Feedback

Primele imagini cu interiorul viitorului Mercedes-Benz Clasa S: vârful de gamă va putea fi comandat cu 5 ecrane și va avea instrumentar de bord 3D

de Cornel Șocariciu
Miercuri, 08.07.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mercedes-Benz a publicat primele fotografii cu interiorul viitorului Clasa S. Nemții au pus accent pe noul sistem de infotainment MBUX care promite o serie de îmbunătățiri. În plus, Clasa S va integra un instrumentar de bord 3D și un sistem Head-up Display cu realitate augmentată.

La începutul acestei săptămâni, Mercedes-Benz a anunțat o nouă versiune a sistemului de infotainment MBUX (Mercedes-Benz User Experience). Aceasta va fi introdusă pe noua generație Clasa S, model pe care îl vom vedea în premieră în luna septembrie.

Acum, producătorul german a publicat primele detalii oficiale referitoare la noul sistem MBUX, dar și primele fotografii cu interiorul viitorului Clasa S.

Conform reprezentanților producătorului german, funcțiile introduse în sistemul de infotainment au dus la eliminarea a 27 de butoane fizice.

Nemții menționează că vor exista funcții care vor putea fi controlate prin gesturi, vocal sau prin simpla apăsare a unor iconițe prezente pe ecranul central.

În partea centrală a cabinei se va afla un ecran de 12.8 inch amplasat pe verticală. Controlul sistemului de climatizare a fost integrat în partea de jos a acestui ecran, iar "acele funcții sunt fixe", indiferent de meniul pe care șoferul îl accesează.

Viitorul Clasa S va putea fi comandat cu până la cinci ecrane, trei dintre acestea urmând să fie dedicate pasagerilor din spate.

Conform reprezentanților producătorului german, ecranele vor fi unele OLED, astfel încât experiența să fie cât mai plăcută.

Instrumentarul de bord va fi unul complet digital, iar Mercedes-Benz menționează că a pregătit patru teme: Discreet, Sporty, Exclusive, Classic. Mai mult decât atât, informațiile de la nivelul instrumentarului de bord vor fi afișate 3D.

Odată cu noua generație Clasa S, Mercedes-Benz introduce un Head-up Display cu realitate augmentată. Această tehnologie a fost utilizată pentru prima dată de Mercedes-Benz pe actuala generație Clasa A, însă funcționa doar la nivelul ecranului central.

Conform oficialilor producătorului german, tehnologia va interveni pentru afișarea unor informații primite din partea navigației sau din partea sistemelor de asistență, iar imaginile oferite vor fi proiectate la o distanță de 10 metri. Pentru realizarea acestui sistem, Mercedes-Benz spune că folosește o serie de elemente disponibile în prezent în cinematografe.

Asistentul digital pregătit de nemți este capabil să răcunoască până la 27 de limbi străine și dispune și de o funcție denumită Chit-Chat (pasagerii vor putea iniția discuții despre diverse domenii).

Pentru campania de promovarea a noului Clasa S, Mercedes-Benz a pregătit trei episoade speciale.

Prezentarea noului sistem MBUX este primul episod pregătit de nemți, urmând ca în 29 iulie să facem cunoștință cu sistemele de siguranță pregătite pentru viitorul vârf de gamă. Al treilea episod al campaniei va fi publicat în 12 august și va avea în prim-plan restul elementelor de la interior.

Comentarii (8)

  • Ce misto, la 5 tablete cumparate iti dau si o masina.
    27 4
  • netam-nissan
    da dle Dex insa BMW sint si mai darnici, la doar o grila cumparata iei si o masina.
    20 5
  • netam-nissan
    P.S. ca uitasem - cu dintii maxi.grilelor noi bembeurile atasate lor seamana cu niste nutrii suparate ca le-au crescut dioptriile din faruri.
    asta ca contra la criticatu lu lexus ls, geniala si ca grilaj al grilei.

    la tema tabletelor drajeelor sau comprimatelor merc.benz, sa speram ca sint made in germany la fabrica lor din china.
    13 3
  • Oare de ce ceasurile analogice sunt mult mai scumpe ca cele digitale?!... asadar, kitsch!!!
    10 1
  • au inebunit toti
    3 0
  • @netam
    Buna asta cu grila de BMW :)))))))
    3 0
  • bai,mercedes e mercedes ,cand te urci si pleci cu el si ala cu bmw si restu se uita dupa tine ,ce dreacu ma
    1 1
  • De-asta iti iei tu masina, nu? Sa se uite altii dupa tine.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru