OFICIAL: Cofondatorul YouTube, principalul investitor la USF1

De Daniel Popescu
Publicat Joi, 20.08.2009
Chad Hurley, cofondatorul celebrului site de video-sharing YouTube, a confirmat oficial ca a devenit principalul investitor al noii echipe USF1, care va debuta in F1 in sezonul 2010.

Sansele ca USF1 sa devina o echipa competitiva au crescut exponential in aceasta noapte, dupa ce americanii si-au asigurat in mare masura bugetul necesar pentru a obtine performante majore in Formula 1.

Dupa mai multe luni de speculatii, USF1 a confirmat in mod oficial ca a ajuns la un acord cu Chad Hurley (foto), cofondatorul site-ului de video-sharing YouTube, pentru ca acesta sa devina princiaplul investitor in cadrul echipei.

In acest moment nu este foarte clar daca logo-ul YouTube va fi prezent pe monoposturile echipei USF1, intrucat Hurley a devenit investitor ca persoana fizica si nu ca reprezentant YouTube, site detinut in prezent de Google.

"Sunt entuziasmat sa fac parte din prima echipa americana de Formula 1 dupa mai mult de 40 de ani. Este o oportunitate fantastica sa fac parte dintr-un proiect de o asemenea anvergura si astept cu nerabdare sa ajut la strategia echipei in urmatorii ani", a declarat Hurley cu ocazia anuntului oficial al implicarii sale in Formula 1.

Peter Windsor, directorul sportiv al echipei USF1, este convins ca sosirea lui Hurley la echipa va atrage atat piloti valorosi, cat si sponsori interesati sa isi asocieze numele cu USF1.

"Este o zi grozava pentru USF1. Angajamentul lui Hurley in aceasta echipa si expertiza sa vizionara ne va ajuta in viitor, intrucat vrem sa atragem cei mai buni sponsori, piloti, angajati si fani in incercarea noastra de a concura la cel mai inalt nivel al sporturilor cu motor", a precizat el.

Alaturi de Steve Chen si Jawed Karim, Chad Hurley a fondat site-ul de video-sharing YouTube in februarie 2005, devenind in scurt timp cel mai popular site de acest tip din lume. Succesul sau a atras imediat atentia gigatului Google, care a achizitionat YouTube in noiembrie 2006 pentru fabuloasa suma de 1.65 de miliarde de dolari. Hurley este si in prezent membru in conducerea YouTube, chiar daca nu mai detine actiuni la site-ul pe care l-a fondat.

Via | Autosport

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru