STUDIU: Cele mai multe accidente grave au loc vinerea pe șoselele din România

de Gabriel Nica, Foto: IPJ Buzău
Sambata, 26.11.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Conform unui studiu publicat de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, vinerea este cea mai neagră zi pe șoselele din țara noastră.

Anunțul vine după publicarea Buletinului de Siguranță Rutieră aferent anului 2021, compilat de către Poliția Română în fiecare an. Conform datelor oferite de instituție, anul trecut s-au produs peste 770 de accidente grave în zilele de vineri. Pe locul doi în acest „top” a fost ziua de duminică, cu 717 accidente grave înregistrate pe parcursul anului 2021.

Așa cum probabil puteți deja bănui, aceste două statistici nu sunt întâmplătoare, ci au de-a face cu zilele de weekend și conduita la volan a majorității șoferilor români. Conform studiului, lucrurile se acutizează în lunile de vacanță (iulie, august) iar în total putem vorbi de 148 de decese și 316 persoane rănite grav.

Același studiu ne arată și principalele cauze ale accidentelor, neadaptarea vitezei la condițiile de drum fiind pe primul loc, urmată de traversarea neregulamentară de către pietoni prin zone periculoase sau nesemnalizate corespunzător. Cele mai multe accidente rutiere grave au loc în mediul rural.

România rămâne, astfel, pe ultimul loc în UE în ceea ce privește numărul deceselor cauzate anual de accidente rutiere.

Media națională este de 93 de astfel de decese la un milion de locuitori, mai mult decât dublu comparativ cu media UE, de 44 de decese la un milion de locuitori.

Comentarii (19)

  • Mircea Badea
    ziua in care romanul se "razbuna" pe sclavageala din cursul saptamanii si se crede boss...totusi, de ce nu ne platesc producatorii pt ncap(#in.cap) real?
    5 17
  • Buna ziua,

    Doritorii de teste fatale pot solicita ulterior indemnizatia cuvenita.
    Asteptam dovezile dumneavoastra.

    Succes!
    12 2
  • Statistica ar fi fost mult mai completa si ne-ar fi oferit tabloul in intregime daca ar fi fost anuntate si cauzele. Cat viteza, cat alcool, varsta si vechimea permisului celui vinovat. Si da, UNSAR are aceasta statistica pentru ca sta la baza stabilirii tarifelor rca.
    10 6
  • Principala cauză este prostia șoferului.
    Melteanul apasă pedala fără să-și estimeze manevra. La nevoie, apasă pedala mai tare.
    De cele mai multe ori, într-o coloană de 4-10 mașini, ultimul meltean este cel care începe manevra de depășire, concomitent cu melteanul din poziția a 2 sau a 3-a. Inevitabil se ajunge la triplare sau reintrare pe bandă cu trimiterea în bălării a unui fraieștean.
    Elementul surpriză se numără și el printre cauze. Depășiri demarate în zone cu restricție de viteză, linie dublă continuă, zero vizibilitate la mai mult de 4 m. :)
    De ce duminica? Pentru că atunci se dau ciobanii pe stradă, așa zișii cunoscători. Practic, localnicii se duc până la deal sau până la vale, cunoscând misterele drumului și supraestimându-și calitățile de șoferi. Nu de puține ori victimele devin autori de accidente încercând să evite astfel e bombardieri.
    14 5
  • Mai avem o problema nementionata aici: romanul e si fudul. Cand alege o masina, el vrea sa fie germana, oricat de veche si troaca e. Daca are 5000€ buget pentru masina, el nu ii va da pe o japoneza/coreana, ca nu da bine la ochiul vecinilor. El va lua teapa de la samsar si sigur merge pe un VAG, BMW, Audi, ca stie el din mosi stramosi ca alea sunt masini bune. Ce ajung la romani sunt niste masini facute din bucati si cu multi km dati inapoi, dar ei le iau ca noi.
    Prostia se plateste scump.
    10 12
  • Hai să vorbim răspicat.

    LIPSA RADARELOR FIXE şi dezmăţul total al vitezomanilor fără repercursiuni (sau frecţie la picior de lemn).

    Pe departe numărul de morţi şi grav răniţi este VITEZA EXCESIVĂ A MAŞINILOR şi trecerea pietonilor prin locuri nepermise.

    Acum, cine este sincer, ştie că pietonii sunt vinovaţi de trecerile prin locuri nepermise dar incidenţa foarte mare a morţilor este VITEZA EXCESIVĂ A MAŞINILOR ÎN LOCALITATE.

    Şoferii merg uzual cu 70-80 km/h în localitate iar incompetenţii de la poliţia rutieră stau cu radarul în cele mai neimportante zone (vezi renumita zonă de la ieşirea Brăila spre Galaţi, unde nu există nicio trecere de pietoni, este câmp viran pe o parte, chiar ambele părţi dar şpăgarii din poliţia rutieră Brăila stau mereu acolo)

    Ca să nu creadă cineva că zic cuvinte nefondate, citiţi episodul în care 80% din poliţia rutieră Brăila a fost trimisă în judecată, anchetaţi pentru mită.

    Asta e rahatul în care zacem.

    Soluţia se ştie, radare fixe LA TRECERILE DE PIETONI IMPORTANTE din sate, localităţi cu trimiterea amenzii acasă.

    Dar nu se vrea. Pentru că peştele de la cap se împute. Politicieni, "demnitari", poliţişti civil, militari, sunt primii vitezomani ai ţării şi apoi restul.
    11 7
  • Infrastructura, respect si bun simț care zic eu vin din educație. Foarte putini indivizi reușesc sa compenseze educația deficitara pe care o primim in casa in familie.
    Tot din cauza lipsei bunului simt si a respectului nu avem autostrăzi nici la 30 de ani după revoluție, in schimb avem corupție cam peste tot.
    9 4
  • @Dutz ţările ex iugoslave şi ţările ex sovietice au morţi la milion mult mai puţin decât România deşi au mai puţine autostrăzi pe km2 / milion locuitori !!

    Vitezomanii care mor pe capete în accidente şi care în loc să vătămeze pietonii care traversează neregulamentar , îi cam omoară.

    Când mergi cu 50 km/h în localitate este o mare diferenţă faţă de 70-80 km/h când frânezi în ultimă instanţă şi impact la lovirea unui pieton...

    Dar românii sunt răi, ne disciplinaţi, figuranţi, înfumuraţi.

    Este plin tiktok şi facebook cu oameni (atåt bărbaţi cât şi femei) şi foarte tineri care se PLÂNG ÎN GLUMĂ că a pierdut carnetul din cauza vitezei şi o prezintă ca pe o faptă bună, fără nicio remuşcare reală, resposabilitate !!!

    Este o lipsă de conştientizare crasă, generalizată.

    Totul este "rodul" poliţiei rutiere române "ajutată" de legile făcute de "demnitarii" vitezomani, indubitabil.
    8 3
  • Lasa-l, e un ratacit. Pentru binele nostru, ideal e sa-l ignoram.
    4 7
  • Mircea Badea
    majoritatea nu stiu sa tureze cand fac depasiri, aici e problema, mentalitate dizelista, depasiri la consum..

    iar noaptea farurile reglate aiurea ne orbesc.
    5 11
  • Unii considera ca este sub deminitatea proprie sau a modelului auto condus sa stea in coloana/in spatele unui alt conducator auto/masini pe care il/o considera inferioara, asa ca ii da tare inainte.
    Am multe claxoane la activ luate in coloana pt ca nu demaram tare apoi sa pun frana, ci sa incerc de fiecare data un ritm constant de 10-20km/h pt a nu frana, ba unii m-au si depasit, inclusiv pe dubla continua.
    Ar trebui explicat cat mai clar ca daca ai o medie de 80km/h vs una de 70km/h, pe un drum de 300km, iese 3:45h vs 4:17h. Diferenta aia de timp iti consuma SI MAI multi nervi, atentie, benzina, iti da stare de nesiguranta si de risc, pasagerii nu se simt tocmai confortabil, ajungi mai epuizat.
    6 2
  • @IronR da, da, :)
    mai există complexul de inferioritate.... "am dat o tonă de bani pe maşina mea, cum pot eu să stau în spate la o maşină normală"
    uitând că toate maşinile din ziua de azi (poate excepţie Loganul?) duc peste 150-200 km/h cu uşurinţă !

    Indiferent că ai deja 10-20 km peste limită deja, şi deja în coloană, el vrea să depașească, să se bage mai in faţă... şi exact cum spuneţi dvs, nu contează că este dublă continuă, etc

    dar asta este orgoliul prostesc în România...
    3 4
  • Cea mai vinovata in ecuatia asta e politia romana, care e un aparat de extorcat populatia, nu de preventie a accidentelor si educare a traficului. Din nou imi vine in minte vechea mema: acelasi bizon roman cu cazan BMW se transforma in mielusel cand trece granita. Oare de ce? Pentru ca dincolo politia isi face treaba. Iei amenda grava de tot daca faci ce faci in Romania, unde politia sta la amenzi, nu la prins pe cei care chiar fac accidente si pun viata lor si altora in pericol.
    Legi avem, dar nu are cine sa le aplice.
    Am fost la Electric Castle anul asta. Noaptea, dupa ora 23, cand toata lumea pleca de la festival spre Cluj, Politia romana a organizat niste filtre-mamut la intrarea in Cluj. Ca sa-i prinda pe cei care bausera o bere si se intorceau acasa la volan. Practic opreau cam toate masinile si le puneau etilotestul. Eu cred ca asta e o practica gresita. Era clar ca multi bausera ceva alcool si voiau sa ajunga acasa cumva. Alternative de transport erau f proaste, cu taxiul era aproape imposibil si f scump. Asa ca onor politia s-a gandit sa jumuleasca tot ce poate de pe petrecareti. Eu as fi facut fix pe dos: as fi anuntat ca cei care au consumat alcool si nu se simt in stare sa conduca, sa nu o faca, iar cei care au baut in limite cat de cat omenesti, sa mearga cu atentie, si as fi organizat traficul de natura sa se evite tragedii.
    2 5
  • Si nu este vorba de educația de acasă? Ce am spus diferit? Trebuie poliția sa-i prindă pe toți tembelii si nesimtiții? Îți iei copilul si îl înveți (prin exemplu propriu), empatie, toleranță, răbdare etc.
    1 2
  • Seriff
    Mai e cauza, lipsa infrastructurii, care e la pamant si faptul ca orice drum de 100 si ceva de km se face in 3 ore minim.
    0 4
  • @sheriff
    mai mucea! mai taie din ele, da-le dr'ku....cunoscatorule care esti!

    PS tu ai permis? pardon, buletin?
    0 2
  • Seriff
    Da am, de pe vremea cand tu erai inca in satul natal si visai cai verzi pe pereti, asa ca lasa-ma, pana in Oradea faci cat faci pana in Germania din Oradea.
    0 1
  • `@Sheriff
    bravo, deci ai buletin! Da' cine te-a pacalit ca iti tine loc de permis?
    0 0
  • Asa pare de la tine dacă nu ești ignorant, inept, spălat pe creier, limitat, mincinos? In cazul asta merci de compliment.
    PS ne dam unii de alții cu mașinile pentru ca nu suntem amendați de Poliție… cât de penibil suna. Amenzile nu fac nici autostrăzi si nici bun simt, sau codul spalatului pe creier spune altceva?
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru