Luni, 28.07.2025
- Comenteaza
-
Trimite pe:
La noi în țară, MG este o marcă vizibilă și competitivă. Britanicii (deținuți din 2017 de către chinezii de la SAIC Motor) sunt prezenți atât în segmentul modelelor termice cât și în segmentul modelelor cu zero emisii, acolo unde tocmai au lansat un nou model. Este vorba despre SUV-ul S5.
Însă, mașinile cu zero emisii sunt, în prezent, un subiect destul de sensibil. Tocmai de aceea, prioritatea mărcii MG în România este segmentul motorizărilor hibride. Gama lor includea până acum două modele hibrid și anume MG3 HEV și MG ZS HEV. Pe acesta din urmă l-am testat și noi.
Acum, însă, gama hibridă a mărcii a fost completată cu un nou model. Este vorba despre HS Hybrid+. Cu alte cuvinte, cel mai scump și mai mare SUV hibrid de la MG. Nava amiral, dacă vrei.
Noi am făcut cunoștință cu noul MG HS HEV în cadrul unui eveniment special. Am avut ocazia să îl și conducem, iar în rândurile următoare îți spunem cum se simte de la volan.
MG HS
- Pret de pornire 34.490 €
- Pret model testat 34.490 €
Motor / Transmisie
La baza acestui sistem de propulsie hibrid se află un motor de 1.5 litri turbo, pe benzină, cu patru cilindri, care dezvoltă de unul singur 143 de cai putere și 230 Nm. Apoi avem două unități electrice: un generator de 159 CP (putere totală) și 120 Nm, dar și un motor electric de tracțiune.
Acesta din urmă oferă 198 de cai putere și 340 Nm cuplu. În total, ansamblul oferă 224 de cai putere și 340 Nm, livrați exclusiv punții față. Bateria are o capacitate de 1.8 kWh și, spre deosebire de cea a concurenței, este răcită cu apă.
Totodată, transmisia este una automată cu două trepte, la fel ca în cazul lui HS Plug-in Hybrid.
Pentru că unitățile electrice sunt mai puternice decât motorul termic, sistemul prioritizează un parcurs electric. Datorită transmisiei cu două trepte, până la 70 de km/h, la un mers constant, motorul electric are întâietate, astfel că transmisia nu schimbă deloc (rezultă un parcurs lin). Cele două trepte sunt păstrate pentru viteze mari, de autostradă.
Sistemul hibrid propus de MG trage destul de liniar și surprinzător de rafinat. În plus, pentru că motoarele electrice domină, unitatea termică nu se turează foarte mult în condiții normale de exploatare. Dar chiar și atunci când o face, zgomotul motorului nu se strecoară în habitaclu.
Cei 224 de cai putere sunt suficienți pentru orice vrei să faci cu mașina. Ține minte, vorbim despre un SUV de familie, nu despre un SUV cu valențe sportive. Chiar dacă în meniul sistemului multimedia regăsești un mod de rulare Sport.
Acesta nu schimbă foarte mult datele problemei, în sensul că livrarea puterii nu se modifică simțitor.
Ai la dispoziție trei moduri de regenerare a energiei pierdute la frânare. Dacă alegi modul care regenerează cea mai multă energie, forța de decelerare este chiar mare.
Consum
Pentru noul HS HEV, MG declară un consum de 5.5 litri/100 de km, în ciclul WLTP. Cu un plin de benzină, autonomia ajunge la aproape 1.000 de kilometri (995 km, potrivit fișei tehnice). Sistemul hibrid lucrează întotdeauna în cel mai eficient mod de conducere.
La viteze mici, motorul electric preia toată sarcina și utilizează energia bateriei. Atunci când accelerezi, sau când urci o pantă cu viteză redusă, cele două motoare de tracțiune lucrează în serie. La viteze mari, pentru a avea putere maximă, sistemul oferă propulsie directă sau paralelă.
Traseul nostru de test a inclus atât drumuri naționale cât și porțiuni de autostradă, dar, din păcate, nu am avut nici când și nici unde să ne lovim de traficul bară la bară. Astfel, la finalul testului, computerul de bord a indicat un consum de 6.1 litri/100 de km.
Ca rivali avem două SUV-uri asiatice consacrate: Toyota RAV4 hibrid și Kia Sportage hibrid. Ambele au un consum mediu, declarat, de 5.7 litri/100 de km. Dacă ne referim la baterie, RAV4 este echipat cu o baterie de 1.6 kWh, iar Sportage cu una de 1.5 kWh.
Performanţe
Așa cum spuneam, MG HS HEV este un SUV de familie, dar chiar și așa, are performanțe decente. Sprintul de la 0 la 100 de km/h durează 7.9 secunde, iar viteza maximă ajunge la 190 km/h. Atunci când bateria este descărcată, am observat că sistemul limitează viteza la 165 km/h.
Toyota RAV4 Hybrid are la bază un motor termic de 2.5 litri, iar ansamblul oferă în total 218 CP. În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în 8.4 secunde (versiunea cu roți motrice față), iar viteza de top se oprește la 180 km/h.
Echipată cu un motor termic de 1.6 litri, turbo, Kia Sportage HEV oferă 239 CP. Sprintul până la 100 de km/h durează 7.9 secunde, iar viteza maximă ajunge la 196 km/h.
Interior
Prețul accesibil nu se reflectă în habitaclul noului MG HS hibrid. În partea superioară a bordului și a portierelor regăsești materiale moi, plăcute la atingere. Chiar dacă pielea nu este naturală, înlocuitorul găsit de marca britanică este calitativ și vine chiar și cu o serie de cusături contrastante.
Până și torpedoul este amortizat, un detaliu care lipsește de la multe modele mai scumpe.
Ce-i drept, în părțile inferioare regăsești plastic, dar este normal, până la urmă, și nici nu este foarte deranjant.
În ceea ce privește variantele de tapițerie, ai la dispoziție o piele ecologică în două nuanțe: negru și bej.
Majoritatea funcțiilor au fost preluate de sistemul multimedia, despre care vom vorbi mai încolo, astfel că numărul butoanelor fizice a fost redus la minim. Cele pe care le mai regăsești sunt acoperite cu un finisaj negru lucios, ceea ce înseamnă că, mai tot timpul, în aceste zone vei avea amprente și particule de praf. Să nu mai zic că, după un timp, vei observa zgârieturi fine.
Spațiile de depozitare sunt decente ca număr și dimensiuni, chiar în tunelul central ai două suporturi pentru pahare. Alte două regăsești în cotiera spate.
Pasagerii din față au spațiu suficient, iar scaunele sunt comode și sunt reglabile electric. În plus, funcția de încălzire este standard. Suportul lateral putea fi mai bun, ce-i drept.
În ceea ce privește pasagerii din spate, și ei au parte de materiale moi pe portiere. Spațiul la genunchi este decent, însă pasagerii mai înalți se vor plânge puțin de spațiul la cap.
Nivelul de echipare de top, pe care l-am testat noi, are un hayon acționat electric. Portbagajul are un volum de încărcare de 441 litri, sau 1.291 de litri dacă rabatezi locurile din spate.
Atât Toyota RAV4 cât și Kia Sportage stau mai bine la capitolul portbagaj. Dacă primul model care un volum de 580 de litri, cel de-al doilea se laudă cu 587 de litri.
Preţ de achiziţie
În România, noul MG HS HEV este disponibil în două niveluri de echipare: Excite și Exclusive. Dacă primul pornește de la 31.490 de euro, cu TVA inclus, pentru un exemplar echipat complet trebuie să scoți din buzunare 34.490 de euro.
La acest preț se adaugă 600 de euro culoarea exterioară. Asta în cazul în care nu optezi pentru nuanța albă, standard.
Vestea bună este că, până la finalul lunii august, MG oferă o reducere de 1.000 de euro la achiziția unui HS HEV, așadar prețurile scad la 30.490, respectiv 33.490 de euro cu TVA inclus.
Pentru o Toyota RAV4 HEV Dynamic, 4x2, trebuie să plătești 38.928 de euro cu TVA inclus. Sportage a dispărut din configuratorul Kia România, dar putem arunca o privire la vecinii de la Hyundai, acolo unde avem SUV-ul Tucson care pornește de la 32.725 de euro.
Siguranţă
Spre deosebire de fratele mai mic, ZS, care a primit patru stele la testele de impact Euro NCAP, HS a plecat din curtea belgienilor cu punctajul maxim de 5 stele.
Acest rezultat se traduce în felul următor: 90% protecție pentru pasagerii adulți, 85% protecție pentru pasagerii copii, 83% protecție pentru pietoni și bicicliști, iar eficiența sistemelor de asistență, oferite în standard, a fost notată cu 74%.
Lista include, printre altele, control adaptiv al vitezei de croazieră, frânare automată de urgență, sistem asistare viteză, avertizare părăsire bandă, asistare menținere bandă de rulare, sistem de asistență pentru ambuteiaje, sistem de avertizare coliziune frontală și monitorizare punct mort.
Ţinută de drum
Fiind un SUV de familie, te aștepți ca noul HS HEV să fie confortabil. Și de această datorie se achită cu brio. Suspensia este confortabilă, chiar și pe drumuri pietruite, iar antifonarea este mai mult decât decentă pentru segmentul său.
Direcția este asistată și nu este foarte precisă, în sensul că nu primești feedback de la roți, astfel că nu te sfătuiesc să adopți un condus sportiv. Poți să reglezi în 3 feluri câtă rezistență să opună volanul, dar degeaba devine mai greoi dacă nu poți face (așa cum trebuie) corecțiile necesare pe viraje.
De asemenea, ruliul este destul de prezent.
Vizibilitate
MG HS este una dintre acele mașini care nu fac concesii în ceea ce privește vizibilitatea. Poziția la volan, înălțată, îți permite să vezi tot ce te interesează în față, oglinzile laterale sunt bine proporționate, iar luneta are dimensiunile corecte.
SUV-ul vine echipat cu un sistem de camere video, cu vedere la 360 de grade. Calitatea imaginii este decentă, astfel că te poți ajuta de ele atunci când parchezi.
Partea bună este că, atunci când semnalizezi, la viteze mici, pe display-ul central primești imagini de la camerele video din lateral și poți parca, fără probleme, aproape de bordură.
Tehnologie
Fie că optezi pentru nivelul de echipare de bază sau pentru cel de top, instrumentarul de bord digital este standard și are o diagonală de 12.3 inch. Aceeași dimensiune are și ecranul central al sistemului multimedia. Ambele sunt integrate într-un singur ansamblu.
Grafica ambelor ecrane te duce puțin cu gândul la modelele Kia/Hyundai, în special culoarea albă de fundal. Instrumentarul de bord este ușor configurabil și nu te bombardează cu foarte multe informații, fiind afișat doar strictul necesare.
Sistemul multimedia este destul de intuitiv, dar am observat o ușoară întârziere atunci când navighezi prin meniuri sau când încarcă hărțile sistemului de navigație.
Dacă nu vrei să folosești sistemul nativ al mașinii, îți poți conecta ușor telefonul prin Apple CarPlay sau Android Auto, ambele conexiuni fiind fără fir.
Deși este un model de ultimă generație, MG HS hibrid nu oferă porturi USB-C. Așadar, fie utilizezi un adaptor sau un cablu USB-A, fie te bazezi doar pe zona de încărcare prin inducție care, apropo, este standard pentru nivelul de echipare Exclusive. Ai și o priză la 12V.
Design
A doua generație MG HS a debutat anul trecut și a mizat, înainte de toate, pe un design exterior revizuit. Nu pot spune că iese în evidență cu ceva anume.
Ai o grilă supradimensionată în partea din față, faruri LED mai subțiri, unite de un element din plastic negru lucios, jante de 19 inch (singura dimensiune pe care o poți comanda pe versiunea Exclusive) și stopuri LED unite, la rândul lor, printr-o bandă roșie.
Față de vechea generație, noul MG HS este mai lung cu 26 de milimetri, mai lat cu 14 milimetri, iar ampatamentul este alungit cu 45 de milimetri.
Culoarea exterioară albă este standard, însă dacă optezi pentru oricare altă nuanță din paletar, trebuie să plătești în plus 600 de euro. Lista include nume ca Negru Pebble, Gri Hampstead, Argintiu, Albastru și Roșu Diamond.
Ne-a placut
- Sistemul hibrid rafinat
- Prețul competitiv
- Multe dotări în standard
Nu ne-a placut
- Consumul real destul de mare
- Direcție prea asistată
Cum se poate așa ceva , când francejii de la Dacie au reușit cu marele Duster doar 70%.
Cum sa fi reușit chinezii o performanță cu 30%mak buna , in cifre absolute, fiindcă dragii mei diferente dintre 70 și 90 este exact de 30% daca luați de referință valoarea absolut penibilă atinsa de hipogeul industriei producătoare de mașini mioritice. Sictir Daicea. Rușinea națională. Huoo
Nsrei, din prețul acestui MG scazi vreo 5000 euro și ajungi la Bigster, nu la Duster, pentru Duster scazi vreo 10.000 euro, ieftini chinezii .