Feedback

Mercedes-Benz Clasa G, preparat de Lumma: 650 CP și 900 Nm pentru versiunea AMG G63

Publicat Miercuri, 24.04.2019
de Cornel Șocariciu
Comenteaza 0
Mercedes-Benz Clasa G, preparat de Lumma: 650 CP și 900 Nm pentru versiunea AMG G63 - Poza 1
Mercedes-Benz Clasa G, preparat de Lumma: 650 CP și 900 Nm pentru versiunea AMG G63 - Poza 2
Mercedes-Benz Clasa G, preparat de Lumma: 650 CP și 900 Nm pentru versiunea AMG G63 - Poza 3
Mercedes-Benz Clasa G, preparat de Lumma: 650 CP și 900 Nm pentru versiunea AMG G63 - Poza 4
Mercedes-Benz Clasa G, preparat de Lumma: 650 CP și 900 Nm pentru versiunea AMG G63 - Poza 5
Mercedes-Benz Clasa G a primit îmbunătățiri din partea tunerului Lumma. Mulțumită pachetului de performanță pregătit de nemți, versiunea Mercedes-AMG G63 oferă 650 CP și 950 Nm.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Casa de tuning Lumma a pregătit un pachet de performanță și un kit de caroserie pentru Mercedes-Benz Clasa G. Modelul constructorului german are acum un design mai agresiv, dar și resurse ceva mai generoase comparativ cu valorile oferite de versiunile standard.

Pachetul pregătit de Lumma se numește CLR G770 și propune o mulțime de modificări exterioare. Spoilerele au fost restilizate, aripile laterale sunt mai late, capota a fost complet modificată, iar pragurile laterale au primit un design nou.

De asemenea, Lumma a pregătit lumini suplimentare amplasate pe plafon și șase terminații pentru sistemul de evacuare. Tot pe lista modificărilor trecem și noul set de jante cu diametrul de 24 de inch.

Versiunea Mercedes-Benz G500 echipată cu motorul V8 de 4.0 litri dezvoltă 422 CP și 610 Nm. Mulțumită pachetului de performanță dezvoltat de Lumma, unitatea pe benzină produce 532 CP și 750 Nm.

Standard, vârful de gamă Mercedes-AMG G63 produce 585 CP și 850 Nm. Cu ajutorul kit-ul pregătit de tunerul german, modelul constructorului din Stuttgart promite 650 CP și 950 Nm. Pentru moment, reprezentanții Lumma nu au oferit valori cu privire la viteza maximă sau timpul necesar pentru sprintul de la 0 la 100 km/h.


Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru