Button: "Am fost surprins că am văzut steagul cu pătratele"

de Daniel Popescu
Luni, 16.03.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Jenson Button consideră că simpplul fapt că a ajuns la linia de sosire a Marelui Premiu al Australiei reprezintă un pas bun înainte pentru McLaren.

Esential 11 este locul ocupat de Jenson Button in Marele Premiu al Australiei
McLaren a avut un debut de coşmar de sezon cu ocazia Marelui Premiu al Australiei, în care Jenson Button şi Kevin Magnussen au ocupat ultima linie a grilei de start.

Danezul nu a mai reuşit să ia startul în cursă în urma unei defecţiuni tehnice la motorul Honda, în timp ce britanicul a ocupat în final ultima poziţie, la un pas de graniţa punctelor în contextul altor patru abandonuri în cursă. Chiar şi în acest context, Button priveşte partea plină a paharului prin faptul că a parcurs atât de multe tururi.

"Nu vom spune că suntem mulţumiţi cu locul 11, dar este un pas major pentru echipă să termine cursa după testele minimale pe care le-am avut. Nu suntem acolo unde vrem să fim, dar progresăm şi avem date importante. Nu credeam că voi termina, am fost surprins să văd steagul cu pătrăţele, aşa că dacă privim lucrurile din acest punct de vedere este un rezultat bun", a declarat el.

La rândul său, directorul de curse Eric Boullier a remarcat performanţele decente ale monopostului în viraje, însă admite că McLaren mai are foarte mult de muncă.

"Suntem mulţumiţi că Button a fost capabil să termine cursa, dar a fost depăşit cu două tururi de Hamilton şi ştim că mai avem un munte de urcat în privinţa performanţei.

Cu toate acestea, viteza noastră în viraje este destul de decentă şi cu siguranţă există potenţial în monopostul MP4-30", a precizat francezul.

Via McLaren

Comentarii (12)

  • Nu stiu ce au facut Honda dar se pare ca au gresit motorul, sunt o cauza pierduta anul asta. Pacat, ca au recrutat oameni valorosi pt sasiu si aerodinamica si ei sunt la acelasi nivel ca Manor. Sunt mult mai slabi acum la debut decat restul motoristilor anul trecut la debut. In ritmul asta sper sa nu le plece oamenii cheie tot asteptand promisiunile Honda, si echipa sa ajunga ca Williams acum cativa ani.
    12 4
  • Si Red Bull au avut probleme mari in teste anul trecut dar monopostul era rapid. E curios de urmarit ce o sa urmeze.
    8 2
  • F1 Vision
    Nu cred ca cei de la Red Bull au "reusit" sa scoata timp pe un tur cu 10 secunde de lider, cei de la McLaren au "reusit" numeroase tururi cum un asemenea timp. Motorul Renault avea probleme pe partea software, motorul Honda pe partea hardware, este cu totul altceva. Totusi vor putea sa rezolve din probleme pana sezonul viitor, pentru ca castiga experienta si asta conteaza, pentru moment :P
    7 2
  • Din ce imi amintesc eu, anul trecut in teste Red Bull au avut probleme din cauza designului agresiv, ca li se supraincalzeau niste componente. Ideea e ca atunci cand Red Bull reusea un tur complet scoteau timpi foarte buni. Drept dovada ca au avut si un monopost bun pe tot parcursul anului. McLaren pe langa faptul ca au diverse probleme tehince mai sunt si foarte inceti. Deocamdata cel putin.
    7 1
  • @F1 Vision

    Vai ce specialist mare esti tu. Auzi le el cum vorbeste de software, auzi la el cum vorbeste de hardware. Bahahahahaa :P :P :P :P :)))))))))
    Asta ii specialist nu gluma. Nu degeaba a stat pe la Londra atatia ani. L-au scolit englezii. Si apoi vine ca un demiurg neinteles si filosofeaza cum va fi anul viitor, ce vor face nu stiu cine :))))
    Este atat de inteligent.... este atat de bun cunoscator... ce sa mai e marfa rau. Ma mir cum nu sar aia de la NASA pe el pupe-l mama sa il duca sa le explice si lor cum sta ttreaba cu software si cu hardware :))))
    7 16
  • imperiul..
    IMPERIUL :)))))))))))
    12 4
  • We are building an empire.... Mclaren's golden empire....
    6 14
  • F1 Vision
    @WickedSick: Este greu de scris intr-un post ceva ce a evoluat de-a lungul unui sezon si despre care s-a vorbit mult fara ca cei de la Renault s-o spuna pe fata.

    Despre Renault se poate spune ca turbo-ul a avut lag la inceput, nu se cupla cand trebuia, de aia au rezolvat-o software. Evident a fost foarte mult de munca dar au avut o idee decenta, de ce nu merge.

    La Ferrari, a fost altceva, turbo-ul avea lag dar era din cauza turbinei pe care au schimbat-o anul acesta. Nu recuperau caldura produsa de unitatea de combustie si radiatoarele au fost prea mici. Au avut probleme si pe partea software, prea multe de spus aici. Ai vazut ca nu prea le-au rezolvat de-a lungul sezonului, dar au schimbat foarte multe in pauza dintre sezoane.

    La Honda, Honda nu are experienta in recuperare energiei, fie cinetica sau caldura, si uite rezultatele. Ba s-a busit MGU-K-ul, bah se incalzea prea mult motorul. Cei de la Honda au spus inainte de cursa ca motorul se incalzeste prea mult si nu stiu de ce. In teste a fost mai frig pe cand in marea majoritate a curselor... o sa fie mai cald. MGU-K-ul, pus in fata motorului, incalzeste motorul, si astfel temperatura motorului creste, evident fara ca acest lucru sa-i ajute.
    In cursa din Australia, expertii discutau despre faptul ca pachetul de propulsie Honda, are un deficit de peste 200 BHP, unele voci spun de 300 BHP, pentru ca se incalzeste foarte mult si ei scat numarul de turatii.

    Ce pot sa zic despre Honda atata timp cat Button a rulat numeroase tururi in zona a 10s peste timpul liderului?

    Ferrari au mers slabut, Red Bull la fel. Nu nerg un loc 3 este decent pentru Vettel, dar nu se anunta nimic bun pentru moment. Baietii de la Ferrari spus ca au mers mai incet pentru ca asa vor merge primele curse, sa vedem daca peste 2-3 curse, se schimba ceva. Daca nu... locul 3 pare o tinta deja... nu stiu daca o sa ne bucuram de asa ceva.

    P.S. Sunt foarte multe de spus despre aceste unitati de propulsie, inainte fiecarui mare premiu, poti sa vizitezi standurile si mai vezi diferite chestii dar secretele sunt pastrate foarte bine, doar cand mai prezinta FIA ceva, sau aflam din interior ceva :P.

    Uita-te pe noul site F1.com si sa vezi comparatia dintre schitele pachetelor de propulsie Mercedes, Ferrari, Renault si Honda. O sa-ti dea multe de gandit :P
    13 2
  • @McLaren_84

    Flacau comentul tau nu are absolut nimic cu articolul de fata ,doar sa vorbesti cu bahahaha si alte critici la adresa unuia sau altuia dintre noi nu-ti face cinste moncher!
    Daca tu deosebesti hard de soft nu explica limbajul care te caracterizeaza!
    3 1
  • Singaporezul
    Pt. mirciulica.Vorba lui Montoya: What a fucking idiot!
    4 0
  • alexandre molina
    2010 Germany Mercedes GP Petronas F1 Team 214 4th
    2011 Germany Mercedes GP Petronas F1 Team 165 4th
    2012 Germany Mercedes AMG Petronas F1 Team 142 5th
    2013 Germany Mercedes AMG Petronas F1 Team 360 2nd
    2014 Germany Mercedes AMG Petronas F1 Team 1st

    le-a luat 5 ani sa-si obtina titlul, de ce ar trebui honda sa-l aiba maine? aveti rabdare
    7 0
  • @Mclaren_Mircea_1984
    Trage-ti paturica peste cap si stai cuminte acolo,iar apari cu idiotenii de doi bani....?
    2 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru