Accesorii M Performance pentru noile BMW M3 și M4 Coupe: elemente de caroserie din fibră de carbon și noutăți pentru interior

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 23.09.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Noile BMW M3 și M4 Coupe vor putea fi comandate și cu o serie de accesorii din gama M Performance. Pe lista noutăților, nemții trec atât suspensii noi, cât și un sistem de evacuare cu terminații poziționate central.

Deși au trecut doar câteva ore de la prezentarea noilor BMW M3 și M4 Coupe, producătorul german revine cu informații noi referitoare la cele două modele de performanță. Conform oficialilor constructorului bavarez, atât sedanul, cât și coupe-ul vor putea fi comandate cu o serie de accesorii din gama M Performance.

Nemții propun o serie de elemente de caroserie modificate, accesorii noi de interior, suspensii îmbunătățite și un sistem de frânare mai performant. La fel ca până acum, toate elementele din gama M Performance au fost dezvoltate pornind de la experiența acumulată de constructorul german în motorsport.

Pe lista accesoriilor, nemții au trecut un splitter nou, elemente speciale pentru prizele de aer, praguri laterale îmbunătățite, un difuzor retușat și o aripă spate mult mai generoasă.

Toate aceste elemente sunt acum fabricate din fibră de carbon. Tot pentru partea exterioară, BMW propune jante cu diametrul de 20 și 21 de inch 1000M finisate în Gold Bronze sau Jet Black.

Sistemul de evacuare pregătit de specialiștii M Performance are patru terminații poziționate central și este fabricat din titan. Astfel, masa noul sistem de evacuare va fi cu circa 5 kilograme mai mică comparativ cu cea a evacuării standard.

Totodată, nemții introduc și suspensiile sport M Performance.

Acestea sunt mai ridige și scad garda la sol a modelelor de performanță cu 10 mm. Sistemul de frânare a fost dezvoltat pornind de la cele folosite în motorsport, iar noile plăcuțe de frână garantează atât distanțe mai mici de frânare, cât și o rezistență mai bună la temperaturi înalte.

Pentru interior, clienții vor putea comanda volanul M Performance Pro îmbrăcat în Alcantara, pragurile laterale inscripționate M Performance sau accesoriile de bord din fibră de carbon.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru