Drivetest Mazda 3 (2013-2016)

2.2 150CP Man Attraction
Mazda 3 (2013-2016) zoom
de Sebastian Toma, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 20.06.2014
Pasăre rară

Mazda3 poate fi considerată cea mai frumoasă compactă de volum disponibilă pe piaţă, iar aspectul său ar trebui să-i asigure o bază generoasă de clienţi. Din păcate pentru fanii modelului care visează la o motorizare diesel, propulsor popular în Europa, oferta include o singură unitate, pe care am testat-o pentru a-i descoperi veleităţile. O situaţie similară se regăsea în oferta Honda pentru generaţia precedentă a lui Civic, care avea tot un sigur diesel, iar acela avea tot o cilindree de 2.2 litri, păguboasă în unele state care iau în considerare şi cilindreea unui motor pentru taxare, nu doar emisiile de CO2.

Situaţia nu a fost întotdeauna la fel la Mazda, japonezii având în oferta generaţiei precedente diesel-uri de 1.6 şi 2.0 litri, dar acestea au fost eliminate din gamă în favoarea singurei unităţi Euro 6 disponibile, diesel-ul de 2.2 litri lansat pe Mazda6 şi oferit şi în gama CX-5. Dacă la un SUV compact ar fi tolerabilă achiziţia unui diesel atât de mare, la un hatchback deja există clienţi care ar putea să strâmbe din nas în faţa cilindreei respective. Vestea bună este că Mazda pregăteşte deja un diesel mai mic, de 1.5 litri, care ar putea să vină pe piaţă în 2015 şi ar avea loc, teoretic, şi sub capota lui Mazda3.

Până atunci, Mazda3 diesel ar putea să fie o pasăre rară în România, dar nu din cauza consumului, ci a cilindreei nu tocmai prietenoase cu taxele impuse de stat, care face ca diferenţele de impozit dintre un 2.0 şi un 2.2 să ajungă la vreo 800 de euro pentru cinci ani de utilizare. Până la durerea de cap numită Administraţia Financiară, să vedem cum este Mazda3 în versiunea 2.2 SkyActiv-D pe drumurile din România.

Mazda 3 (2013-2016)
2.2 150CP Man Attraction

  • Pret de pornire 14.990 €
  • Pret model testat 22.490 €
  • Taxa auto 87 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Cei de la Mazda au fost refractari la ideea de downsizing şi diesel-urile de cilindree mare în raport cu rivalii sunt doar o parte din strategia companiei nipone. Japonezii au reuşit să dezvolte tehnologii care să le ofere motoare şi transmisii mai eficiente sau aproape la fel de eficiente şi performante precum ale rivalilor, fără să apeleze la turbosuflante, compresoare mecanice sau transmisii cu două ambreiaje. Iar această unitate nu face excepţie de la regulă, fiind pe primele poziţii în ceea ce priveşte emisiile de CO2, consumul de carburant şi performanţele în întregul segment compact de volum.

Motorul diesel twin-turbo de 2.2 litri de la Mazda este foarte dornic să fie urcat în turaţii până de curând obscene pentru motoarele cu aprindere prin compresie, fără să prezinte vreun semn de nemulţumire dacă rulăm cu o turaţie constantă de 1.500 rpm sau dacă accelerăm şi schimbăm treptele la turaţia unde îşi atinge puterea maximă, respectiv 4.500 rpm. Zgomotul motorizării este antifonat impresionant de bine, dar propulsorul în sine este suficient de silenţios încât să nu impună probleme la acest aspect.

Transmisia are o timonerie precisă, care nu transmite nicio vibraţie dinspre propulsor şi cu o etajare bine pusă la punct. Chiar şi computerul de bord te sfătuieşte să rulezi uşor subturat, dar motorul nu dă niciun semn că este nefericit în această postură. Singurul reproş pe care îl putem adresa acestei motorizări este cilindreea. Dacă ar fi avut sub 2.000 cmc, ar fi avut şanse mari să fie cel mai tare diesel din segment, datorită felului în care se comportă în raport cu celelalte unităţi din echiparea compactelor de volum.

Consum

Motorizarea testată de noi anunţă un consum mixt de 4.1 litri la sută, o valoare impresionantă. Aceasta este egalată doar de versiunea echivalentă din gama Volkswagen Golf 7, un 2.0 TDI de 150 CP, vândută doar în compania echipării de top, Highline. Indiferent de marcă, ceilalţi rivali din segment cu motorizări diesel de 2.0 litri, tracţiune faţă şi transmisie manuală anunţă valori de consum mai ridicate. Cel mai apropiat este Toyota Auris 2.0 D-4D, cu 4.3 litri la sută, dar acesta vine şi cu 26 de cai mai puţin decât Mazda3.

În cadrul testului nostru, cea mai mică valoare a consumului urban obţinută a fost de 5.5 litri la sută, în trafic relaxat şi cu un stil economic de condus. Dacă ne adaptăm stilul la graba caracteristică Bucureştiului, consumul urcă până la 8.5 litri la sută. Pe autostradă, la 130 km/h, cel mai mic turometru pe care l-am văzut vreodată într-o maşină afişează 2.100 rpm, iar consumul se stabilizează la 6.2 litri la sută. Pentru mediul extraurban, rulând cu viteze legale, consumul a fost de 4.6 litri la sută. Toate valorile de mai sus au fost obţinute în compania instalaţiei de climatizare, folosită în permanenţă.

Performanţe

Mazda3 2.2 diesel anunţă un timp 0-100 km/h de 8.1 secunde. Cel mai apropiat rival este un Seat Leon 2.0 TDI cu DSG, care necesită 8.4 secunde pentru a realiza această accelerare şi a fost integrat în comparaţie pentru că are o motorizare comparabilă şi este o apariţie recentă în segment. Apoi vine Golf-ul despre care vorbeam la capitolul anterior, cu 8.6 secunde până la sută. Există şi competitori care au nevoie de peste 9 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.

O posibilă explicaţie a performanţelor de mai sus ar putea fi masa modelului, de 1.320 kilograme (cu peste 100 de kilograme mai mică decât a unor rivali), cu toate că există un Citroen C4 2.0 Hdi cu aceeaşi valoare şi un timp cu 0.5 secunde mai slab.

Cea mai plauzibilă explicaţie din spatele performanţelor deosebite, pe lângă etajarea excelentă a transmisiei, ar putea fi cuplul maxim, de 380 Nm, atins la 1.800 rpm. Este cel mai mare cuplu motor oferit de vreo compactă de volum cu motor diesel de 2.0 litri. Poate şi fiindcă motorul nu are chiar 2.0 litri, ci 2.191 cmc şi două turbine, dar divagăm de la subiect.

Interior

Suntem deja la al treilea test cu versiunea hatchback a lui Mazda3, aşa că nu avem foarte multe lucruri noi de spus aici, dar vom face o recapitulare a lucrurilor esenţiale (primele două materiale pot fi citite aici şi aici).

Mazda3 se poate mândri cu interior gândit bine, concentrat pe simplitate şi eficienţă. Fie că vorbim despre felul în care sunt aranjate comenzile, de scaune sau de spaţiu pur şi simplu, modelul japonez nu dezamăgeşte. Materialele de la bord sunt de calitate peste medie, cu toate că rămânem critici la adresa soluţiei de montare a afişajului sistemului multimedia.

Scaunele destinate pasagerilor din faţă sunt confortabile şi bine profilate, nivelul suportului lateral fiind comparabil cu cel găsit pe scaunele ”sport” ale unor competitori. Poziţia la volan este joasă şi are o plajă largă de reglaje, pentru toate gusturile. Spaţiul este generos pentru pasagerii din faţă şi suficient pentru cei trei adulţi care încap în spate.

Portbagajul este şi el mulţumitor, cu un volum de 350 de litri. Aici avem un minus faţă de rivali, deoarece alte compacte oferă chiar şi 400 de litri. Majoritatea spaţiilor de depozitare sunt bine gândite, cu excepţia buzunarelor din portiere, suficiente doar pentru PET-uri de maximum un litru, în formatul cu care ne-am obişnuit cu toţii.

Antifonarea este reuşită la viteze de până la 100- şi chiar 120 km/h, după care începem să auzim subtil zgomotul vântului. Acesta se face simţit, dar nu este deranjant, fiind un martor suplimentar al vitezei cu care circuli.

Preţ de achiziţie

Gama Mazda3 porneşte în România de la 14.990 euro cu TVA inclus. Cel mai ieftin diesel pleacă de la 20.700 euro, sumă de la care unii rivali oferă deja motorizări comparabile în compania echipării de top, cum este cazul lui Ford Focus 2.0 TDCi Titanium. Noi am testat al doilea nivel de echipare din gamă, numit Attraction, care pleacă de la 22.500 de euro. În ciuda dotărilor bogate, preţul nu este foarte competitiv în raport cu echipările medii ale celorlalte modele din segment oferite cu diesel-uri de 2.0 litri şi transmisii manuale. Fără niciun efort financiar suplimentar, clienţii pot să aleagă chiar şi o compactă cu motor diesel şi transmisie cu două ambreiaje, cum ar fi Seat Leon 2.0 TDI DSG, inclus şi el în comparaţia noastră din acest motiv.

Competitori precum Volkswagen Golf şi Citroen C4 vin cu preţuri de pornire mai mari, dar aceştia pot fi comandaţi cu un 2.0 diesel doar în compania echipării de top, Highline, respectiv Exclusive. Opel Astra şi Toyota Auris au preţuri mai bune faţă de Mazda3-ul testat de noi, cele două modele având un preţ de listă sub 21.000 de euro atunci când sunt comandaţi cu diesel de 2.0 litri şi al doilea nivel de echipare din gamă.

Siguranţă

Mazda3 a obținut cinci stele de siguranță la testele EuroNCAP din 2013. Modelul japonez se poate mândri cu unul dintre cele mai ridicate punctaje din segmentul compactelor de volum pentru protecția ocupanților, 93%. Pe deasupra, Mazda3 a primit un punctajul bun pentru echipamentele de prevenire a accidentelor, de 86%.

Echiparea standard îi aduce lui Mazda3 un sistem de control al stabilităţii, ABS+EBD, airbag-uri cortină faţă-spate, airbag-uri laterale pentru pasagerii din faţă şi airbag-uri frontale pentru cei doi. Lucruri obişnuite în industrie în 2014.

Începând cu nivelul de echipare Challenge, compacta primeşte şi asistentul de frânare automată (Smart City Brake Support) pentru prevenirea accidentelor la viteze reduse, care operează la viteze între 4 şi 30 km/h şi poate să frâneze singur.

Ţinută de drum

Suspensia lui Mazda3 a fost proiectată cu cap şi livrează un nivel ridicat de manevrabilitate pentru categoria în care este încadrată. Există, desigur, un uşor comportament subvirator în situaţiile limită, dar Mazda3 se ţine pe şosea cu toate forţele şi prezintă un comportament rutier mai matur decât cel al generaţiei precedente.

În ciuda sportivităţii, nivelul de confort oferit de compacta japoneză a crescut semnificativ faţă de predecesoarea sa, la fel cum remarcăm şi când analizăm rafinamentul suspensiei. Direcţia este uşor de manevrat şi destul de precisă, deşi nu mai regăsim aceeaşi senzaţie pe care ne-o lăsa vechea Mazda3, dar nu putem să ne plângem prea tare de asta.

Rezultatul este un model care se poate clasa liniştit pe podiumul segmentului la capitolul manevrabilitate, fără să aibă suspensie adaptivă său vreun artificiu de acest gen, secretul său fiind adânc înrădăcinat în şasiu şi suspensie.

Vizibilitate

De obicei, maşinile frumoase nu punctează bine la acest capitol, pentru că frumuseţea necesită multe sacrificii. În cazul lui Mazda3, avem montanţii A înclinaţi puternic înspre posterior şi o lunetă de dimensiuni relativ reduse.

Vestea bună este că designerii Mazda s-au abţinut de la lucruri excentrice şi au montat un set de oglinzi laterale generoase, iar înclinaţia parbrizului nu este chiar atât de pronunţată pe cât pare. Trebuie să menţionăm că, în unele situaţii, am fi dorit să avem o cameră video pentru marşarier, luneta nefiind întotdeauna suficientă, dar senzorii de parcare ne-au ajutat să facem parcări la milimetru în spaţii înguste.

Tehnologie

Încă de la echiparea Challenge, avem un sistem multimedia bine pus la punct, cu o grafică bună şi o interfaţă intuitivă. Navigaţia are acum un aspect contemporan, departe de cel al sistemului prezent pe Mazda6. Exact ce trebuia, adică. Modelul testat de noi nu beneficia însă de aportul unui astfel de sistem şi m-am supărat de fiecare dată când sistemul mă anunţa să vizitezi cel mai apropiat centru Mazda pentru achiziţia unui sistem de navigaţie din gama de accesorii oficiale.

Sistemul audio păstrează o fidelitate bună şi la viteze mari, climatizarea automată este ergonomică şi uşor de folosit, iar sistemele de siguranţă, despre care deja am vorbit, ajută la o rulare relaxată.

Trebuie să amintim şi de sistemul de sistemul de monitorizare a unghiului mort, integrat în oglinzile laterale, care operează într-un mod intuitiv şi se dovedeşte util în viaţa de zi cu zi, mai ales după multe ore petrecute la birou, în faţa unui calculator şi a unui teanc de hârtii.

Design

Filosofia Kodo îl face pe noul Mazda3 să arate aproape la fel de bine ca un concept. Cu toate acestea, culoarea exemplarului testat nu ar fi prima în lista mea de preferinţe, deşi am primit mai multe laude la spălătorie pentru aspectul său şi în special pentru această nuanţă de culoare.

Partea frontală păstrează elemente de inspiraţie de la fratele mai mare, eliminând legăturile cu generaţia precedentă fără să o facă pe această să pară depăşită, cum se întâmplă adesea în cazul altor constructori. Blocurile optice frontale au un aspect agresiv, dificil de neobservat.

Spre deosebire de generaţia precedentă, a cărei versiune hatchback lăsa impresia de mai multă personalitate, noul Mazda3 vine cu un posterior realizat pe aceeaşi filozofie, aceea a sinonimiei dintre faţă şi spate. Noul aspect este mai temperat, dar frumos în orice caz. Cele două evacuări încadrează un frumos difuzor de aer, care completează aspectul sportiv al lui Mazda3.

Nu ne-a placut

  • Portbagaj mai mic decât al rivalilor
  • O singură motorizare diesel în ofertă
  • Cilindree păguboasă la impozite şi asigurări
  • Preţ ridicat de pornire al versiunilor diesel în gamă în raport cu rivalii
Date tehnice - Mazda 3 (2013-2016) 2.2 150CP Man Attraction
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2191
Lungime mm
4465
Putere maxima CP (rpm)
150 (4500)
Latime mm
1795
Cuplu maxim Nm (rpm)
380 (1800)
Inaltime mm
1450
Viteza maxima km/h
210
Greutate kg
1395
Acceleratie 0-100 km/h s
8.1
Ampatament mm
2700
Tractiune
fata
Volum rezervor litri
51
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
350
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mazda 3 (2013-2016)

Ultimele teste

Comentarii (33)

  • Serios?
    "Japonezii au reuşit să dezvolte tehnologii care să le ofere motoare şi transmisii mai eficiente sau aproape la fel de eficiente şi performante precum ale rivalilor, fără să apeleze la turbosuflante, compresoare mecanice"

    Vreti sa spuneti ca motorul este un diesel aspirat normal?
    26 2
  • " Fără niciun efort financiar suplimentar, clienţii pot să aleagă chiar şi o compactă cu motor diesel şi transmisie cu două ambreiaje, cum ar fi Seat Leon 2.0 TDI DSG, inclus şi el în comparaţia noastră din acest motiv."

    @automarket: .voi v-ati uitat pe lista de dotari ale celor doua masini ? Acel Leon FR vine aproape chel (valabil si pt Golf in "echiparea de top"), ca sa ajungi la dotarile de pe Attraction de la Mazda iti mai trebuie vreo 2000 euro (asta in cazul Leonului, ca la Golf s-ar putea sa fie nevoie de mai mult); adaugi faruri LED, senzori ploaie, senzori parcare, front assist, etc...si abia atunci poti face un versus in ceea ce priveste pretul de achizitie.
    48 8
  • @serios?: Se refereau probabil la cele pe benzina aspirate. 2.2D de la Mazda este un turbo diesel cu twin-scroll.
    22 4
  • HECTOR
    eu am vazut compacta pe sosea, pe un rosu de-ti lua ochii.consider ca e,intradevar cea mai frumoasa compacta de pe piata...orice alt model de la rivali paleste,tre recunoscut....de data asta.
    44 3
  • Obbie, nu e twin scroll, e chiar twin turbo, de aici si cuplul mare la turatii destul de joase, chair si pt un diesel.
    22 0
  • ..cum adica cuplu mare la turatii joase chie si pt.un diesel?
    12 2
  • Cilindreea o trage mult in jos la vanzari in Europa. Pacat ! E o compacta frumoasa si reusita din toate pct. de vedere ! Daca era premium, poate ca 2.2 -ul era mai vandut. Dar asa nimeni nu se inghesuie sa cumpere un hatchback non premium cu motor mai mare de 2 litri.
    16 7
  • Pleaca de pe loc in treapta 3-a!!! Fiabilitate 500 mii km.....Taxe uriase si prohibitive pt noi amarastenii,datorita Renault cu stifturi,sa nu aiba concurenta aici!!
    20 6
  • Ca design e cu cel putin o clasa peste toti concurentii europeni...Daca Ferrari sau Bugatti sau Porsche ar fi scos vreo compacta cam asa ar fi aratat. Cilindreea e destul de mare pentru Europa anului 2014 insa piata europeana nu e singura piata din lume. Din fericire. Eu personal prefer sa-mi iau o masina care-mi place si sa platesc cateva sute de lei in plus la impozit anual, decat o cutie cu aproape acelasi design neschimbat de 3-4 generatii si pe care o au majoritatea. Nu dau exemple insa e usor de ghicit la cine ma refer :D
    39 7
  • @@mog: chiar daca e diesel si te astepti in general sa aiba cuplul maxim la turatii mai joase, asta fiind twin turbo, il are la turatii chair mai joase decat in mod normal, dupa cum se noteaza si in articol. 330d de la bmw are acelasi sistem turbo.
    13 1
  • iulian
    @andy: nu cred ca e cu o clasa peste concurentii europeni.Ia spre exemplu Lancia Delta (care curand iese din productie) lansata in 2007 care arata mai bine decat orice compacta.
    Nu trebuie sa ma crezi pe cuvant (pentru ca sunt fan al marcii), ci poti sa te uiti pe net la poze.
    Sa pui una langa alta cele 2 masini si sa compari totul de la stopuri, linie laterala, parte frontala, jante si culori si sa vezi daca Mazda mai ramane "cu o clasa peste toti concurentii europeni". Iar daca inca mai ai dubii in privinta "clasei peste", poti sa treci si la Alfa Romeo si sa faci un comparativ.
    La motorizari nici sa nu te uiti ca masinile nu joaca deloc in aceiasi liga.

    Tin sa-ti reamintesc cifra aia magica: "2007"!
    11 16
  • @ iulian

    M-am uitat si eu pe site-ul Alfa Romeo si ai dreptate. Giulietta Distinctive de 2l diesel si 150 cp e 22500 euro...
    10 1
  • gigi_frana
    ma bufneste rasul cand aud ca masina asta e "scumpa" la 22000, iar o conserva Skoda Rapid de 1.6l la 19000 euro ia 5 stele.

    http://www.automarket.ro/test-drive/skoda-rapid-spaceback-55644.html
    29 3
  • http://www.alfaromeo.co.uk/uk/#/car-models/giulietta/engines/2-0-jtdm2-150, apropo de cel mai bun cuplu motor pe o compacta pana la 2 litri diesel, verificati inainte de a posta, Bafta.
    4 0
  • pe giulietta o trag in jos (la vanzari) altele, nu cum arata interior/exterior. asa, ar fi cea mai vanduta masina din segmentul compact.
    13 0
  • shelby, dieselul de 2l de la alfa, e in 2 versiuni de putere, 140 si 170. nu
    5 0
  • mog , alea sunt versiunile vechi de putere, site-ul romanesc nu este actualizat. Daca te uiti pe alfa.uk o sa vezi noul motor 2.0 mjtd de 150 cp si 380 nm, compatibil euro 6, si varianta de 175 cp cuplat doar cu o cutie cu dublu ambreiaj.
    6 0
  • Eu pe site-ul romanesc am vazut. Pe Automarket nu sunt actualizate nici motorizarile, nici preturile... E 22500 euro cu cutie manuala, oarecum echivalentul Mazdei din test.

    http://www.alfaromeo.ro/ro/documents/price-lists/files/AR%20Giulietta%20serie%201%20-%20iunie%202014.pdf
    2 0
  • irina login
    @mog
    am impresia ca faci o mica confuzie intre twin-turbo si bi-turbo
    la alea bi-turbo se intampla ce zici tu, acolo cuplul maxim se atinge de obicei cu turbina de turatii joase, cand intra amandoua ai si putere maxima, twin-ul nu este secvential, doar simetric, sau in paralel, cu el simti ca odata ce ai apasat pe acceleratie...si apesi...dintr-o data incepi sa zbori, doua sunt mai eficiente decat o turbina singura, datorita repartizarii pe grupe de cilindrii, si ergonomiei, capisci?
    urmeaza partea a doua transmisia
    dar daca ar avea un twin-turbo...in varianta scrol, si o configurare secventiala pe deasupra, deci 4 in final atunci ... dar sa revenim cu picioarele pe pamant, ca nu rezista motorul la atata turbo, decat eventual la o cursa de F1
    4 2
  • mdea...scroll
    0 1
  • eu personal ca so configutratie as prefera varianta...cu doua turbine twin-scroll, in paralel
    0 0
  • De ce sa platesc impozite sa ma doar capul cand pot alege motorizari diesel de pana in 1.8 de la N producatori, s-au chiar de pana in 2.0 acum dupa ce isi permite omul, eu unul nu as lua aceasta masina decat pt amanta dc as castiga sute de mii de euro anual, dar si amanta cred ca ar vrea A3 , serie1 sau A classe care pe bune, e mult mai frumoasa decat toate in segment.
    5 13
  • Impresia mea dupa testarea masinii in primavara:
    Puncte slabe:
    1. Materialele si ergonomia mi se par sub alte modele similare din clasa compacta non-premium.
    2. Scaunele au suport lateral relativ bun (daca esti plinut ai o problema) dar sunt foarte buretoase.
    3. Zgomotele la rulare sunt ridicate (aici cred ca au sacrificat insonorizarea pentru greutate). Asta este unul dintre cele mai mari minusuri pentru mine.
    4. Portbagajul este redus ca dimensiuni si prost organizat (mare minus).
    5. Spatiul interior pe bancheta din spate este ciudat organizat (pasagerii spate au o problema de vizibilitate serioasa, a existat o usoara urma de claustrofobie in spate, ajutata si de materialele nefericit alese la interior).
    6. Materialele utilizate (tapiteria, culorile etc.)- comparativ cu exteriorul, interiorul este la ani lumina in spate, mi-a creat impresia de interior pentru oameni trecuti de prima tinerete prin culorile terne si tapiteria scaunelor).

    Puncte forte: design, motor, directie, dotari.

    Toate acestea m-au facut sa spun: nu. Multumesc Mazdei pentru faptul ca asigura o pata de culoare intre modelele clasei compacte, dar am preferat o compacta europeana (germana) non-premium care overall obtine mai multe puncte in clasamentul personal.
    12 16
  • @Scorpionul.negru
    Si dc o trage cilindrea in jos ne spui si noua ? In primul rand aceast diesel ofera cel mai bun cuplu si cel mai bun raport de compresie pt aceasta cilindree. Mazda este un producator de volum asa este, iar 3 este non-premium ( in teorie ), insa modelele lor au ambitii super premium, iar Mazda 3 ofera un nivel mai ridicat decat Audi A3 ( exceptand motoarele cv mai puternice pe A3 ) care ala chiar se deriva dintr-un brand premium. Sa iti zic de ce ? Daca esti cunoscator auto, iti vei da seama si singur


    @Iulian, Lancia Delta, este doar un Fiat Bravo mai cu sclipici, adica in spatele ei se ascunde o masina depasita si ieftina cu materiale ieftine . Nu ma intelege gresit, chiar Fiat Bravo i-am recomandat si eu unui prieten si imi place, dar anii care au trecut pe langa ea isi spun cuvantul. Trebuie un upgrade . Din punct de vedere al dotarilor apropiate catre premium Mazda 3 este mult superioara concurentilor.
    9 4
  • @@Scorpionul.negru
    De ce ? Din cauza impozitului de aproape 8 ori mai mare fata de un 2.0 si a intretinerii mai mari. De aceea o trage in jos la vanzari. Europenii cu un buget de 25 de mii de euro pt. o masina noua, cauta motoare de pana in 2 litri (inclusiv). Motoarele mai mari de 2.0i sunt cautate la masinile de peste 50 de mii.
    7 4
  • @scorpionul.negru
    Vorbeste un ''posesor de Q7'' despre ''impozitul la o Mazda'', cand asta ar fi trebuit sa fie ultima ta problema. Amice, ai idee cat platesc eu impozit fata de o pers. fizica? foarte mic. Dar de 2.1 de 136cpde pe E class ce zici ?
    6 1
  • irina login, nu fac nici o confuzie, stiu f bine despre ce vb.
    mazda are 2 turbine, nu una twin scroll. twin scroll face exact acelasi lucru ca si twin turbo - unde ai 2 "piese" cumva independente dar in serie, iar in twin scroll - o singura "piesa" cu 2 camere separate unde intra gazele. avantajul twin scroll e fiabilitatea, ocupa mai putin loc etc...
    amandoua setup-uri fac acelasi lucru, turbo lag minim, cuplul maxim la turatii mai joase.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Turbocharger#Twin-turbo
    5 0
  • irina logan
    @mog .... si ceilalti cu manute verzi,
    chiar nu vreau sa fiu rau cu tine, ai citit tu ceva pe acolo dar n-ai inteles tot bine
    nu te-am contrazis cum ca motoul asta ar fi echipat cu twin-scroll
    e un twin-turbo, dar nu functioneaza la fel ca turbinele twin-scroll

    1 twin-turbo = 2 x turbo-compresor, fiecare din astea doua turbine este montata SEPARAT pe un grup de cilindrii, la L-uri IN PARALEL, la V-uri se face simetrica dispunerea, si carcasa turbinei, turbosuflanta, are o singura spirala, e un turbo-compresor normal, ai doua turbo-compresoare pe masina si functioneaza INDEPENDENT unul de celalalt (twin-turbo = 2 pe motor, separat, legate in paralel)

    1 twin-scroll = 1 x turbo-compresor, aici carcasa turbinei are doua intrari, doua spirale (2 scroll-uri) IN ACELASI CORP DE SUFLANTA, cu geometrie diferita, e vorba de gazele colectate din evacuare si care ies cu presiune diferita prin cele doua canale spirale, spirala ca si geometrie are rolul de a amplifica presiunea la capatul ei, atat la turbina cat si la compresor. Spirala cu sectiune mai mica are rolul de a diminua timpul de asteptare, de intarziere in care raspunde turbina (turbo-lag-ul de care zici), dand de fapt impulsul necesar turbinei. iar cea cu sectiunea mai mare este de fapt turbina de putere.

    sincer, ma asteptam sa spui ca twin-scroll-ul semana cu bi-turbo, nu cu twin-turbo, dar cat traieste lumea invata

    bi-turbo = 2 x turbo-compresor, sunt separate ca si turbo-compresoare, sectiunea turbosuflantelor este o singura spirala, sunt 2 turbo-compresoare normale, SECVENTIALE, in doua faze, lucreaza pe doua circuite, dar nu separate, ci legate IN SERIE, unul scurt ptr turatii joase, e de raspuns imediat si celalat e de putere, cuplul maxim obtinut poate fi la 2000, iar puterea maxima pe la 5000, raspunsul dat de turbine este mult mai prompt decat la twin-turbo, acceleratia e mult mai fluida eliminand intarzierea intalnita in general la turbo-diesele normale.
    1 0
  • irina logan
    ca sa fiu mai clar ptr toti pasionatii + redactorii AM
    initial am crezut ca-i un twin-turbo, dar NU ESTE TWIN-TURBO, studiind putin motorul ... este chiar un BITURBO .... are doua turbo-compresoare DIFERITE, de marimi diferite, legate in serie, lucreaza secvential, cele de pe twin-turbo-uri, sunt identice si lucreaza independent, nu se amplifica unul pe celalalt
    apropos: se face confuzie intre aceste denumiri twin si bi, in "proza" de specialitate, cred ca si wiki printre
    Ciao!
    1 0
  • asa credeam si eu irina login, bi-turbo, 2 tubine diferite, in serie (cum are mazda acum, cum are bmw x35i sau x35d ) iar twin turbo, 2 turbine identice, asezate in paralel, care intra (ambele) in functiune de la anumite turatii in sus, ca o turbina conventionala numai ca sunt 2, 4 samd.insa nu am gasit modul asta bi-turbo descris pe nici un motor. posibil insa veyron sa aiba ceva de genul (twin turbo), daca tu stii alte motoare, sa ne povestesti mai multe, ca eu n`am gasit.
    0 0
  • pardon, nu am gasit modul twin turbo, pe nici un motor mai putin veyron, unde e doar banuiala mea, ca au 4 turbine identice....asa ca am considerat ca ar fi aceeasi chestie, desi twin inseamna ceva, bi inseamna altceva.
    mazda isi numeste motorul twin turbo...de exemplu. Mazda's SKYACTIV®-D 2.2L Twin-Turbo Diesel Engine | Mazda USA
    0 0
  • au prezentat aici baietii de la AM un Bentley cu motor V8, acela daca nu ma insel este un twin, SKY-ul de pe Mazda e clar un biturbo
    La Veyron este posibil sa fie un twin format din 2 x biturbo, deci in total 4 turbo-compresoare pe motor
    oricum asta cred ca este una dintre cele mai performante combinatii de 2 x bi-turbo, adica un twin-biturbo, dar e f scumpa, spatiu mare si trebuie sa ai si motor care sa-ti consume tot aerul asta, Veyron-ul e un mare consumator de aer, la propriu
    ptr fiecare motor se fac calcule si se alege configuratia optima dpdv dinamic si economic, si asta e ceea ce scoate motorul
    dupa aceea trebuie sa ai o transmisie performanta, un powertrain performant, motor fara transmisie buna, sau invers, e un non-sens, dar se intampla, multi comenteaza la adresa BMW, Porsche, Mercedes, dar adevarul ca ei nu fac rabat de la aceste lucruri si de aceea au si masini ok
    restul...restul imbina si ei cum pot, performanta cu vanzarile
    nu zic ca Renault, de exemplu, nu poate sa fie sportiv, performant dar nu prea se vrea asta, au alte strategii de piata
    specialisti sunt peste tot, dar management-ul este cel care hotaraste
    2 0
  • Porsche 911 Turbo sau Turbo S, motor boxer 6 cil, twin-turbo (GV)
    the best you can buy!
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru