Feedback

Alianţa Renault-Nissan a vândut 200.000 de vehicule electrice

Publicat Miercuri, 26.11.2014
de Sebastian Toma
Comenteaza 9
Reprezentanţii Alianţei Renault-Nissan sărbătoresc comercializarea a 200.000 de vehicule electrice la nivel global.

Esential 200 de milioane de litri de carburant ar fi fost consumate de vehicule cu propulsie convenţională pentru a parcurge rulajul cumulat al celor 200.000 de maşini electrice vândute de Renault Nissan până acum.
Renault-Nissan sărbătoreşte comercializarea a 200.000 de unităţi electrice şi o cotă de piaţă de 58% la nivel global în acest domeniu. Concernul franco-nipon estimează un rulaj cumulat de patru miliarde de kilometri pentru vehiculele electrice pe care le-a vândut până acum. Acest rulaj realizat de vehicule cu zero emisii de carbon reprezintă echivalentul a 200 de milioane de litri de carburant care ar fi fost consumaţi de vehicule cu propulsie convenţională, deci 450 de milioane de kilograme de CO2 nu au fost emise în atmosferă datorită maşinilor electrice vândute de Renault-Nissan şi a celor 200.000 de clienţi care le-au ales.

REPORTAJ: Test cu primele modele Renault electrice de serie - Fluence ZE şi Kangoo ZE

Nissan Leaf, prima maşină electrică globală a Alianţei, este cel mai bine vândut model din segment. Leaf a debutat în urmă cu patru ani. Succesul de vânzări al lui Leaf este încă neegalat, fiind cel mai popular model electric vândut în volume mari. Din trei maşini electrice vândute la nivel global, două sunt comercializate de Alianţa Renault-Nissan, incluzând cvadriciclul Twizy şi vehiculul comercial Nissan e-NV200. În oferta actuală a conglomeratului franco-nipon se află şase modele electrice.

TEST DRIVE RENAULT ZOE

Zoe este primul autoturism Renault construit de la zero în configuraţia de vehicul electric.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Cele mai mari pieţe pentru vehicule electrice la nivel global sunt SUA şi Japonia. Pe piaţa din SUA, există peste 750 de staţii de încărcare rapidă în reţeaua Nissan, iar partenerii mărcii nipone vor să ajungă la 1.100 de staţii până la jumătatea anului viitor. Aceste staţii de încărcare rapidă permit o încărcare de la aproape zero la 80% din capacitate în doar 30 de minute pentru un Nissan Leaf. Spre comparaţie, în Japonia se află peste 2.900 de staţii de încărcare rapidă în reţeaua Nissan, iar marca japoneză a semnat un pact cu alte două omoloage din Japonia pentru creşterea numărului de staţii la 6.000 până în martie 2015. La nivel european, Regatul Unit are cea mai mare infrastructură pentru vehicule electrice, spun reprezentanţii Renault-Nissan, iar cele mai mari pieţe pentru modelele lor sunt Franţa şi Germania, pe lângă Marea Britanie.

Via Renault-Nissan


Comentarii (9)

  • Tot masini de 2 lei raman.
    14 27
  • Cosmin
    Felicitari! E intra-adevar o cifra insemnata in acest caz. Dar la cata publicitate si promovare s-a facut si se face, este loc si de mai bine.
    16 6
  • Ioan : Ciclu Beau de Rochas vs Atkinson Raspunde
  • daca ajung la pret ca si cele conventionale ar merita cumparate...mai ales pt oras
    8 4
  • Sunt deja !
    Zoe e cam la pretul unui Clio diesel in occident. Eu zic ca merita !
    13 4
  • Sunt deja... ce?
    Ce-mi place ca acelasi fan Renault ne spune noua mereu ca e intr-un fel si "eu zic ca...".
    Eu zic sa cante la alta masa. La cat a investit Renault in Zoe si la cat de multa reclama i s-a facut, plus ca si oficialii Renault se asteptau la vanzari mai mari, poate fi considerata o masina care a facut accesul la electrice mai usor. Atat. Vanzarile sunt in continuare slabe.
    Sunt modele precum cele de la BMW sau chiar marci ca Tesla care sunt mult mai scumpe si care au demonstrat ca electricele pot avea si vanzari foarte mari.
    3 9
  • @sunt deja...

    e un lucru ciudat:

    BMW, Tesla..nu se adreseaza chiar omului de rand; ma refer la europeanul de rand. Dimpotriva sunt acei indivizi care isi pot aloca un buget pentru satisfacerea altor tipuri de nevoi si nu neaparat (strict) legate de deplasare.

    Dar pe piata americana, unde electricele isi fac de cap, Leaf (cel putin in septembrie anul asta) s-a vandut foarte bine avand o crestere (fata de aceeasi perioada a anului) de 45%, fiind vandut mai bine si decat...Golf.
    6 1
  • @Sunt deja... ce?
    Copil naiv... informeaza-te inainte sa imprastii balarii...
    Tesla profita din plin de piata americana, una dintre cele mai mari la nivel global, pe langa piata europeana si asiatica, la fel si BMW, pe cand Zoe Z.E. e limitat la piata europeana in proportie covarsitoare.
    Dar de ce vorbim de Renault, cand stirea e despre grupul Renault-Nissan? Scurt pe doi ! Faptele vorbesc de la sine :

    " Renault-Nissan detine 58% din piata gobala in acest domeniu".

    Sau suferi de miopie ?
    8 1
  • Copil naiv? :)))
    Ok, mai arunca o jignire, ca doar esti fan Renault pe acest site. :))
    Prietene, inclusiv cei de la Renault au declarat ca vanzarile modelelor electrice pe care le detin se vand sub asteptari, cu Zoe in frunte. O confirmare a vanzarilor slabe este faptul Fluence ZE si Kangoo ZE au fost scoase din productie tocmai din acest motiv. Plus ca in prima faza s-a avut in vedere si o versiunele electrica a noului Twingo. Dar se pare ca Renault o lasa mai moale si isi va incerca norocul cu hibrizi. Motiv pentru care are ceva concepte la activ.
    Si daca sunt atat de bune si performante masinile electrice de la Renault, de ce nu intra pe piata din State (care asa cum bine spui, este o piata mai deschisa spre electrice decat Europa) cu Zoe? Nu ar concura cu Nissan Leaf pentru ca ar fi din clase diferite si ar fi altele si preturile. Dar stai, ca Renault nu poate sa intre pe piata din America pentru ca ar fi cam nasol pentru ei. Au mai facut-o o data... demult e drept,si au plecat de acolo cu coada intre picioare.
    0 2
  • E mascareala ce faci tu pustiule. Probabil n-ai mai mult de 18 ani, dar fie... Ai scris in continuare balarii. Hai sa-ti spun de ce:
    1. Kangoo ZE se fabrica in continuare
    2. Liderul grupului Renault-Nissan n-a spus niciodata ca solutia 100% electrica va fi dominanta in viitorul apropiat, ci doar o alternativa. O supapa pentru a mai elibera din presiunea pusa asupra petrolului. A dependentei de petrol. E un mijloc de a face economii si de a proteja natura in acelasi timp. Cu hibrizii e aceeasi treaba: se doreste o alternativa. Ghosn de fapt a afirmat ca nimeni nu poate lua le poate lua meritul Toyotei de a fi introdus pe piata hibrizii acum 17 ani, la fel cum nimeni nu le poate lua meritul lor (al Renault-Nissan) ca au introdus masina 100% electrica. Ghosn mizeaza pe avantajul competititv al primului venit. Ce nu mai stii tu e ca grupul condus de Ghosn vinde de mai bine de un deceniu hibrizi pe piata americana prin Nissan. Cam atat despre asa-zisa "incercare a norocului"...
    3. Grupul Renault-Nissan are un model 100% electric f popular in SUA si se numeste Leaf. E suficient. Restul sunt copilarii. Renault a intrat relativ recent pe una dintre cele mai active si mai mari piete auto din lume - piata chineza - si intentioneaza sa-si concentreze eforturile inteligent.

    Prea complicat pentru tine?

    http://www.renault.ro/gama-renault/vehicule-electrice/kangoo/noul-kangoo-ze/
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru