Wurz si De la Rosa, aproape de USF1

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 10.08.2009
Alexander Wurz si Pedro de la Rosa sunt principalii favoriti sa piloteze pentru echipa USF1 in sezonul 2010 al Formulei 1.

Publicatia britanica Autosport sustine ca USF1 Team se afla in negocieri cu doi fosti piloti experimentati de Formula 1 pentru a ocupa cele doua locuri disponibile la echipa americana.

Acestia sunt Alexander Wurz, actualul pilot de teste al echipei Brawn GP, si Pedro de la Rosa, actualul tester al celor de la McLaren. Ambii piloti isi incheie insa contractele de piloti de teste cu actualele lor echipe la finalul acestui sezon, astfel ca acestia nu ar intampina nicio problema sa semneze cu USF1 Team.

Initial, echipa americana a insistat ca incearca sa aduca in Formula 1 doi piloti de origine americana, cu scopul de a-si spori popularitatea pe continentul nord-american. Totusi, managerii au ajuns in cele din urma la concluzia ca pilotii experimentati care au evoluat deja in Marele Circ sunt de preferat in detrimentul unor debutanti absoluti, atat in contextul limitarii drastice a testelor cat si pentru a putea obtine rezultate rezonabile.

Wurz a admis ca este in negocieri cu USF1 si spune ca ar fi incantat de oportunitatea de a pilota pentru noua echipa.

"Peter Windsor (n.r - directorul sportiv al USF1) a vorbit cu mine despre posibilitatea de a pilota pentru ei, pentru ca testele sunt limitate si ar avea nevoie de un pilot experimentat. Stiu ca prioritatea lor este reprezentata de pilotii din State, dar daca ma vor pe mine as fi interesat sa contruiesc aceasta franciza de la zero si sa-i ajut cu experienta mea", a declarat austriacul, citat de Autosport.

Totusi, USF1 are in vedere si cativa piloti americani, printre acestia numarandu-se si Jonathan Summerton, care concureaza in prezent in Formula Atlantic. De altfel, de la Rosa este in prezent in negocieri si cu Campos Grand Prix, o alta echipa acceptata in premiera pe grila de start a sezonului 2010.

Pe de alta parte, sursa citata mentioneaza ca USF1 va anunta foarte curand ca Chad Hurley, unul dintre cofondatorii companiei YouTube, va deveni oficial unul dintre investitorii echipei.

Via | Autosport

Taguri: USF1, Wurz, de la Rosa

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru