DrivetestOpel Grandland X

Grandland X Hybrid4, plug-in hybrid, 300 CP, Aut8, 4x4
4.3
Test drive Opel Grandland X zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Opel
Joi, 14.05.2020
Cu două fețe

Când ești într-o familie cu mulți frați, cauți orice ocazie să te afirmi. Fie că adopți o tunsoare neobișnuită, fie că scrii cu stânga, fie că alegi să vopsești caroseria în două nuanțe, așa cum a făcut-o noul Opel Grandland X Hybrid4.

Nu mai este nici un secret pentru nimeni că Opel facem acum parte din familia PSA Peugeot-Citroen și că o mare parte din modele împărtășesc aceeași platformă, implicit Grandland X. Tocmai de aceea, Opel ține cu dinții de identitatea sa și promite să le ofere clienților săi o abordare neobișnuit de curajoasă, bazată în continuare pe seducție estetică.

Până când ajungem să discutăm despre caroseria în două culori, haideți să vedem dacă Opel ne seduce și cu ideea sa de propulsie alternativă. Cu această ocazie vedem și dacă Opel a reușit să le răspundă tuturor celor care își doreau un Grandland X cu tracțiune integrală. Este noul hibrid soluția pe care o așteptau toți?

Opel Grandland X
Grandland X Hybrid4, plug-in hybrid, 300 CP, Aut8, 4x4

  • Pret de pornire 35.950 €
  • Pret model testat 45.700 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Este. Dar numai dacă cei care vor un 4x4 primesc cu bucurie și un upgrade consistent sub capotă: adică 300 de cai putere. Pentru că doar așa te poți bucura de 4x4. A fost nevoie de un motor electric pe puntea spate pentru a obține această veleitate care era specifică oricărui SUV. Un motor electric integrat în puntea spate, care se înfrățește cu alte două agregate. Unul este tot electric, însă este amplasat pe puntea față.

Tot acolo găsim și motorul convențional, pe benzină. Acesta are o capacitate de 1.6 litri și o putere totală de 200 de cai. Temperamentul său vulcanic iese la iveală doar atunci când calci cu putere pedala de accelerație. Cum era și normal, vine la pachet cu un sunet insistent, care ar putea să-i fericească pe unii și să-i nemulțumească pe alții. În funcție de urechea muzicală a fiecăruia.

Motorul electric de pe puntea față oferă 110 cai putere, iar cel de pe puntea spate garantează 113 cai putere. Așa cum spuneam, bagajul total de resurse ajunge la 300 de cai, iar cuplul motor se laudă cu o valoare consistentă, savuroasă, de 520 de Nm.

El este gestionat cu ajutorul unei cutii automate cu opt rapoarte. Ea schimbă liniar, încercând să contribuie la o alternare rafinată între modul electric de rulare și cel convențional. Însă, când vine vorba de retrogradare, ea se descurcă decent și caută să te aducă în plaja de cuplu maxim, chiar dacă uneori ar putea părea debusolată. Pentru a gestiona singur situația ai un set de padele în spatele volanului.

Pentru personalizarea rulării, șoferul are la dispoziție și niște moduri diferite de funcționare pentru sistemul de propulsie. Modul Electric se folosește doar de energia din baterie. Modul Hybrid alternează folosirea propulsiei clasice cu cea electrică pentru a obține un consum cât mai mic. Există și un mod 4x4, care menține activat propulsorul electric de pe puntea spate.

Am lăsat la final modul Sport, cel care scoate la iveală toți cei 300 de cai și pune la lucru toate cele trei motoare. Este momentul în care Grandland X Hybrid4 se simte energic, gata să efectueze depășiri fără să gâfâie.

Consum

Acesta este cel mai important capitol pentru potențialii clienți ai lui Opel Grandland X Hybrid4. În fond, achiziția acestei mașini ar trebui justificată în primul rând de cifrele obținute aici. Așa cum spuneam și mai sus, crossover-ul german beneficiază de două motoare electrice. Ele sunt ținute în viață de o baterie de 13.2 kWh, aceeași capacitate ca și în cazul fratelui Peugeot 3008 Hybrid4.

Această baterie asigură o autonomie maximă de 59 de kilometri, valoare calculată în regim WLTP. Opel ne-a pus la dispoziție un traseu mixt, care a inclus atât autostradă, cât și drum montan. Am rulat 100% electric pe autostradă și puțin din traseul montan. Am adunat 35 de kilometri, semn că în oraș poți obține o autonomie chiar mai bună. Mai ales dacă folosești funcția de recuperare a energiei. Pe levierul transmisiei există treapta B, care asigură această recuperare. Se poate face pe mai multe niveluri de intensitate și chiar poate opri mașina.

De reținut că valoarea totală a autonomiei ar putea fi influențată de dimensiunea mai mică a rezervorului, adică 43 de litri.

Atunci când vine vorba de încărcare, SUV-ul este oferit standard cu un încărcător de 3.7 kW, capabil să umple bateria în aproximativ 4 ore. Cu un încărcător opțional de 7.4 kW, încărcarea se poate face într-o oră și 55 de minute. Ca în cazul oricărui hibrid plug-in, nu există posibilitate de încărcare rapidă.

După cum ziceam, în cadrul testului meu din Germania, prima porțiune de traseu a însumat 85 de kilometri. După ce am epuizat bateria și am parcurs cei 35 de kilometri electrici, am trecut în modul de rulare Hybrid și consumul a urcat la 5.7 litri/100 de km. E departe de ce ne anunță Opel în fișa tehnică, adică 1.4 litri/100 de km, dar tot e foarte bine pentru un SUV care are 300 de cai putere.

Dacă ne uităm în segment vedem că este o valoare similară cu cea promisă de fratele său francez din curtea Peugeot. De asemenea, tot 1.4 litri/100 de km promite și noul Ford Kuga PHEV, dar aici vorbim despre o putere totală mai mică. Și Kia Niro PHEV oferă cu mult mai puține resurse, dar anunță un consum mediu de 1.3 litri/100 de km. Nu l-am uitat nici pe Mitsubishi Outlander PHEV, deja un veteran în segment. Promite 2 litri/100 de km, deși are doar 230 CP.

Performanţe

Cu 300 de cai putere sub capotă și o tracțiune integrală capabilă să aștearnă mai bine resursele pe șosea, Opel Grandland X Hybrid4 este un SUV agil. O dovedesc și cifrele promise. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se face în 6.1 secunde. Este ușor mai lent decât fratele Peugeot 3008 Hybrid4, care scoate un timp de 5.9 secunde.

Ceilalți rivali hibrizi din segment nu ajung la același nivel de putere, prin urmare performanțele lor sunt mult mai slabe. Când vine vorba de autostradă, neamțul poate rula până la 135 de km/h în regim electric și până la 235 de km/h în regim mixt. Deci clar nu o să se facă de râs pe șoselele fără limită de viteză din Germania.

Interior

Așa cum era de așteptat, interiorul nu cunoaște modificări importante față de cel al unui Grandland X convențional. Avem aceleași materiale plăcute, moi și aceleași scaune confortabile. Pe planșa de bord avem un material moale care imită și cusăturile. Ergonomia păstrează butoanele și permite o acomodare facilă chiar și pentru cei care nu au mai urcat până acum într-un Opel.

Pe consola centrală, chiar dacă găsim un plastic tare, textura lui este plăcută. Avem volan îmbrăcat în piele și cusături contrastante, avem praguri și covorașe inscripționate și mult plastic lucios. Spațiile de depozitare sunt și ele generoase. Există suficient loc în portierele față și spate, pe consola centrală avem un spațiu configurabil pentru pahare, iar cotiera vine cu un suport ce asigură încărcare prin inducție pentru telefoanele mobile.

Pe locurile din spate, spațiul pentru picioare este destul de zgârcit, la limita confortului. Nici portbagajul nu excelează pentru că a pierdut spațiul de sub podea. La prima vedere ai același portbagaj, cu o deschidere largă, ușor accesibil, dar care nu mai ascunde nimic sub planșeu. Capacitatea sa a scăzut acum la 395 de litri, valoare de hatchback, identică cu cea a fratelui Peugeot 3008 Hybrid4. Ford Kuga PHEV este ceva mai generos, însă nu cu mult (411 litri). La acest capitol câștigă detașat Mitsubishi Outlander PHEV.

Preţ de achiziţie

Opel Grandland X este unul dintre cele mai atrăgătoare SUV-uri din segment atunci când vine vorba despre prețul de achiziție. Haideți să vedem dacă rețeta s-a păstrat și în cazul versiunilor hibride. Versiunea Opel Grandland X Hybrid, adică fără tracțiune integrală și cu numai 225 de cai putere, costă începând cu 36.000 de euro. Pentru versiunea testată de mine, adică Opel Grandland X Hybrid4, cu 300 de cai și tracțiune integrală, socotelile încep de la 43.900 de euro. Nivelul de echipare Ultimate, adică de top, duce valoarea la 45.700 de euro.

Nu e puțin și clar îi va face pe unii să ridice din sprâncene. Însă, nu trebuie să uităm că aici poate fi aplicat și o reducere a dealerului, dar și ecobonusul oferit de statul român (20.000 de lei, adică puțin peste 4000 de euro), cumulat cu prima de casare a unui vehicul prin programul Rabla (aproximativ 1500 de euro).

Dacă ne uităm în segment, vedem că noul Kia eNiro PHEV costă începând cu 35.000 de euro, însă vorbim de resurse clar inferioare. Ford Kuga PHEV pornește de la 36.400 de euro, însă poate ajunge la aproape 42.000 de euro cu nivelul de echipare Vignale. Și în acest caz vorbim despre o putere clar inferioară lui Grandland X Hybrid4. Mitsubishi Outlander PHEV pleacă de la 42.400 de euro, și el cu performanțe inferioare germanului.

Siguranţă

Opel și-a făcut lecțiile atunci când vine vorba despre siguranță, iar Grandland X a fost testat de EuroNCAP și a primit punctajul maxim de cinci stele. Dacă ne uităm la nivelul de protecție oferit, observăm că a luat 84% pentru protecția adulților, 87% pentru cea a copiilor, 63% pentru cea a pietonilor și 60% pentru sistemele de siguranță.

Pentru că hibridul este dezvoltat pe aceeași platformă și beneficiază de aceleași sisteme de siguranță, putem trage concluzia că și Grandland X Hybrid4 poate garanta același nivel de siguranță. Hibridul adună cam tot ce are Opel mai bun în materie de siguranță: sistem automat de frânare în situații de urgență cu posibilitate de recunoaștere a pietonilor, un asistent pentru menținerea benzii de mers, destul de enervant, șase airbaguri, recunoașterea stării de oboseală a șoferului și identificarea semnelor de circulație. Nu lipsește nici serviciul OnStar, care vine, printre altele, și cu apel în situații de urgență.

Ţinută de drum

Am tot scris în testele anterioare cu Opel Grandland X că germanii așteaptă lansarea versiunii hibride pentru a ne face cunoștință și cu o tracțiune integrală. Acel moment a sosit, iar Grandland X Hybrid4 este o promisiune respectată.

Bineînțeles, vorbim despre un sistem de tracțiune integrală diferit de cele cu care suntem obișnuiți pe modelele convenționale, pentru că propulsia punții spate este asigurată cu ajutorul unui motor electric dedicat. Acesta este activat permanent atunci când selectați modul de rulare 4x4. El funcționează chiar dacă bateria este aproape descărcată.

Într-o discuție cu oficialii Opel prezenți la testul internațional, aceștia m-au asigurat că bateria păstrează întotdeauna o rezervă de energie pentru funcționarea motorului electric de pe puntea spate. Astfel că, dacă ajungeți la un moment dat într-o zonă greu accesibilă, cu bateria consumată, sistemul 4x4 va fi activ. Cel puțin așa promit germanii.

Oricum, nu e cazul să vă aventurați, pentru că Grandland X Hybrid4 rămâne limitat de garda la sol și de unghiurile de atac și degajare, specifice unui SUV cu veleități urbane. Tracțiunea integrală ajută mai degrabă la păstrarea aderenței în viraje. Crește sentimentul de siguranță și încrederea în abordare. Asta, deși există în continuare ruliu, iar direcția nu transmite detalii despre suprafața de rulare.

Vizibilitate

Un SUV arătos, Grandland X Hybrid4 pune practicalitatea suprafeței vitrate pe locul doi. El poate fi depunctat în cazul lunetei, pentru că este ușor cam îngustă și ridicată. De asemenea, montanții sunt foarte mari și încurcă la manevrele în marșarier.

Însă, din fericire, oglinzile laterale sunt suficient de mari. Pe lista echipărilor apare și o cameră de marșarier, care are un unghi bun și ajută la ieșirea cu spatele dintr-o parcare.

Tehnologie

Grandland X Hybrid4 poate fi comandat doar împreună cu ultimele niveluri de echipare: Innovation și Ultimate. Asta înseamnă multe dotări și cam tot confortul pe care îl poți aștepta de la o mașină nouă.

Pe lângă scaunele ergonomice și blocurile optice inteligente cu LED, Grandland X Hybrid4 beneficiază de ecranul tactil de 8 inch, cu suport Apple Carplay și Android Auto. El vine cu navigație, cu informații din trafic, dar și cu un meniu care include informații despre încărcarea bateriei, despre modul de rulare, despre consum și despre autonomia pur electrică. Practic, meniul a fost lărgit cu funcții noi pentru versiunea hibridă. Reacțiile sistemului multimedia rămân destul de bune, dar mai există situații în care procesează cu o ușoară întârziere.

Pentru a fi cât mai prietenos cu telefoanele celor din jur, Grandland X vine cu mai multe prize USB, chiar și pentru cei de pe locurile din spate, cu o priză normală de 230V și cu o zonă de încărcare prin inducție, amplasată în cotieră.

Cei care vor alege echiparea Ultimate vor beneficia în standard de scaune față și spate încălzite, oglinzi încălzite, parbriz încălzit și volan încălzit. Tot pe echiparea Ultimate apare instalat și un sistem audio Denon cu șase difuzoare. La toate acestea se adaugă și sistemele de siguranță amintite mai sus, camera cu vedere la 360 de grade și serviciul OnStar.

Ce îi mai lipsește lui Opel Grandland X pentru a fi la înălțimea unor rivali din segment? Poate un instrumentar de bord digital și un head-up display. Având în vedere cu cine se înrudește, nu este exclus să le vedem curând preluate de la unul dintre modelele PSA.

Design

Așa cum spuneam și mai sus, Opel a reușit întotdeauna să ofere o rețetă estetică reușită pentru modelele sale. O rețetă care s-a bucurat și de o adresabilitate mare. Opel Grandland X Hybrid4 reconfirmă această trăsătură a brandului, ba chiar plusează cu câteva detalii estetice unice în segment și foarte curajoase.

Mă refer la caroseria care poate fi vopsită în două tonuri de culoare. Pentru aproximativ 800 de euro în plus, clienții pot alege ca acoperișul, capota și oglinzile să fie vopsite în negru, asigurând un contrast evident cu nuanța de caroserie aleasă. Hibridul beneficiază în standard de jante de 19 inch.

Nu ne-a placut

  • Dimensiunea portbagajului
  • Ruliu
  • Masa totală destul de mare
Date tehnice - Opel Grandland X Grandland X Hybrid4, plug-in hybrid, 300 CP, Aut8, 4x4
Motor electric
Putere CP
113
Cuplu Nm
320
Motor termic
Putere CP (rpm)
200 (6000)
Cuplu maxim Nm (rpm)
300 (3000)
Tip motor
Linie
Cilindree cmc
1598
General
Combustibil
Benzina + electric
Lungime mm
4477
Viteza maxima km/h
235
Latime mm
1856
Acceleratie 0-100 km/h s
6.1
Inaltime mm
1609
Tractiune
integrala
Greutate kg
1875
Cutie viteze tip / trepte
A
Ampatament mm
2675
Nr. usi
5
Volum rezervor litri
43
Nr. locuri
5
Volum portbagaj litri
390
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Opel Grandland X

Ultimele teste

Comentarii (13)

  • fan skoda
    Interesant articol... si masina.

    Foloseste acelasi sistem PHEV de pe Peugeot 3008 PHEV.

    Arata bine. Interiorul imi place.
    Design-ul imi place.

    Volumul portbagajului a scazut foarte mult. Sub 400 l.

    Cui se adreseaza: familisti ?!

    Nu cred ! Nu este masina de familie ! Are spatiu cam putin pe locurile din spate, si portbagaj de hatchback !

    Nu este masina de familie !

    Este masina pentru tineri !
    Ok, poate sa fie si pentru familie, dar este putin spatiu.
    Da, ii poti pune o cutie de bagaje...

    Cred ca mergea si soft-road la "facuta pentru"

    Este ok pentru niste iesiri in natura.

    Masina este ok.

    PS: In text, scrie 395 l. In tabel apare 390 l volum portbagaj.
    "identică cu cea a fratelui Peugeot 3008 Hybrid4."

    Atunci sunt 395 l

    Interesant SUV PHEV !

    Majoritatea "lucrurilor" (parti tehnice, inclus si sistem PHEV, etc.) sunt de pe Peugeot 3008 PHEV.

    Sistemul PHEV este exact cel de pe 3008 PHEV !
    13 9
  • Sigur am îmbătrânit -- altfel nu-mi explic de ce prefer designul clasic al (pseudo)Opelului ăsta contorsionărilor 3008-ului.
    Peugeot 3008 PHEV care, deși mai greu cu 40 kg și cu propulsie identică, s-ar zice că face suta mai rapid ca Grandland -- hmm, să mai crezi datele tehnice...
    Nu mai zic că Opelul ar consuma mai mult decât greuceanul Peugeot (1,4 l/100 km vs. 1,3 l/100... whahaha.)

    Dincolo de zecimi de secundă neimportante însă (la modul relativ, absolut având sprint de GTI deci lăudabil), rămâne cum am stabilit.... la testul lui 3008.
    Chiar dac-aș fi eco-virusat și cu bani de aruncat, PHEV-urile PSA nu mi-ar face deci cu ochiul.
    Inutil să mai adaug: jos cu dizălu și japonezele deasupra tuturor !!! :-)))
    26 10
  • Alex: Se poate face un Tiguan 2009 4x4 sa fie 4x2? Raspunde
  • ACE - Craiova
    Volumul portbaganului este de 390 litri, mai redus cu 5 litri decat la PEUGEOT 3008 Hybrid si Hybrid4.

    Revin cu observatia de la PEUGEOT 3008 Hybrid4 unde scriam ca acest motor NU utilizeaza concomitent toate cele 3 motoare ci DOAR combinatii de cate doua....

    In rest, sa auzim doar de preturi cat mai mici la hibride si electrice si autonomii medii TOTALE de peste 700-800 km....
    22 6
  • @fan_skoda: Matale chiar iei de bune *bulinele* de la începutul testelor AM? -- Eu cel puțin sar peste ele.
    De ce? Simplu -- ia astea două mașini practic identice (doar cu coaja diferită) și vei afla, consternat sau nu, că 3008 PHEV e destinat și *managerilor* și *softroad-ului*... iar Grandland PHEV -- nu.
    ...Sau că relativ banalul Opel e *Interesant* la coolness effect, iar Peugeot-ul trece *neobservat*, când de fapt e clar pe dos.

    OK, asta nu înseamnă că n-ar fi și date-impresii interesante/utile în testele AM, că altfel aș clicui doar pe alții.
    P.S. Aștept oricum și mai multe *mânuțe roșii* -- nu doar de la ecologiștii în pixeli dar fără electrice-n garaj, ci și de la zombificații prin marketing, la fel de obtuz-amputați de simțul umorului ca primii.
    27 4
  • Acceasi platforma, aceeasi cutie, acelasi motor cu Peugeot 3008. Diferenta este ca Peugeot-ul arata mult mai bine. Daca ne uitam la pret, ce mai e de spus. A ajuns si un Opel ca coste 46.000 euro. In curand vom ajunge sa dam 100.000 euro pe o Kia.
    18 4
  • Andrei
    OK, avem un crossover de 4.5m cu spatiu interior cat o compacta si care consuma cca 10% in exterior (85km cu o medie de 5.7%, cu 35km mers electric), odata ce acumulatorul se descarca (foarte repede) si cu un rezervor ce permite sa mergi aproape 400km. Deci o autonomie totala de cca 400km.
    Costa cca 40000 euro si face 0-100km/h in vreo 9 secunde (fara curent electric, ala se consuma imediat). Ii dorim mult succes in actuala conjunctura. Bine, nici inainte nu avea sanse.
    12 5
  • Dle Andrei, Grandland X chiar şi uşurat de 125kg este totuşi un SUV măricel

    Nu o fi el de SUA, dar e mai mare ca restul SUV Opel

    Este normal să consume atât.

    Dacă vrei o comparaţie fă-o cu versiunea doar benzină, ok?

    Şi ai să vezi că versiunea PHEV e mult mai bună şi ca viteză, acceleraţie, cost, consum

    Singurul impediment, evident cei 35 km prea puţini, un 60-80 km sunt decenţi, dar asta e din Opel falimentar să mai avem şi pretenţii.
    9 7
  • Nu sunt lămurit, dar bănuiesc că motorul termic este aspirat pentru că 110+113=223 diferența până la 300 cp este 77 cp. N-am fost fan Opel niciodată, dar ăsta chiar îmi place. Altfel nu pricep de ce se strofoacă unii că îi trebuie 9 secunde pân' la sută. De parcă îți cumperi Opel pentru liniuțe...
    6 12
  • singurul lucru chiar interesant la Opel este optiunea scaunelor certificate AGR. Am facut un drive-test la Craiova (Insignia) si am ramas impresionat de cat de bine stai pe sau in acest scaun.
    12 2
  • singurul lucru chiar neinteresant din acest drive test este comentariu lu' fan skoda...chiar obositor si foarte lung si cu pauze intre idei - n..b intotdeauna aceleasi cu exceptia faptului (laudabil de altfel) ca cuvantu' kodiaq nu apare nicaieri.

    *scuzati kkofonia de mai devreme
    12 4
  • Andrei are perfectă dreptate.
    O arătare bălțată și cocoțată, cu portbagaj de Clio și preț de 2 compacte bine echipate.
    Degeaba are 300 de cai, cele 1,9 tone și alura cred că-i penalizează drastic orice atitudine sportivă.
    Cât despre detalii despre sistemul 4x4 și capabilitățile offroad (inclusiv garda la sol) Bogdan le păstrează secrete, ca și consumul efectiv după primii 100 km cu bateria încărcată.
    11 4
  • ACE - Craiova
    @Kap

    GARDA LA SOL este de 18,8 cm (mai mica cu 3,2 cm decat in cazul versiunii cu motor termic - 22 cm).

    Ar fi insa foarte interesant sa aflam care ar fi autonomia TOTALA medie OFICIALA a autovehiculului, dupa ce facem un plin de baterie (13,2 kWh) & rezervor (43 litri)!
    15 2
  • stelucu: probleme vw touran se aude un zgomot pe partea distributiei ca si un... Raspunde
  • Dragilor, 1 cu 1 fac 2: am avut PLACEREA sa fac recent un drum de 2000 de km. Diesel, evident, mult-injuratul TDI 1.6, 2 pers in masina + muuulte bagaje, masina plina practic.
    Viteza uzuala 120 - 150 kmph (indicat pe bord). Consum mediu in 2000 de km: 4.7 l la 100 de km.

    Asa ceva e pur si simplu imbatabil la ora actuala. Nu exista nimic mai eficient si mai performant.

    Cand vad masina asta ca te usureaza de 45000 de eur si ia 5.7 l la 100 de km, nu pot decat sa ma gandesc ca lumea asta a plecat pe camp cu vaca.

    Din cand in cand, omul simte nevoia sa strice tot ce a castigat cu mult efort si multi bani, ca sa reconstruiasca apoi shandramaua de la 0 (de multe ori mai prost decat ce avea deja). Se pare ca atat a reusit specia umana sa evolueze in cateva mii de ani de epoca moderna...
    12 7

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru