Drivetest Dacia Jogger

1.6 Hybrid 140HP EXTREME 7 locuri
4.1
Dacia Jogger zoom
de Bogdan Mirică
Luni, 13.02.2023
Geneza

Viețile noastre sunt marcate de momente importante, care ne rămân întipărite în memorie: primul loc de muncă, prima iubită, primul copil, prima casă (nu programul guvernamental) și prima mașină. Cu siguranță mai sunt și altele, în funcție de prioritățile fiecăruia.

Existența constructorilor auto este și ea marcată de momente importante: momentul înființări, primul automobil creat, prima grevă sau primul an pe profit. Mai nou, se marchează și premiere de genul: primul SUV din istorie sau primul model electrificat.

E și cazul Dacia, care, după ce a spart gheața cu primul său model electric, Spring, marchează acum un nou moment istoric: primul model hibrid.

El debutează pe Jogger și aduce o premieră importantă și pentru uzina de la Mioveni: este primul hibrid produs la noi în țară. Hibrid pe bune, nu mild-hybrid, așa cum am mai văzut prin anumite spoturi publicitare.

O să las la o parte goana pentru premiere și o să vă povestesc cum se simte acest sistem de propulsie. Și cum marchează el geneza unei noi game Dacia, fie că vrems au nu să acceptăm asta.

PREZENTAREA VIDEO A MAȘINII TESTATE ÎN PORTUGALIA

Dacia Jogger
1.6 Hybrid 140HP EXTREME 7 locuri

  • Pret de pornire 23.750 €
  • Pret model testat 25.500 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

După cum v-ați dat seama, Jogger adoptă sistemul de propulsie regăsit deja pe Renault Clio, Renault Captur și, mai nou, Mitsubishi ASX. Este clar unul dintre avantajele de a fi parte din Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi. E încă o dovadă pentru cârcotașii care spuneau că francezii n-au făcut nimic bun pentru Dacia.

Sistemul este un hibrid clasic, compus dintr-un motor pe benzină, de 1.6 litri, aspirat, alături de care au fost instalate două motoare electrice: unul pe post de starter/generator și unul de 49 de cai putere. În ecuație regăsim și o baterie de 1.2 kWh, precum și o cutie inteligentă, electrificată, fără ambreiaj, inventată de Renault.

Ansamblul acesta se laudă cu 140 de cai putere și pare a fi o gură de oxigen pentru cei care își doreau mai multă putere pe Jogger. Puterea ca puterea, dar unde mai pui că ai și peste 200 de Nm atunci când rulezi electric. Deci suficient avânt pentru modelul românesc.

Elanul s-ar putea să se mai domolească pe măsură ce mașina se încarcă cu pasageri și bagaje. Spre exemplu, pe autostradă, dincolo de 120 de km/h, accelerările se fac progresiv și e nevoie de o ușoară răbdare. Și de îngăduință pentru sunetul motorului de 1.6 litri, care se turează excesiv și trimite zgomot în habitaclu.

Însă, este una dintre puținele situații în care sunetul motorului este deranjant. Unitatea de 1.6 litri intervine decent atunci când trebuie să încarce bateria și să ajute propulsia. Mai ales în mediul urban, unde se presupune că ansamblul nu este forțat. De altfel, în condiții normale de utilizare, Jogger hibrid va căuta să meargă cât mai mult electric în oraș. Renault promite până la 80% din rularea urbană în mod electric. Tocmai de aceea consumul în acest regim este cu 40% mai mic decât cel al unui benzinar clasic, echivalent ca resurse.

Motorul electric ajută ca mașina să plece întotdeauna de pe loc fără să pornească agregatul pe benzină. Fiecare plecare electrică de pe loc (din parcare, de la semafor), economisește astfel carburant.

Cutia automată își face treaba bine și asigură liniaritate. Însă, la regim mic de viteză și la un stil de condus on-off (accelerări și frânări bruște, succesive) poate fi ușor debusolată. Dacă oprești sistemul audio, s-ar putea să și auzi cum lucrează elementele din cutie.

Una peste alta, resursele sunt suficiente și vor garanta impulsuri bune pentru mașina de familie. Mai ales în oraș. Sunt impulsuri ale motorului electric, ce ar putea să te facă să crezi că ești într-o electrică. E drept, pentru câteva fracțiuni de secundă.

Deci, aceasta ar putea fi cea mai echilibrată propulsie pentru Jogger. Pare că așteptarea unui motor mai puternic a meritat. Și pare o soluție potrivită și pentru alte hit-uri din gamă, cum ar fi Sandero.

renovatio e-charge
De la prima stație de încărcare și până în prezent, Renovatio a totalizat aproape 400.000 de sesiuni ale utilizatorilor. S-au încărcat peste 3.2 milioane de kWh și a fost evitată eliberare a 5700 de tone de CO2.

Consum

Știați că din cele peste 80.000 de unități Jogger produse, un total de două treimi (2/3) au avut propulsie pe benzină+GPL? E o dovadă că clienții Dacia își doresc o mașină care să consume puțin. Și cum dieselul e scos din ecuație, alternativa nu putea fi alta decât hibridă.

Dacia promite un consum de 4.8 litri, emisii de 108 g/km și o autonomie impresionantă, de 900 de kilometri. La acest ultim capitol, chiar are trăsături de diesel.

În trafic real, după ce am parcurs 106 kilometri pe drumuri extraurbane (chiar și puțină autostradă), combinate pe alocuri cu zone urbane scurte (mici sate portugheze), indicatorul de consum a arătat 5.4 litri la 100 de km/h. Iar autonomia promisă era de 770 de kilometri. Deci sunt plauzibili cei 900 de kilometri.

Pentru cei care se gândesc la baterie, trebuie să vă spun că această versiune nu are nevoie de o capacitate uriașă. Tocmai aceasta e ideea: încărcare/descărcare foarte rapide. În cazul nostru, cei 1.2 kWh ajung pentru vreo 2-3 kilometri electrici. Asta dacă accelerezi gradual de la 0 până la 65-70 de km/h. După ce s-a descărcat, bateria se încarcă prin frânare sau prin simpla ridicare a piciorului din accelerație. Ai și o treaptă B a cutiei automate, tocmai pentru a recupera și mai bine energia.

În plus, în anumite momente, pe autostradă, atunci când rulezi cu viteză constantă, s-ar putea să ai surpriza că te afli în modul electric pentru câteva secunde. Orice efort e binevenit pentru a reduce consumul.

Dacia Jogger hibrid a intrat, oficial, în duel cu granzii segmentului eco, adică cu Toyota sau Honda. Dacă ne uităm la o Toyota Corolla Touring Sports, vedem că cifrele oficiale indică 4.6 litri/100 de km. Deci nu e cu mult mai eficientă. Noul Honda Civic, echipat și el cu un sistem hibrid, promite 5 litri/100 de kilometri și nici nu se compară în dimensiuni cu Dacia Jogger. 

Performanţe

Mulți s-au plâns că motoarele disponibile până acum pe Jogger nu au fost suficient de puternice. Mai ales pentru o mașină de 7 locuri, ce avea să fie încărcată cu pasageri și bagaje. Nu e un scenariu de neglijat, tocmai de aceea versiunea hibridă vine să mai taie din elanul cârcotașilor, promițând un comportament dinamic mai bun.

De altfel, Dacia se laudă cu o accelerație de la 80 la 120 de km/h în 8.7 secunde, ceea ce înseamnă resurse fix acolo unde oamenii simțeau nevoia, adică în deplasările extraurbane.

 

Interior

Versiunea hibrid nu schimbă cu nimic interiorul lui Jogger. Și asta e foarte bine, pentru că, de obicei, versiunile eco folosesc baterii suplimentare, gata să înfulece litri prețioși din portbagaj. Nu e cazul aici. Dacia a avut o idee foarte bună: bateria de 1.2 kWh a fost montată în locul roții de rezervă. Fix așa cum se întâmplă și cu rezervorul de gaz al versiunii pe GPL.

Prin urmare, dacă alegeți versiunea cu 5 locuri, aveți o capacitate de 708 litri. Dacă alegeți varianta cu 7 locuri, capacitatea portbagajului scade la 565 de litri. Și, dacă vă decideți să folosiți toate cele 7 locuri, rămâneți cu 160 de litri. De asemenea, se păstrează toate cele 60 de posibilități de configurare a celor 7 scaune.

Jogger continuă să fie o mașină cu 7 locuri acceptabilă, în ceea ce privește spațiul oferit pe ultimul rând de scaune. Cei doi pasageri de pe rândul trei vor sta bine. Chiar mai bine decât în SUV-uri de segment mare.

Ai 13 centimetri la picioare. Adică suficient chiar și pentru un adult. E drept, genunchii stau puțin mai sus. Însă, spațiul la cap e și el bun. Și eu am 1.80 metri. Ai scaune individuale, o cotieră pe margine, suport de pahare și un geam care se deschide. Asta pentru că nu există guri de ventilație pentru ultimul rând de scaune. O să fie destul de cald pe timp de vară.

Accesul se face și el ușor, pentru că al doilea rând de scaune se rabatează rapid. Trebuie doar să fii puțin flexibil ca să te strecori. Și dacă tot am amintit de al doilea rând de scaune, merită menționat că nu e cazul să faci compromisuri de spațiu. Și aici ai suficient loc la picioare și la cap. Singurul inconvenient ar fi măsuța pliabilă, care stă, pe românește, în poală, dacă ești mai înalt.

Ai un suport de telefon, amplasat chiar în câmpul vizual al șoferului, ai multe spații de depozitare (sunt calculați vreo 24 de litri cu tot ce e prin torpedou, portiere și cotieră, adică cam cât încape într-un ghiozdan generos), iar calitatea materialelor este cea specifică modelelor Dacia. Adică plastic tare, pus pe seama robusteții.

Pe echipările Expression și Extreme, singurele cu care vine disponibilă mașina, primești o inserție de textil pe planșa de bord și portiere, un element care transformă habitaclul într-un loc foarte primitor. Nu în ultimul rând, echiparea Extreme vine și cu o serie de cusături portocalii pentru scaune.

Am lăsat pentru final antifonarea habitaclului. Mi se pare în continuare foarte slabă, pentru că, la viteze de 120 de km/h, pe autostradă, zgomotul la rulare este deranjant.

 

Preţ de achiziţie

Folosirea unui tren de propulsie hibrid nu complică și nu alterează structura generală a mașinii, prin urmare, și Jogger hibrid poate fi evaluat după comportamentul fraților săi la testele EuroNCAP.

Înăsprirea regulilor a făcut ca punctajul acordat de EuroNCAP pentru frații pentru Sandero și Logan să fie de numai două stele

Fiind vorba despre aceeași platformă, este, oarecum, logic să atribuim punctajul și lui Jogger. Trebuie să privim, însă, dincolo de aceste două stele. Adică și la procentajul obținut. Pentru protecția pasagerilor adulți, Jogger a obținut 70% din punctajul maxim, pentru protecția pasagerilor copii 72%, pentru protecția pietonilor 41% și pentru sistemele de asistență un total de 42%.

În ceea ce privește sistemele de siguranță, Dacia Jogger vine în standard cu frânare automată în situații de urgență, o funcție activă între 7 și 170 de km/h. Modelul de familie poate fi echipat, opțional, cu sistem de monitorizare a unghiului mort (care detectează chiar și motociclete) și asistent la pornirea în rampă.

Siguranţă

Deși mulți nu vor fi de acord cu mine și cu ce spune producătorul de la Mioveni, Dacia caută să păstreze rețeta accesibilă cu care ne-a obișnuit. Prin urmare, Dacia Jogger hibrid este cea mai ieftină mașină de familie cu propulsie hibridă.

Pornind de la 23.750 de euro, probabil mulți nu vor fi de acord cu asta. Încă avem probleme în a accepta pragul psihologic de 20.000 de euro pentru o Dacie. Cu toate acestea, trebuie să ținem cont de două aspect: cât de mult s-au scumpit mașinile în prezent și, doi, că Jogger hibrid este disponibil doar cu echipări de top. Așadar, pe Expression primești o mulțime de dotări.

Dacă vrei mașina din testul nostru, atunci trebuie să te uiți la echiparea Extreme. Aceasta este ușor mai scumpă, pentru că începe de la 24.600 de euro.

Dincolo de asta, să nu uităm că orice echipare ai alege, tot mai trebuie să dai 900 de euro dacă vrei varianta cu 7 locuri.

Dacă ne uităm în segment, o să vedem că cea mai ieftină Corolla break pornește de 25.300 de euro. Însă, dacă vrei un nivel de echipare poți să ajungi și la 34.500 de euro. Despre Honda Civic nici nu are rost să amintesc, pentru că orice calcul începe de la peste 30.000 de euro.

Ţinută de drum

Chiar dacă bateria a fost montată în locul roții de rezervă, Dacia Jogger nu a pierdut nimic din atributele care o fac o mașină versatilă. Garda la sol măsoară tot 20 de centimetri, o valoare care ar trebuie să facă anumite SUV-uri să se rușineze.

Distanța de la sol este foarte apropiată de cea a lui Duster. Iar asta ajută atunci când ai un drum neasfaltat, plin de gropi sau bolovani. Recomandarea ar fi să nu vă aventurați în situații dificile atunci când aderența este scăzută, pentru că mașina nu are în continuare 4x4. Altfel, puteți să cutreierați liniștiți.

Ținuta de drum rămâne confortabilă, cu articulații care pot pluti foarte ușor peste denivelări. Bineînțeles, antifonarea suspensiei este perfectibilă. Mai ai anumite zgomote, însă parcă Jogger le ascunde mai bine decât Duster, spre exemplu.

Direcția nu oferă un feedback extraordinar și nici nu este precisă. De asemenea, pentru că vorbim despre o mașină destul de lungă, raza de bracare nu este excelentă: 11.7 metri. Asemănătoare cu a unui SUV de mari dimensiuni ca BMW X5.

Vizibilitate

La acest capitol, Jogger se bucură de oglinzi proporționate generos, însă oglinda retrovizoare ar fi putut să crească puțin în dimensiuni. Luneta nu este nici ea foarte mare, iar atunci când ai de transportat 7 pasageri, e logic că vizibilitatea spate va fi mult obturată.

Nici primul rând de montanți nu este tocmai prietenos, mai ales atunci când ai un viraj strâns.

Pentru manevre mai ușoare în parcare, Dacia Jogger beneficiază de cameră de marșarier. Chiar dacă grafica nu este nici pe departe bună, măcar te ajută să vezi obstacolele.

Tehnologie

După cum vă ziceam și mai sus, Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi a adus Dacia o mulțime de tehnologii utile. În cazul lui Dacia Jogger hibrid vorbim și despre un instrumentar de bord digital. Ați citit bine! În spatele volanului ai un ecran de 7 inch, color, cu o grafică foarte bună și cu multe informații. Este mai mult decât puteam să ne imaginăm, pentru un model românesc. Ecranul este flancat de indicatoare analog pentru nivelul bateriei și pentru combustibil.

Revin iarăși la cele două echipări Expression și Extreme, pentru că de ele depinde tehnologia de care beneficiază Jogger hibrid.

Poți să regăsești în centrul planșei de bord unul dintre cele două sisteme multimedia: Media Display sau Media Nav.

Ambele vin în compania unui display central de 8 inch. Răspunsul tactil este destul de bun, iar puterea de procesare este superioară vechilor sisteme multimedia Dacia. Meniul este și el simplist și ușor de intuit. Navigația are indicații bune, dar are unele întârzieri, iar faptul că nu poate fi operată cu aceleași comenzi cu care operezi un telefon mobil poate fi enervant.

În lista de opționale, clienții vor putea bifa scaune încălzite, senzori de parcare față/spate, cameră video pentru mersul cu spatele, climatizare automată pe o singură zonă și frână de parcare electronică. Aceasta din urmă este utilă pentru că eliberează spațiu pe consola centrală.

Design

Nimic nu trădează faptul că ai în față o versiune hibridă. E un singur detaliu și ăla s-ar putea să dispară în timp. Inscripția Jogger Hybrid de pe hayon este cea care dă de gol modelul. Însă, fiind vorba de un simplu abțibild, e posibil ca el să dispară după câteva spălări cu jet puternic.

Echiparea Extreme, cea testată de noi, a beneficiat de jante negre, cu o dimensiune de 16 inch, de o serie de abțibilduri laterale negre, care imită fibra de carbon, de bare pe acoperiș. În plus, pe lângă cele 6 culori disponibile a mai apărut acum un gri care arată foarte bine și se numește Gri Schiste. E chiar cel din imagini.

Nu ne-a placut

  • Antifonarea habitaclului
  • Unele ezitări ale cutiei
  • Sunetul motorului în sarcină

Ultimele teste

Comentarii (43)

  • Anonim
    Singurul hop este pretul in rest este o masina destul de moderna . Va face vanzari bune mai ales in occident .
    31 52
  • 140 cp nu sună tocmai rău, fie ei și din full hybrid. Deși nu înțeleg de ce mulți îl confundă cu un mild-hybrid. Mă rog, un 1.6 aspirat care are putere și cuplul suficient pentru segmentul de clienți pentru care a fost gândită mașina. Că doar nu cumperi un Jogger să faci liniuțe cu el. Practic ai un consum la prețul unui consum pe gpl al unui motor de 1 dar cu putere și cuplu mai mari.
    29 58
  • da, sau altfel spus, un motor aspirat pe benzina, clasicul si indestructibilul 1,6 al lui renault, adaptat pentru ciclu atkinson, plus un motor electric care vine sa suplimenteze curba de cuplu specifica unui aspirat exact in plaja de turatii unde el conceptual nu are cum sa straluceasca comparativ cu motoarele actuale turbo.
    21 58
  • Jogger hibrid
    205 Nm la 3200 rpm și 140 CP la 5600 rpm (!)
    Jogger TCe GPL
    170 Nm la 2000 rpm și 100 CP la 4600 rpm (!)

    Cifrele nu le diferențiază mult, iar la 5200 euro și 200kg mai puțin mie-mi pare o alegere mai bună varianta turbo cu GPL, chiar dacă beneficiază de cutie manuală.
    15 61
  • ... sau altfel spus: Full-hybridul este noul turbo.
    11 57
  • Banditos
    @Kap

    Pentru o masina destinata transportului a mai mult de 3 persoane si ceva bagaje, Jogger pe GPL e doar un entry level fara pretentii. Adica o chestie pe 4 roti pe care o conduci dupa principiul "mai este si maine o zi". Hibridul e mai flexibil si mai potent. Dar totul se reduce la cat de multi bani esti dispus sa investesti.
    17 57
  • nu chiar, e cu schepsis sistemul si rpm-ul nu prea mai e asa relevat la un hibrid, de asta nici turometru nu exista.

    ai deja 205 Nm cand pleci de pe loc si la viteze mici si moderate, in treptele 1 si 2 angrenate strict de motorul electric mare (de tractiune).

    la mers de autostrada constant pe teren plat cu 130 km/h, cand electricul mare nu contribuie deloc la tractiune si intermitent porneste doar cel mic sa mai genereze curent pentru baterie, vei avea sub talpa fara sa bagi de seama doar vreo 135 Nm pe la aprox. 3800-4000 rpm din maximul de 148 Nm atinsi la 3200 rpm.

    daca incepe vreo urcare sau apesi tare pe pedala pentru vreo depasire, atunci intervine si electicul mare si pune umarul la miscarea masinii cu ai sai 205 Nm. mai pe scurt, Nm trimisi la roata sunt 205 cat timp trage si motorul electric de tractiune, iar in rest avem cel mult 148 de la benzinar, indiferent daca electricul mic generator sta pe loc sau se invarte doar ca incarca bateria.
    13 57
  • @ds: bine zis noul turbo, cu mentiunea ca nu mai stam cu morcovul ca pica turbina.
    8 57
  • Andrei
    Numai prostii ar lua asta cand poti lua un Golf 4 TDI cu I-ul rosu, semi full option, 90.000 km reali-reali.
    20 79
  • Un comentariu ce tine de estetic! Le-am admirat in sow room in Elvetia. Urat au copiat stopurile din spate de la Volvo xc 60. Puteau sa faca o sticla mai mata sa nu se vada oglinzile,,si sa puna o ”dara” de leduri,macar pe pozitie.Ca nu costa o avere,maxim 50 de euro.
    4 68
  • @Andrei
    :))
    O să iei 100 de voturi negative. Nu știu dacă de la cei care nu înțeleg sarcasmul, sau de la cei ce se simt cu musca pe căciulă.
    11 56
  • @@Andrei
    Sarcasm e să dai 24k pe o mașină incapabilă să țină pasul cu un cazan de 1342 euro din anul 2000.
    O mașină de 7 locuri și zero spațiu de depozitare targetează o nișă studiată atent la întâmplare.
    Să fim serioși, clientul needucat are nevoie de produsul care i se potrivește.
    58 25
  • @@@Andrei
    Deșteptule, are 7 locuri dacă ai nevoie de 7 locuri. Chiar și asa, spațiul de depozitare e fix cât al unui Touran.
    Dar poți rabata ultimul rand de scaune, sau le poți scoate complet, și ai un break veritabil.
    A, si... ține-te bine sa nu cazi în nas, poti rabata sau scoate și al doilea rand de scaune.

    Dar tu tot la cazanul german visezi, ca asta e condiția ta.
    35 60
  • @@Andrei
    Poți rabata multe la 27k.

    Vremurile în care proștii aveau acces la bani sunt în urmă. Dobânzile sunt 7% la leu și vor ajunge cam tot acolo și la euro, deșteptule... ca să fac și o mică panaramă de nucile tale.

    Dacia produce pentru proști și întotdeauna alții. Cei arși oricum nu-și mai permit ever alt cazan. :)

    P.S. Cazanele germane sunt reper în traficul din România. Cred că le-ai văzut și tu pe stradă. :)
    53 19
  • eram ingrijorat ca haterul dacia care isi face veacul pe AM a patit ceva. ma gandeam ca poate i s-a rupt in mers bmw-ul pe la sudura sau s-a otravit in parcare cand asculta manele cu motorul pornit, inecat cu fumul de la golful 4 tdi cu d si i rosii.

    acum m-am linistit, doar a intarziat putin ca nu a gasit niciun fraier sa-l impinga si cum cazanele lui altfel nu pornesc...in fine, e bine si nevatamat si aici la datorie sa faca ce stie el mai bine: sa arunce cu labute rosii si noroi in dacia si in cei care isi exprima pareri de bun simt.

    ca de obicei, fiind expert in orice, el cunoaste cel mai bine ce i se potriveste fiecaruia si ne spune de ce dacia nu e buna pentru nimeni. dupa o argumentatie atat de solida, cum sa nu-i dai dreptate?
    28 58
  • gumatul ăla spune că rabatezi și ai volum. Kia Ceed SW, 160 cai, 1600 litri, 20k. :)

    Doamne, ce proști patetici ar putea mușca jegărul ăsta!!! :D
    52 20
  • E 23k, hibrid, cu motor de 1l.
    La jogger ai 7 locuri și max 1800 litri.

    Boala romanului e sa fie și sărac și snob. Vorba aceea: prostul dacă nu e și fudul, parca nu e prost destul.
    19 54
  • N-ai mașină, n-ai motor, ești ultima proastă în trafic, ești carne de tun, ai garanție de frigider, n-ai fiabilitate.
    Vorba ceea, prostul dacă nu e bou pe banii lui n-ar fi sărac.
    48 16
  • Ai și vreo dovada sau așa îți imaginezi @tu ca stau lucrurile, snobule cu ifose de deștept?
    13 50
  • euro NCAP
    Unii care n-au treabă au făcut teste, mașinile Dacia sunt cavouri pe roți.
    Colegul de la autocelmaiultimul se distrează cu șoriceii de unică folosință din mărețul jogger de 27 k.
    Spatele mașinii e terci, cu o clasă în minus față de Săndelul testat, motor termic de 95CP de pe clio, tamburi pe puntea spate pe o mașină cu greutate maximă de 2,7 tone. E tot ce trebuie. :)

    Culmea e că la banii ăștia poți să-ți cumperi mașină, dar trebuie să nu fii chiar cel mai prost.
    54 24
  • aaaoleu
    asta e iar sclavul ala cu autolatest ...i-am mai zis papagalului ca fituica aia scrisa de analfabeti nu e buna nici de hartie igienica.

    daca de acolo isi ia el informatiile, va dati seama ce terci e in capul lui. grohaie frustrarea in el si stiu de ce: pentru ca e carne de tun in trafic. pentru ca asa se intampla cand esti prost gramada.

    auzi la el tupeu sa vorbeasca de fiabilitate si siguranta, el cu cazanul facut din bucati sudate.
    21 45
  • @profesioniste
    șoriceii de pe jogger nu sunt din textul agramatului, ci din pozele originale Dacia. :)
    "Șoriceii vorbește" ei singurei despre fiabilitatea made in romania.
    Hai să facem panaramă de unu' care spune adevărul despre gunoaiele Dacia, și să-i lăudăm pe prostovanii care-și cumpără jeguri de 96cp la preț de 160 cp, culmea, pentru a consuma mai mult extraurban, în spatele camioanelor. :)
    42 16
  • @aaaoleu
    Orice șofer de Dacia este carne de tun în trafic. Talentul îl face pe prostul de pe dacie încă și mai vulnerabil. :)
    36 21
  • Banditos
    Am citit si eu din fituica aia autocelmaiultimul....e de o frustare ingrozitoare autorul respectiv.

    Dar individul face o cumplita confuzie sau nu cunoaste diferenta intre "masele" masinii....premiul intai cu coronita la prostie i se acorda pentru Masa Totala Rulanta "la gol"....acele 2,7 tone pe care le evidentiaza (acolo mai e si un 2,5t dar omul are o problema cu numerele mari) fara sa aiba minimul bun simt sa isi verifice elucubratia: Masa Totala Rulanta nu poate fi "la gol" si nu e masa masinii ci e masa totală maximă autorizată (mașina + sarcina utila) + masa maxima REMORCATA.

    @EuroNCAP...spune-i taranului sa se lase de meserie

    PS soricei din aia am gasit si io in compartimentul motor. Masina din 2012. Made in Germany.
    15 44
  • @profesioniste
    problema cu "numerele mari" va fi evidențiată de tamburi.

    n-am a-i transmite nimic, doar mă bucur să constat câți papagali propagandiști are Dacia pentru gunoaiele ei.
    40 13
  • Banditos
    @profesioniste

    1. mi se flutura de Dacia. Am avut, am trecut la "next level".

    2. cu siguranta aia de la Dacia nici nu au verificat si nici n-au testat masina. Au aruncat cu cifre, sa fie!

    3. cu maimute ca ala de pe autola...t nu convingeti pe nimeni, nici daca ar avea dreptate.

    Succes!
    9 41
  • @profesioniste
    E cam mare agitația, deși clientul Dacia nu citește și nu gândește. Vă speriați degeaba. :)

    Agramați sunteți mulți, dacă e să vorbim pendelete.
    37 13
  • Au invadat site-ul haterii jegosi, probabil unii platiti. Uitati-va la degetelele rosii. :)))
    Cat de retardat trebuie sa fii incat sa intri la un articol despre o masina care nu iti place doar ca sa faci hate? Nu iti place, ignora! Se vor vinde destule cu tot cu comentariile negative si cu degetelele rosii.
    22 42
  • @peofesionista de la benzinări
    Se scrie "pe-ndelete", prescurtare de la "pe îndelete". Sunt două cuvinte. Mai zii cu agramații, ca ești amuzantă.
    8 37
  • @@aaaoleu
    S-au umplut cimitirele de cocalari cu BMW și Passat. Nu pentru ca sunt proaste mașinile cu pentru ca sunteți voi proști. Păcat ca luați și pe alții după voi, altfel era perfect.
    16 40
  • Toate gunoaiele Dacia sunt colivii de stâlcit oameni. Capul de pod este principalul dușman al șoferilor de gunoaie Dacia.
    36 16
  • Pendelete
    Prostovane, țiam ser-vito l-a fix, te-ai prins, ești fâțneș. Oricum, când mai bagi pendelete în articole, mai lasă șaorma că te-ai făcut de 1 tonă, strici jogger-ul.
    35 7
  • @@@oaoa
    Ăia se duc când dau în copaci. Dacă dau în dacii, cine se duce?
    35 7
  • S-a răsturnat căruța cu snobi frustrați :))
    Se simte damful de parvenit prin internet.
    17 37
  • @autolatest
    vaivai s-au activat "specialiștii" lu' peshte de la baraca autolatest. Ce tăvăleală pe ei, îi ustură la lingurică pe băieți. Ușurel mă copii, mă, oricum nu vă bagă nimeni în seamă. Eu v-am dat de mult cu flit. Hai, liber la palme roșii. Pare că vă pricepeți bine la așa ceva, că la auto vorbiți din auzite. Haaaaaa, haaaaa, hhaaa!
    14 36
  • Abia aștept comentariile după ce Dacia va trece pragul psihologic de 30000€
    Daca ce s-a scris in articol este adevărat (mai ales consumul), va rupe in vânzări in Europa
    10 35
  • Cowabunga
    220 Nm? Ultimul motor diesel de la Dacia avea mai mult cuplu
    32 8
  • Are 205 Nm cu baterie. Cu mașina plină, la deal, cuplul de bază este 140 Nm.

    Cuplul poate fi de ajutor și în depășiri. Încarci bateria și poți obține timpi doar dubli raportat la mașinile concurenței. Orice mașină care nu e gunoi poate 4-5 s de la 80 la 120, jogger cu baterie valabilă scoate 9, dar bateria nu va fi valabilă mult timp la drum lung.

    La 27 k poți face un compromis pe partea de accelerație, siguranță, fiabilitate și confort decât să-ți cumperi o mașină de capacitate comparabilă care chiar merge și arată bine.
    31 10
  • @@Haha daca zici ca Dacia e gunoi, zic si eu ca ma--ta e cwrva si principalul dusman e madularul soferului de Dacia. :)))
    5 37
  • Și eu pot să spun că mă-ta e cwrva, dar nu mai tu știi asta.
    Șoferul de Dacia o are mică, inclusiv veniturile, inclusiv sclavetele ăla care lucrează la patronul care i-a dat gunoiul pe mână.
    Șoferul de Dacia nu poate fi decât un cretin inconștient, o viitoare cruce pe marginea drumului.
    31 7
  • Eu vă întreb, ce vina au mamele voastre !?
    Nu știu de ce nu va asumați, ca odată ce-ai scris aici, se găsește cineva care sa va jignească!
    Sincer, schimbul vostru de replici nu trece clasa la bullying, grupa mare, grădiniță
    6 27
  • Acum știe că o poate jigni pe mă-ta, tu ești un om matur și înțelept, deși este evident că eu m-am referit la gunoaiele Dacia în timp ce gunoiul care conduce Dacia se lăuda cu mădularul lui de 1 cm.
    Analfabetismul funcțional face ravagii.
    29 7
  • Alegerea unei mașini este un lucru absolut personal, funcție de posibilitățile/înțelegerea fiecăruia. Este evident ca o mașină noua de 15000€ nu face același lucru ca una de 30000€ sau 50000€
    Eu nu știu sa compar o mașină sh de 10 ani care noua a fost in jur de 25000 cu o Dacie model nou din punct de vedere al securității pasive.
    Comentez pe acest site de foarte mulți ani. Constat ca după 2020, perioada neagra COVID comentariile sunt din ce in ce mai triviale. Nu ajuta cu nimic, sa-ti exprimi frustrarea vremurilor grele prin care trecem, prin astfel de comentarii (mama si mărimea sunt chestii care nu depind de noi)
    12 32

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru