DrivetestVolkswagen Golf 6 (5 usi) (2008-2012)

Test drive Volkswagen Golf 6 (5 usi) (2008-2012) zoom
de Mircea Meșter
Sambata, 22.11.2008
Diferente si contraste

Automarket a ajuns in Islanda, acolo unde Volkswagen a organizat primul test international de presa cu cea de-a sasea generatie a lui Golf, cel mai vandut model european din toate timpurile. Insula-stat european din Oceanul Atlantic ne-a primit cu o temperatura de cinci grade si cu ploaie si vant puternice, conditii nu tocmai prielnice pentru un test.

Am luat insa noul model al celor de la Volkswagen, am turat la maximum motorul TSI de 1.4 litri si 160 de cai, am cuplat in Drive levierul cutiei DSG cu sapte rapoarte – o noutate absoluta in gama Golf – si am trasat o linie imaginara pe teritoriul unei insule dominate de un peisaj trist, cu roci vulcanice negre si munti sterpi. Acesta este noul VW Golf 6!

LEGENDA GOLF

Golf e mai mult decat o masina. Din 1974, anul lansarii primei generatii a modelului german, cele 26 de milioane de exemplare vandute in cinci serii consecutive reprezinta garantul faptului ca, atunci cand incepi sa scrii un material despre cel mai vandut model european din toate timpurile, cititorii cunosc deja foarte multe dintre dedesubturile familiei Golf. Misiune usoara, deci? Nici vorba.

PRIMII PASI AI GENERATIEI 6

Acum un an si jumatate, Volkswagen incepea sa fremete. Golf 5, modelul aflat atunci si acum (inca) pe piata reusea vanzari sub asteptari, fanii si clientii marcii acuzand lipsa de implicare a marcii intr-un brand care era considerat de multi ca “se vinde singur”. Da, Golf este o creatie a brandului sau, un model pe care fanii din intreaga lume il apreciaza. In aceste conditii, succesul de nume este garantat, fara ca marca in sine sa trebuiasca sa puna umarul foarte serios la dezvoltarea acestuia. Totusi, Golf 5 a fost acuzat de unii ca nu are personalitate, ca este sec, ca ramane in urma concurentei la capitolul design, ca nu reuseste sa continue cu adevarat munca inceputa de precedentele generatii.

A venit insa luna septembrie a anului 2008, momentul in care Volkswagen a prezentat intregii lumi noul Golf.

A sasea vertebra in coloana vertebrala a celor de la VW. Primul contact cu imaginile oficiale ale noului Golf a fost ciudat. Multi se asteptau la o revolutie, la o incercare a celor de la Volkswagen de a aborda complet diferit capitolul design si aspectul tehnic. Acestia a fost dezamagiti la prima vedere. Cei mai conservatori reuseau insa sa vada in liniile lui Golf 6 imaginea veche a modelului, linia extrem de personala a modelului german si o continuare a unor forme prin care Volkswagen a iesit in fata celorlalti si prin care marca germana s-a impus practic pe piata.

EXPLICATIA VOLKSWAGEN

Ei bine, germanii nu si-au propus nici una, nici cealalta. Volkswagen a urmarit, prin noul Golf, sa treaca la un nivel superior. Nu au vrut sa conceapa o masina care sa nu aiba rival pe piata in segment, ci sa realizeze o masina care sa se raporteze la simpla sa istorie. Sa nu revolutioneze nimic – cuvantul “revolutie” nu are ce sa caute in vocabularul unui golfer adevarat – ci sa construiasca elemente aditionale pe langa motivele deja cunoscute si apreciate de cele cate zeci de clienti Golf din intreaga lume.

Practic, VW nu a vrut in niciun moment sa conceapa ceva 100% nou, sa regandeasca si sa reinventeze un concept care pana acum nu a dat gres. VW a dorit sa creeze "cel mai bun Golf din toate timpurile". Pornind de la ceea ce Golf a insemnat in toti acesti 34 de ani de cariera. Pentru a realiza acest lucru, VW a angajat un italian pentru a dezvolta designului noului Golf. Walter de’Silva, seful biroului de design al marcii, a reusit sa continue ceea ce a inceput in anii ’70 Giugiaro, creatorul primului Golf. Desi dimensiunile lui Golf 6 au ramas aceleasi – seful VW sustine ca acest luru se datoreaza unei “perfectiuni la nivel spatial” – de’Silva a incercat sa marseze pe aceeasi idee orizontala in partea frontala, abordand insa o forma relativ diferita prin asezarea noua oblica a blocurilor optice frontale. In stil Scirocco.

A iesit, spune de’Silva, un model “simplu, universal si incofundabil” care trece la nivelul urmator fara a “supara” vreun moment istoria. Un model simplificat, fara decoratii inutile.

DE CE SEAMANA?

La nivel tehnic, Golf 6 se bazeaza pe generatia precedenta. Fiind un model care nu a avut probleme majore de rezolvat in timpul vietii, Golf 5 sta astfel la baza noii generatii, diferentele fiind facute, practic, de evolutia fiecarui element constitutiv. Foarte interesant, la conferinta de presa si in toate prezentarile pe care oficalii Volkswagen ni le-au pus la dispozitie in timpul sesiunii de test drive desfasurate in indepartata Islanda, acestia au subliniat in mai mulet randuri nivelul confortului acustic pe care il atinge noul Golf.

Intr-adevar, testul a confirmat si el acest lucru, inginerii germanilor reusind sa inlature, la nivelul habitaclului, o mare parte din zgomotele intruzive provenite din exterior, din rulare si din activitatea motorului.

INTERIORUL E IMBUNATATIT

La interior, noul Golf este schimbat. Materialele sunt de calitate buna spre excelenta, atentia la detalii fiind unul dintre capitolele la care germanii au lucrat intens. De la cusatura de pe scaunele din piele si pana la calitatea inalta a elementelor din care este construit bordul, VW a ales sa isi mareasca avansul fata de competitori in ceea ce priveste nivelul finisarilor. Atmosfera de la bord nu se schimba insa cu mult fata de Golf 5. Designul plansei ramane orientat spre util mai degraba decat spre spectaculos iar comenzile sunt asezate coerent, corect, cu scopul declarat de a nu crea probleme de adaptare, indiferent daca cel de la volan a avut sau nu tangenta cu vreun Golf pana acum. Partea din dreapta a bordului pare neschimbata, aparand in schimb, pe usi, in perfectul camp vizual si de comanda al soferului, butoanele pentru geamurile electrice si pentru blocarea usilor.

COMPORTAMENTUL DINAMIC

Pornesti masina care dispune de o cutie DSG cu sapte trepte de ultima generatie si constati ca, desi vorbim in mare de acelasi vechi si prietenos Golf, comportamentul dinamic are ceva in plus, o idee de sportivitate care ii lipsea lui Golf 5.

Vine si explicatia: Golf 6 dispune de DCC (Dynamic Chassis Control), un pachet inaugurat de Volkswagen pe Passat CC. In principiu, DCC inseamna calcule, insa ce ajunge la cel de la volan nu are vreo legatura cu matematica, ci cu feeling-ul. Practic, DCC se bazeaza pe o serie de senzori care calculeaza automat cursa fiecarei suspensii in functie de conditiile de rulare ale fiecarei roti in parte.

Celelalte doua elemente hi-tech inteligente de la bordul lui Golf – vizibile imediat – sunt pachetul Park Assist – teribil de util in oras, acolo unde masina isi va gasi singura locurile de parcare si va actiona automat volanul pentru a intra perfect in locul pe care l-a gasit, si ACC (Cruise Controlul Adaptiv). Evident, nu vorbim de gaselnite noi ale celor de la VW, insa este pentru prima data cand aceste sisteme intra, la pachet, in dotarea unui model abordabil din acest segment.

SUB CAPOTA

In ceea ce priveste motoarele, VW Golf 6 va dispune la lansare de doua dieseluri de 2.0 litri (110 CP/250 Nm si 140 CP/320 Nm), Automarket avand la dispozitie cel mai puternic motor in testul din fascinantele tinuturi ale Islandei. Prima senzatie este exact aceea despre care am vorbit ceva mai devreme: dieselul de pe Golf a fost redus la tacere. Sau, mai degraba, la mai putin zgomot. Desi vorbim de un motor bine infipt din punctul de vedere al performantelor dinamice (9.3 secunde pentru 0-100 km/h si 209 km/h viteza maxima), consumul anuntat de constructor in cartea tehnica este de 4.9 litri/100 km. Am reusit sa ajungem, la drum intins, la o valoare aflata sub 6.0 litri, in conditiile in care am rulat destul de linistit pe sosele la fel de calme. Normal, atunci cand te urci pe pedale, motorul de 140 de cai te ajuta fara probleme, cu pretul unei majorari a consumului.

Fanii propulsoarelor pe benzina pot opta, in schimb, pentru noua generatie de TSI-uri, cel mai interesant fiind topul de gama: 1.4 TSI 160 CP/240 Nm, un motor fascinant prin capacitatile dinamice (8 secunde pentru 0-100 km/h), prin sunetul sportiv in limitele bunului simt de care dispune si prin consumul declarat de 6.3 litri in ciclu combinat.

Toate acestea duc la un comportament in care dinamismul joaca un rol important. Daca la viteze mari confortul este cel care primeaza pentru inginerii VW, in viraje intervine tehnologia. E adevarat, pentru unii dintre aceia care isi doresc libertate la volan este posibil ca totul sa para usor intruziv. Nu e insa cazul, nimic nu pare ca preia controlul pe care il detii in fiecare moment. Vremea de toamna tarzie spre iarna din Islanda nu ne-a dat voie sa abordam cu manevre foarte brutale noul Golf pentru a-i testa limitele, insa in conditii normale de rulare, la viteze de croaziera si in viraje, masina isi face treaba fara a da impresia ca se chinuie in vreun fel. Foarte interesanta cutia DSG cu sapte rapoarte: aceasta schimba in ultima treapta la 80 km/h in modul sport pentru a aduce cuplul si puterea in marja perfecta la vitezele decisive pentru sublinierea comportamentului dinamic. Mai mult, la 1500 de turatii, in jurul vitezei de 70 km/h, Golf 6 continua sa ruleze in treapta a 7-a fara a “tusi” fortat.

CELE DOUA GRUPURI

Una peste alta, Golf 6 ramane unul dintre marii membri ai familiie golf. Element care ii confera stabilitate si confortul unei imagini bune intre fanii marcii si nu numai. E clar insa ca publicul se va imparti in doua grupuri: cei care iubesc elementul conservator al noului Golf si cei care si-ar fi dorit mai mult, mai ales din punct de vedere estetic.

Nu ne-a placut

  • Design relativ conservator

Ultimele teste

Comentarii (10)

  • Ce model nou ?
    Asta nu-i un model nou ci un golf V facelift ! Slab tare !!!
    2 8
  • pt fraieru cu facelift
    esti prost rau, auzi la el, facelift
    5 2
  • Alex: Se poate face un Tiguan 2009 4x4 sa fie 4x2? Raspunde
  • Bai bula uitate la skoda octavia facelift ! Emai mult decat ce au facut cu golf 6,dar e numai un facelift,nu model nou asa ca mario dute cu dacia golanul tau in mata !
    2 6
  • urata
    deci asa trabuia sa arate golf 5.......si golf 5 sa fi fost golf 4.......a avut succes doar ca avea motoare bune si calitativ si constructiv sunt ff bune.....atat....ca caroseria asta ii un cotetz.....fatza de scirocco.....spatele de touareg....bordul seamana cu ala din eos........numa imprumuturi......o sa fie totusi un succes........dar no sa se vand la fel de bn ca golf 5....cum nici golf 5 nu so vandut mai bn ca golf 4
    2 4
  • Laurentiu
    V vs VI
    Stati calmi, ca de vandut se va vinde... ca doar e VW (:-I)
    Personal nu-mi place deloc cum arata, dar este poate etalonul clasei compacte, atat din punct de vedere tehnic, al confortului, dimensiunilor interioare si a raportului pret/calitate.
    In ceea ce priveste al faptului ca ar fi un facelift al lui GV, personal ma cam indoiesc. Masina asta este mai mult decat un face lift datorita celor spuse mai sus.
    Chiar si asa, prefer Honda Civic ;)
    1 4
  • zamfirescu marius
    SI 1.4 mpi 80 cp merge super bine
    sunt posesorul unui GOLF6 1.4mpi 80cp,la inceput mi-a fost frica crezand ca este un motor mic pt gabaritul masini,dar statii linistii pt ca motorul trage super bine,acum nu va ganditii ca te poti compara cu 2.0TDI care are si 140cp dar diferenta de pret dintre cel diesel si cel pe benzina este foarte mare,si pt cei care fac in jur de 15.000 km pe an se merita benzina daca facetii peste 30 mii km luati-va disel
    4 3
  • grigore
    tare
    Golf e cea mai tare masina, e nemteasca si se stie ca masinile nemtesti nu se strica niciodata. Daca e si GOLF atunci e intruchiparea fiabilitatii, am condus multe masini, dar GOLF-ul da clasa la orice masina din toate punctele de vedere.
    7 1
  • Andrei
    VW????
    Cum naiba or fii masinile nemtesti atat de fiabile daca nusunt in stare sa-ti ofere mai mult de 2 ani garantie. Undeva exista teama, sau incapacitatea de a oferi mai multi ani. Uitati-va la concurenta - Toyota, Honda, chiar si Hyundai, KIA. Cum sa-ti ofere garantie la trenul de rulare 6-12luni? Pai ce masina iti iei, de jucarie si te mai si usuca de bani la achizitie si service.
    Cea mai vanduta masina Golf, cred k nu-si respecta/sustine numele asa cum ar trebui.
    Eu cred k VW mai are cale luuuuunga pana sa vada spatele celor de la Honda si Toyota!
    Toate cele bune!
    1 5
  • client vw
    Mda ,primii doi care au postat si care se scalda unu pe altu in mocirla cam arata profilul cumparatorului fidel al marcii.
    0 2
  • mosfet
    golf for ever
    celor care nu le plac golfurile sa ne lase an pace . am un golf 4 din 2002 si pot sa va spun cu mana pe inima ca este o masina foarte buna acum sa nu antelegeti ca dac ati iei un jaf jaf ramane . daca pui mana pe o masina buna ati unge sufletul .golfurile sant putin mai badarane dar masini fiabile .suspensie buna confort acceptabil pt bani care iam dat .golfalaul meu este un 1.6 16 v azd 105 cai . pot sa rulez cu treapta 5 la 40 km ora fara sa tuseasca si apoi sa accelerez bine masina angrijita .
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru