Hamilton, pole position pe ploaie în Austria! Verstappen, locul doi în fața lui Sainz după un derapaj în ultimul tur rapid

de Daniel Popescu, Foto: Mercedes-Benz
Sambata, 11.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lewis Hamilton a obținut pole position-ul pe ploaie pentru Marele Premiu al Austriei și va fi urmat pe grila de start de Max Verstappen, care a derapat în ultimul tur rapid. Carlos Sainz va pleca de pe locul trei.

Calificările pentru cel de-al doilea Mare Premiu al Austriei din acest debut de sezon au fost amânate timp de aproximativ 45 de minute din cauza unei ploi torențiale care a forțat organizatorii să anuleze a treia sesiune de calificări a weekendului.

În contextul în care circuitul era încă îmbibat de apă, piloții au concurat cu pneuri de ploaie pe tot parcursul calificărilor, iar surprizele nu au întârziat să apară. 

Lewis Hamilton și Max Verstappen și-au demonstrat din plin abilitățile pe ploaie și au luptat pentru pole position, stabilind succesiv timpi foarte buni. Max Verstappen a derapat în ultimul tur rapid de circuit într-un moment în care era foarte aproape de rivalul său de la Mercedes, însă Hamilton și-a îmbunătățit oricum semnificativ timpul și a obținut pole position-ul după ce a fost cronometrat cu 1:19.273.

Verstappen va pleca astfel doar de pe locul doi pentru Red Bull și a fost în cele din urmă cu peste 1.2 secunde mai lent. Carlos Sainz a produs una dintre surprizele sesiunii și va pleca de pe locul trei pentru McLaren din fața lui Valtteri Bottas, chiar dacă finlandezul obținuse timpi buni în antrenamente.

Esteban Ocon a fost al cincilea pentru Renault și l-a surclasat din nou fără emoții pe coechipierul său Daniel Ricciardo, care a stabilit doar al nouălea timp.

Lando Norris a impresionat din nou prin locul 6 obținut pentru McLaren, însă acesta va pleca doar de pe poziția a noua din cauza unei penalizări de trei locuri dictate pentru ignorarea steagurilor galbene în prima sesiune de antrenamente.

De acest lucru vor profita Alexander Albon (Red Bull) și Pierre Gasly (AlphaTauri).

Între timp, Ferrari a dezamăgit pe Red Bull Ring inclusiv pe ploaie și a obținut doar locurile 10 și 11 prin Sebastian Vettel și Charles Leclerc.

Calificările pentru cel de-al doilea Mare Premiu al Austriei din acest debut de sezon au fost amânate timp de aproximativ 45 de minute din cauza unei ploi torențiale care a forțat organizatorii să anuleze a treia sesiune de calificări a weekendului.

În contextul în care circuitul era încă îmbibat de apă, piloții au concurat cu pneuri de ploaie pe tot parcursul calificărilor, iar surprizele nu au întârziat să apară.

George Russell a obținut un surprinzător loc 12 pentru Williams în fața lui Lance Stroll (Racing Point) și Daniil Kvyat (AlphaTauri), în timp ce Kevin Magnussen va pleca de pe poziția a 15-a pentru Haas.

Kimi Raikkonen a fost primul sub linie în Q1 pentru Alfa Romeo, în timp ce Sergio Perez a stabilit doar al 17-lea timp pentru Racing Point după performanțele excelente din antrenamentele de vineri.

Nicholas Latifi va pleca de pe 18 la volanul celui de-al doilea monopost Williams, în timp ce Antonio Giovinazzi (Alfa Romeo) a fost cel mai lent în calificări.

Ultimul loc pe grila de start îi va reveni lui Romain Grosjean, care nu a parcurs niciun tur cronometrat din cauza unor avarii suferite la monopostul Haas în urma unui derapaj în turul de formare.

Marele Premiu al Austriei a avea loc duminică cu începere de la ora 16:10.

Austria - Rezultate Calificări:

Comentarii (19)

  • Un fleac, i-a ciuruit.
    14 9
  • The Dot
    Ploaia, acest egalizator al valorii pilotilor:

    Leclerc - Ferrari 1.803
    Russell - Williams 1.811

    Ploaia, atunci cand Renault e pe 5 si 9, iar Ferrari pe 10 si 11.

    Ploaia, atunci cand iei pole la mai bine de 1.2s de locul 2 si la 2.3s de Ferrari.
    10 13
  • Cum este dragilor cu acei piloti "supertalentati" gen Vettel, Leclerc, Raikonnen etc, cand nu au masina? Chiar si Schumacher in era Mercedes cand era la coada plutonului...Deci cum este pana la urma? Pilotul face masina sau masina face pilotul? Este ca oul si cu gaina! Se pare ca F1 este doar despre masini! Ai cu ce, castigi trofee. Cand nu mai ai cu ce, esti un nimic! Asa ca mai incetati cu acei piloti iconici care conduc si cu ochii inchisi! Niciunul nu face nici cat o ceapa degerata fara material!
    20 14
  • Există diferente valorice intre piloți și asta se vede in cadrul aceleiași echipe. Evident că și masina contează. Nu-i nici o surpriză calificarea lui Russell fiind un pilot f bun in ciuda opiniilor unor cunoscatori de pe acest site. Ferrari va mai fi maine pe podium? Eu zic că ....
    3 0
  • Pai ce Senna nu avea cea mai buna masina McLaren Honda? Si lumea zicea ca e nu stiu ce? Las sa fie si Hamilton periat. Ia uite, i-a dat lui Bottas o secunda jumate. Da ce, Bottas nu are masina?
    8 10
  • Vi-l amintiti pe unul Vettel? Ala care era mare smecher la Red Bull si castiga cursa dupa cursa? Acum ce a ajuns? Un mare ratat! Inexistent! Asta este soarta in F1!
    12 12
  • The Dot
    Puteti sa dati 200 de mii de maini rosii, asta nu va schimba realitatea.
    Vettel a facut o cursa buna pe ploaie in toata cariera lui, iar Leclerc anul trecut cat si acum doi ani cand nu era la Ferrari, nu prea a ratat nicio situatie cand a plouat, sa nu iasa in decor, atat in calificari cat si in cursa.
    9 7
  • Bernie
    @XYZ..calmeaza te..Nu face pe inteligentul aici..OLD PAPA FRANK declara în anii 90( cand monoposturile Williams cu motoare Renault dominau autoritar F1 TOT DATORITA UNOR REGULAMENTE IIN VIGOARE LA VREMEA ACEEA) ca F1 ESTE 90 LA SUTA INGINERIE..STAI JOS PUISOR..NU NE SPUI NIMIK NOU..NOTA 4 LA ISTORIA F1..
    11 7
  • max si kimi(cand nu e sabotat) sunt diferiti! si ramane de vazut cu ricci si sainz.
    5 2
  • Well done, hmilton and Mclaren!
    9 2
  • formaba
    forma ba, forma pilotului mai conteaza si ea. Poate fi forma generala pe un numar de sezoane sau pentru o zi. Nu e numai masina. Important e sa te descurci cat mai mult si sa iei campionate.
    6 2
  • Nu inteleg de ce mai vorbiti de Leclerc si Vettel care oricum nu vor conta anul asta pentru campionat?
    Leclerc a ajuns pe 2 pentru ca vreo 4 oameni din fata lui au abandonat sau au avut probleme. Hamilton, Albon, Verstappen terminau cu siguranta in fata lui Leclerc. Ferrari nu intra in top 5 in conditii normale si nu va intra nici maine. Ferrari se bate la locurile 5-10, mai degraba spre 10 pentru ca Renault, Racing Point si Alpha Tauri par sa se descurce bine.
    Nici Vettel, nici Leclerc nu sunt piloti care sa dea randament sub presiune.
    Parea buna pentru Ferrari e ca anul asta vor fi putine curse si nu vor fi nevoiti sa se umileasca prea mult. Pentru Sainz pare o decizie foarte proasta trecerea de la McLaren la Ferrari.
    Felicitari celor de la Mercedes! Au o masina perfecta cu un pilot care stie s-o stapneasca.
    8 3
  • adevarul ca, pe ham la momentul actual nu il bate nimeni pe ploaie , felicitari
    3 2
  • Scrooge
    2 cuvinte .....Max Verstappen .....vom auzi mult despre ele in urmatorii ani :)
    6 1
  • Neutru
    Să scriu și eu ceva chiar dacă vă supăr.Da, mașina echilibrată te ajută pe uscat dar mai ales pe ploaie,dar mai trebuie și ceva între volan și scaun în calificări pe timp de ploaie.The DOT ai folosit cuvântul magic„gherțoi”și știm cine îl folosește.Ziceai zilele trecute că ești în NY.Cu ce te ocupi?Acum înțeleg de ce simpatizezi cu BLM și Antifa.Ai grijă că dacă te prinde poliția te trimite acasă în România.Ai ceva tatuaje?
    13 1
  • Neutru
    @The Dot Astăzi nu mai plouă,o să avem o cursă pe uscat.Să-l vedem pe Othelo cât de bun este.Ave Cezar! Despre Dr Doru Pop cred că se înșela.Acum trăim resetarea întregi civilizații nu doar a României.Toate neamurile au proștii lor.Noi suferim pentru ai noștri.Probabil domnul Conferențiar Doctor a fost școlit de Andrei Marga alt mare român dar și mare comunist.Soluții oferă cineva că la critică suntem primii.Prima ar fi renunțarea la„ discriminarea pozitivă”și promovarea valorilor.Prostia și somnul rațiunii ne-a adus aici!Deșteaptă-te Române oriunde te aflii!
    8 0
  • Neutru
    Aseară pe ploaie juniorul Schumacher s-a descurcat foarte bine Să vedem și cursa scurtă de F2 astăzi pe uscat.Sunt acolo niște tineri foarte ambițioși.
    4 0
  • @Neutru
    Daca este omul in NY ce?Ce este asa special?
    1 0
  • Aditza
    THE DOT, ai dreptate Leclerc nu a ratat nici o ocazie pe ploaie....Germania 2019 iti spune ceva? Ce ne mai place sa aruncam cu noroi in altii.......de memorie scurta nici nu mai discutam.
    Hater....dupa cum ai scris inteleg perfect nick-ul tau.....asta e ce sa ii faci ala pilot profesionist campion de vreo 4 ori ( da stiu placa aia cu cea mai buna masina condusa probabil de Sfantul Duh) si tu un ratat care se da viteaz de dupa monitor.:)))))))))
    Vorba altor clasici in viata: "cu monopostul ala si eu luam titlul mondial.":))))))
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru