Directorul biroului de Cercetare și Dezvoltare Renault din București: "Ce facem noi la Dacia este Smart Buy, nu are nimic de-a face cu ideea de ieftin"

de Mircea Meşter
Miercuri, 21.11.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Alexander Simionescu a preluat de o jumătate de an conducerea Renault Technologie Roumanie, iar Automarket l-a provocat pe șeful Ingineriei Renault și Dacia la un interviu. Am aflat cum se văd electricele, autonomele și în general marca Dacia din interior.

"Ce facem noi la Dacia, în gama Global Access, este smart buy, nu are nimic de-a face cu ideea de «ieftin». Noi trebuie să găsim soluții ingenioase care-ți oferă performanțe similare la un preț foarte accesibil. Aici intervine spiritul nostru, al românilor, de a ne putea descurca cu puțin și de a găsi soluții accesibile".

Este declarația lui Alexander Simionescu, cel care de o jumătate de an a preluat conducerea Renault Technologie Roumanie (RTR), biroul de inginerie și proiectare pe care constructorul francez îl deține la București și Titu și care se ocupă în principal de proiectarea viitoarelor modele din gama Smart Buy. Adică Dacia. În vârstă de 49 de ani, Simionescu s-a alăturat echipei RTR în aprilie 2018 venind de la Siemens, o mutare considerată la acea dată atipică pentru Renault, care de obicei recrutează din rândurile proprii oameni care să conducă birourile importante ale mărcii.

Alexander Simionescu a absolvit Universitatea Tehnică din Viena, Facultatea de Inginerie electrică, specializarea Telecomunicaţii. Are un doctorat la aceeași universitate, în domeniul Tehnologiei Semiconductorilor. În 1996 debutează ca inginer în cadrul companiei multinaţionale Siemens, în Viena, activând pe rând pe diverse posturi de inginerie și conducere până la mutarea din acest an.

Am avut ocazia de vorbi cu Alexander Simionescu imediat după ce acesta a prezentat în fața audienței de la Internet&Mobile World București viziunea Renault legată de viitorul mașinilor autonome.

Alexander Simionescu despre...

...electrificarea accelerată pe care o vedem în industrie:
Motivul electrificării gamelor este faptul că trebuie să susții nivelul de emisii cerut de legiuitor. Toți constructorii trebuie să-și adapteze gama și o parte dintre produse pentru a face față acestui aspect. Este firesc să se întâmple acest lucru. 

...eventualele viitoare versiuni hibride și electrice Dacia:
În măsura în care se va dovedi că o introducere este benefică și aduce valoarea adăugată pe piață, inclusiv din punct de vedere comerical, în mod clar se vor discuta aceste teme. Deocamdată, Dacia este concentrată să respecte normele și să fie în trend cu piața, cu tehnologiile existente care pot fi oferite la prețuri accesibile. 

...cum au reușit românii să dezvolte ideea de Smart Buy prin gama modernă Dacia:
Părerea mea este că anumite țări, care nu au trecut niciodată prin perioade foarte grele și nu au fost nevoite să găsească sprijin în mijloace externalizate, nu se pricep să facă asta. Ei zic așa: "De ce să mă chinui să scot un produs la jumătate de preț cu funcționalitate aproximativ identică?" Noi știm să facem treaba asta.  O gamă de produse smart buy trebuie să urmeze trendurile și reglementările și să încerce să le atingă cu cel mai mic efort posibil din punctul de vedere al investiției. Dacia s-a întâmplat unde trebuia să se întâmple, când trebuia să se întâmple.

Succesul inițial, primul Logan, a fost rezultatul unei viziuni: viziunea lui Schweitzer de a face mașina de 5000 de euro pentru România. Unii pot să aibă o viziune, să facă un produs de succes, iar cu al doilea să capoteze lamentabil. Nu noi. Primul Logan s-a transformat într-o mare gamă de produse de mare succes, iar succesul continuă.

...cu ce ar trebui înlocuită astăzi ideea inițială a "mașinii de 5000 de euro":
Cu un singur cuvânt: Duster. Este mașina smart buy prin excelență. Este un simbol prin excelență. E mașina României. Și nu e o mașină "ieftină". Uitați-vă înuntru la ce calitate, ce confort, ce caracteristici tehnice, ce prestanță rutieră, ce prestanță estetică are.

...centrul de testare de la Titu:
Titu este locul în care se validează prin prototipare ceea ce proiectăm. Atunci când avem proiectele în această fază, avem foarte mulți oameni care vin, lucrează la Titu, după care pleacă. Aș vrea să se cunoască faptul că Titu este ceva unic în sud-estul Europei. Beneficiază de toate facilitățile de care se bucură centrele de testare din Franța. Aici validăm produsele pe care le concepem. Acolo au loc teste de validare, teste de anduranță, teste de fiabilitate, teste de calibrări motoare, teste de rezistența și tehnologia materialelor.

...viabilitatea mașinilor electrice în 2018:
Sunt un fericit al sorții: sunt directorul Ingineriei. În concluzie, pot să testez orice mașină. Îmi iau câte o mașină din gamă și o conduc câte o săptămână ca să compar și să văd diferențele reale. Pot să vă spun că în momentul de față, mașina electrică este o soluție 100% viabilă pentru oraș și distanțe scurte, până la 50-100 de kilometri în afara lui. Asta e situația acum. Eu conduc cu mare plăcere și probabil că cei care citesc revistele auto sunt de asemenea pasionați. Iar ca pasionat, vă spun că ceea ce simt când conduc mașina este cuplul, demarajul. Mașina electrică are un cuplu fenomenal. Iar dacă e nevoie, simulăm sunetul. Ați fost vreodată cu planorul? Ai senzația că ai libertatea totală, pentru că poți opri motorul. E o senzație a liniștii, a serenității. 

...efectul Tesla în industria auto:
Tesla a ajutat foarte mult industria auto. A fost un wake up call pentru industrie. Valoarea la bursă este întotdeauna o reflexie a modului în care ai reușit să convingi piața. Cei de la Tesla au reușit, prin conceptul lor, să convingă piața că se poate și altfel. Iar provocarea a fost reducerea ciclului de dezvoltare a mașinii. Cum reușești tu ca, în timpul ce viață al unei mașini, să îi dai utilizatorului percepția că de fapt conduce mașini diferite? Iar cei de la Tesla au reușit asta cu update-urile over-the-air. Actualizările over-the-air vor putea fi regăsite în gama Renault și Dacia cât de curând. 

...dispariția motoarelor diesel:
Nu mai vorbim de supoziții, ci de certitudini.

Piața deja vede dieselul ca pe o tehnologie a trecutului. Câtă vreme acceptăm costurile pe care trebuie să le investim în tehnologia de curățare a diesel-ului, această variantă va exista. Problema motorului diesel este reprezentată de particule. Pe partea de CO2 stă excelent, pe partea de randament stă foarte bine, dar pe partea de particule și de noxe stă foarte prost. 

...lupta dintre ingineri și designeri văzută din interior:
Există o poziție care se numește exact așa: inginer acompaniament design. E în echipa de arhitectură și face legătura între echipa de creație și cea de inginerie. Potențialul conflict între design și inginerie este așa: ai niște idei care dau foarte bine pe desen, dar pe care nu le poți realiza. Și atunci, arbitrajul este simplu: cum poți să păstrezi o coerență a designului, o coerență a ceea ce ai desenat pe hârtie în condițiile în care acele lucruri se pot realiza fizic?

...provocările la care trebuie să răspundă o mașină autonomă:
O mașină autonomă își construiește imaginea a ceea ce se află în jurul său. Trebuie să aibă niște matrice de precizie care să-i spună ce trebuie să fac în orice situație. Mașina trebuie să știe care e starea drumului, cum arată șoseaua înaintea ei, e curbă sau nu, vine trece de pietoni sau nu. O mașină autonomă va ști cu siguranță lucrurile standard ale unui drum, ale unui punct de pe hartă. Apoi va trebui să înțeleagă elemente particulare, care apar în acel moment. Vor fi mașini complexe, de o provocare inginerească extraordinară. Am colegi care lucrează pe teme de genul ăsta și sunt atât de prinși de subiect, încât ar dormi noaptea la birou. E fascinant. Omologarea unor astfel de mașini va evolua în paralel cu capabilitatea. Așa s-a întâmplat mereu: am avut airbag-ul și abia apoi criteriile de testare și omologare. Nu poți să ai criterii pentru ceva ce nu există.

...când va dispărea termenul "Turbo" din vocabularul inginerilor auto:
Când va dispărea benzina. Atâta vreme cât există benzină, pentru a face față normelor, va trebui ca dintr-o cilindree cât mai mică să scoți o putere cât mai mare. Și asta se poate face doar prin supraalimentare

...investițiile pe care le fac constructorii în mașinile scoase pe piață astăzi:
Mașinile de astăzi sunt mai sigure decât oricât. Se investește foarte mult în calitatea percepută, în calitatea ținutei de drum, în siguranță, în prevenție, în mediul înconjurător. Aceste elemente definesc un cadru cât se poate de transparent, clar și ușor perceptibil. 

...cum vor arăta mașinile peste 30 de ani:
E pură filosofie.

Comentarii (9)

  • Frumos interviu si plin de informatii utile, bravo Automarket ! Si mult succes d-lui Simionescu in noul sau rol !
    13 19
  • foarte frumos interview, domnul inginer a raspuns foarte clar la intrebari, fara abureala manageriala.
    9 17
  • In mare da, zice bine, insa la partea cu electricele a cam dat-o dupa cum ii convine, atat timp cat nu are asa ceva in gama. Cum adica nu poti face deplasari mai lungi de 50-100 de km in afara oraselor? Deja exista modele cu pret accesibil cu autonomie de ~500 de km. Asta cu o baterie de 64 kWh. VW se lauda ca Neo va veni cu baterii de 60, 80 sau chiar 110 kWh. In cazul variantei de 110 sau poate chiar si la cea de 80 kWh, deja autonomia va fi peste ceea ce ofera un plin de combustibil la un benzinar. Asa ca, domnul inginer faceti-o SMART pana la capat si oferiti-ne o electrica autohtona. Pentru asta va tin sincer pumnii!
    20 8
  • daca, cumva, se retrage Renault din Romania, se va termina si cu toate povestile astea.
    10 13
  • Cea mai buna solutie antipoluare este eliminarea turbo.Eficienta se poate mari prin eliminarea pierderilor termice,nu prin scaderea cilindreei.
    3 18
  • Rudolf D.
    Deci sef la un centru de R&D auto e un absolvent de telecomunicatii! Ha ha ha. Bine de stiut pentru cei care vor sa-si ia Dacia. ha ha ha.
    In rest balarii si platitudini situate in trend.
    Mentionez ca sunt fan Dacia, admir ce fac baietii de acolo cu atat de putin insa nu cred ca voi cumpara masina asta vreodata.
    5 15
  • "Problema motorului diesel este reprezentată de particule. Pe partea de CO2 stă excelent, pe partea de randament stă foarte bine, dar pe partea de particule și de noxe stă foarte prost."

    Contrazic aceasta afirmatie, tehnologia a avansat asa de mult si pentru motoarele diesel, incat au ajuns odata cu noile norme de depoluare, sa emane noxe la acelasi nivel cu motoarele pe benzina. Exista doua directii urmate de constructori pentru a reduce emisiile de noxe: "downsizeing" si "downspeeding". Primul termen se refera la reducerea cilindreei si procedeul de supraalimentare iar al doilea termen se refera la reducerea turatiilor motorului termic.
    5 10
  • @flavius aici vorbim de motoare nu de apartamente;
    @Rudlf - perfect de acord cu tine, e doar un vataf scolit indoctrinat afara iar apoi pus sa dea cu biciul asa cum se intampla in multinationalele din tara.
    Pot sa-i spun donmului cu interviul ca intr-adevar dacia nu face masini ieftine, sunt chiar f scumpe, daca nu crede sa compare salariile angajatilor de la dacia cu salariile angajatilor de la renault franta si sa spuna care isi permite sa achizitioneze aceasta dacie mai repede in conditiile in care si productivitatea romanului este poate chiar mai mare!
    8 12
  • oare unde am auzit de "smart buy"....aha la Blue Air...smecherii astia ramin fara imaginatie vis-a-vis de sloganuri
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru