Feedback

Ford Shelby GT350 Mustang, un elogiu de 500 CP adus lui Carroll Shelby

Publicat Marti, 18.11.2014
de Sebastian Toma
Comenteaza 4
Ford a prezentat noul Shelby GT350 Mustang, un model dedicat lui Carroll Shelby şi echipat cu cel mai puternic motor V8 aspirat oferit vreodată de marca americană.

Esential 5.2 litri este cilindreea celui mai puternic motor V8 aspirat oferit vreodată sub capota unui model Ford de serie.
Ford Shelby GT350 Mustang a fost prezentat astăzi pe internet înainte de debutul oficial de la Salonul Auto de la Los Angeles. Modelul este echipat cu un motor V8 aspirat de 5.2 litri, care furnizează un nivel de putere "de peste 500 CP" şi un cuplu maxim de 540 Nm. Cei de la Ford au apelat la un arbore cotit de tip flat-plane (cum au toate V8-urile de la Ferrari, de exemplu), nemaifolosit pentru un V8 care a purtat vreodată sigla mărcii americane pentru a asigura un nivel de performanţă înalt, menit să-l surcaseze pe cel al vechiului Mustang Boss 302.

Ford: "Lansăm Mustang şi în Europa pentru că voi cunoaşteţi mai bine maşina decât americanii"

Modelul va fi echipat în standard cu o transmisie manuală cu şase trepte care livrează resursele către roţile din spate cu ajutorul unui diferenţial Torsen cu alunecare limitată. Versiunea GT350 Shelby a lui Mustang va beneficia şi de pachetul opţional de circuit, care include un radiator suplimentar de ulei pentru răcirea transmisiei şi a motorului, iar şoferul are la dispoziţie un sistem de control care oferă cinci moduri de rulare. Acest sistem acţionează asupra ESP-ului, a ABS-ului, a răspunsului direcţiei, a sistemului de control al tracţiunii, a răspunsului la acceleraţie, a evacurăii şi a suspensiei active MagnaRide.

Ford Mustang: 9300 de doritori au rezervat online primele 500 de maşini puse la dispoziţie de Ford pentru Europa

Toate ornamentele cromate de la bord au fost eliminate pentru a nu deranja şoferul pe circuit printr-o reflexie nedorită.

Ford Mustang Shelby GT500 Cobra: construit în onoarea lui Carroll Shelby

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Performanţele dinamice sunt întărite de suspensia sport reconfigurată, de sistemul de frânare Brembo care are discuri de 15 inch şi de anvelopele Michelin Pilot Super Sport care echipează noile jante de 19 inch. Caroseria lui Shelby GT350 prezintă o capotă din aluminiu, un pachet aerodinamic dedicat şi un finisaj special. Interiorul a fost şi el modificat şi include acum scaune sport Recaro, un set de ceasuri de bord dedicate şi prezintă mai puţine suprafeţe cromate sau lucioase pentru a nu deranja ochii şoferului pe circuit. Opţional, Ford oferă un pachet tehnologic care include scaune cu reglare electrică, tapiţerie din piele, climatizare automată cu reglare pe două zone, sistem audio Shaker şi sistem infotainment MyTouch.

POVESTEA ORIGINALĂ: Mustangul din vârful lumii

Mustang Shelby GT350 are sistem de frânare Brembo şi un set de jante din aliaj cu design dedicat.

FEATURE: Carroll Hall Shelby - creatorul Cobrei

Urmareste Automarket
Cei de la Ford spun că Shelby GT350 este cel mai echilibrat şi agil Mustang de serie oferit vreodată. Modelul este proiectat să fie rapid pe circuit fără să-şi piardă din calităţile care-l fac pretabil conducerii zilnice pe drumurile publice. Specificaţiile tehnice complete ale noului Shelby GT350 Mustang vor fi dezvăluite în urma prezentării oficiale din cadrul Salonului Auto de la Los Angeles.

POVEŞTI AUTO: Ford Mustang - 50 de ani de legendă

Via Ford


Comentarii (4)

  • Le puteti reprosa ce vreti la Americani dar un lucru e sigur. Niciunde in lume nu se ofera performanta mai accesibila ca la ei si masinilor lor. Mi se pare extraordinar ca o persoana de rand din clasa de mijloc isi poate permite masini de o asemenea performanta. Asta ii poate chiar lucrul meu preferat cu privire la America.
    25 0
  • Depinde cu privesti, Sam. La ei exista avantajul ca producatorii de volum ofera si astfel de variante. Daca Renault(un exemplu ca oricare altul) ar face un coupe cu tractiune spate si 500 cp ar fi la un pret similar. Din pacate, pentru noi chiar si acelasi pret necesita un efort mai mare.
    8 0
  • Cornea
    Pretul e important,insa nu e motivul principal pentru care gasesti masini de performanta asa de ieftine in America...benzina e mult mai ieftina,cam jumatate din pretul din Europa,iar apoi impozitle si taxele sunt si ele mult mai mici,in unele state chiar masinile nefiind impozate.Credeti ca daca Jay Leno platea impozit cateva mii de dolari la o masina V8,mai detinea el 100 de masini?
    6 0
  • Aveti mare dreptate. La noi cu asa motorizari ai plati masina aproape inca o data numai din taxe si banii pe combustibil. Pacat. Sincer, mi-ar placea mult si mie sa conduc un Mustang din asta in viata de zi cu zi.
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru