Acesta este conceptul Audi Urbansphere: sufragerie pe roți, cu 750 kilometri autonomie

de Alexandru Monenciu
Marti, 19.04.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul german de automobile a publicat primele imagini și informații despre cel de-al treilea concept din seria experimentală Sphere. Botezat Urbansphere, acesta este destinat așa-numitelor megaorașe din China.

După Skysphere și Grandsphere, a venit momentul să facem cunoștință cu cel de-al treilea concept electric din seria experimentală Audi Sphere. Numele său este Urbansphere și, potrivit reprezentanților companiei, a fost dezvoltat pentru așa-numitele megaorașe din China.

MONOVOLUM AUTONOM

Desigur, noul concept Audi Urbansphere poate fi o soluție de mobilitate și pentru alte zone urbane de pe glob. Asta în ciuda dimensiunilor deloc neglijabile: 5.51 metri sunt trecuți în dreptul lungimii, lățimea măsoară 2.01 metri, înălțimea este de 1.78 metri, iar ampatamentul măsoară 3.40 metri.

Silueta noului Audi Urbansphere te duce cu gândul la un monovolum, iar limbajul de design "organic" combină elemente clasice Audi cu particularități pe care le regăsim la celelalte două concepte Sphere. Grila Singleframe a fost reinterpretată și este folosită pentru a comunica (prin intermediul luminii) cu alte mașini autonome, spre exemplu.

De aici și numele de Audi Light Canvas. Dacă tot suntem la acest capitol, trebuie menționat un accesoriu unic, inspirat de cultura chineză: umbrela Audi Light Umbrella. Vorbim despre o umbrelă iluminată care, pe lângă faptul că protejează de ploaie, îl ajută pe purtător să fie mai vizibil atunci când traversează strada, spre exemplu.

SUFRAGERIE PE ROȚI

Potrivit celor de la Audi, noul concept Urbansphere este mai mult decât o mașină cu zero emisii și tehnologie de condus autonom de nivel 4.

Poate juca rolul unui birou mobil sau a unei sufragerii pe roți, unde confortul pasagerilor primează.

Pentru un acces facil în habitaclu, montantul B lipsește, iar portierele din spate se deschid invers. Interiorul spațios poate găzdui până la 4 pasageri, în timpul călătoriei aceștia putându-se relaxa pe cele patru scaune individuale cu sistem audio integrat.

Atunci când sunt selectate modurile Relax sau Entertain, scaunele se transformă în adevărate fotolii extensibile. Poziția scaunelor se modifică în funcție de nevoile ocupanților, iar pasagerii din spate au la dispoziție un display transparent pe care pot urmări filme sau pot participa la ședințe online.

Volanul, pedalele și instrumentarul de bord convențional dispar atunci când este selectat modul de condus autonom. Display-urile lipsesc, informațiile fiind proiectate pe suprafețele din lemn de sub parbriz. Consola integrează un dozator de apă și pahare.

Pasagerii pot interacționa cu sistemul multimedia al mașinii fie prin intermediul butoanelor, vocii sau a gesturilor. Mai mult, sistemul urmărește privirea pasagerilor, astfel că aceștia pot, dacă vor, să interacționeze cu sistemul fără să atingă ceva.

Totodată, sistemul învață preferințele utilizatorilor și le poate face sugestii personalizate.

Nu lipsește tehnologia Holoride, ochelarii pentru realitate virtuală fiind stocați în portiere.

Așa cum era de așteptat, Audi a folosit o combinație de materiale sustenabile pentru habitaclu. Până și culorile au fost alese pentru a fi cât mai plăcute din punct de vedere vizual.

401 CP ȘI 750 KILOMETRI AUTONOMIE

Noul concept Urbansphere este construit pe arhitectura PPE și este echipat cu două motoare electrice (câte unul pe fiecare punte), care dezvoltă împreună 401 CP și 690 Nm. Tracțiunea integrală quattro face și ea parte din pachet, alături de o baterie cu capacitatea de circa 120 kWh.

Conceptul are tehnologie de încărcare la 800 V. La o stație cu puterea de 270 kW trebuie să aștepți 10 minute pentru o autonomie de peste 300 de kilometri. Repriza 5 - 80% durează mai puțin de 25 de minute.

Potrivit Audi, Urbansphere poate parcurge până la 750 de kilometri (WLTP) cu un plin de energie.

via Audi

Comentarii (2)

  • Pentru China, ă? Adică țara aia unde acum vreo 25 milioane de oameni sunt în arest la domiciliu pentru o gripă și unde au rămas fără mâncare încât unii se sinucid, alții jefuiesc, iar alții sunt călcați în picioare de poliția îmbrăcată în combinezoane în timp ce stau în genunchi implorând milă. Dar hei, să continuăm să facem afaceri cu China ca o țară cu un astfel de sistem să devină cea mai puternică din lume. Altminteri, producătorii ăștia se dau cu drepturile LGBT și etc., dar când vine vorba de încălcările de drepturi din China se fac că nu văd.
    9 8
  • A făcut Audi un Citroen Picasso electric?
    6 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru