În urmă cu ceva timp, Uniunea Europeană a anunțat că vrea să interzică vânzarea de mașini noi cu motoare termice din 2035, iar această decizie a stârnit tot felul de reacții pe întreg globul.
Numai că, de atunci lucrurile s-au mai schimbat. Vânzările de mașini pur electrice au încetinit, constructorii de automobile au început să investească din nou în motoarele termice și nume mari din industrie au început să facă un lobby agresiv pentru a forța UE să revină asupra deciziei inițiale.
Din câte se pare, planul a funcționat. Uniunea Europeană a renunțat la planul de a interzice mașinile cu motoare termice din 2035, dar, în schimb, propune un plan de reducere a emisiilor de CO2 cu 90% comparativ cu nivelul din 2021.
Așadar, mașinile echipate cu sisteme de propulsie hibrid, cu sau fără încărcare la priză, dar și electricele cu range extender vor fi comercializate și după 2035. Mai mult, constructorii vor fi nevoiți să utilizeze combustibili sintetici pentru a se încadra în noua marjă.
Potrivit celor mai recente informații, producătorii de automobile vor avea la dispoziție trei ani, între 2030 și 2032, să reducă emisiile de CO2 cu 55% comparativ cu nivelul din 2021.
Pentru vehicule comerciale, procentajul a scăzut de asemenea de la 50% la 40%.via Reuters










Sa iti interzica tie accesul la internet sa nu mai postezi idei comuniste.
Cu alte cuvinte, de dragul combaterii unor efecte climatice discutabile si oricum fara prea mare importanta pentru societatea umana (care se poate adapta cu usurinta cam la orice fel de clima) Comisia Europeana isi taie craca de sub picioare si ia masuri care distrug economia si chiar civilizatia moderna, la care s-a ajuns asa de greu in timp si cu atatea sacrificii ale inaintasilor. In plus, din intreaga omenire se pare ca numai bucatica reprezentata de Europa e preocupata de lupta cu CO2-ul, de parac ar putea face ceva ea singura in lipsa cooperarii intregii omeniri. Iata un exemplu de ideologie pura, total rupta de realitate si contraproductiva. E ceva incredibil!!!!
Atat France 2 cat si France24, in regim de Breaking News, titrau cu litere de-o șchioapă încă de ieri:
"C'est fini la comédie"
Păi când spuneau pe aici userii că măsurile cu "decarbonizarea" sunt aberante, fără bază reală, că sunt făcături, că realitatea te pleznește peste față, voi ce făceați? Ștergeați comentarii.
NU a fost vorba de electrificare, ci despre poiliticile aberante clocite de Comisie, băgate pe gât cu forța propagandei, care nu aveau nicio bază reală.
Apropo, nu uitați să vă mai vaccinați anti COVID și să purtați mască.
Hai băieți, ștergeți comentariile.
Eu cred ca este o operatiune contra electricelor chineze
"Europa se impusca singura in picior. Cu 15 ani in urma ni se promitea tehnologie miraculoasa si preturi in scadere. Tehnologia a ramas aceeasi iar preturile (mari deja) au crescut si mai mult. In plus in tari/teritorii mai avansate (California, Elvetia, Germania etc) se ating limitele tehnologice ale retelelor electrice existente. E bine sa anunti viziunea din timp dar si sa recunosti cand ai gresit. In 3-4 ani ar trebui sa vina acel moment de recunoastere a greselii si de reversare/adaptare la realitate a deciziei."
Momentul reversarii deciziei a venit !!
E de inteles, decepția cretinoidului este la cote uriașe....
Propun să-l scutim de suferință și să-i legăm câteva motoare electrice de grumaz ca să poată staționa in tihnă chiar pe fundul șenalului navigabil al Tamisei.
Rezultatul actual se putea obține cu investiții sensibil reduse (sub 10%) și fără a creea capacități adiționale.
Unde naiba și-au închipuit că vor vinde? Pe ce s-au bazat când au estimat că vor “ucide” concurența cu BEV-uri care costau dublu (cel puțin) și care au nevoie de încărcare pe durata nopții (garaj, parcare individuală asigurată etc)?
Planeta este complexa cu diferențe enorme iar tranziția spre o infrastructură care să suporte 100% BEV-uri va dura mulți, mulți ani.
În unele țări nu se va întâmpla nici în următorii 100 de ani.
Nu se pot face șosele, nu sunt fonduri suficiente pentru pensii, asistență medicală, educație… unde mai pui că avem și dezaxați debilitate mintal, care visează război așa de plictiseală.
Cel mai probabil toate obiectivele “de mediu” din UE se vor prăbuși pentru că sunt doar sloganuri triste și fără fundament științific. Asocieri de conjunctură idem religiilor.
Nu-mi dau seama cum de încă avem atâtea foci care să le susțină… asta este!!! :(
"Din câte se pare, planul a funcționat." De parca a fost un plan diabolic gandit de niste minti criminale prin care au pus bombe sub PE si sub amenintarea detonarii au fortat parlamentarii sa voteze anularea.
Cat despre "anulare" e doar de ochii lumii. Au invelit-o un pic sa para ca nu e masura drastica. Au facut-o ca la preturile alea care se termina in ,99 de bani.
In realitate, constructorii tot vor trebui sa se dea peste cap ca sa poata indeplini conditiile de emisii. Iar piata auto va fi iar invadata de produse facute pentru a indeplini niste cote de emisii nu pentru a deservi si multumi oamenii.
Cine clameaza ca masura e o mare victorie, nu are nici o minima legatura cu piata auto si cu productia industriala in general.
Auzi tu, otel verde. Banuiesc ca e un otel care nu rugineste ci se ofileste si cade. Cade in fiecare toamna sau se trage de soi din rasinoase? Face flori, fructe, seminte ceva? Se poate altoi?
#vaidicapunostru
Iar ai dat-o de gard băiatule.
Păi ce compoziție chimică are "combustibilul sintetic"? Ai habar despre ce vorbești?
Combustibilii sintetici pentru mașini, adesea denumiți sinfuel sau e-fuel, sunt concepuți ca înlocuitori direcți pentru benzina sau motorina convențională. Compoziția lor poate varia în funcție de procesul de producție (de exemplu, sinteza Fischer-Tropsch, conversia metanolului în benzină sau lichefierea directă a cărbunelui), dar în general constau dintr-un amestec de hidrocarburi adaptat pentru a imita combustibilii pe bază de petrol, cu niveluri scăzute de impurități precum sulful și aromaticii. Pentru benzina sintetică, componentele tipice includ: Alcani precum n-heptanul (aproximativ 20-30% în unele amestecuri), n-octanul (10-20%) și n-hexadecanul (5-10%).
Aromatice precum toluenul (20-30%), etilbenzenul (10-15%) și m-xilenul (15-20%).
Acestea sunt adesea amestecate pentru a obține proprietăți dorite precum indicele de octan și volatilitatea, cu lanțuri de carbon predominant în intervalul C4-C12. Motorina sintetică, pe de altă parte, se concentrează pe hidrocarburi parafinice cu lanțuri mai lungi (C9-C20) pentru numere de cetan mai mari și densitate energetică ridicată.Producția începe de obicei de la gaz de sinteză (un amestec de monoxid de carbon și hidrogen, adesea 30-60% CO și 25-30% H2), care este convertit în aceste hidrocarburi lichide.
Ia zi tu deșteptule, cum scade codoiul dacă au aceeași compoziție ca benzina și motorina, numai că hidrocarburile nu sunt obținute din petrol ci din alte surse în urma unor procese chimice (și alea mari consumatoare de energie)
Au carbon în compoziție? Au
La ardere se produce codoi? Se produce
Unde e "decarbonizarea"
Și dacă utilizezi etanol, tot produci codoi.
Cu cât e mai habarnist cu atât îl mănâncă mai mult să se dea în stambă.
Are codoi, sfertodoctule, dar e codoi capturat din atmosferă.
Hai, treci la loc, nota 4.
Iar culturile pentru etanol etc sunt o abominatie și ele!
PS: daca iei doar benzina premium are doar 5% etanol, mafia etanolului câștiga doar pe jumătate.
Stai jos, nota 3, repetent.
55% şi 90% se vor atinge DOAR cu PHEV / EV cu range extender deci motoarele termice sunt 100% moarte.
Oricum, China cucereşte deja piaţa sud americană, africană şi asiatică.
Nu e mare, dar viitorul acolo nu mai este vestic (american, european, japonez) ci chinez.
Vezi saloanele auto din Asia dominate de multe, multe mărci chinezeşti.