Drivetest Renault Clio facelift

4.3
Renault Clio facelift zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 10.07.2023
Coco Chanel

Probabil, dacă nu urmărești fenomenul auto, o să privești indiferent la Renault Clio. L-ai văzut cam peste tot pe stradă, îl iubesc femeile sau forța de vânzări, este o mașină accesibilă, cu un design care a fost mereu plăcut maselor. Deci, un mic pește în ocean și nimic mai mult.

Totuși, toți fanii mașinilor franțuzești ar trebui să facă o plecăciune în fața modelului de oraș. Pentru că, în doar 5 generații, Renault Clio a devenit cea mai vândută mașină frațuzească din istorie. Nu, nu este Citroen 2CV sau Peugeot 208, așa cum ai fi tentat să crezi. Micul model Renault a reușit să adune 16 milioane de clienți, în ciuda provocărilor prin care a trecut Europa, mai ales în ultimele două decenii.

Actualul model, lansat pe piață în urmă cu patru ani, a continuat să fie un best-seller, însă, acum, simte nevoia unui aer proaspăt. Așa că faceliftul nu a întârziat să apară și i-a adus o față nouă, motorizări diverse și un ușor update tehnologic. Haideți să vedem ce s-a schimbat!

PREZENTAREA MAȘINII PE CARE AM TESTAT-O ÎN BELGIA

Motor / Transmisie

Chiar dacă toți producătorii se îndepărtează de soluțiile tradiționale de propulsie, Renault caută să mențină diversitatea în gama lui Clio. Așa că, micul model urban are câte un motor pentru fiecare nevoie. Spre exemplu, poți alege două unități pe benzină de 65 sau 91 de cai putere. Pentru cei care vor consum redus, există o versiune benzină+GPL de 100 de cai, precum și un diesel, tot de 100 de cai putere. Vârful de gamă este asigurat de un hibrid clasic, de 145 de cai putere. Pe acesta l-am probat și eu în cadrul testului internațional, desfășurat în Belgia, pe lângă Bruxelles.

Versiunea hibrid folosește un ansamblu pe care am început deja să îl cunoaștem. Acesta este compus dintr-un motor de 1.6 litri benzină, care livrează 94 de cai putere și 148 de Nm. El este secondat de un motor electric de 49 de cai și de un altul, de 20 de cai, ce funcționează pe post de starter-generator. Din ecuație nu lipsește bateria litiu-ion de 1.2 kWh și cutia fără ambreiaj, dezvoltată de Renault.

Ansamblul reușește să-i ofere un bagaj de resurse generos lui Clio, atât în mediul urban, cât și în afara lui. Am probat dinamica pe o serie de drumuri rurale din Belgia, sinuoase, iar mașina nu a dezamăgit. E drept, dezamăgește sunetul motorului pe benzină, care devine destul de intruziv în fazele de accelerare. Simți că volumul crește, crește și pare că nu se mai oprește. Vei resimți asta mai ales pe autostradă, acolo unde vei încerca să mai forțezi nota cu depășirile. Așadar, antifonarea mai lasă de dorit când ceri mai multe resurse. Însă, atunci când ești cuminte, motorul termic pornește ușor, asigurând o tranziție decentă de la modul complet electric la cel hibrid.

Cutia multimodală inventată de Renault are, după cum o spune și numele, multe moduri. Prea multe. Vreo 15. Din fericire, nu e treaba ta să știi cum funcționează fiecare, pentru că transmisia e suficient de inteligentă să-și facă treaba fără ca tu să simți vreo tranziție neplăcută.

renovatio e-charge
Rețeaua Renovatio E-Charge are o rețea care cuprinde 214 locații în toată țara. O mare parte dintre aceste locații se află și în centre comerciale importante. De asemenea, există planuri pentru o expansiune accelerată.

Consum

Soluția de propulsie propusă de Renault are avantaje clare în mediul urban. Acolo, vei obține cifre de consum record. Însă, și în afara orașului poți păstra valori bune, dacă ești atent cu pedala de accelerație. Dar haideți să vă povestesc ce valori am obținut eu în Belgia și cum.

Am plecat dintr-un Bruxelles „zidit” la orele dimineții, cu aproximativ 20 de minute scurse într-un ambuteiaj pe autostradă. Apoi, lucrurile s-au mai dezghețat și am reușit să văd cum e pe la 120 de km/h. Ultima parte a testului s-a desfășurat pe drumuri virajate din zona rurală. Acest traseu mixt, care a alternat diferite provocări, mi-a adus o valoare de 4.8 litri/100 de kilometri, nu departe de valoarea oficială, promisă de Renault: 4.2 litri/100 de kilometri.

Ca să mai ajut valorile bune și să contribui la încărcarea bateriei, am ținut levierul transmisiei în treapta B. Asta a însemnat recuperare a energiei de fiecare dată când am ridicat piciorul din accelerație. Nu vă gândiți la o decelerare puternică. E suficient cât să te ajute să conduci puțin mai anticipativ în oraș.

Dacă ne uităm în segment, vedem că alternativele hibride nu sunt atât de numeroase și vin din Japonia. Toyota Yaris și Honda Jazz vin cu propulsie hibridă comparabilă și promit 3.9, respectiv 4.7 litri/100 de km. Deci, Clio e undeva la mijloc.

Performanţe

Chiar dacă vorbim despre cea mai puternică versiune din gamă și chiar dacă mașina cântărește doar 1.3 tone, cu tot cu ansamblul hibrid, Renault Clio nu e vreun atlet. Se descurcă bine la viteze urbane, mai ales datorită impulsurilor oferite de motorul electric.

Însă, când vine vorba de sprintul 0-100 de km/h, timpul necesar este de 9.3 secunde. Nici viteza maximă nu impresionează, dar e suficientă pentru o mașină din acest segment: 174 de km/h.

În segment, Toyota Yaris hibrid, cu motorizarea sa mai puțin potentă, doar 116 cai, promite un sprint în 9.7 secunde. Destul de apropiat de cel al franțuzoaicei. Honda Jazz are 122 de cai putere și un timp de accelerare de 9.6 secunde. Când vine vorba de viteză maximă, Jazz promite 173 de km/h și Yaris 175 de km/h. 

Interior

Chiar dacă la prima vedere, dincolo de ușă, nu s-au schimbat multe, Renault insistă asupra materialelor folosite. Și merită să insistăm asupra lor, pentru că, pe alocuri, sunt bune. E drept, impresiile mele obiective sunt viciate și de faptul că pe tot parcursul testului m-am aflat la bordul unei mașini cu nivelul de echipare Esprit Alpine. Deci, nivelul maxim de răsfăț pe care îl poate oferi un Clio.

Chiar și așa, există multe lucruri de îmbunătățite. Spre exemplu, plasticul pe care îl regăsești pe portierele față și spate e tare și neprietenos. Din fericire, pe planșa de bord e ceva mai moale. Și tot din fericire, francezii folosesc acum mai multe materiale reciclate. Pe lângă impactul sustenabil oferit, acestea asigură și o experiență tactilă plăcută. Spre exemplu, pe nivelul de echipare intermediar, Techno, ai o inserție textilă pe planșa de bord și scaune, obținută din celuloză. Celuloză provenită, la rândul ei, din păduri sustenabile. Un întreg lanț de fapte bune, care sunt capabile să reducă amprenta de carbon, pentru că, până la urmă, despre asta vom vorbi în următorii 15 ani.

Pe echiparea Esprit Alpine, sustenabilitatea e în continuare acolo. Doar că, inserția textilă folosește 65% plastic reciclat obținut din PET-uri. Pe echiparea Esprit Alpine am fost plăcut impresionat de plafonul îmbrăcat într-un material textil gri antracit, care dă o notă personală habitaclului.

Când vine vorba de spațiu, Renault se laudă cu 16.5 centimetri disponibili la nivelul genunchilor. Însă, vă spun drept, cu scaunul șoferului setat în poziție normală, mi-a fost greu să mă simt confortabil pe bancheta din spate. Ca să mai îndulcești drumul, care trebuie să fie neapărat scurt dacă stai în spate, spațiul la cap e ceva mai bun. Portbagajul e destul de generos dacă alegi o versiune standard (are 391 de litri), însă, dacă mergi pe hibrid, va trebui să te mulțumești cu 301 litri. Cam cât ofereau subcompactele de acum două generații. În cazul meu a fost suficient pentru două trolere de cabină și două ghiozdane.

Spațiile de depozitare pe care le găsești la interior sunt creionate bine, dar, de asemenea, în ton cu dimensiunile mașinii: compacte. Spre exemplu, mi-aș fi dorit ceva mai mult spațiu în buzunarele portierelor față și în cotiere.

Preţ de achiziţie

Renault nu a publicat încă prețurile pentru noul Renault Clio, dar a confirmat că ele se vor înscrie cam în aceeași plajă valorică pe care o știm. Asta înseamnă că vom avea în continuare o subcompactă accesibilă.

Dacă ne uităm în segment, vedem că un Toyota Yaris Hybrid, în cea mai scumpă versiune a sa, costă chiar și 29.600 de euro. Nici Honda Jazz nu se lasă mai prejos, atingând o valoare de 29.000 de euro, în singura versiune disponibilă, bineînțeles una de top.

În aceste condiții, lui Clio nu îi va fi greu să fie cea mai accesibilă opțiune din segment, chiar dacă vorbim despre nivelul de echipare Esprit Alpine și hibridul de 145 de cai putere.

Siguranţă

A cincea generație Renault Clio este fabricată pe noua platformă CMF-B, iar la scurt timp de la debutul comercial, adică acum 4 ani, EuroNCAP a și testat modelul de clasă mică. În urma rezultatelor obținute, noul Clio a primit cinci stele pentru siguranță.

Modelul producătorului francez a obținut un punctaj de 97 de procente pentru protecția adulților și de 89% pentru protecția copiilor. Capitolul dedicat protecției utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor a fost notat cu 72%, iar sistemele de siguranță introduse de Renault pe noul Clio au funcționat corect și i-au adus modelului de clasă mică 75 de procente.

Pe versiunea de bază a noului Clio descoperim o mulțime de sisteme de siguranță. Clienții vor primi un sistem de frânare automată de urgență, capabil să detecteze pietonii și bicicliștii, un asistent pentru menținerea benzii de mers și un sistem pentru monitorizarea unghiului mort.

 

Ţinută de drum

Renault Clio facelift rămâne în continuare o mașină de oraș, cu o manevrabilitate bună. Mi-a dovedit-o pe câteva străzi înguste și într-o parcare subterană din Bruxelles. Raza de bracare este mică, doar 10.4 metri, și o să te descurci rapid cu întoarcerea din trei mișcări.

Direcția ajută și ea, fiind în continuare destul de asistată și prietenoasă, chiar dacă nu mergi la sala de forță. Dacă alegi modul Sport, pentru că ai și un selector My Sense cu mai multe opțiuni de rulare, direcția devine simțitor mai rigidă și te implică mai mult pe sectoarele de drum virajat. Însă, feedback-ul pe care îl oferă e slab spre inexistent. Nu prea știi care sunt limitele aderenței.

Oricum, nu e tocmai indicat să cauți limitele fizicii cu un Clio facelift, pentru că rămâne o mașină agreabilă atunci când mergi liniștit. Poate menține un ritm alert, însă ai momente când instinctul tău de conservare îți va spune să iei o pauză.

Suspensia absoarbe decent gropile, chiar și cu jantele de 17 inch, însă, e drept, nici infrastructura belgiană nu ne-a așternut prea multe gropi pe traseu.

Vizibilitate

Renault Clio rămâne una dintre acele mașini cu care te poți descurca cu lejeritate prin traficul urban. Dacă oglinzile laterale sunt dimensionate corect, luneta este puțin cam îngustă, iar acest lucru o să "fure" din vizibilitate. Nici ultimul rând de montanți nu îți vor face viața mai ușoară atunci când ai de efectuat manevre cu spatele.

Totuși, Renault oferă pe Clio și un sistem de camere video la 360 de grade. Calitatea imaginii compuse de software-ul francezilor nu este una dintre cele mai bune, însă sistemul își face corect treaba și te ajută atunci când situațiile devin înghesuite. 

 

Tehnologie

La acest capitol știu ce v-ați dori să citiți. Însă, nu e nici urmă de Open R Link pe noul Clio facelift. Adică nu o să vedeți sistemul multimedia dezvoltat de Renault împreună cu Google și folosit de Megane electric, Austral și Rafale. Păcat, pentru că vorbim de vârful tehnologiei auto din segmentul de volum. Însă, de înțeles, având în vedere platforma pe care e dezvoltat Clio.

Totuși, clienții vor găsi destule îmbunătățiri și pe clasicul sistem Easy Link. Ai suport Apple CarPlay și Android Auto fără fir, ai o navigație cu informații din trafic (uneori mai scapă informații prețioase) și ai un meniu ușor modificat. Totul poate fi oglindit pe un ecran de 7 inch, orizontal, pe versiunile de bază, sau pe un ecran de 9.2 inch, vertical, pe versiunile de top.

În spatele volanul o să găsești, fie un ecran de 7 inch, pe versiunea de bază, fie un ecran de 10 inch pe Techno și Esprit Alpine. Acesta are o grafică bună, informațiile sunt concentrate corect, iar afișajul se poate schimba în funcție de modul de rulare ales prin intermediul My Sense.

Pe lista de dotări o să găsești doar climatizare pe o singură zonă, un sistem audio Bose, camere cu vedere la 360 de grade (calitatea imaginii nu este excelentă) și scaune încălzite. De asemenea, noul Clio facelift oferă, încă din standard, faruri cu LED. Acestea au acum 5 module, spre deosebire de 3, câte avea pe versiunea prefacelift.

Design

Deși toți ne așteptam ca noul Clio facelift să mai fure două, trei linii de la frații Megane electric și Austral, designerii francezi, conduși de Gilles Vidal, au ținut să ne depășească așteptările. Micul model introduce marea schimbare. La față.

Adică, avem acum un design mult regândit, pe care îl vom găsi și pe viitoarele modele Renault. Deja îi simțim ecoul pe proaspătul Rafale. Curios sau nu, Renault a ales să anunțe noua direcție de design cu faceliftul lui Clio. Sincer, dacă mă întrebați pe mine, la cât de diferită e mașina, puteau să ne spună și că e generație nouă.

Totul pleacă de la partea frontală, care dispune acum de o nouă semnătură diurnă cu LED-uri. Ele coboară în spoilerul frontal și evocă jumătate din rombul Renault. Romb care tronează acum și mai mare și mai mândru în mijlocul grilei. O grilă modificată, cu inserții discrete de crom, care pleacă în degrade, dinspre centru spre exterior.

Farurile au fost și ele redesenate, iar în partea inferioară a spoilerului, pe echiparea Esprit Alpine, vei regăsi o inserție de plastic, în culoarea gri mat. Și dacă tot am adus vorba de gri-uri, trebuie să vă spun că paleta de culori (7 la număr) s-a îmbogățit acum cu un gri zinc. Pe aceeași echipare de top ai și jante de 17 inch, cu un butuc central colorat. De asemenea, oglinzile laterale sunt vopsite mereu într-un negru lucios, indiferent de echipare.

În partea din spate nu avem prea multe modificări. Se păstrează forma stopurilor, însă ele primesc acum un geam clar și un design interior ușor revizuit. Nu lipsește noul logo Renault, sub care stă scris cu negru numele modelului.

În concluzie, Renault a reușit să facă o „surpriză frumoasă” cu noul Clio facelift. Mașina va atrage multe priviri atunci când va ajunge pe stradă (în toamna acestui an), fiind una dintre cele mai atrăgătoare apariții din segmentul B.

Nu ne-a placut

  • Calitatea anumitor materiale
  • Spațiul la picioare
  • Sunetul motorului termic în situații de sarcină

Ultimele teste

Comentarii (8)

  • Superba masinuta. Varianta Alpine e senzatie. Consumul acela pe benzina e intr-adevar incredibil. Bravo Renault! Ati reusit sa mentineti pe piata o solutie excelenta.
    Vorba americanului: Never change the winning formula!
    9 3
  • Andrei
    O masina reușită!
    6 1
  • Ce incarcata e fatza. Zici ca e Pom de Craciun.
    Mai buna era varianta pre-facelift
    3 5
  • Mircea Badea
    nu se mai dezmembreza in mers? 15k maxim full piele? :)
    2 6
  • Pai care este prețul sa vedem de înseamnă accesibil. Eu l am găsit cu 26k ceea ce mi se pare jenant de mult pentru un rahat de mașină mini
    9 3
  • @PMC - ăla-i consum bun?! Skoda Octavia break 2022, 1.5turbo benzină, mediu după 34000km, consum mediu 6,7 fără exagerări, dar fără mers la consum. Mașină de 1600kg.
    3 3
  • @Mirciulică
    Chestia cu dezmembratul în mers o găsești la bmw-uri aduse din Jermania. 16 milioane de clienți zic că nu, dar se mai găsește câte un deștept care își pune el întrebări existențiale și ar vrea să coste maxim 15 mii : ))))) că deh, sunt cam acri strugurii.
    7 1
  • Banditos
    Motorizarile sunt taman bune pentru un carucior de supermarket si atat,iar la banii pe care-i cer baietii de la Renault pe jucaria asta mai bine-ti iei un second diezel de 3-4 ani cu garantie de la reprezentanta!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru