i anunţe pe ambii piloţi simultan. O decizie în privinţa coechipierului lui Glock ar putea fi luată până la inalul acestui an.

"Sunt deja confirmat, aşa că nu este nimic nou de anunţat despre mine. Dar înţeleg că echipa vrea să anunţe linia de piloţi împreună atunci când al doilea pilot este confirmat. Cred că este bine să nu ne grăbim şi să ne asigurăm că avem cea mai bună combinaţie de tinereţe şi experienţă şi că avem cele mai bune informaţii la teste şi în curse pentru a ne asigura că ne putem dezvolta rapid pentru a merge înainte. Nu cred că va trebui să aşteptăm prea mult pentru acea ştire, sper să se întâmple înainte de Crăciun", a mai precizat el.

Via | Virgin Racing

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru